Cât rezistă anticorpii COVID după vaccinare. Ce spune doctorul Virgil Musta

0
286

Medicul infecționist Virgil Musta a comparat titrul de anticorpi la două sau patru luni după rapel.

Medicul infecţionist Virgil Musta a studiat titrul de anticorpi după două şi patru luni de la vaccin. El a făcut analiza pe 250 de colegi care s-au vaccinat în prima etapă. Patru medici au un titru de anticorpi mai mare decât în urmă cu două luni.

„La 60%, imunitatea a scăzut până la 50%, şi dintre acestea, aproape jumătate au chiar sub 50% scădere a nivelului de anticorpi. Am mai constatat că 3 persoane, de fapt 4 persoane, au avut o creştere a nivelului de anticorpi faţă de precedenta determinare”, spune Virgil Musta, medic infecţionist la Spitalul Victor Babeş din Timişoara.

La ceilalţi, titrul de anticorpi a rămas aproape la fel. Dar, indiferent de situaţie, nu e nicio problemă. Musta spune că oricât de puţini ar fi, tot oferă protecţie.

Despre creşterea titrului, medicul transmite că „au intrat în contact cu virusul, având în familie persoane infectate. Practic nu faci boala, ci această cantitate de virus îţi stimulează celulele de memorie şi e ca un fel de stimulare a imunităţii şi creştere a numărului de anticorpi, ca să devii mai protejat”.

Pentru ceilalţi, va fi necesară şi a treia doză. Dar, cum nu există o standardizare a titrului de anticorpi, se va face o prioritizare.

„Sunt două acţiuni importante: pe de o parte, consolidarea răspunsului imun prin cea de-a treia doză la anumite categorii populaţionale la risc şi, pe de altă parte, vorbim de cea de-a treia doză cu vaccinuri adaptate la variante virale mutante”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul Campaniei de Vaccinare.

Anticorpi COVID-19. Rezultate preliminare după 2 vs. 4 luni:

250 – participanţi
97 – titru nemodificat
72 – scădere a titrului
78 – scădere a titrului > 50%
4 – creştere a titrului

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here