Primar din Bihor, care oficia căsătorii fără a purta mască de protecţie, depistat cu Covid-19: „Îmi era mai uşor să vorbesc fără ea”

0
82

Primarul comunei bihorene Popeşti, Dorin Curtean, a fost diagnosticat recent cu Covid-19 după ce s-a testat pentru a pleca într-un concediu cu familia. Problema este că edilul, recent reales în al treilea mandat, oficia căsătorii fără a purta mască de protecție.

„Am vrut să plecăm în concediu, aşa că ieri (luni-n.r.) ne-am testat şi azi am aflat că eu sunt pozitiv, cu Covid, soţia nu. M-am izolat pentru 14 zile imediat ce am aflat rezultatul testării, în dimineaţa asta”, a declarat pentru eBihoreanul.ro Dorin Curtean.

Acesta precizează că este asimptomatic şi se simte bine, însă recunoaşte că nu a purtat masca de protecţie când a oficiat cununii. El își motivează gestul prin faptul că ofiţerul de stare civilă i-ar fi spus că nu este obligatoriu.

„Ofiţerul de stare civilă mi-a spus că nu era obligatoriu să poarte masca persoana care oficiază cununia şi mirii. Eu n-am purtat, că îmi era mai uşor să vorbesc fără ea. În rest, am purtat-o”, afirmă Curtean.

Acum, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bihor desfăşoară o anchetă epidemiologică pentru a identifica toate persoanele cu care edilul din Popeşti a fost în contact direct.

Potrivit definiţiei medicale în vigoare, este vorba despre cei care au petrecut împreună cu persoana confirmată cu Covid mai mult de 15 minute în spaţii închise, la distanţă mai mică de un metru şi fără a purta mască de protecţie.

Purtarea măştii de protecţie este obligatorie în toate spaţiile închise, încă de la începutul stării de alertă (15 mai).

Municipiul Oradea și alte șapte localități din județul Bihor intră în scenariul roșu, după ce s-a înregistrat o rată de infectare cu SARS-CoV-2 de peste 3 la mia de locuitori

Municipiul Oradea și alte șapte localități din județul Bihor au intrat, începând de marți, în scenariul roșu după ce s-a depășit rata de infectare de 3 la mia de locuitori.

Așadar școlile, restaurantele și jocurile de noroc sunt doar câteva dintre clădirile care se închid pentru 14 zile în Oradea, Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidișelu de Sus, Sânmartin, Căbești și Bratca, potrivit deciziei Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bihor.

„CJSU a aprobat în cadrul ședinței săptămânale de pe 26 octombrie, scenariile de funcționare a unităților din învățământul preuniversitar de la nivelul județului Bihor, precum și lista localităților în care se impun limitări în domeniile HoReCa, cultural și de divertisment. Începând de pe 27 octombrie, Oradea intră în scenariul roșu, alături de încă 7 localități din județul Bihor. Impactul deciziei de a trece la cursuri online în învățământul preuniversitar este redus de faptul că preșcolarii și elevii din ciclul primar sunt în vacanță timp de o săptămână, interval după care situația va fi reanalizată”, se arată pe pagina de Facebook a Instituției Prefectului Bihor.

România înregistrează un nou record de decese: 104! Peste 4.700 de noi cazuri COVID-19, confirmate în ultimele 24

Până astăzi, 27 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 217.216 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (SARS-COV-2). 155.630 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 6.574 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.724 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here