Connect with us

Actualitate

Numărul românilor care au avut probleme cu energia electrică a crescut de aproape patru ori în 2020, la fel și nivelul compensațiilor primite

Publicat

pe

Numărul românilor care au avut probleme cu energia electrică a crescut de aproape patru ori în 2020, la fel și nivelul compensațiilor primite

Peste 455.000 de români au fost compensați, cu peste 20,5 milioane de lei, în 2020, pentru problemele pe care le-au avut cu rețeaua de energie electrică, respectiv lipsa alimentării cu curent, catitatea tehnică a energiei sau calitatea comercială a serviciului de distribuție. Valorile sunt de aproximativ patru ori mai mari decât în anul precedent.

Sumele pe care distribuitorii le-au achitat în 2020 compesarea clienților au crescut la 20,5 milioane de lei, de la aproximativ 5 milioane de lei, în 2019, conform Raportului privind realizarea indicatorilor de performanţă pentru serviciile de transport, de sistem şi de distribuţie a energiei electrice şi starea tehnică a reţelelor electrice de transport şi de distribuţie în 2020, publicat redent de Autoritatea Națională de Regelementare în Domeniul Energiei (ANRE).

Începand cu 1 ianuarie 2019 compensațiile pentru nerespectarea indicatorilor de performanță prevăzuți în standard privind continuitatea alimentării cu energie electrică se acordă de operatorul de distribuție în mod automat, indiferent de tipul acestuia, pentru toate nivelurile de tensiune, fără a fi necesară o solicitare din partea utilizatorilor. Consumatorii de energie electrică pot primi, începând din 1 iulie, și compensații, și despăgubiri pentru prejudiciile create de întreruperile din rețea, conform prevederilor  unui ordin ANRE din martie.

În sfârșitul anului 2020, erau înregistrați 9.548.041 utilizatori racordaţi la reţelele electrice din patrimoniul celor opt operatori de distribuţie (OD) titulari de licenţă, concesionari ai serviciului de distribuţie a energiei electrice, din care:

  • 5.315.561 utilizatori în mediul urban (aprox. 55%)
  • 4.357.545 utilizatori în mediul rural (aprox. 45%).

Structura compensațiilor

Conform prevederilor Standarului de performanță pentru serviciul de distribuie a elergiei electrice, valoarea maximă a compensațiilor acordate lunar de către distribuitor unui utilizator pentru nerespectarea indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de distribuție a energiei electrice nu poate depăși 30 de lei pentru un loc de consum și/sau producere racordat la joasă tensiune, 200 de lei pentru un loc de consum și/sau producere racordat la medie tensiune și 300 de lei un loc de consum și/sau producere racordat la înaltă tensiune. Din 1 ianuarie 2019, clienții pot primi 100% din echivalentul valorii totale calculate pornind de la valorile lunare, comparativ cu ponderi de 20% și 50%, valabile în anii anteriori.

Per ansamblu, în 2020:

  • Număr total compensații: 455.549, față de 124.229
  • Valoare totală compensații: 20.518.260 de lei, față de 5.581.830 de lei
  • Valoarea medie a unei compensații: 45 lei față de 44,9 lei

Cele mai multe compensații vizează lipsa continuității alimentării cu energie elctrică, potrivit raportului ANRE, respectiv 414.575 compensații în valoare totală de 16.532.700 lei, reprezentând 80.6 % din total. Compensațiile privind calitatea comercială a serviciului de distribuție a energie electrice reprezintă 19,08% din total (3.915.735 lei), iar compensațiile referitoare la calitatea tehnică a energiei electrice distribuite reprezintă 0,34% (69.825 lei).

Potrivit datelor ANRE, se înregistrează diferențe semnificative între OD privitoare la nivelul compensațiilor acordate utilizatorilor.

Astfel, cele mai multe compensații, implicit cu cea mai mare valoare, au fost plătite de E-Distribuție Banat, respectiv 174.659 compensații, însumând 7.002.270 lei. Minimul este de 85.720 de lei, în cazul SDEE Transilvania Nord, care a avut doar 2.004 compensații plătite.

Ierarhia era la fel și în 2019, însă sumele achitate de distribuitoiorul de pe primul loc erau de peste patru ori mai mari. Astfel, cel mai mare număr de compensații au fost plătite de E-Distribuție Banat, aproape 36.000, cu o valoare cumolată de peste 1,6 milioane de lei. La polul opus, cele mai puține compensații au fost cele aferente rețelei SDEE Transilvania Nord, peste 3.900, cu o valoare cumulată de aproximativ 124.000 de lei.

Situația compensațiilor plătite de OD în anul 2020:

Sursa: ANRE
Sursa: ANRE

Situația compensațiilor plătite de OD în anul 2019:

Sursa: ANRE
Sursa: ANRE

Media penelor de curent: Peste 2,4 ore pe an

Frecvența și durata întreruperilor în alimentarea cu energie electrică diferă de la distribuitior la distribuitor și, per ansamblu, valorile medii sunt peste cele din statele europene avansate, potrivit raportului ANRE.

În 2020 se observă o ușoară amelioare a numărului de întreruperi neplanificate pe an, de la 2,9 în 2019, la 2,57 în 2020. Este, totuși, peste valoarea medie de cca. 1 – 2 într/an în ţările europene avansate, potrivit ANRE.

Cele mai multe înreruperi neplanificate au fost în zona E-Distribuție Banat (3,9), la egalitate cu E-Ditribuție Dobrogea, iar cele mai puține, 1,6, în zona Delgaz Grid.

În 2019, per ansamblu, frecvența întreruperilor neplanificate variază de la o valoare minimă este de 2.25 într/an pentru Distribuție Energie Oltenia la o valoare maximă de 4,74 într/an pentru EDistribuție Banat, potrivit datelor ANRE.

Sursa: ANRE
Sursa: ANRE

La nivel de țară, indicatorul privind durata întreruperilor neplanificate a înregistrat în 2020 o scădere la valoarea de 146,78 min/an față de 178,9 min/an în 2019. Este, totuși, mult peste valoarea de cca. 20 – 100 min/an în ţările europene avansate.

Cele mai lungi întreruperi, de 177,9 minute/an au fost în zona SDEE Muntenia Nord, iar cele mai scurte, în aroa E-Distribuție Muntenia.

În 2019, valorile au fost cuprinse între 142,8 min/an pentru E-Distribuție Muntenia şi 227,4 min/an pentru E-Distributie Banat.

Probleme la rețeaua de transport

ANRE remarcă în raportul anual că în anul 2020, comparativ cu anul 2019 se constată o deteriorare a indicatorilor de performanță privind continuitatea serviciului de transport al energiei electrice ce are la bază atât creșterea numărului de incidente cu energie nelivrată cât și creșterea cantității de energie nelivrată la consumatori.

Indicatorul AIT (AIT – Average Interruption Time – durata medie a întreruperilor) în anul 2020 a crescut cu 213,58 % față de valoarea înregistrată în anul 2019, iar energia nelivrată consumatorilor a crescut cu 213, 74 % față de valoarea înregistrată în anul 2019.

Potrivit ANRE, aceste valori au fost influențate în mare masură de evenimentul accidental din data de 7 august 2020 din stația 400/110/20 kV Domnești, aflată în proces de retehnologizare, eveniment în urma căruia s-a înregistrat o energie nelivrată consumatorilor de 190 MWh. Durata înreruperii la consumatori a fost de 35 de minute, potrivit ANRE. Întreruperi mai lungim, de 105 și 106 de minute au fost la Stația București Sud, în 16 martie, rspectiv 1 septembrie.

„Un număr semnificativ de întreruperi cu energie nelivrată se înregistrează în cazul stațiilor care alimentează zona București (stațiile București Sud, Fundeni și Domnești). În cazul acestor stații s-a înregistrat un număr de 13 incidente din totalul de 29 și o energie nelivrată de 251,3 MWh, ceea ce reprezintă 87,2% din energia totală nelivrată înregistrată în cursul anului 2020”, se arată în raportul ANRE.

Standard comun pentru furnizorii de energie electrică și gaze naturale

Furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi obligați să le acorde clienților compensații în valoare de 100 de lei, plus 50 de lei pentru fiecare zi de întârzire în rezolvarea solicitărilor care presupun nerespectarea nivelului garantat al calității serviciilor, conform unei decizii recente a Comitetului de Reglementarea ANRE.

Obligația de a achita compensații nu este o noutate în domeniu, dar, în acest an s-a elaborat un standard comun. Concret, ANRE a aprobat, în ședința Comitetului de reglementare din data de 30 iunie, Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 83/2021 pentru aprobarea Standardului de performanță pentru activitatea de furnizare a energiei electrice/gazelor naturale.

Prin acest act normativ, autoritatea de reglementare introduce sistemul de clasificare a furnizorilor de energie electrică și gaze naturale în funcție de gradul de respectare a indicatorilor de calitate și impune plata automată a compensațiilor către toți clienții afectați.

În cazul în care nu își respectă obligațiile, furnizorii au de plătit amenzi ce pot ajunge la 200.000 de lei. Pentrua le permite furnizorilor să se pregătească, termenul de intrare în vigoare a noului standard a fost stabilit pentru data de 1 ianuarie 2022.

Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum 2 zile

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 2 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro