Actualitate
8 ȘTIRI DE LA ORA 8. George Simion, liderul AUR, solicită, din nou, suspendarea lui Klaus Iohannis. “O rog pe doamna Firea ca PSD să semneze iniţiativa”
George Simion, liderul AUR, solicită, din nou, suspendarea lui Klaus Iohannis. “O rog pe doamna Firea ca PSD să semneze iniţiativa”
George Simion, co-președintele AUR, ia în calcul tot mai serios suspendarea lui Klaus Iohannis, rugând-o pe Gabriela Firea ca PSD să semneze inițiativa.
Gabriela Firea, revoltată pe comportamentul PNL și USR PLUS: “Circ grotesc. Cei care au pierdut alegerile se ceartă pe funcții. Orban este un eșec!”
Gabriela Firea, prim-vicepreşedinte PSD, a lansat un nou atac la PNL și USR PLUS, ai căror reprezentanți sunt, în opinia ei, avizi după funcții înalte în stat, deși formațiunile politice din care fac parte au pierdut alegerile parlamentare.
Alexandra Botez, maestră a Federației Internaționale de Șah, despre ”sportul minții” și noua realitate pandemică: ”În viață, mulți oameni fac o deschidere bună, iar apoi se poticnesc și nu descoperă strategia câștigătoare”
Alexandra Botez a învățat șahul la vârsta de 6 ani, chiar sub îndrumarea tatălui său. Iar interacțiunea permanentă cu piesele albe și negre, pe tabla caroiată, s-a dovedit a fi o alegere senzațională și, practic, i-a schimbat viața.
GÂNDUL GREEN. Letea Reciclează! Program pilot de colectare și reciclare a deșeurilor în una dintre cele mai izolate localități din Delta Dunării: „Localnicii, mai educați ca mulți dintre turiști”.
În ultima ediție a GÂNDUL GREEN a fost abordată problema reciclării deșeurilor din localitatea Letea din Delta Dunării. Gazda emisiunii i-a avut invitați pe Loredana Pană, coordonatorul proiectului Ecopolis (implicat în reciclarea deșeurilor din Letea) și pe Raul Pop, președintele asociației Ecoteca.
George Simion, liderul AUR, huiduit la Timișoara: „Pentru ce am luptat în Revoluţia asta? Provoca.
Liderul AUR, George Simion, a fost huiduit la Timișoara, în timpul unei întâlniri cu susţinători ai formaţiunii sale. Mai multe persoane au fost nemulțumite de prezența membrilor AUR în faţa Operei, simbol al Revoluţiei de la Timişoara.
Sebastian Burduja și-a dat demisia din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice: „Sunt onorat să încep de luni mandatul de deputat în Parlamentul României”
Sebastian Ioan Burduja a fost eliberat, la cerere, din funcţia de secretar de stat la Ministerul Finanţelor Publice, printr-o decizie a prim-ministrului interimar Nicolae Ciucă publicată miercuri în Monitorul Oficial.
Clotilde Armand: Romprest mai are câteva zile să-şi onoreze obligaţiile. În caz contrar, vom rezilia contractul
Scandalul gunoaielor lăsate pe străzile din Sectorul 1 al Capitalei continuă. Primarul Clotilde Armand spune că Romprest mai are termen câteva zile să-şi onoreze obligaţiile contractuale față de locuitori, altfel va rezilia contractul.
Paolo Gentiloni: „Relansarea economică în zona euro va începe în primul trimestru din 2021”
Statele din zona euro vor înregistra primele semnale de relansare economică în primul trimestru al anului 2021, afirmă Paolo Gentiloni, comisarul Uniunii Europene pentru Economie, subliniind că lunile de iarnă vor fi dificile, în contextul noilor restricţii antiepidemice impuse de unele ţări.
Actualitate
Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată a pensiilor facultative. Noile reguli au intrat în vigoare la 15 aprilie.
Noi reguli pentru pensiile facultative Pilon 3. Foto arhivă
Modificările aduse de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) prin Norma nr. 10/2026 vizează în principal flexibilizarea și simplificarea modului în care participanții la pensiile facultative (Pilonul 3) își pot retrage banii, precum și adaptarea procedurilor la realitățile digitale și la noile reglementări din sistemul public de pensii.
În primul rând, sunt clarificate și actualizate condițiile de retragere a activului personal net. Participanții pot solicita plata sumelor acumulate dacă au împlinit vârsta de 60 de ani, chiar dacă nu îndeplinesc toate condițiile pentru pensia facultativă completă, sau în cazul în care beneficiază de pensie de invaliditate, conform noii legislații privind pensiile publice. Astfel, norma corelează explicit regulile din Pilonul III cu cele din sistemul public.
O noutate importantă ține de extinderea și modernizarea modalităților de depunere a documentelor. Cererile de plată și documentele aferente pot fi transmise nu doar fizic sau prin poștă, ci și prin mijloace electronice, cu utilizarea semnăturii electronice calificate. Această digitalizare se aplică inclusiv în situațiile în care participantul este reprezentat de un mandatar, fiind reglementate detaliat condițiile în care documentele pot fi transmise în format electronic (inclusiv procuri și certificate).
De asemenea, norma aduce mai multă claritate în ceea ce privește reprezentarea prin mandatar, stabilind exact ce documente trebuie depuse în funcție de modalitatea de transmitere (fizic, poștă sau online) și tipul de situație (de exemplu, handicap grav sau accentuat).
O schimbare relevantă pentru participanți este creșterea flexibilității în modalitatea de încasare a banilor. Cei care au optat pentru plata eșalonată pot, pe parcursul derulării acesteia, să:
- schimbe tipul de plată (din eșalonată în plată unică),
- modifice valoarea ratelor,
- schimbe modalitatea de plată (din mandat poștal în virament bancar sau invers),
- actualizeze datele bancare (inclusiv IBAN).
Administratorii fondurilor de pensii private sunt obligați să opereze aceste modificări într-un termen scurt, de 5 zile lucrătoare de la depunerea documentației complete, ceea ce întărește drepturile participanților asupra propriilor economii.
În completare, sunt introduse reguli specifice pentru anumite situații practice: participanții trebuie să comunice un nou cont bancar dacă îl închid pe cel inițial, să prezinte documente justificative dacă sunt exceptați de la plata contribuției de sănătate sau să facă dovada domiciliului în cazul utilizării cărții electronice de identitate fără domiciliu, atunci când optează pentru plata prin mandat poștal.
În ansamblu, modificările nu schimbă fundamental dreptul de retragere a banilor, dar aduc îmbunătățiri semnificative în accesibilitate, flexibilitate și digitalizare, facilitând interacțiunea participanților cu administratorii fondurilor și oferindu-le un control mai mare asupra modului în care își primesc economiile din pensiile facultative.
Actualitate
Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină de ironie a Iranului.
Iranul îi recomandă lui Donald Trump să se odinească. FOTO: Getty
În ultima vreme, reacțiile
ironice la postările lui Donald Trump au devenit aproape reflexe pe rețelele
sociale, unde pe conturi asociate cu Iranul apar constant meme-uri, montaje
video sau imagini generate cu ajutorul inteligenței artificiale ironice imediat
după mesajele liderului de la Washington.
De această dată, Ambasada
Iranului în Zimbabwe a distribuit un mesaj care a devenit rapid viral, după o
postare triumfalistă a lui Donald Trump despre situația din Strâmtoarea Ormuz.
„O zi mare și
strălucită pentru lume! DTJ”, a scris Donald Trump pe Social Truth pe fondul
anunțului privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz pentru perioada de încetare a
focului.
Replica ambasadei
iraniene a apărut la scurt timp pe platforma X, sub forma unui text structurat
în patru puncte, prezentat ca un „set de recomandări” adresate direct liderului
american, pe un ton vădit ironic.
* „Încearcă să nu pari așa fericit. Păstrează-ți puțin
prestigiul;
* Să nu te gândești nicio clipă – și subliniez, nicio
clipă – la noul regim juridic al Strâmtorii Iranului. Ne ocupăm noi de asta;
* Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și
blochează-l pe Bibi (Benjamin
Netanyahu – n.r.) pentru o săptămână;
* Mănâncă ceva ușor diseară și odihnește-te”, i-a transmis Iranul lui Donald Trump.
