Parlamentul european dă un ultimatum clar și va bloca orice acord comercial cu Marea Britanie dacă premierul Boris Johnson va rupe părți din acordul Brexit

0
99
59916430 - map of europe with the national flag colours. brexit referendum uk - united kingdom, great britain or england leaving eu - european union, british vote to exit.

Uniunea Europeană a cerut Regatului Unit să renunțe la planurile de a schimba acordul privind Brexit-ul”până la sfârșitul lunii”. În replică, guvernul britanic a publicat un proiect de lege pentru rescrierea unor părți din acordul de retragere pe care l-a semnat în luna ianuarie cu UE.

Uniunea Europeană a declarat că acest lucru a „afectat grav încrederea” și că nu ar ezita să ia măsuri legale împotriva Regatului Unit, însă ministrul Michael Gove a declarat că Marea Britanie a spus „foarte clar” că nu va retrage proiectul de lege.
Conform celor declarate,proiectul de lege privind piața internă din Marea Britanie este o „încălcare gravă și inacceptabilă a dreptului internațional” care pune în pericol negocierile comerciale dintre U.E și UK.
Miezul problemei

Guvernul spune că parlamentul britanic este suveran și poate adopta legi care încalcă obligațiile tratatului internațional al Regatului Unit.

Sursa îngrijorării UE este proiectul de lege privind piața internă propus de prim ministrul Boris Johnson, care a fost publicat miercuri.

Acesta face referire la Protocolul Irlandei de Nord – un element al acordului de retragere menit să împiedice întoarcerea unei frontiere dure între provincia britanică și Republica Irlanda – stat membru UE.

Proiectul de lege nu propune nicio nouă verificare a mărfurilor care se deplasează din Irlanda de Nord în Marea Britanie. Acesta conferă miniștrilor britanici competența de a modifica sau „aplica” regulile referitoare la circulația mărfurilor care vor intra în vigoare de la 1 ianuarie, în cazul în care Marea Britanie și UE nu vor putea încheia un acord comercial.

Publicarea proiectului de lege a determinat discuții de urgență între ministrul cabinetului Michael Gove și Maros Šefčovič, vicepreședintele Comisiei Europene.

Puncte de vedere diametral opuse 

Dacă guvernul britanic insistă asupra dreptului suveran al parlamentului de a legifera, nici UE nu se lasă mai prejos.

Au trecut mai bine de 24 de ore de când UE a emis o declarație extrem de dură în care a cerut guvernului britanic să retragă planurile controversate de a anula acordul încheiat cu UE anul trecut până la sfârșitul lunii.Amenințările sunt cât se poate de reale, organismul european dorește să întreprindă acțiuni în justiție dacă UK nu se conformează.

 

În acesta se precizează că nu există nicio șansă de negocieri comerciale și, prin urmare, nu există nicio șansă de ajunge la o înțelegere, cu excepția cazului în care Marea Britanie se răzgândește, ceea ce este extrem de improbabil la ora actuală.

Vicepreședintele croat în exercițiu M. Šefčovič a declarat că, dacă proiectul de lege ar fi adoptat, acesta ar constitui o „încălcare extrem de gravă” a acordului de retragere și a dreptului internațional.

Oficialul european a cerut guvernului să retragă proiectul de lege „până la sfârșitul lunii”, adăugând că acordul de retragere „conține o serie de mecanisme și căi de atac legale pentru soluționarea încălcărilor obligațiilor juridice cuprinse în text – pe care Uniunea Europeană nu se va da înapoi în a le utiliza „.

În răspunsul său, guvernul britanic a spus că „își va îndeplini obligațiile din tratat cu bună credință”, dar a adăugat că „în circumstanțele dificile și excepționale în care ne aflăm, este important să ne amintim de principiul fundamental al suveranității parlamentare”.

Negocieri finale

Negocierile dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie cu privire la relațiile bilaterale după Brexit trebuie finalizate până la jumătatea lui octombrie, în viziunea premierului britanic Boris Johnson. Discuțiile ar intra acum în „ultima fază”, potrivit primului ministru de la Londra. Cu „prietenii europeni” trebuie finalizată negocierea tratatului până la summitul comunitar din 15-16 octombrie, pentru a putea intra în vigoare punctual la sfârșitul anului.

„Dacă până la acest termen nu putem ajunge la o înțelegere, atunci nu văd posibilitatea unui acord de liber schimb între noi. Va trebui să acceptăm în acel caz realitatea și să mergem pe căi separate”, scrie în declarația oficială a șefului guvernului britanic. Și UE subliniase anterior că negocierile trebuie finalizate până la jumătatea lui octombrie, deoarece tratatul dintre cele două părți trebuie tradus și apoi ratificat de Parl

Sursa foto: https:// google.com

Sinteza acestui articol a fost realizat de către Prof.Dr.Daniel Mihai CNA Regina Maria Constanța redactor șef al platformei media independente Criteriul Național

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here