Piramida lumii … – o poveste uitată

0
123
  Marii gânditori-printre care și genialul Mihai Eminescu-au afirmat că organizarea socială naturală trebuie să fie piramidală. Ca exemplu, dacă se ia o lopata cu țărână dintr-un loc și se pune în altul , țărână se va așeza în formă de piramidă. O astfel de ” scară socială” rămâne un ideal, fiindcă este foarte greu de realizat în viață , dată fiind dorința majorității oamenilor de a fi pe treptele de sus ale ” PIRAMIDEI ” , cu tendința de a ajunge în vârful acesteia. Așa se poate ajunge la o piramidă cu vârful în jos, edificiu care este destinat ruinării .
    S-a încercat de mii de ani să se păstreze IERARHIA socială prin forță, însă energia acumulată de partea de jos a piramidei, mereu în creștere la presiunea venită de sus, a condus la zguduirea edificiului social prin răscoale, războaie și revoluții, încercându-se tot prin forță  se reclădească o altă ierarhie socială, cu promisiunea de a se respecta proporțiilor pentru fiecare treaptă a piramidei. Nici această cale n-a dat rezultate. 
  Lumea a evoluat și înțelepții văzuți și , îndeosebi, nevăzuți ai lumii , au abandonat calea violenței , și au hotărât refacerea ” Piramidei sociale” din temelii după principiul ocult formulat, ca de exemplu -„Lumea se conduce din umbră și  prin puterea sugestiei.”
Interesant este un alt aspect care se observă lesne și anume…Dacă i-am vedea pe adevărații conducători, i-am considera egali cu noi și nu vrem să ne supunem ordinelor unui Egal. 
Conducătorii adevărați știu că nimic și nimeni nu poate fi condus prin forță, deoarece oamenii sunt puternic ancorați în inerția lor și au o mare putere de opunere.
S-a renunțat la „ordine” și s-a trecut la SUGESTII , la îndemnuri , traduse pe înțelesul tuturor sub forma de idei în cuvinte simple.
Și, ca să nu ne exprimăm metaforic și nu a lăsa loc speculațiilorsau controverselor, aș dori să vă dau ca exemplu, îndemnurile repetate de a purta mască, de a păstra distanța și de a evita aglomerațiile, cu scopul de a preveni infectarea cu virusul SARS COV2.Acestea au fost însușite de mintea noastră și ni se par ca fiind gândite de noi, deci ne aparțin și le punem în practică. 
   Iată de ce unii cred că în tot acest amalgam există cu adevărat „teoria conspirației” , cu obiective subterane , care se referă la întreaga lume, obiective care ar fi știute numai de către ” conducerea din umbră” .
  Să ne reamintim …Cele mai mari secrete sunt la vedere ! Ca exemplu, azi OMS conduce de facto politica de sănătate publică a lumii , însă noi credem că măsurile sunt o creație a gândirii puterii statale din România. Aparenta opoziție o constituie numai supararea unora că nu sunt și ei consultați când se iau aceste măsuri, și asta fiindcă de peste două secole am fost formați/de-formați să reținem că fiecare om are dreptul să participe la conducerea Lumii, fiind parte a acesteia. Da, participăm la conducerea lumii , însă prin ” prinderea ideilor sugestionate” și însușirea lor ca fiind ale noastre, dupa care le si punem în acțiune în viața de zi cu zi. Iată modalitatea concretă de participarea a fiecăruia la edificarea ” Noii Piramide sociale a lumii ” !
  Ierarhia socială, după modelui familiei de albine, este pentru că a fost și va fi fiindcă este ordinea naturală în armonie cu Universul !
Sursa foto: https://google. com
Redacția Ziarului Naționalul.ro mulțumește domnului Vasile Soroceanu pentru acest impresionant material trimis astăzi 2 Noiembrie 2020 în exclusivitate.Totodată, pe această cale îl asigură de statutul de colaborator permanent
 
Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here