Actualitate
EXCLUSIV. Educația sexuală în școli, pro sau contra? Zoltan Nagy, cunoscutul producător de filme pentru adulți, intervine în scandalul momentului: ”Inițiativă totalmente greșită, tendențioasă la adresa învățământului și educației din România”
Senatul României a decis miercuri, 3 februarie, retrimiterea la comisia de fond a propunerii legislative privind educația sexuală în școli. Vechea majoritate parlamentară reuşise să introducă în lege mai multe amendamente – care dădeau părinţilor mai multă putere de decizie pe acest subiect – însă preşedintele Iohannis a atacat la Curtea Constituțională legea şi, ulterior, a cerut reexaminarea ei, cu toate că judecătorii CCR au declarat legea constituțională.
Klaus Iohannis a cerut reexaminarea legii privind protecția și promovarea drepturilor copilului, prin care Parlamentul a înlocuit termenul de „educație sexuală” cu „educație sanitară” și a condiționat participarea elevilor la ore de acordul scris al părinților. Preşedintele României spusese că ”importanța educației pentru sănătate, mai ales a educației sexuale, rezultă îndeosebi din necesitatea asigurării unui climat sănătos, în deplină siguranță pentru realizarea relațiilor dintre indivizi, care să garanteze integritatea fizică și psihică a acestora”.
În ședința de pe 3 februarie a Senatului, majoritatea formată din PNL, USR-PLUS și UDMR a votat ca această lege să se întoarcă la Comisia respectivă, acolo unde are majoritate de 7-6, în timp ce AUR și PSD au votat împotrivă.
ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, Nagy Zoltan – cel mai cunoscut producător de filme pentru adulți din România – spune că astfel de inițiative legate de elevi sunt cel puțin ”ciudate”, pentru că în școală nu sexul sau erotismul ar trebui să primeze.
”Pe la mijlocului anului trecut, citeam despre tot felul de inițiative legate de elevi, de copii și de educația sexuală în școli. Desigur, a început seria comentariilor pro și contra, în majoritate contra despre aceasta inițiativă. Mi s-a părut ciudat totul, mai ales că – din experiență mea de 23 de ani în domeniul erotic – am evitat să folosesc cuvântul sex sau erotică atunci când vorbeam despre școală, copii și elevi. Nu dă bine deloc să asociem aceste cuvinte… pentru că școala e, totuși, altceva și nu erotica sau sexualitatea primează acolo! M-am documentat pentru a afla și eu din ce zonă vine inițiativa și, dacă nu greșesc, era legat de o deputată din Bistrița care făcea parte din USR. I-am citit CV-ul și mi-am dat repede seama că, în domeniul erotic, educație sexuală și sexualitate este o diletantă. O respect pentru CV-ul extrem de stufos, pentru foarte multe studii, masterate legate mai ales de limba și cultura franceză, dar aceasta doamnă deputat Iurișniți Cristina e departe de zona erotică! Aflu acum că și-a dat și demisia… bine a făcut!”, declară Zoltan Nagy, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.
”Oricare copil de 8-10 ani, căruia i se va imprima să descopere mirajului sexului și al eroticii, va devia de la comportamentul normal”
Zoltan Nagy mai spune că doar o ”gândire vicioasă” ar putea propune astfel de inițiative, iar ”normalitatea” ar fi cu totul alta.
Înainte de toate, copiii ar trebui – în clasele primare – să învețe să citească, să scrie corect, să învețe matematică, fizică, chimie, geografie, istorie și… anatomie.
”Refuz să cred că cei din USR sau USR PLUS sunt în stare să debiteze asemenea anomalii. Iar dacă da, cu siguranță vântul bate din vest… via USR PLUS și sunt interese din occident, interese politice care ar influența categoric negativ mentalitatea copiilor și tinerilor din România, implicit viitorul României! Educație sexuală în clasele I-IV sau V-VIII ? E normal așa ceva ? Chiar asta le lipsea copiilor, elevilor de 8, 10 sau 12 ani ? Cât de vicios poate gândi cineva pentru a propune așa ceva, cât poate fi de infantil? Normalitatea nu ar fi cumva ca în clasele primare copii să învețe să citească, să scrie corect, să învețe matematică, fizică, chimie, geografie, istorie și… anatomie? Să învețe să studieze desenul, arta, noțiunea de frumos și chiar comportamentul civilizat. Oricare copil de 8-10 ani, căruia i se va imprima să descopere mirajului sexului și al eroticii va devia de la comportamentul normal și va simți plăcerea atingerii, plăcerea sexului, plăcerea de a descoperi un alt corp în scop sexual, nefiind interesat de studii, de școală, de materiile importante în primii ani de școală!”, spune producătorul de filme pentru adulți Zoltan Nagy.
