FOTO. Simona Halep, petrecere de Crăciun alături de Toni Iuruc, iubitul ei / Ex-liderul WTA nu a uitat de perioada în care a fost infectată cu COVID-19: “Mi-a fost teamă!”

0
131

Simona Halep a petrecut Crăciunul la Constanța, alături de iubitul ei, Toni Iuruc, dar și de părinții. Ex-liderul WTA nu a uitat, însă, de perioada în care a stat izolată, după ce s-a infectat cu COVID-19.

Forțată de pandemie, Simona Halep a rămas în România, cu ocazia Crăciunului. Nașterea Domnului a sărbătorit-o la Constanța, alături de părinți, dar și de iubit, Toni Iuruc, cu care formează un cuplu de aproximativ un an și jumătate.

Fostul lider WTA se bucură din plin de timpul petrecut în familie, la finalul unui an în care, la fel ca mulți români, a trecut prin multe. Perioada în care a fost infectată cu COVID-19 nu o va uita, probabil, niciodată.

Mi-a fost teamă de când a apărut acest virus, din martie. M-am protejat. Nu am ieșit în oraș, în mulțime. Nici la Constanța nu prea am fost în această perioadă. Și totuși l-am luat. Mi-a fost teamă. Mi-a fost teamă că s-ar putea întâmpla ceva. Am tot așteptat, dar spre norocul meu nu am avut simptome mari. Nu știam ce o să fie, cum o să fie. Mă bucur că nu am avut simpotome mari”, a spus Simona Halep, potrivit DigiSport.

Simona Halep, elogiu la adresa asistenților medicali din România, după ce s-a vindecat de COVID-19: “Adevăraţii supereroi ai acestui an!”

Totodată, Simona Halep este ferm convinsă că asistenții medicali din România sunt “adevărații supereroi” ai acestui an, în principal datorită faptului că luptă continuu pentru a salva viețile celor infectați cu noul coronavirus.

Nu a fost uşor, dar am învăţat cu toţii multe. Adevăraţii supereroi ai acestui an, totuşi, sunt asistenţii medicali care luptă pentru noi în fiecare zi. Abia aştept să vă văd pe toţi pentru sezonul 2021”, a scris Simona Halep, recent, pe Facebook.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here