Actualitate
Candidat la Primăria Sectorului 1, rugăminte ironică către SPP după accidentul ministrului Bodu: „Nu aprobați nicio deplasarea a vreunui ministru dinspre București către Brașov! Vreau sa mă întorc acasă în siguranță cu familia”
Un candidat la Primăria Sectorului 1 a transmis o solicitare ironică Serviciului de Pază și Protecție (SPP), după accidentul în care a fot implicat, pe 30 august, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Astfel, arhitectul Tudor Schinagel, zis Tubel, a transmis sâmbătă, prin intemrediul unei petiții, că se va întoarce astăzi din vacanță, de pe Valea Prahovei, și astfel îi cere șefului SPP, generalul Lucian Pahonțu, să blocheze orice deplasare oficială a demnitarilor pe ruta București-Brașov, pentru a se întoarce în siguranță acasă, scrie Evenimentul zilei.
Iată petiția candidatului Tubel (Tudor Schinagel):
„Stimate domnule General doctor Pahonțu,
Subsemnatul Tudor (Tubel) Schinagel, cetățean onest, tată a trei copii, domiciliat in București Sector 1 și candidat la funcția de primar al Sectorului 1 din București la alegerile locale din acest an, formulez prezenta PETIȚIE prin care, respectuos vă solicit ca sâmbătă, 5 septembrie, în intervalul orar 13:00-17:00 să nu aprobați nicio misiune care ar consta în deplasarea vreunui ministru dinspre București către Brașov, deoarece intenționez sa mă întorc acasă în condiții de siguranță cu familia mea formata din cei trei copii ai mei și soție.Prezenta petiție înțeleg sa o fundamentez pe următoarele MOTIVE:
In fapt, sunt un cetățean onest al României care domiciliază pe raza Sectorului 1. De curând am decis, scârbit fiind de calitatea clasei politice si a administrației publice locale si centrale, sa îmi depun candidatura pentru funcția de primar al sectorului 1 din București. Demersul meu, sprijinit de comunitățile online «Oare sunt un porc?», IDB și iSpritz s-a materializat prin depunerea candidaturii și acceptarea acesteia de către Biroul Electoral de Circumscripție al Sectorului 1 în data de 18 august 2020.
În prezent sunt înscris în cursa electorală și am o susținere covârșitoare în mediul online. Față de acest aspect, având în vedere că la sondajele de opinie făcute în cadrul comunităților online rubricate figurăm cu un procent zdrobitor de 53% iî opțiunea de vot al internauților, am decis alături de echipa mea de campanie, să ne luam o săptămână de vacanță la început de campanie electorală pentru a oferi o șansă contracandidaților mei să mai recupereze din handicap.
De asemenea, mi s-a părut ca ar fi neaoșromânesc să începem treaba cu o binemeritată vacanță. Vă învederez faptul că în vacanță, atât eu cât și familia mea, ne-am simțit foarte bine, petrecând un timp minunat în localitatea Brașov.Sâmbătă, 5 septembrie 2020, urmează sa ne întoarcem în București, conform planificării făcute acum o săptămână. În lumina evenimentelor rutiere petrecute în timpul acestei săptămâni de vacanță, intens mediatizate, în care un angajat al instituției pe care o conduceți a fost implicat într-un accident fiind în misiune transportând un ministru din actualul guvern si raportat la faptul ca domnul ministru a declarat că vina exclusivă a producerii accidentului prin nerespectarea regulilor de siguranță rutieră aparține în exclusivitate angajatului SPP, domnul ministru dormind pe bancheta din spate, si fiindcă sunt cu copiii mei, înțeleg să vă adresez rugămintea ca mâine (sâmbătă-n.r.) în intervalul 13:00-17:00 să nu aprobați nicio misiune de transport miniștri dinspre București către Brașov ca să ajungem și noi cu bine acasă. Vă scriu în principal în calitate de tată știind ca și dumneavoastră sunteți unul si înțelegeți perfect teama care mă încearcă sa nu dea vreun ministru peste noi pe drumul de întoarcere.
Nu îndrăzneam sa va formulez această solicitare, însă nu știu dacă ați aflat deja din presă, dar sunt deja victima unor acte reprobabile de poliție politică, fiind filat la o manifestare de susținere organizată de Martorii lui Tubel (grup social care mă susține si divinizează) de Poliția secreta a animalelor după cum reiese din informațiile apărute pe site-ul investigatorul.info. În speranța că solicitarea mea nu tulbură prea tare activitatea și așa destul de încercată a Serviciului de Protecție și Pază de transport a unor miniștri adormiți, permiteți-mi să vă asigur de întreaga mea considerațiune. În drept, îmi întemeiez prezenta cerere pe legea bunului simț și alte prevederi legale naționale care îmi conferă drepturi, dar pe care încă nu am ajuns să le conștientizez pe deplin.
Cu deosebită stimă și respect, Tudor (Tubel) Schinagel”.
VIDEO: Digi 24
Ministrul Transporturilor, implicat într-un accident auto după o depășire neregulamentară a șoferului său
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost rănit ușor – duminică – după ce a fost implicat într-un accident rutier pe drumul național care leagă Râmnicu Vâlcea de Pitești, în dreptul localității Dumbrăvești.
Lucian Bode era pasager în mașina oficială, când șoferul său a forțat o depășire neregulamentară și a lovit o altă mașină, potrivit Digi 24. Ulterior, imagini filmate înaintea evenimentului rutier, dar și de la locul accidentului în care ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a fost rănit ușor au apărut miercuri în mediul online.
Din imaginile surpinse înainte de accidentul în care a fost implicat ministrul Transporturilor, Lucian Bode, se poate observa că automobilul Touareg circulă cu viteză pe drumul național care leagă Râmnicu Vâlcea de Pitești, în dreptul localității Dumbrăvești, având sirena pornită și a încercat să depășească neregulamentar celelalte mașini, trecând pe contrasens. Un motociclist, aflat în trafic, a filmat mașina oficialului în timp ce depășea o coloană de autovehicule aflate în trafic, pe linie continuă.
La scurt timp, automobilul Touareg , în care se află ministrul Transportului, s-a oprit într-un gard, în timp ce un alt autoturism, de culoare albă, este lovit frontal. Mașina ministrului, condusă de șoferul acestuia, a pătruns pe contrasens și a intrat în plin într-un autoturism condus de un cetățean polonez.
În imagini se observă o ambulanță și o autospecială de pompieri. Surse din Poliție au explicat, pentru Digi 24, că accidentul s-a produs din vina șoferului ministrului, care s-ar fi aventurat într-o depășire neregulamentară.
Lucian Bode, primele reacții după accident: „Demnitarul nu are dreptul să-i spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau să nu folosească semnalele acustice”
Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a avut, vineri, primele reacții după accidentul produs de șoferul său, de la SPP. Bode spune că un demnitar nu are dreptul să-i spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet.
„Îmi cer scuze față de toți cei care au avut de suferit în urma acestui nefericit incident. Demnitarul nu are dreptul să-i spună șoferului să meargă mai tare sau mai încet, să folosească sau să nu folosească semnalele acustice și luminoase, dacă mașina e echipată. Demnitarul îi transmite șoferului destinația și ora la care dorește să ajungă. Șoferul SPP este singurul responsabil de traseul pe care îl va urma și de ducerea în siguranță la destinație a demnitarului. În astfel de deplasări nu există «ne grăbim», există doar «ajungem în siguranță la destinație», a declarat, vineri, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum o ziImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




