Actualitate
Cătălin Apostolescu, medicul care era de gardă în ziua incendiului de la Matei Balș: „Nu am văzut în acea seară instalații de încălzire” / Ce spune despre intervenția pompierilor
Dr. Cătălin Apostolescu, medicul care era de gardă în ziua incendiului de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Matei Balș” și purtător de cuvânt al acestui spital, a oferit noi detalii despre ziua tragediei. El a precizat că nu a văzut aparate de încălzire în salonul respectiv, care oricum sunt interzise încă din 2017 în spital, dar nici temperatura în clădire nu era cea mai scăzută.
Nu era nici foarte frig, nici foarte cald, iar instalația de oxigen era prin pereți. Optimă nu era temperatura, dar nici una în care oamenii să sufere de frig la propriu. Nu știu să fi fost alte aparate de încălzire… există dispoziție, din 2017, că nu sunt permise alte aparate de încălzire. .Eu nu am văzut în acea seară instalații de încălzire. A ars un singur salon, iar cel care era față în față a fost distrus mai degrabă de suflu, de căldură. Când căldura a topit și s-au spart geamurile, a fost un suflu în primele zece minute, a declarat dr. Apostolescu, la România TV.
El a făcut referire și la intervenția pompierilor, din acea dimineață, dar și la controversele iscate de găsirea unui cadavru, într-o toaletă din salon, la câteva ore după izbucnirea flăcărilor.
Până au venit pompierii, s-a respectat planul de dezastre. Pompierii au intrat și au stins focul, iar în momentul în care au intrat au observat niște cadavre, apoi au căutat să vadă dacă mai sunt victime și atunci au găsit pe al patrulea. A fost o procedură firească, nu a fost nicio bizarerie”, este concluzia medicului Cătălin Apostolescu.
Bilanțul incendiului de la Spitalul „Matei Balș”, de vineri, a ajuns la zece morți, dar medicul Apostolescu susține că cele mai recente decese nu ar avea legătură cu faptele de atunci, pentru că unii pacienți cu Covid-19, care fuseseră transferați ulterior la alte spitale, erau – oricum – foarte bolnavi și mai degrabă asta le-ar fi adus sfârșitul.
„Decesele care s-au întâmplat în afara spitalului, unii dintre ei aveau chiar forme severe. Urmează să se stabilească dacă decesul lor a fost provocat de incendiu sau de Covid”, a adăugat medicul de la „Matei Balș”.
Cătălin Apostolescu, medicul-erou, mărturii de la incendiu: Am auzit țipete de ajutor. Am încercat să ajut oamenii prin balcon
Medicul infecționist Cătălin Apostolescu a povestit, recent, la Antena 3 despre ce s-a întâmplat înainte de tragedie și cum s-au mobilizat cadrele medicale pentru a salva viețile pacienților.
Cătălin Apostolescu a spus că a auzit, la un moment dat, niște strigăte, iar imediat a observat că în secție era un fum foarte gros, așa că a decis să ajute pacienții prin balcon.
Astfel, a reusit să ajute câțiva pacienți să iasă prin ferestre, însă nu a reușit să le deschidă pe cele de la alte saloane, din exterior. Colegii săi au reușit să salveze mai mulți pacienți, în acest timp.
Întâi am auzit o voce de bărbat, am presupus că este pacient, pentru că știam personalul. După aceea, la foarte scurt timp am auzit țipete de ajutor, o voce feminină, am ieșit din cameră, dar deja în secție era un fum foarte gros și nu am putut să mai înaintez. Atunci am ales varianta să încerc să ajut oamenii prin balcon. Eram undeva la 8-10 metri de salon. În momentul acela a fost imposibil să-mi dau seama care este sursa incendiului pentru că fumul era foarte-foarte gros. Doar fumul împiedica vizibilitatea, curentul l-am oprit după aceea. La început nu a fost nicio explozie, a fost o bubuitură mai târziu, după vreo 3-4 minute. Ieșisem deja pe balcon și apelasem pompierii. Erau unii pacienți care încercau să iasă, evident că i-am ajutat și, după aceea, am încercat să deschid și alte ferestre, dar mi-a fost imposibil pentru că se dechid numai pe dinăuntru și nu aveam cum să le forțez. Am încercat să intru prin altă parte, iar nu am putut din cauza fumului. Între timp, colegii începuseră să evacueze din pacienți”, a spus dr. Cătălin Apostolescu.
Medicul care a fost de gardă în noaptea incendiului de la „Matei Balș”, audiat de procurori. Ce a spus Cătălin Apostolescu la ieșire
Medicul Cătălin Apostolescu, care este și purtătorul de cuvânt al Institutului „Matei Balș”, a fost audiat timp de peste două ore, în ancheta privind incendiul de vineri.
La ieşirea de la audieri, medicul le-a declarat jurnaliștilor că personalul medical a făcut tot ce le-a stat în putință pentru a îi scoate pe pacienți cât mai repede din saloane.
De asemenea, medicul Apostolescu a spus că aceștia nu au putut sparge ferestrele deoarece sunt din termopan și a mulțumit Colegiului Medicilor pentru că i-au oferit sprijin juridic.
Vreau să mulţumesc pentru sprijinul pe care îl primesc de la Colegiul Medicilor prin faptul că mi-au asigurat un avocat”, a adăugat medicul Cătălin Apostolescu.
Actualitate
Mizele vizitei lui Nicușor Dan în Turcia. Analist: „Încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră”
Președintele României, Nicușor Dan, a mers sâmbătă la Istanbul, unde a discutat cu președintele Turciei despre consolidarea parteneriatului strategic dintre cele două țări și despre securitatea în regiunea Mării Negre.
Nicușor Dan și Recep Tayyip Erdoğan. FOTO: Administrația Prezidențială
Vizita șefului statului vine în contextul pregătirii summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, unde urmează să fie luate decizii importante pentru flancul estic al Alianței. Printre subiectele abordate s-au numărat extinderea cooperării în infrastructura submarină, relocarea Centrului NATO de la Istanbul la Constanța și crearea unui hub european de securitate civilă la Marea Neagră.
Președintele Nicușor Dan a declarat că parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră. Această cooperare ar putea include proiecte legate de cablurile de energie și de comunicații submarine, care sunt esențiale pentru securitatea și interconectivitatea regională. „La summitul NATO de la Ankara, parteneriatul strategic dintre România și Turcia ar putea fi extins și în ceea ce privește infrastructura submarină din Marea Neagră”, a declarat președintele Nicușor Dan.
Emanuel Cernat, analist de politică externă, a explicat pentru „Adevărul” mizele vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia:
„Motivul principal al vizitei președintelui Nicușor Dan în Turcia este pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie, prilej cu care urmează să fie luate decizii extrem de importante pentru întreaga Alianță Nord-Atlantică și, în mod special, pentru statele de pe flancul estic, inclusiv România”.
Potrivit lui Emanuel Cernat, prin această vizită, președintele Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru România, profitând de faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei:
„În această vizită, Nicușor Dan încearcă să realizeze un demers de advocacy pentru țara noastră, știut fiind faptul că statul gazdă al unui summit beneficiază de o influență sporită în stabilirea agendei. Pentru România, este esențial ca pe această agendă să fie incluse menținerea prezenței NATO în proximitatea conflictului și securitatea Mării Negre ca temă principală, iar acest ultim subiect reprezintă un interes comun al României și Turciei, oferind o bază solidă pentru discuții. Totodată, prin mesajul său, președintele Dan transmite diplomatic o invitație președintelui Erdoğan de a vizita România în această toamnă, ceea ce subliniază dezvoltarea și consolidarea relațiilor bilaterale”.
Un Nicușor Dan mai implicat în plan extern?
Analistul a comentat și acomodarea președintelui Nicușor Dan cu atribuțiile de reprezentare externă, subliniind că un an de mandat este un termen rezonabil pentru familiarizarea cu uzanțele diplomatice.
„În ceea ce privește implicarea externă a președintelui, este dificil de evaluat dacă până acum a acoperit cu succes această dimensiune a mandatului, mai ales că în România există o încărcătură emoțională puternică în raportarea la instituția prezidențială, deseori influențată de filtrele politicii interne. În mod firesc, oricărui președinte aflat la primul mandat îi trebuie timp pentru a se acomoda cu atribuțiile de reprezentare externă, iar în cazul lui Nicușor Dan, acest început a fost unul abrupt, deoarece nu avea o experiență guvernamentală anterioară. Totuși, după un an de mandat, este de presupus că s-a familiarizat cu uzanțele diplomatice și cu modul de desfășurare a întâlnirilor internaționale”, a explicat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat, dar cele multilaterale, precum summiturile NATO, presupun provocări multiple, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță tot mai mare.
„Deși întâlnirile bilaterale sunt mai ușor de gestionat din punct de vedere protocolar, cele multilaterale, precum summiturile NATO, Adunarea Generală a ONU sau Consiliul European, presupun provocări multiple și sunt mult mai dificil de coordonat, mai ales în contextul actual, în care relațiile interpersonale dintre lideri capătă o importanță din ce în ce mai mare, depășind uneori canalele diplomatice clasice. În această privință, președintele Nicușor Dan mai poate acumula experiență în interacțiunea directă cu omologii săi, iar în privința summitului de la Ankara, toate privirile se vor îndrepta către un posibil prim contact direct cu președintele american Donald Trump”, a precizat Emanuel Cernat.
Analistul a subliniat că, deoarece relația României cu Uniunea Europeană este deja pe un făgaș bun, accentul actual al politicii externe se îndreaptă către consolidarea parteneriatului strategic cu Statele Unite, o direcție pe care președintele Dan o subliniază constant.
„Vedem adesea accentul deosebit pus de președinte pe dimensiunea transatlantică a relațiilor internaționale ale României, de la înlocuirea termenului „pro-european” cu „pro-occidental”, până la încercările repetate de consolidare a relațiilor diplomatice cu SUA”, a concluzionat Emanuel Cernat.
Actualitate
Crimă oribilă în Giurgiu. Un bărbat și-a înjunghiat în gât prietenul, după o ceartă
Un incident violent s-a produs sâmbătă, în localitatea Bălănoaia, județul Giurgiu, unde un bărbat a fost înjunghiat în zona gâtului, în urma unui conflict cu o persoană localitate. Victima a decedat, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru omor.
Crimă în Giurgiu FOTO: Breaking News Giurgiu
Crima s-a petrecut, sâmbătă, în fosta şcoală din satul Bălănoaia, din comuna Frăteşti, judeţul Giurgiu, unde locuiau de ceva timp trei bărbați.
Potrivit martorilor, bărbatul de 56 de ani ar fi avut o discuţie contradictorie cu prietenul său şi s-ar fi enervat pe acesta pentru că ar fi țipat la el. Într-o clipă de furie, agresorul a pus mâna pe un cuțit şi a început să lovească victima în repetate rânduri, până şi-a dat ultima suflare.
Martor la incident, un alt bărbat a sunat la 112 şi i-a alertat pe polițişti. La fața locului au ajuns şi două echipaje de ambulanță de la SAJ Giurgiu. În ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată, potrivit Breaking News Giurgiu.
Autorul a fost găsit la fața locului şi a mărturisit imediat ce a făcut. Bărbatul a fost încătuşat şi va fi dus la audieri. Criminaliştii şi polițiştii urmează să efectueze cercetarea la fața locului pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat. Trupul bărbatului va fi preluat de legişti pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor morţii.
Actualitate
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. Temperatura recomandată în dormitor și sfaturile experților
Canicula poate transforma nopțile într-un adevărat coșmar, iar temperaturile ridicate afectează calitatea somnului și capacitatea organismului de a se odihni. Specialiștii recomandă menținerea unei temperaturi de 15-18 grade Celsius în dormitor și avertizează că orice valoare peste 20-21 de grade devine, în general, inconfortabilă pentru somn.
Cum să dormi bine pe timp de caniculă. FOTO: Adobestock
Marc Spielmanns, specialist în medicina somnului, explică faptul că răcorirea camerei și evitarea supraîncălzirii sunt esențiale pentru un somn odihnitor în perioadele cu temperaturi extreme, notează publicația Blick.
Potrivit expertului, dormitorul ar trebui să fie cât mai răcoros și întunecat. Pentru a preveni acumularea căldurii în locuință, ferestrele și jaluzelele ar trebui ținute închise pe timpul zilei, când soarele este puternic.
„Temperatura recomandată pentru dormitor este între 15 și 18 grade Celsius”, spune Marc Spielmanns, care avertizează că temperaturile ce depășesc 20-21 de grade pot afecta semnificativ confortul în timpul nopții.
Ce poți face înainte de a adormi
Specialistul recomandă un duș călduț spre rece înainte de somn, dar nu unul foarte rece, deoarece poate avea efectul opus și poate stimula organismul.
De asemenea, hainele groase de noapte ar trebui evitate.
„În nopțile foarte calde este mai bine să porți haine cât mai lejere sau chiar să dormi fără pijama, folosind doar o pătură subțire pentru confort”, explică acesta.
Compresele reci aplicate pe gambe timp de 5-10 minute pot ajuta la scăderea temperaturii corporale și la instalarea unei stări de confort înainte de somn.
Deși multe persoane folosesc ventilatoare în timpul nopții, specialistul avertizează că acestea nu trebuie orientate direct către corp.
„Niciodată să nu îndrepți ventilatorul direct spre tine. Este mai bine să fie poziționat astfel încât să împingă aerul către fereastră”, recomandă Spielmanns.
Totodată, băuturile foarte reci nu sunt indicate înainte de culcare.
„Ele pot provoca o reacție de încălzire secundară a organismului. Sunt recomandate băuturile răcite moderat”, explică expertul.
În perioadele caniculare, hidratarea este esențială, iar consumul a 2-3 litri de apă pe zi poate contribui la o stare mai bună de confort pe timpul nopții.
Femeile tolerează mai bine căldura
Potrivit specialistului, există diferențe între femei și bărbați în ceea ce privește toleranța la temperaturile ridicate.
„Femeile tolerează mai bine căldura, în timp ce bărbații suportă mai bine frigul”, spune acesta.
Cu toate acestea, studiile arată că femeile sunt mai predispuse la tulburări de somn și pot întâmpina mai multe dificultăți în a adormi în nopțile călduroase.
Somnul este mai superficial vara
Temperaturile ridicate și lumina naturală prelungită afectează ritmul biologic al organismului. În timpul verii, oamenii se trezesc mai des pe parcursul nopții, iar fazele de somn profund și de visare tind să fie mai scurte.
Specialiștii recomandă întunecarea completă a dormitorului și menținerea unei temperaturi cât mai scăzute pentru a reduce efectele caniculei asupra odihnei și pentru a facilita un somn de calitate.
-
Actualitateacum 3 zile
Polonia a reținut un suspect în cazul uciderii caricaturistului rus exilat. Premierul Tusk: „Totul indică faptul că e vorba de un asasinat politic”
-
Actualitateacum 3 zile
Companiile din România caută angajați rezistenți la stres. Unii le cresc salariile cât să acopere inflația
-
Breakingacum 2 zileTrump a declarat că îl susține pe Netanyahu la alegerile din octombrie: „Dar vreau să văd cine altcineva mai candidează”
-
Breakingacum 2 zilePolițist din trupele speciale, bătut la băutură de unul dintre cei mai bogați interlopi din București
-
Breakingacum o ziCasa Albă a postat un nou meme controversat cu Trump: „Noi chiar am salvat America înainte de GTA 6”
-
Actualitateacum 3 zileCare sunt cele mai bine plătite nișe în dezvoltarea web?
-
Breakingacum o ziSingurul palat bizantin din Grecia s-a redeschis
-
Actualitateacum 2 zile
Amenda uriașă primită de o femeie după ce a uitat o frunză în căruciorul de cumpărături. Sancțiunea a iscat un adevărat scandal





