Cum vor fi botezate stațiile de metrou din Cluj: Țara Moților, Copiilor, Muncii

0
727

Țara Moților, Natura Verde, Transilvania și Europa Unită sunt doar patru din cele 19 stații ale viitoarei rețele de metrou din Cluj.

Potrivit monitorulcj.ro, Primăria Cluj-Napoca a anunțat că a fost depusă solicitarea de emitere a acordului de mediu pentru proiectul metroului.

Documentația a fost publicată pe site-ul instituției, cu numele stațiilor de metrou.

Potrivit documentelor, perioada de implementare a proiectului este de circa șase ani, urmând ca metroul să fie finalizat complet la sfârșitul anului 2026.

Se preconizează că investiția va ajunge la aproximativ 1,3-1,5 miliarde de euro fără TVA.

Metroul din Cluj se numără printre proiectele propuse spre finanţare în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Cum se vor numi cele 19 staţii ale metroului din Cluj:

Ţara Moţilor
Teilor
Copiilor
Sănătăţii
Prieteniei
Natura Verde
Mănăştur
Sfânta Maria
Florilor
Sportului
Piaţa Unirii
Piaţa Avram Iancu
Armonia
Piaţa Mărăşti
Transilvania
Viitorului
Muncii
Cosmos
Europa Unită

Metroul din Cluj: Trenuri complet automate și sisteme bazate pe inteligență artificială

Metroul de la Cluj va fi unul complet automat (GoA4/UTO) și trenurile nu vor avea nevoie de mecanici sau personal la bord.

Stațiile sunt astfel făcute încât să funcționeze cu un număr minim de angajați.

Și sistemul de taxare va fi unul complet automat, cu varianta principală pe dispozitive mobile (NFC), ca variantă de rezervă fiind și un sistem cu smart card-uri.

Cluj-Napoca mizează pe materiale durabile, iluminat inteligent, recuperare regenerativă a energiei șamd.

Trenurile vor fi operate automat, în funcție de cerere (inclusiv în timp real, în funcție de informația primită de la validatoarele pentru accesul călătorilor în stații, sistemul GoA4 putând „injecta” automat trenuri în circulație).

Traseul liniei de metrou începe din depoul suprateran aflat la vest de Florești și va avea o lungime de 20,1 km și 19 stații. Tot traseul este subteran, mai puțin depoul din Florești. Trenurile vor fi mai mici ca în Capitală.

Primele trei stații deservesc zone de locuințe de denistate medie din Florești, iar apoi stațiile 4 și 5 deservesc zone multifuncționale într-o dinamică dezvoltare, desfășurate în jurul ancorelor viitorul spital regional de urgență și respectiv centrul comercial Vivo.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here