Laureații Grammy dirijorul Cristian Măcelaru și titratul violonist Maxim Vengerov au oferit un spectacol de înaltă calitate pe scena Festivalului George Enescu

0
247

Dirijorul Cristian Măcelaru și violonistul Maxim Vengerov, amândoi câștigători ai premiilor Grammy, și-au arătat măsură pregătirii și talentului lor pe scena Festivalului Enescu, în această seară de 13 Septembrie 2021, de la ora 19:30, la Sala Palatului, într-un concert susținut de Orchestra Națională a Franței, cu un program ce a inclus muzica secolului al XX-lea.

Prima lucrare a fost celebrul și dificilul concert nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră op. 77 de Șostakovici, interpretat de renumitul violonist Maxim Vengerov, pe vioara sa Stradivarius ex-Kreutzer (1727). Dmitri Șostakovici a finalizat concertul în anul 1948, în timpul unei cenzuri drastice a regimului comunist, iar lucrarea a fost publicată abia în 1953, după moartea dictatorului I.V.Stalin. Muzica lui Șostakovici s-a distins prin originalitatea sa inconfundabilă. Stilul său este caracterizat printr-o doză de excentricitate, presărat de efecte dintre cele mai insolite, dar și de un spirit ironic, de armonii îndrăznețe, cât și de melancolie și patos.

Primul concert destinat pentru vioară și orchestră poate fi comparat cu o lucrare amplă, aproape simfonică. Acest opus cere de la solist întregul arsenal al tehnicii violonistice alături de rezistență psihică și emoțională. Se cunoaște faptul că a fost dedicat legendarului violonist David Oistrakh, care l-a interpretat în premieră în 1955, admirând lucrarea pentru „profunzimea conținutului său artistic”.

Publicul prezent în număr considerabil s-a bucurat de această demonstrație de muzică în cadrul  acestui spectacol, îndeosebi în părțile mediane precum Scherzo-ul și Passacaglia din acest opus destinat repertoriului violonistic.Am remarcat concepția unitară, sunetul excelent dozat cât și muzicalitatea acestui violonist cu adevărat extraordinar. De asemenea, mi-am adus aminte că Dmitri Șostakovici este considerat unul dintre compozitori reprezentativi ai secolului XX, cunoscut pentru limbajul său armonic inventiv.

Interpretarea acestui concert a fost exemplară și m-a trimis cu gândul la cele declarate de artist în anul 2013 în cadrul unui interviu:-„Interpretul trebuie să fie ca un avocat al compozitorului şi al muzicii sale, iar atunci când el o cântă, ascultătorii trebuie să simtă că aceea este însăşi perfecţiunea, că aceea este pur şi simplu cea mai bună lucrare scrisă vreodată.”

Concertul redă panoplia de stări psihologice și a început cu o nocturnă lentă, ca într-o stare de vis, ușor neliniștită, plină de reflecții destul de tulburate. Acesta a fost urmată de un scherzo foarte capricios, deosebit de strălucitor, extrem de exigent din punct de vedere tehnic, dar starea de spirit este schimbată.Muzica are tentă inspirată din muzica klezmer, cu intervenții contrapunctate ale instrumentelor de suflat din lemn.

 A treia mișcare -celebra passacaglie destul de originală cu o temă puternică, insistentă care a fost expusă timp de șaptesprezece măsuri de întregul aparat orchestral. Calmată de solist, tema pasacagliei s-a repetat de nouă ori, conducând spre o cadență vastă (pe care unii o pot compara deja cu cea de-a patra mișcare). A surprins plăcut finalul săltăreț  „Burlesque”, în care umorul este un apanaj al unei stări de spirit destul de oscilante.

Generos, solistul a  mulțumit audienței și a oferit ca piesă de bis publicului Sarabanda din Partita a Doua pentru vioară solo de J.S.Bach.

În continuarea programului, publicul a ascultat Mystère de l’instant pentru orchestră de coarde, țambal și percuție (1989) de Dutilleux, un compozitor francez contemporan.

Programul s-a încheiat cu două lucrări care se înrudesc, compuse de Ravel, Baletul Daphne și Chloe și Suita nr. 2 pentru orchestră. Baletul Daphne și Chloe, o capodoperă  a impresionismului muzical, a fost scris în 1909, inspirat de o nuvelă antică grecească, despre o poveste de dragoste. Orchestrația sa amplă, cu cor, se datorează ideii compozitorului de a crea o simfonie coregrafică, după cum a și denumit-o inițial. Suita a II-a este continuarea poveștii de dragoste dintre cele două personaje, și conține cele mai populare teme ale baletului.

Sursa foto: https://google.com

Această prezentare a fost concepută și oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here