Colegiul Medicilor din România solicită un ”Angajament pentru Sănătate” după tragedia de la Piatra Neamț: ”Așa NU se mai poate. STOP și hai să construim!”

0
372

Despre soluții salvatoare s-a discutat și după tragedia de la ”Colectiv”. Și atunci s-au făcut promisiuni nenumărate, un premier și-a dat demisia, s-a accentuat asupra responsabilizării și asupra unor acțiuni concrete în sistemul medical românesc. Iată că incendiul de la secția ATI a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț demonstrează, o dată în plus, că vorbele dispar ca și cum nu ar fi fost, iar oamenii mor cu zile.

Colegiul Medical al Medicilor din România cere autorităților un ”Angajament pentru Sănătate”. Măcar acum, în cel de-al doisprezecelea ceas și pentru a evita alte tragedii viitoare, trebuie luate măsuri imediate. Un astfel de angajament, transmit reprezentanții CMR, ar însemna investiții în infrastructură și condiții de muncă sigure. Și, nu în ultimul rând, această strategie ar trebui aplicată ”indiferent de cine este la guvernare”.

”Am văzut cum Organizația Mondială a Sănătății a transmis în pandemie testare, testare, testare. Acum, după tragedia de la Spitalul Județean de Urgență din Piatra Neamț, considerăm că autoritățile, toată clasa politică trebuie să participe și să se implice în realizarea unui angajament pentru sănătate, a unei strategii care să fie aplicată indiferent de cine este la guvernare, cu etape clare, evaluări periodice astfel încât, cât mai repede să avem o nouă infrastructură în sănătate – spitale noi, pentru pacienți, pentru condiții de lucru decente și sigure pentru medicii și cadrele medicale – pentru România!”, scriu reprezentanții CMR, potrivit Mediafax.

CMR: ” Aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții!”

Este un (alt) moment trist în România, după tragedia de la Piatra Neamț, iar Colegiul Medicilor din România transmite că este nevoie de o resetare națională.

Măsurile potrivite ar fi trebuit să fie luate încă de la Revoluție, precizează CMR, însă nu s-a întâmplat așa.

”Dumneavoastră aveți deciziile, noi muncim, salvăm pacienții, dar așa NU se mai poate! Nu avem destule paturi pentru marii Arși, muncim în spitale vechi, facem sacrificii, dar STOP și hai să construim! Nu s-a făcut de la Revoluție până acum, nu este bine, dar haideți măcar acum, după această tragedie să facem lucruri gândite, organizate, planificate și urmărite astfel încât să nu se mai întâmple astfel de tragedii”, solicită președinții filialelor județene ale Colegiului Medicilor din România.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here