Referirea la „Bibi”
face trimitere, evident, la premierul israelian Benjamin Netanyahu, dar şi la
relațiile apropiate dintre acesta şi Donald Trump.
Postarea a generat
imediat un val de reacții online, unde utilizatorii au continuat tonul ironic,
preluând postarea și transformând-o mesajul într-un nou meme.
* „Are nevoie de tratament serios, nu doar de asta”, a scris un utilizator.
* „Pasul 4 este cel mai important: mănâncă ușor și
dormi”, a comentat altul.
* „Blochează-l pe Bibi măcar o lună”, a adăugat un alt utilizator.
Actualitate
„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele rezidențiale exclusiviste.
Recent, argentinianul a luat o decizie importantă legată de familia sa, dorind să le ofere copiilor un viitor stabil chiar în locul pe care îl consideră „acasă” în Europa. Astfel, el a inițiat un proiect prin care se vor construi trei locuințe destinate celor trei fii ai săi, în aceeași zonă în care locuiește și în prezent.
Case pentru Thiago, Mateo și Ciro. Proiect de 600.000 de euro
Planul vine în continuarea intenției sale de a rămâne stabilit în zona Barcelonei și după încheierea carierei de fotbalist.
Potrivit presei locale, autoritățile din Castelldefels au aprobat recent dezvoltarea unei zone rezidențiale în partea de deal a orașului, unde terenurile vor fi transformate pentru construcții.
Proiectul îi vizează direct pe copiii săi, Thiago, Mateo și Ciro, și presupune o investiție totală estimată la aproximativ 600.000 de euro. Pe lângă ridicarea celor trei case, planul include și modernizarea infrastructurii din zonă, cu utilități precum apă, electricitate, canalizare și telecomunicații, dar și îmbunătățirea accesului rutier către noile proprietăți.
Messi va ceda gratuit o parte din teren pentru comunitate
Argentinianul dorește să pună bazele unei zone cu vegetație mediteraneană pentru comunitatea din zonă, unde se vor planta măslini, carob și migdali. De asemenea, se plănuiește și montarea unui sistem de irigații.
Messi deține nu mai puțin de 10.000 de metri pătrați în zonă, un domeniu pe care l-a extins din aproape în aproape, de-a lungul carierei de fotbalist profesionist. Pe lângă locuința propriu-zisă a familiei, acesta mai dispune și de un teren privat de fotbal, piscină proprie, sală de sport, teren de tenis și zone de agrement.
Lionel Messi nu va reveni curând la Barcelona. Argentinianul și-a prelungit contractul cu Inter Miami până în 2028. Totuși, în înțelegere există clauze care permit o posibilă încheiere mai devreme: Messi ar putea propune rezilierea înțelegerii în 2026, iar clubul în 2027.
-
Actualitateacum 3 zileAr putea impune Iranul taxe de tranzit pentru Strâmtoarea Ormuz? Trump ar fi de acord cu o condiție
-
Actualitateacum 3 zile„Potențiale ținte pentru Rusia”: Ministerul rus al Apărării a publicat o listă a companiilor europene care ar produce drone pentru Ucraina
-
Actualitateacum 2 zileDonald Trump minimalizează durata războiului cu Iranul: „Au trecut doar două luni”
-
Actualitateacum 2 zileCE analizează ajutorul de stat acordat de România pentru retehnologizarea reactorului 1 de la Cernavodă
-
Actualitateacum 2 zileTraduceri engleză română online: când sunt suficiente și când aveți nevoie de un traducător autorizat
-
Actualitateacum 2 zileCele două momente în care Adrian Mutu a fost aproape să devină selecționerul României: a fost „sabotat” de Mircea Lucescu
-
Actualitateacum 2 zileIluzia iubirii la un „swipe” distanță. Cum a crescut apariția aplicațiilor de dating rata divorțurilor
-
Actualitateacum o ziNIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel mai mare anunț de până acum, dezvăluit într-un live-maraton de 5 ore