”Nimeni nu contestă că trebuie să cunoaștem corpul uman, igiena, să vorbim de sănătate, de familie, dar pentru asta avem anatomia”
Producătorul Zoltan Nagy se întreabă, nu neapărat retoric, și cum ar decurge ”ora de sexologie la copii”, atâta vreme cât chiar profesorii ”au lacune în viața lor intimă”.
Numărul sexologilor din România – ”cu studii recunoscute și experiență profesională” – este foarte mic, avertizează Zoltan Nagy și – în acest context – adevărații specialiști sunt indispensabili. De altfel, precizează producătorul, de foarte mulți ani se întâlnește, discută și analizează diferite cazuri și probleme sexuale apărute în activitatea desfășurată cu conf. univ. dr. Cristian Delcea, președintele Institutului de Sexologie din România și cu ex – colonel profesor universitar dr. Butoi Tudorel, psiholog criminalist.
”Prin această educație aberantă se pregătește cumva „materia primă” pentru pedofilii bogați ai Europei sau pentru traficanții de copii ? Nimeni nu contestă că trebuie să cunoaștem corpul uman, igiena, să vorbim de sănătate, de familie, dar pentru asta avem anatomia. Oare cum ar decurge ora de sexologie la copii, ar învăța să se masturbeze, să studieze preludiul, cum să ejaculeze, cum să-și ducă în pat colega de bancă în vârstă de 8-10 ani?! ATENȚIE ! Cine ar preda aceste ore aceste, aceste noțiuni despre sexualitate? Învățătorii, profesorii care și ei, la rândul lor, au lacune în viața lor intimă!? Ar fi cumva și temă de casă pentru copii?! Sună sinistru…. Avem sute de școli, mii de elevi preșcolari, de unde sexologi cu studii în domeniu când în România cred că sunt 4, 5, maxim 10 sexologi cu studii recunoscute și experiență profesională. Atenție, nu mă refer la psihologi, vorbesc despre sexologi!”, insistă Zoltan Nagy, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.
”Am discutat de multe ori pe aceasta temă și pe alte teme legate de sexualitate și erotism cu doi dintre bunii mei prieteni, oameni excepționali și cu vastă experiență, zeci de ani în domeniul sexologiei și psihologiei, conf. univ. dr. Cristian Delcea, președintele Institutului de Sexologie din România și ex – colonel profesor universitar dr. Butoi Tudorel, psiholog criminalist, împărtășind și ei aceleași păreri cu ale mele referitor la aceasta inițiativă totalmente greșită, tendențioasă la adresa învățământului și educației din România”
Zoltan Nagy: ”Educația Relațională Intimă în școli a tinerilor”
Soluțiile ar fi, totuși, la îndemâna autorităților, consideră Zoltan Nagy, iar educația sexuală a elevilor și chiar studenților ar putea fi făcută prin conferințe, reuniuni sau saminare ținute inclusiv în școli/facultăți, înregistrate și retransmise prin toate canalele mass-media.
Totodată, sintagma ”educație sexuală în școli” ar putea fi înlocuită cu ”Educația Relațională Intimă în școli a tinerilor”.
”Totuși, ar fi soluții și pentru educația elevilor sau studenților, prin organizarea de cât mai multe conferințe, reuniuni, seminare care se pot ține în școli, universități, la care să participe experți în domeniu – psihologi, sexologi, criminaliști, medici ginecologi, urologi, doctori în dermato-venerologie. Aceste evenimente se pot înregistra și retransmite pe canale media, internet, prin cât mai multe mijloace posibile pentru a ajunge la majoritatea tinerilor care au deja o vârstă când pot discerne binele de rău, normalitatea de anormalitate și au nevoie de consiliere pentru un bun debut în relațiile intime! Vorbim de tineri care au deja 15, 16, 18 ani împliniți!”, consideră Zoltan Nagy.
”O denumire care nu ar deranja și are o rezonanță mai academică ar putea fi Educația Relațională Intimă în școli a tinerilor. Cred cu tărie în gândirea rațională a românilor și că își vor manifesta dezacordul cu orice inițiativă din țară sau interese meschine de jocuri politice din exteriorul țării care ar influența negativ mentalitatea sănătoasă a copiilor și tinerilor din România. Chiar dacă se vor mai vinde o pădure, un teren, o fabrică, cu siguranță că Neamul Românesc nu-și va vinde niciodată nici copii, nici tinerii și nici țara!”
Zoltan Nagy
Alianța Părinților: ”Decizia Senatului României este una revoltătoare și nejustificată. Se forțează introducerea în școală a educației sexuale bazate pe ideologia de gen”
Alianța Părinților – organizație națională cu filiale în 35 de județe, reprezentativă pentru mii de părinți de pe tot cuprinsul țării – a transmis o scrisoare deschisă Senatului cu privire la decizia reprezentanților PNL-UDMR-PLUS-USR de a întoarce la Comisia de specialitate legea privind educația sexuală.
”Considerăm că decizia Senatului României, din data de 3 februarie 2021, de a retrimite la Comisia pentru muncă, familie și protecție socială propunerea legislativă privind educația sexuală în școală, este una revoltătoare și nejustificată. Anul trecut președintele României s-a considerat îndreptățit ca, judecând din perspectiva unei persoane care nu are copii, să decidă cum trebuie educați copiii altora. Ca urmare, a contestat această lege la Curtea Constituțională (care i-a respins contestația), iar ulterior a cerut Parlamentului să o reexamineze și, după cum s-a văzut, a beneficiat de tot sprijinul PNL, UDMR și USR-PLUS. Ceea ce ignoră atât președintele României cât și partidele menționate este faptul că, potrivit articolului 29 alin. 6 din Constituția României, părinții sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educația copiilor minori a căror răspundere le revine”, au transmis reprezentanții Alianței Părinților.
Potrivit Alianței Părinților, scopul nedeclarat al insistențelor președintelui Klaus Iohannis și al PNL, UDMR și USR-PLUS este ”acela de a forța introducerea în școală a educației sexuale bazate pe ideologia de gen”.
Conform acestei ideologii, ”genul” ar fi un construct social, independent de sexul biologic al persoanei, adică, ”ești femeie sau bărbat în funcție de ce alegi să fii și ce rol dorești să-ți asumi”; deci, omul s-ar naște ca ființă neutră, care poate să își determine sau să își schimbe ”genul” în cursul vieții, după cum dorește, transmite Alianța Părinților.
”Precizăm că ideologia de gen stă la baza educației sexuale așa cum este ea prevăzută în documentul OMS „Standards for Sexuality Education in Europe” („Standarde pentru educația sexuală în Europa”). Această programă prevede că educația sexuală ar trebui să înceapă chiar înainte de 4 ani, pentru că, susțin „specialiștii”, copilul este o ființă sexuală (a se consulta documentul). Acest tip de educație sexuală tratează sexualitatea ca pe o chestiune de entertainment (distracție), rupând-o de modelele morale, culturale și spirituale în care ar trebui să fie integrată. In același timp, ignorând psihologia elementară, este o sfidare a pudorii, reprezintă o molestare psihică instituționalizată și o strategie mascată de sexualizare forțată a copiilor de la vârste fragede. Este limpede că educația sexuală nu trebuie redusă la „mecanica sexului”, ci trebuie să conțină și o dimensiune morală”, se mai precizează în scrisoarea deschisă transmisă Senatului României.
”Educația bazată pe ideologia identității de gen a dus, în țările în care ea a fost implementată, la tragedia apariției unei generații de copii confuzi, dezorientați și rupți de firescul lucrurilor. Implementarea acestei ideologii a determinat și schimbări majore la nivel social; printre altele, a dus la aplicarea de sancțiuni părinților care nu au acceptat să le fie îndoctrinați copiii, sancțiuni mergând de la amendă până la pierderea locului de muncă sau închisoare, pe lângă pierderea libertății de exprimare și a celei religioase”
Alianța Părinților
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita: ”Copiii, cele mai nevinovate victime”
Reprezentanții Federației Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita au trimis, la rândul lor, o scrisoare deschisă către Președinția României, Parlamentul României și societatea civilă.
În cuprinsul acestei scrisori, se reamintește că școala ”trebuie să creeze caractere morale” și să ”educe tinerii în vederea corectării unor apucături ale omului needucat”.
”Stimați parlamentari, vă amintim că Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011 spune, în art. 7: „În unităţile, în instituţiile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale sunt interzise activităţile care încalcă normele de moralitate şi orice activităţi care pot pune în pericol sănătatea şi integritatea fizică sau psihică a copiilor şi a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic, precum şi activităţile de natură politică şi prozelitismul religios.
Şcoala trebuie să creeze caractere morale, să educe tinerii în vederea corectării unor apucături ale omului needucat. Dacă statul va decide în locul părinților într-o chestiune atât de sensibilă, cum este cea a educației sexuale în școli, consecințele pot fi catastrofale, actul educaţiei reducându-se la o activitate medicală de prevenţie a îmbolnăvirii prin activitatea sexuală. În paralel cu acest rol de cabinet de boli venerice care i se atribuie şcolii, se duce o luptă acerbă pentru eliminarea din şcoală a religiei, care ar putea să contribuie de mii de ori mai bine la educarea în spiritul sănătăţii sexuale a tinerei generaţii. (…) Atâta vreme cât imoralitatea se cultivă la nivel legislativ, educaţional şi social, vom asista neputincioşi la un proces de destructurare spirituală şi biologică a poporului român, începând cu cele mai nevinovate victime: copiii”, transmite Pro Vita în scrisoarea deschisă trimisă Președinției României, Parlamentului României și întregii societăți civile.
Actualitate
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri. Economisirile anticipate sunt diminuate de furturi, erori de scanare și costuri suplimentare de supraveghere și întreținere. Un studiu recent arată că pierderile de inventar pot crește semnificativ odată cu introducerea sistemelor self-checkout. Când ajunge automatizarea să coste mai mult decât se anticipa și ce lecții pot învăța retailerii din România?
Casele de marcat automate, între reducerea cheltuielilor și creșterea pierderilor pentru retaileri Foto: Pixabay
Pierderile cresc, iar unii comercianți renunță la casele automate
Un studiu publicat în iunie 2026 de Universitatea din Leicester, din Marea Britanie, în colaborare cu organizația ECR Retail Loss, arată că pierderile de inventar au crescut, în medie, cu 22% în primul an după introducerea caselor de marcat automate. Cercetarea, coordonată de profesorul Matt Hopkins, a analizat date de la 39 de retaileri, cu o cifră de afaceri anuală cumulată de aproximativ un trilion de euro.
Raportul arată și că magazinele care utilizează sisteme self-checkout înregistrează, în medie, pierderi de inventar cu 33% mai mari decât unitățile comparabile fără această tehnologie. Cele două rezultate măsoară lucruri diferite: primul urmărește evoluția pierderilor după introducerea caselor automate, iar al doilea compară magazine care folosesc sisteme de plată diferite.
Pierderile nu sunt provocate exclusiv de furturi. Printre cauze se numără și produsele care nu sunt scanate, erorile de identificare a articolelor și dificultățile întâmpinate la utilizarea echipamentelor. Potrivit cercetării, între 1% și 4,8% dintre tranzacțiile efectuate la casele automate includ produse care nu au fost scanate.
Un alt semnal vine din Statele Unite, unde utilizarea caselor de marcat automate a scăzut în rândul micilor comercianți chestionați de compania americană Toast. Potrivit unui sondaj publicat în septembrie 2026, 36% dintre cei 340 de responsabili de decizie intervievați au declarat că folosesc sisteme self-checkout, față de 43% în anul precedent. Cercetarea a vizat magazine alimentare, de proximitate și de băuturi din SUA, care operează cel mult 16 unități. Rezultatele indică o scădere a utilizării tehnologiei în eșantionul analizat.
Această evoluție nu înseamnă, însă, că micii comercianți renunță la digitalizare. Același sondaj arată că 75% dintre respondenți intenționează să majoreze investițiile în tehnologie în următoarele 12 luni, față de 64% în anul precedent. Printre soluțiile vizate se numără etichetele electronice de preț și automatizarea procesării facturilor.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Dollar General, lanț american de magazine cu prețuri reduse, care și-a schimbat strategia în 2024 pentru a combate pierderile de marfă. Compania a anunțat în documentele sale financiare că a eliminat sau a restricționat utilizarea caselor self-checkout în aproximativ 12.000 de magazine, transformând o parte dintre terminale în case asistate de angajați. Decizia a fost motivată de pierderile de inventar, inclusiv cele provocate de furturi, dar și de dorința de a îmbunătăți experiența clienților.
Un an mai târziu, în primul trimestru din 2025, Dollar General a raportat o creștere a marjei brute la 31%, cu 0,78 puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Reducerea pierderilor de inventar s-a numărat printre factorii care au contribuit la îmbunătățirea rezultatului, alături de modificările adaosurilor comerciale. Prin urmare, creșterea marjei nu poate fi atribuită exclusiv schimbării sistemului de plată.
Când economia de personal nu se transformă în profit
Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing, explică pentru „Adevărul” că evaluarea unei investiții în automatizare trebuie să depășească simplul calcul al salariilor economisite.
„Există o diferență fundamentală între reducerea costului unei operațiuni și îmbunătățirea profitabilității întregului business”, spune el.
Casele automate presupun cheltuieli cu echipamentele, mentenanța și supravegherea, în timp ce angajații continuă să intervină pentru rezolvarea erorilor.
„Automatizarea nu elimină neapărat munca, ci o redistribuie. O parte este transferată consumatorului, care devine propriul casier. Alta rămâne în sarcina angajaților, care trebuie să supravegheze simultan mai multe terminale și să rezolve excepțiile”, precizează specialistul.
Ce au subestimat managerii
Deciziile de automatizare pot fi influențate și de modul în care conducerea companiilor evaluează riscurile. Andrei Tarnovski menționează optimismul excesiv, imitarea concurenților și tendința managerilor de a căuta dovezi care le confirmă propriile decizii.
„Automatizarea este un instrument, nu un obiectiv de business în sine”, atrage el atenția.
Un alt risc pentru retaileri este să continue investițiile în casele de marcat automate doar pentru că au cheltuit deja sume importante, chiar dacă rezultatele nu justifică aceste costuri. În economie, acest comportament este cunoscut drept sunk cost fallacy (eroarea costurilor irecuperabile).
Câți bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama
„Managerul bun nu este cel care nu greșește niciodată, ci cel care recunoaște suficient de repede când realitatea îi contrazice ipotezele și are disciplina să schimbe direcția”, crede acesta.
De ce clienții pot prefera casierii
O cercetare realizată de Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite, și publicată în ianuarie 2024 în revista științifică Journal of Business Research, arată că utilizarea caselor de marcat tradiționale poate contribui la fidelizarea clienților. În urma a cinci studii, cercetătorii au constatat că persoanele care plătesc produsele unui casier manifestă o disponibilitate mai mare de a reveni în același magazin decât cele care folosesc sistemele self-checkout. Diferența este mai pronunțată în cazul cumpărăturilor care depășesc 15 produse și se reduce atunci când clienții achiziționează puține articole.
Explicația ține de efortul transferat consumatorului. La casele automate, clientul trebuie să scaneze produsele, să le împacheteze și să finalizeze singur plata, în timp ce la casele tradiționale beneficiază de asistența unui angajat. Cercetătorii au constatat că efortul economisit și percepția că beneficiază de serviciile la care se așteaptă din partea magazinului influențează fidelitatea consumatorilor, un factor important pentru capacitatea retailerilor de a păstra clienții și de a genera vânzări repetate.
La rândul său, Claudia Badea, owner al Cărți, Dulciuri și Flori, cu 21 de ani de experiență în funcții manageriale, de la director de hipermarket la membru în boardul unei mari rețele de hipermarketuri din România, consideră că schimbarea reflectă și o nevoie a consumatorilor.
„Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, în care petrecem atât de mult timp în fața ecranelor și interacționăm tot mai mult prin intermediul rețelelor sociale, paradoxal, ne dorim tot mai mult să ne întoarcem la interacțiunea reală. Căutăm empatie, conexiune, familiaritate și sentimentul de apartenență la o comunitate. Iar retailul nu face excepție”, declară ea pentru „Adevărul”.
Preferințele cumpărătorilor diferă însă în funcție de numărul produselor achiziționate și de timpul disponibil. Pentru cumpărăturile rapide, autonomia poate conta mai mult decât interacțiunea cu un angajat.
„Compania percepe self-checkout-ul ca pe un serviciu mai eficient, dar clientul îl poate percepe ca pe o sarcină suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească singur, fără să primească ceva în schimb”, explică Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing.
Target a limitat casele automate la zece produse. Ce rezultate a obținut
În martie 2024, retailerul american Target a modificat sistemul de plată în majoritatea celor aproape 2.000 de magazine din Statele Unite, limitând utilizarea caselor self-checkout la cumpărături de maximum zece produse. În paralel, compania a suplimentat numărul caselor deservite de angajați, pentru clienții cu coșuri mai mari sau care preferă asistența unui casier.
Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil. Ce faci dacă îi cheltuiește pe toți din prima zi
Potrivit datelor publicate de Target în mai 2025, timpul total de procesare a tranzacțiilor s-a redus cu aproape 8%, luând în calcul atât casele automate, cât și pe cele tradiționale. Totodată, indicatorul de satisfacție a clienților privind timpul de așteptare la plată a crescut cu cinci puncte, iar cel referitor la interacțiunea cu angajații, cu trei puncte. Compania a raportat și o creștere a ponderii clienților care aleg casele cu personal. Aceste rezultate sunt raportate de retailer și nu permit stabilirea contribuției individuale a fiecărei măsuri.
Pentru Andrei Tarnovski, cazul Target ilustrează importanța adaptării investițiilor în automatizare la comportamentul consumatorilor. „Nu trebuie să oferi aceeași experiență tuturor clienților doar pentru că ai capacitatea tehnologică de a o face”, adaugă el.
Vor reveni mai mulți casieri și în supermarketurile din România?
Claudia Badea consideră că unele companii au implementat sistemele automate înainte ca tehnologia să fie suficient de bine testată. Altele au investit în soluții mai performante, reducând o parte dintre vulnerabilități. „Cred că soluția nu este să alegem între tehnologie și om, ci să găsim echilibrul dintre ele. Automatizarea poate aduce eficiență, rapiditate și confort, dar nu poate înlocui în totalitate valoarea unei interacțiuni umane autentice”, consideră aceasta.
Totuși, Andrei Tarnovski avertizează că experiența retailerilor străini nu poate fi extrapolată automat la piața românească. Fără date despre costurile de operare, pierderi, economii și satisfacția clienților, profitabilitatea investițiilor locale nu poate fi evaluată corect.
„Din perspectiva managementului, aș paria pe un model mixt, dar adaptat fiecărui magazin, nu pe o formulă standard aplicată întregii rețele”, susține acesta.
În acest model, casele automate ar putea deservi cumpărăturile rapide, iar cele tradiționale ar rămâne disponibile pentru coșurile mari și clienții care au nevoie de asistență.
„Întrebarea mai corectă nu este câți casieri putem înlocui cu tehnologie, ci unde tehnologia creează mai multă valoare decât alternativa umană”, conchide specialistul.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T23:01:14.050Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct al instituției. Scandalul a stârnit reacții în mediul public, în contextul în care auditorii Curții de Conturi au atribuții de verificare a modului în care sunt gestionate fondurile și resursele publice.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanți ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și analizează această situație” a transmis joi, 22 octombrie, Curtea de Conturi.
Instituția a precizat că verificările sunt efectuate în baza prevederilor Codului Etic al Curții de Conturi și ale Statutului auditorului public extern.
Reacția Curții de Conturi vine după ce în presă au fost publicate imagini controversate de la eveniment.
Unitatea care a găzduit cheful era verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi Bihor
Potrivit publicației eBihoreanul la întâlnire au fost prezenți aproape toți angajații Camerei de Conturi Bihor, cu excepția a două persoane aflate în concediu. Cheful a avut loc la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix, aflată în administrarea Direcției Silvice Bihor, instituție care este verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi.
Jurnaliștii publicației bihorene i-au surprins pe participanți jucând remi și cărți, în timp ce pe mese se aflau alimente, sticle și pahare cu vin.
Angajații, surprinși cu vinul și cărțile de joc pe masă Foto: Bihoreanul.ro
Petrecerea, organizată de ziua directorului
Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 64 de ani de către directorul adjunct Nicușor Burtă. După apariția reporterilor, mai mulți participanți au părăsit încăperea, lăsând în urmă telefoane mobile, haine și jocurile de masă.
Întrebat despre natura întâlnirii, Călin Ladăr Cadariu, directorul Camerei de Conturi Bihor, a declarat că activitatea a îmbinat aniversarea unui coleg cu o sesiune de formare profesională.
„Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”, a afirmat acesta, citat de eBihoreanul.
Potrivit directorului, sesiunea de pregătire fusese anunțată încă de luni pe grupul intern de comunicare și urma să fie consemnată ca activitate de formare profesională, cu o durată de patru ore, în cadrul celor 40 de ore de pregătire obligatorii anual pentru fiecare angajat.
Cadariu a susținut că în cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte profesionale.
În ceea ce privește costurile evenimentului, auditoarea Liliana Durgheu, care ar fi închiriat cabana, a declarat că suma de 3.000 de lei a fost achitată prin contribuția egală a celor 22 de participanți.
Directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat că spațiul nu a fost închiriat instituției, ci unei persoane fizice. Reprezentanții Camerei de Conturi susțin că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri proprii.
Referitor la băuturile alcoolice observate la fața locului, directorul instituției a afirmat că nimeni nu consuma alcool și că paharele cu vin aveau doar un caracter simbolic.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T16:46:06.838Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”oradea”,”scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
24 de
autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată.
Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport,
eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor
servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.
Foto: Poșta Română
Atunci
când un colet pornește spre destinație, în spatele livrării se află o întreagă
rețea de operațiuni. Transportul dintre centrele logistice, capacitatea de
preluare a volumelor și organizarea rutelor influențează eficiența procesului.
FLOTA ZOR susține dezvoltarea serviciilor de curierat prin investiții în
infrastructură și transport.
Pentru mai
multe detalii despre investiția în FLOTA ZOR, urmăriți interviul cu Valentin
Ștefan, directorul general al Poștei Române, disponibil pe următorul link:
https://youtu.be/mvek2DSC8dI?is=ejRQEL3VShBrWytn.
Foto: Poșta Română
Mai mult spațiu,
mai multă flexibilitate
Integrarea
celor 24 de autocamioane și 12 remorci adaugă aproximativ 1.670 de metri cubi
și 420 de tone la capacitatea de transport. Fiecare ansamblu poate prelua până
la 32 de europaleți, permițând transportarea unor volume mai mari într-o
singură cursă.
Această
capacitate suplimentară oferă mai multă flexibilitate în planificarea
transporturilor și în gestionarea variațiilor de volum între centrele
logistice. Pentru clienți, investiția contribuie la o rețea mai bine pregătită
să preia și să transporte coletele eficient, inclusiv atunci când cererea
crește.
Tehnologie pentru
operațiuni mai sigure
Sistemele
moderne de asistență și siguranță sprijină activitatea șoferilor, iar garanția
de cinci ani, fără limită de kilometri, susține exploatarea pe termen lung.
Noile vehicule completează investițiile în 80 de autoutilitare introduse în
programul de modernizare a flotei.
La nivel
național, Poșta Română operează peste 1.000 de vehicule, deservind toate cele
41 de județe și municipiul București. Consolidarea transportului de mare
capacitate întărește legăturile dintre regiuni și susține organizarea
fluxurilor de colete.
Foto: Poșta Română
Un pas către un
hub logistic regional
FLOTA ZOR
face parte din transformarea Poștei Române, orientată spre servicii moderne și
o infrastructură adaptată cerințelor pieței. O capacitate de transport extinsă
creează premisele unei planificări mai eficiente, ale unei gestionări mai bune
a volumelor și ale unor servicii mai predictibile.
Prin
această investiție, Poșta Română își consolidează rețeaua națională și își
susține ambiția de a deveni un hub logistic relevant în Europa de Est. Mai
multă capacitate, operațiuni facilitate și conexiuni mai puternice între
regiuni: beneficii concrete care duc FLOTA ZOR mai departe, pentru clienții din
România.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T10:28:37.220Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Breakingacum 3 zileA 21-a noapte de proteste la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu. La miezul nopții sunt aproape 100 de susținători. În câteva zile, fostul candidat la prezidențiale ar putea fi eliberat
-
Stirea zileiacum 2 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Actualitateacum 3 zileDe ce cere Ucraina un tratament special din partea UE pentru exporturile de oțel
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Breakingacum 3 zileÎncă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
-
Actualitateacum 3 zile„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
-
Uncategorizedacum 3 zileAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur





