Actualitate
„Am fost obligat să port ochelari de tablă. Nu aveam voie să privesc cerul”
Valentin Cristea, 91 de ani împliniți luna trecută, deținut politic, este ultimul supraviețuitor al închisorii conduse de torționarul Alexandru Vișinescu. Acesta a făcut dezvăluiri într-un interviu pentru Observatorul Prahovean despre tratamentul primit in inchisoare.
Valentin Cristea s-a născut la Comarnic, în Prahova, unde a dus o viață chinuită, fiind închis la doar 25 de ani, în timpul comunismului. Timp de 7 ani nu a cunoscut decât celula de izolare, mică, întunecată, fără nimeni cu care să poată schimba vreo vorbă., potrivit Observatorul Prahovean.
Avea 71 de kilograme când a fost încarcerat. Când a ieșit, cântărea doar 51. Știe ce înseamnă durerea, suferința și nedreptatea.
„La prima detenție nu am știut unde sunt. Am fost obligat să port ochelari de tablă”
„Am fost prin mai multe inchisori, ultima fiind cea de la Râmnicu Sărat, în două perioade. Toamna lui 56 și readus anul următor. Am stat până în 1963. La prima detenție nu am știut unde sunt. Am fost obligat să port ochelari de tablă. De-abia la al doilea transport am aflat că sunt la Râmnicu Sărat. Și asta, de la deținuții care vorbeau prin limbaj Morse. La Jilava l-am învățat. Niciun contact nu am avut cu nimeni cât am stat închis. Familia știa doar că sunt în viață. Aveam doar dreptul la plimbare. Și aceea timp de 10, 15 minute pe zi. Trebuia să mergem doar în cerc, fără a privi cerul. Orice abatere era raportată gardianului. În celulă stăteam singur. Comunicam doar prin Morse. Stingerea era la 10, printr-o batere din palme. Trezirea, la 6.00. Nu aveam voie să stau pe pat. Doar să mă plimb pe o distanță de 3 metri în celulă. Orice nerespectare a regulilor era pedepsită. Patul era o saltea de paie și o pătură uzată, indiferent că era vară sau iarnă”
Cel mai greu de suportat pentru deținuți era frigul care le paraliza trupurile. Singur, într-o celulă întunecată, acesta a învățat limbajul Morse. Regimul torționarului Vișinescu se desfășura în toate formele: de la mâncarea dată într-o cantitate limitată astfel încât să îi țînă în viață, la restricționarea comunicării între deținuți
„Problema era frigul. Aveam foc în sobă timp de doar două ore. De multe ori nu puteam dormi. Înghețam. Și apa în cană îngheța. Viscolul aducea toată zăpadă în celulă, peste mine. Am ajuns, la un moment dat, într-o celulă fără vecini. Atunci am apelat la limbajul tuse Morse. Mai mulți deținuți l-am învățat. Știam așa, dincolo de salut, când e sărbătoare sau ce se întâmplă în jurul nostru. La baie mergeam doar o dată pe săptămână, singur. Mâncarea în timpul regimului Alexandru Vișinescu? Era puțină și proastă. Cât să nu murim! Un castron, o lingură și o scândură folosită pentru pâine sau mămăligă. Toate marcate cu numărul celulei. Dimineața? Un lichid negru care se voia a fi cafea și o feliuță de pâine. La prânz și seara? Un arpacaș din boabe de grâu, varză murată, oribilă la gust și ceva cartofi. La prânz și seara, doar o mămăligă făcută cât să nu murim”.
Valentin Cristea, ultimul supraviețuitor al atrocităților de la penitenciarul de la Rm. Sărat, s-a confruntat cu torționarul în timpul procesului.
Alexandru Vișinescu a murit la vârsta de 93 de ani, în 2018. El se afla în penitenciar pentru a-și ispăși pedeapsa de 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității. Fostul torționar era închis de 2 ani și 9 luni la Rahova.
Puşcăria de la Râmnicu Sărat este atestată documentar din octombrie 1901. De la înfiinţare, până în 1938, închisoarea a găzduit deţinuţi de drept comun cu pedepse de până la doi ani. Primii deţinuţi politici au fost semnalaţi în timpul dictaturii Regelui Carol al II-lea.
După instalarea regimului comunist, aici au fost închişi mai mulţi membri marcanţi ai partidelor politice, precum Ion Mihalache, Corneliu Coposu şi Ion Diaconescu.
Penitenciarul a fost închis oficial în aprilie 1963, iar supravieţuitorii au fost trimişi în alte închisori sau în domiciliu obligatoriu, sub atenta supraveghere a Securităţii. Închisoarea a fost folosită ulterior ca depozit.
Actualitate
Ce spun românii despre sistemul care împiedică șoferii băuți să pornească mașina: „Imediat o să apară unii care te ajută să îl deconectezi”
Instalarea dispozitivelor electronice care pot bloca pornirea mașinii pentru cei care se urcă băuți la volan stârnește controverse pentru numeroși români. Unii sunt de acord cu ideea, în speranța că va reduce riscurile, dar alții văd astfel de reglementări ca fiind o îngrădire a libertății.
Noile dotări antialcool ale mașinilor stârnesc controverse pe rețelele sociale. Foto: Magnific. com
O știre care prezintă o presupusă înăsprire a
condițiilor pentru șoferii din Spania a devenit un subiect aprins de discuție
pe rețelele de socializare. Potrivit informațiilor distribuite online, toate
mașinile noi ar urma să fie echipate cu sisteme alcolock, care ar împiedica
pornirea motorului dacă șoferul a consumat alcool.
În realitate, nu este vorba despre obligativitatea
montării unui etilotest pe fiecare autoturism nou din Spania. Direcția Generală
de Trafic din Spania (DGT) include pe lista sistemelor obligatorii pentru
vehiculele nou înmatriculate, începând din iulie 2024, doar „preinstalarea
alcolock”. Astfel, mașinile trebuie să
dispună de interfața tehnică necesară pentru instalarea ulterioară a unui
astfel de dispozitiv.
Direcția Generală de Trafic din Spania (DGT) a
explicat modul de funcționare al dispozitivului.
„Șoferul, înainte de pornire, trebuie să activeze
alcolock. Suflă printr-un muștiuc, iar aparatul detectează nivelul de alcool
din aerul expirat. Dacă nivelul este mai mare decât cel permis, alcolock
blochează demarorul. Dacă este mai mic, permite pornirea. Dacă are loc o oprire
mai lungă de 30 de minute, procesul trebuie repetat”, informa DGT, în 2024.
Reglementarea europeană, publicată și în Buletinul
Oficial al Statului spaniol (BOE), precizează că interfața trebuie să permită
instalarea sau adaptarea ulterioară a unui alcoolmetru anti-pornire. Aparatul
nu este montat automat pe toate autoturismele noi și nici nu devine obligatoriu
pentru toți șoferii din Spania.
În Spania, dispozitivele alcolock sunt deja
obligatorii, din 6 iulie 2022, pentru anumite autobuze și autocare destinate
transportului de călători, din categoriile M2 și M3, dacă vehiculele dispun de
interfața standardizată.
Improvizații care pot înșela alcolock-ul
Mesajul distribuit pe Reddit a iscat dezbateri
despre cum ar funcționa acest sistem în România. Unii români cred că, în scurt
timp, șoferii ar găsi soluții pentru ocolirea dispozitivului.
„Imediat o să apară românii care te ajută să îl
deconectezi: 50 de euro, o resoftare și e gata”, a glumit un internaut.
Altcineva susține că un astfel de dispozitiv, care
împiedică pornirea mașinii dacă detectează alcool în aerul expirat de șofer, ar
putea fi „înșelat”.
„O să stea cerșetorii pe lângă baruri: «Boss, zece
lei și suflu în aparat»”, a scris altcineva.
Un român mizează pe alte improvizații.
„Va apărea o chinezărie care se încarcă la USB și
suflă aer în etilotest ca să îl păcălească”, afirmă acesta.
Un internaut amintește că sistemul alcolock este
aplicat deja în unele state, în principal pe autobuze.
„Intenția este bună, execuția mai puțin. Vor apărea
foarte ușor aparate care suflă în etilotest pentru tine sau poți să rogi pe
altcineva din mașină să sufle, ca să porniți la drum”, adaugă altcineva.
Altcineva crede că sistemul poate fi păcălit ușor,
pentru că poate sufla pasagerul din dreapta.
„Abia aștept să se strice și să îi dau foc mașinii
de nervi, pentru că nu o pot folosi, deși nu am băut nimic”, adaugă acesta.
Un român a atras și el atenția asupra posibilelor
erori ale sistemului și asupra cazurilor în care mașina nu ar mai putea fi
pornită, deși șoferul nu a consumat alcool.
„Mai sunt și situațiile de urgență. Ești la cabană
și toată lumea de acolo a băut. Unul face infarct. Suni la 112, dar sunteți în
mijlocul pădurii. Declari că poți conduce până la jumătatea drumului, ca să
predai pacientul și să economisești timp prețios. Dar mașina nu pornește”,
adaugă cineva.
Măsura, privită ca reglementare restrictivă
Unii români au comentat ironic măsurile preventive.
„UE creează mereu noi oportunități de afaceri și
locuri de muncă”, a notat un internaut.
Altcineva crede că măsura ar putea fi continuarea
unei forme de control tot mai larg asupra șoferilor și, în general, asupra
populației.
„În câțiva ani, vei avea nevoie de permisiune ca să
deschizi ușa mașinii proprii, iar dacă ai depășit limita de kilometri permisă,
aceasta se va opri în drum, va tipări automat o amendă și îți va scădea puncte
din scorul social”, crede acesta.
Bulgarii se feresc din calea șoferilor români: „Sunt complet imprudenți. Viteze foarte mari, depășiri în curbe. Mi-e sincer frică”
„Dormi liniștit când Big Brother veghează: și în
mașină, și pe stradă, și în casă”, a comentat ironic alt internaut.
Altcineva privește dispozitivele de tip alcolock ca
pe forme de aplicare a unor măsuri autoritare.
„Plecăm de la prezumția de vinovăție sau inteligența
artificială ar trebui să ne urmărească mișcările, ca să vadă dacă suntem
băuți?”, întreabă acesta.
Un român crede că toleranța zero la alcool a
devenit necesară din cauza comportamentului unor șoferi.
„Am avut o legislație mai permisivă în privința
alcoolului, dar existau oameni cu mentalitatea: «Am 120 de kilograme, nu se
simt patru beri», «Beau cola după, nu mai apare la etilotest», «Am băut cinci
beri acum patru ore, nu mai sunt beat»”, a scris acesta.
Argumentele românilor care susțin măsura
Alți români au susținut că sunt în favoarea unei
astfel de măsuri, deoarece dispozitivele ar putea reduce numărul accidentelor
provocate de șoferii băuți și i-ar opri pe cei care, după ce consumă alcool,
își supraestimează capacitatea de a conduce.
„Am fost la un pas să îmi pierd viața pentru că o
femeie a intrat beată, cu 80 de kilometri pe oră, într-o intersecție în care
avea semnul Stop. Aș pune etilotest și în sânge, direct ca microcip. Nu îți dai
seama cât de puțin amuzant este să mori pentru că nea Marin a spus că el ține
la băutură”, a scris un internaut.
Drumul pe care mulți șoferi recunosc că au ațipit la volan. „Dacă ești prea ambițios și crezi că reziști, riști să o pățești grav”
Alt român a relatat că a trecut printr-o situație
asemănătoare și crede că astfel de măsuri ar putea reduce numărul accidentelor.
„Eu, nevinovat, circulând cu 30 de kilometri pe oră
și având prioritate, m-am trezit cu viața în pericol, cu mașina distrusă și cu
o traumă care mi-a trecut abia după șase luni”, adaugă el.
Unui român i se pare incredibil că oamenii privesc
o tehnologie de bază pentru siguranță ca pe o încălcare masivă a drepturilor.
„Se plâng de un senzor în mașină, dar apoi sunt șocați
când cineva conduce beat și distruge totul”, adaugă acesta.
Un internaut amintește că nu este vorba despre
obligativitatea montării dispozitivului din fabrică, ci despre includerea
conexiunilor și componentelor tehnice necesare instalării ulterioare.
„Având în vedere că am condus și după ce am băut,
susțin măsura. Ar fi bine ca mașina să nu te lase. Mulți oameni cred că au
superputeri după ce beau, dar de fapt sunt mai praf.”, a adăugat alt internaut.
Alt român susține că, deși nu bea la volan, nu este
de acord cu o astfel de măsură.
„Nu am chef să fiu tratat din start ca și cum aș
face asta”, afirmă el.
Un român amintește că, în unele state, oamenii nu
îndrăznesc să depășească viteza legală doar pentru că au radare peste tot.
„Cel mai bine ar fi ca poliția să facă razii mai
dese și gata”, crede altcineva.
Actualitate
Fermă de animale cuprinsă de flăcări în județul Suceava. Zeci de porci au ars de vii
Un incendiu puternic a afectat, marţi seară, o fermă zootehnică de pe raza oraşului Milişăuţi, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Pompierii au intervenit cu 11 echipaje FOTO: captură video
Potrivit acestora, pentru stingerea incendiului au intervenit 11 autospeciale de pompieri, atât militari, cât şi de la serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU).
„Pompierii militari de la subunităţile Suceava, Rădăuţi, Solca, Siret şi Gura Humorului, împreună cu lucrătorii SVSU din localităţile Iaslovăţ, Milişăuţi, Grăniceşti şi Arbore, intervin cu 11 autospeciale de stingere pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o fermă de animale, pe raza oraşului Milişăuţi. Incendiul se manifesta la clădirea fermei”, au precizat oficialii ISU Suceava, scrie Agerpres.
Potrivit unui prim bilanţ, construcţia fermei a fost afectată pe aproximativ 3.000 mp. Flăcările au mai distrus şi un depozit de furaje în aer liber, pe aproximativ 1.000 mp
În interiorul fermei se aflau aproximativ 300 de suine, inclusiv scroafe gestante și purcei. O parte dintre animale au fost evacuate la timp și salvate de către echipele de intervenție. Numărul exact al suinelor care au pierit în incendiu urmează să fie stabilit de proprietar, după finalizarea bilanțului.
Incendiul a fost lichidat. În prezent, forțele de intervenție lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative și asigurarea zonei.
„La finalul intervenţiei, proprietarul va efectua bilanţul exact al victimelor din rândul suinelor. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor este în curs de stabilire”, au mai precizat oficialii ISU Suceava.
Actualitate
Medic șef de secție, reținut pentru mită. Sumele pe care le-ar fi cerut pacienților
Un medic şef de secţie la un spital municipal din judeţul Dâmboviţa a fost reţinut de poliţişti pentru luare de mită, el fiind acuzat că lua bani de la pacienţi sau aparţinători pentru consult, reţete şi internări.
Medic reținut pentru șapagă FOTO: Shutterstock
Un medic din Dâmbovița a fost reținut pentru mită în formă continuată.
„La data de 09.06.2026, Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o persoană având calitatea de medic şef-secţie în cadrul unui spital municipal aflat pe raza judeţului Dâmboviţa, cercetată pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată”, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului.
Anchetatorii spun că, în perioada 14 aprilie-22 mai, medicul ar fi primit, în mod repetat, pentru sine, sume de bani cuprinse între 100 lei şi 400 lei, de la pacienţi sau de la aparţinătorii acestora, în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu, respectiv consultaţii medicale, prescrierea, efectuarea de tratamente medicale şi internări.
El a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dâmboviţa, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
-
Actualitateacum 3 zile
Topul celor mai fericite și celor mai nefericite orașe din lume în 2026. Bucureștiul, pe un loc rușinos în clasamentul mondial
-
Actualitateacum 2 zile
Prima de activare 2026. Românii care pot primi bani de la stat la angajare
-
Actualitateacum 2 zile
Operațiune dificilă de salvare în Munții Buzăului. Doi turiști rătăciți cu ATV-ul au fost găsiți după mai bine de 10 ore
-
Actualitateacum 2 zile
Teheranul spune că Strâmtoarea Ormuz va fi deschisă. Condițiile noi invocate de ambasadorul Iranului la Moscova
-
Breakingacum o ziBBC: Unul dintre finanțatorii West Ham, acuzat că s-a folosit de poziția sa pentru a obține favoruri sexuale de la tinere modele
-
Breakingacum o ziForbes: Inteligența artificială schimbă piața escortelor în SUA. Cerere uriașă pentru conversație premium
-
Actualitateacum 3 zile
A venit înlocuitorul lui Kopic! Dinamo și-a găsit antrenorul pentru următorii doi ani
-
Actualitateacum o zi
Primele nume confirmate de Eugen Tomac în guvernul tehnocrat. Cele 5 probleme urgente ale țării și soluțiile pentru deblocarea PNRR





