Connect with us

Actualitate

Ce soluții are Nicușor Dan pentru rezolvarea problemelor cu furnizare apei calde în Capitală

Publicat

pe

Ce soluții are Nicușor Dan pentru rezolvarea problemelor cu furnizare apei calde în Capitală

Nicușor Dan, primarul ales al Capitalei, a vorbit luni seară, la B1 TV, despre soluțiile pe care le are pentru rezolvarea problemelor cu furnizare apei calde în Capitală, în iarna care urmează, dar mai ales după o lungă perioadă în care unii bucureștenii au avut de suferit din cauza lipsei acesteia.

Edilul a anunțat că tot ce poate să facă în intervalul scurt de timp care a amai rămas până la venirea înghețului este să detecteze și să rezolve cu prioritate avariile care vor apărea, până la primăvară, când va începe schimbarea țevilor.

„Ce pot să promit pentru iarna asta este că… mandatul meu va începe în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, n-o să putem să schimbăm conducte în perioada asta, ce pot să promit este că în această interval vom asigura stocuri asigura stocuri pentru avariile care in mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente și instrumente de detecție a avariilor care în momentul asta nu sunt…. Pe problema termoficării sunt două probleme: una de fond ca trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, ne vom apuca în primăvara pentru că avem bani europeni și una de intervenție rapida când avariile se produc până când vom rezolva problema mare de fond”, a declarat Nicușor Dan, în cadrul emisiunii „Bună, România!” realizată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir.

Nicușor Dan, despre primele acțiuni în calitate de primar general al Capitalei

Noul edil al Capitalei a anunțat că una dintre primele decizii pe care le va lua în calitate de primar general va fi demiterea directorului Direcției Juridice din cadrul Primăriei Generale a Municipiului București. Totodată, el a pregătit și o acțiune simbolică pentru momentul la care va prelua mandatul.

„Este o acțiune simbolică pe care am anunțat-o: deschiderea ușii Primăriei. E o clădire monumentală, care are o ușă uriașă, vizavi de Cișmigiu și care o să funcționeze ca ușă e intrare. Acum ea e închisă cu lacăt și dacă nu mă înșel, are și un covoraș care coboară pe trepte și bucureștenii intră prin niște intrări laterale înguste. Nu este ăsta programul meu de campanie, cum am fost acuzat, dar este un gest simbolic, pentru ca bucureșteanul să știe că se duce la Primăria lui și intră pe ușa din față”, a anunțat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: Într-o săptămână de la învestire voi prezenta situația financiară a PMB. Va avea loc și un audit

Primarul General ales al Municipiului București, Nicușor Dan, a declarat că la o săptămână de la învestirea sa în funcție și-ar dori să prezinte situația financiară a Primăriei Municipiului București.

Totodată, Dan a declarat că în următoarele luni intenționează să comande un audit la PMB, potrivit Agerpres.

Întrebat la B1 TV dacă ar putea exista persoane din actuala administrație care ar putea să fie cercetate penal, Nicușor Dan a declarat că „ar paria pe asta”.

„În orice caz, foarte repede o să aflaţi situaţia financiară a Primăriei. Primăria Generală, care trebuie să dea o subvenţie şi pe care nu a dat-o şi lipsesc 800 de milioane de lei, toată această situaţie financiară a Primăriei şi a instituţiilor din subordine o să o aveţi într-o săptămână, pentru că şi eu vreau să o am într-o săptămână, ca să nu intrăm în incapacitate de plată”, a spus primarul ales, Nicușor Dan.

Nicușor Dan: Aproape toate companiile municipale vor dispărea, mai puțin una!

Tot în cadrul emisiunii „Bună, România!”, de la B1 TV, el a vorbit și despre companiilor municipale, înființate de Gabriela Firea, dar și despre primele măsuri pe care le va lua.

Întrebat de cei doi realizatori ce sectoare din Primăria Capitalei vor fi vizate de restructurare, Nicușor Dan a răspuns că „fără discuție, companiile municipale. Aproape toate vor dispărea – mai puțin Termoenergetica – nu văd vreuna care să aibă vreo șansă să rămână”.

Nicușor Dan a oferit drept exemplu negativ o „companie de IT, care a făcut două site-uri pentru celelalte 22 de companii”: „Asta e ce a făcut”.

„Însă în unele dintre el muncesc azi oameni care au competențe și care au fost preluați tocmai de la administrațiile publice – de exemplu, în compania care se ocupă de managementul traficului. Ei sunt specialiștii pe care Bucureștiul îi are pe funcționare semafoarelor… ei se vor întoarce în Administrația străzilor. Șefimea lor o să își caute alt loc de muncă”, a mai adăugat primarul general ales.

Întrebat dacă „șefimea” era numită politic, el a afirmat că „era numită prin decizia Consiliului General, deci politic, da”.

Principalele declarații făcute de Nicușor Dan, Primarul General ales al Capitalei, în direct pe B1 TV:

  • Întrebat despre imaginile de la sediul de campanie, de după victorie. Ce vreau să spun este că am tot respectul și admirația pentru oamenii pe care i-ați văzut în spate acolo, pentru că ei au fost și în ianuarie, și în februarie. Ne trezeam dimineața, la 7.30 eram la metrou, ne duceam acasă la 9, când trecea fluxul, la 4.30 eram din nou la metrou – ianuarie, februarie, înainte de coronavirus, și acum ultimele cinci, șase săptămâni au stat în stradă, au împărțit pliante, au vorbit cu oamenii. Mulți dintre ei sunt din campaniie din 2016 și 2012.
  • Întrebat dacă a avut emoții în privința victoriei peste noapte. Vorbeam un pic și înainte de emisiune, se pare că în momentele importante din viața mea eu am dormit. (…) Trebuie să spun o chestiune foarte serioasă, am făcut campanie profesionistă, am făcut campanie cu sondaje, numai că în mod ciudat sondajele pe care le aveam, care erau plătite, erau ale noastre, dădeau diferențe de 10% într-un sens sau în altul, ceea ce nu se întâmplă de obicei, adică sunt oameni serioși și nu am nicio suspiciune, pur și simplu a fost o nebunie în campania asta. Pe ultimele două sondaje pe care le aveam și pe care ne făceam ipotezele de lucru, și pe datele pe care AEP le furniza în ceea ce privește prezența la vot pe categorii de vârstă și de sexe am avut o anticipație asupra evoluției diferenței. Într-adevăr, pe scenariul mai optimist, undeva pe la 3, ajunsesem la egalitate și nu puteam decât să cresc de acolo, pe scenariul mai pesimist s-a produs undeva mai târziu, dar în orice caz eu am trăit toată ziua cu convingerea, și de aia am și ieșit cu mesajele de a invita oamenii să iasă la vot, că o să fie o victorie la 3%, 4%.
  • Întrebat dacă pe parcursul serii a mai avut senzația că poate pierde cursa. Aveam sondajul optimist și această proiecție de-a lungul zilei, care ne dădea ca exit poll-ul la 9%, aveam sondajul pesimist care ne dădea la 4%, 5%. Eu m-am culcat foarte liniștit și dimineață soția era îngrijorată, era cu telefonul în mână și calcula cifrele. Din nou, e un pic ciudat terminarea acestei campanii, n-avem nicio cifră oficială de nicăieri, toți vorbim așa pe speculații, pe niște lucruri care sunt într-un tabel la Autoritatea Electorală. N-am avut nicio îndoială nici aseară, nici azi dimineață.
  • Întrebat care a fost cel mai greu moment din campanie. Trebuie să recunosc că m-a descumpănit momentul acela, cu înregistrarea, pentru că eu eram în sediul de campanie, cred că la 9, 10 dimineața s-a făcut chestiunea asta, am ascultat-o cu staff-ul, am pus o postare pe Facebook, în care am minimalizat și am fost absolut convinși că nu o să meargă mai departe. De-a lungul zilei nici n-a mers mai departe. Am intervenit seara în emisiunea de la RTV, în care mi-am spus un punct de vedere foarte rațional, lucid pe subiect și credeam că subiectul s-a închis, dar seara respectivă și toată a doua zi până la conferința mea de presă mi s-a părut că subiectul a explodat în media și, mai mult decât atât, că proporția dintre cei care se îndoiau și cei care ascultau mesajul și vedeau că nu e nimic acolo e foarte mare. Asta m-a descumpănit.
  • Întrebat despre cum a trăit momentul dezvăluirilor „cumplite” făcute de o voce anonimă, la Antena 3, pe final de campanie. Vă spun, eram acasă și mă pregăteam, că vineri am avut mai multe, și întâlniri, și ieșiri publice, un interviu, în fine, au fost mai multe. Le pregăteam, îmi făceam schița pentru fiecare și din când în când mai venea soția cu telefonul și îmi zicea, uite, e o emisiune, tu auzi ce spun ăștia? Lasă-mă în pace cu emisiunea ta! Și la un moment dat îmi zice, dar știi că o să fie „bomba bombelor”? Joi seara, la ora 11, eu m-am pus în pat și m-am culcat, și am și adormit, pentru că eram obosit.
  • Întrebat cum o să administreze Capitala cu majoritate în CGMB formată din trei partide, nefăcând parte din niciunul. În primul rând că cele trei partide încep să devină două, procesul de fuziune USR-PLUS… În al doilea rând și în al treilea rând, situația este disperată. Deci cel puțin un an și jumătate, mișcările pe care noi o să le facem, Primărie și Consiliu, sunt obligatorii. Să ieși din faliment înseamnă să iei niște măsuri în care cumva cu spatele la zid. În al treilea rând, în momentul în care primarul comunică coerent ce vrea să facă pentru oraș și lucrurile astea sunt în acord cu ceea ce am spus noi toată campania asta și ceea ce bucureștenii află, eu cred că majoritatea pe lucrurile foarte importante o să fie mai mare decât cea dintre PNL și USR-PLUS, pentru că nu poți să fii nebun și să te opui la niște chestiuni care sunt evidente pentru oraș.
  • Întrebat dacă e de părere că ar putea stabili un dialog și cu consilierul general Mitică Dragomir, spre exemplu. În orice caz o să încerc să am acest dialog, pentru că e în fișa postului să colaborezi cu Consiliul General. Ce se va întâmpla mai departe, asta depinde de domnia sa.
  • Întrebat despre promisiunile făcute în campanieNu numai pe trecut, ci și pe viitor. Este o promisiune de transparență totală în Primărie și în instituțiile din subordine, și cred că, cu votul Consiliului General, o să obligăm și primăriile de sector să facă același lucru. Asta este o promisiune. Pe afacerile de corupție, de care am vorbit în campania asta electorală, fără îndoială ne vom duce către ele. Ne vom duce și pe marile dosare de retrocedări. Adică, cred că sunteți și dumneavoastră curioși, cum sunt și eu, cum de au fost împropietăriți oameni în Parcul Herăstrău. Vreau să spun un lucru, nu ăsta este obiectivul meu, adică cred că mandatul meu, pe care mi l-au dat bucureștenii, este să rezolv problemele curente, mari, grave ale acestui oraș și să îi dau o direcție de dezvoltare. Adică să atragem mari investiții în București, să îl profilăm pe piața globală ca centru de IT, să avem centre de conferințe, să aibă loc aici evenimente de business, să vină o agenție europeană să se instaleze la București.
  • Întrebat cine va face auditul Primăriei. O companie de audit, da. Trebuie să fie un vot în Consiliul General, după aceea trebuie să fie o procedură de achiziții, deci probabil în patru, cinci, șase luni (n.r. – rezultatele auditului). În orice caz, foarte repede, a Primăriei și a instituțiilor din subordine, asta o să o aveți într-o săptămână pentru că și eu vreau să o am într-o săptămână, pentru ca să nu intrăm în incapacitate de plată.
  • Întrebat când va fi instalat oficial în funcția de Primar General și care va fi prima sa acțiune. Sunt niște proceduri administrative. În jur de 10-12 zile, de astăzi. O acțiune simbolică, pe care am anunțat-o, este deschiderea ușii Primăriei. Primăria, după cum știți, e o clădire monumentală, care are o ușă uriașă vizavi de Cișmigiu, care este ușa de intrare în Primărie și care o să funcționeze ca ușă de intrare. Acum, ea e închisă cu lacăt și, dacă nu mă înșel, are și un covoraș, care coboară niște trepte, și bucureștenii intră prin niște intrări laterale, înguste. Bineînțeles, că nu este asta acum… Am fost acuzat că ăsta este programul meu de campanie… dar este un gest simbolic pentru ca bucureșteanul să știe că se duce acolo la primăria lui, care e a lui. Intră pe ușa din față că e a lui.
  • Întrebat care va fi prima acțiune mai puțin simbolică, dar cu impact. Demiterea directorului Direcției Juridice. Bineînțeles că, în prima zi, trebuie să începi să ai acea situație financiară, pentru că te vei trezi că n-au oamenii bani să își ia salariile, da, că nu mai sunt bani în conturi. Tu, ca șef de instituție, trebuie să te asiguri de funcționarea financiară a instituției. Trebuie să evaluăm, pentru că avem această oportunitate extraordinară de fonduri europene, să vedem cât de bun este compartimentul pentru fonduri europene. Înțeleg că sunt niște specialiști acolo.
  • Întrebat despre eventuale anchete interne în Primărie. Fără discuție. Fără discuție și sunt și pe bani, și pe oameni. Am auzit multe povești și un segment important din Primăria Capitalei este Corpul de Control al Primarului. De-a lungul timpului mi-au fost aduse la cunoștință concursuri trucate, oameni angajați fără diplome. Toate lucrurile astea vor fi, evident, verificate și în măsura în care ele sunt penale vor fi direcționate către organele competente. În plus, eu am vorbit de niște mari afaceri de corupție, de Parcul Verdi, de Cinema Lumina, de achiziția tramvaielor. Pe alea promit că ne vom uita cu mare atenție.
  • Întrebat dacă va rămâne în Primărie cineva din „caracatița PSD din Primăria Generală, caracatița Firea-Pandele”, de care vorbea în campanie. Vreau să spun că în linii mari marea majoritate vor pleca singuri dintre ei. Atât timp cât există un concurs legal, prin care o persoană a câștigat o funcție publică, e un gest de abuz ca cineva să vină, să spună știu eu că ești prieten cu nu știu cine, dar activitatea acestor oameni, din Primărie, va fi evaluată la o lună, la două luni, la trei luni.
  • Întrebat dacă angajații de bună credință ar trebui să se teamă pentru locul lor de muncă. Vreau să spun foarte direct că o să fie evaluate și compartimentele din Primărie și administrațiile din subordine. Există în Primăria Capitalei oameni competenți, care fără îndoială își vor păstra locul de muncă, există oameni care în urma procesului de restrucuturare nu vor mai rămâne acolo.
  • Întrebat ce zone ar fi vizate de restructurare. Fără discuție companiile municipale. Aproape toate vor dispărea, mai puțin Termoenergetica, nu văd vreuna care să aibă vreo șansă să rămână (…) care e de fapt urmașa RADET-ului și care nu poate să dispară pentru că furnizează căldură.
  • Întrebat despre situația apei calde și a căldurii în timpul iernii. Mandatul meu va începe undeva în jur de 10 octombrie, iarna o să înceapă pe 15 noiembrie, nu o să putem să schimbăm conducte în perioada asta. Ce pot să promit este că în acest interval vom asigura stocuri pentru avariile, care în mod sigur vor fi foarte multe, vom asigura echipamente, vom asigura instrumente de detecție a avariilor. Pe problema termoficării sunt două probleme – una de fond, că trebuie să înlocuim inelul principal, durează mult, dar ne vom apuca în primăvară pentru că avem banii europeni, și una de intervenție rapidă când avariile se produc, până când vom rezolva problema mare de fond, și asta e ce pot să promit acum.
  • Întrebat despre pasajele Ciurel și Doamna Ghica. Ciurelul este o lucrare de infrastructură, care a costat prea mult față de ce face, dar această lucrare de infrastructură poate să fie utilă. Trebuie doar să faci un studiu de trafic local, să vezi ce probleme poate să rezolve, trebuie să dimensionezi niște intersecții, să pui niște semafoare și asta n-o să facă mare lucru, dar măcar n-o să facă cozile pe care le-am văzut cu toții în imaginile difuzate de televiziuni. Pasajul Doamna Ghica este un pasaj început fără actele necesare, deci nu are PUZ și nu are nici Studiul de Stabilitate a Clădirilor Învecinate. (n.r. – întrebat dacă e legal așa ceva) Nu este legal. Este o construcție ilegală, da, pentru care Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat că este ilegală, numai că fiind campanie electorală probabil că s-au ferit să intre într-o dezbatere cu primarul în funcție. Pasajul Doamna Ghica este o lucrare corectă, ea face parte din Inelul Median, care urmează să fie construit și care să fluidizeze traficul. Proiectul corect este și cu linie de tramvai și, în orice caz, proiectul trebuie să fie legal.
  • Întrebat ce facem cu ambrozia în Capitală. Aici este o chestiune care ține de polițiile locale ale sectoarelor. Ce pot să promit este că prin Poliția Locală a Municipiului București ne vom ocupa de coordonarea acestei probleme. E o chestiune foarte simplă. Trebuie să identificăm terenurile virane din București și în plus, pe o hartă pe care putem să o facem în două zile online, cetățenii să ne spună ei înșiși care sunt terenurile pe care le văd cu ambrozie. 
  • Întrebat dacă va închide școlile în cazul unor condiții meteo extreme. Nu, am considerat-o exagerată. Bine, dacă este mare urgie și pot să cadă crengi, e posibil, dar pentru o ninsoare de 30 de centimetri nu se pune problema să închidem școlile.
  • Întrebat dacă se va face pușcărie în rândul oamenilor din administrația precedentă. Aș paria pe asta, da.
Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum 2 zile

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 2 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro