Un alt concert memorabil din cadrul Festivalului Internațional George Enescu

0
229

La Sala Palatului de la ora 19:30, Orchestra Națională a Franței a susținut cel de-al doilea concert din cadrul Festivalului Internaţional George Enescu, sub conducerea maestrului dirijor Cristian Măcelaru.

Prima lucrare a programului a fost Les Offrandes oubliées de Messiaen, cu adevărat un compozitor de geniu, unnul cu spurit avangardist, creator de școală, organist, improvizator și ornitolog. De altfel, Messiaen are un stil componistic aparte, lucrările sale sunt inchinate Dumnezeului catolic, elementul religios fiind recognoscibil în toate creațiile sale. Lucrarea Les Offrandes oubliées a fost compusă în 1930, pe vremea când Messiaen avea 22 de ani, iar  premiera a avut loc în 1931 la Theatre Des Champs Elysees din Paris, dirijată de Walter Straram. Este structurată în 3 secțiuni: I Crucea, II Păcatul, III Euharistia.

În continuarea programului, am ascultat celebrul concert pentru pian în la minor op. 16 de Edvard Grieg în interpretarea redutabilului pianist rus Denis Matsuev, unul dintre cei mai căutați muzicieni ai generației sale. Armoniile romantice și melodiile de inspirație populară din folclorul norvegian aduc în sala de concert frumusețea aerului nordic. Compus în anul 1868 de tânărul Grieg, în vârstă de 24 de ani, Concertul în la minor este unul dintre cele mai iubite și cântate concerte din repertoriul pianistic – original, visător și plin de poveste.

Interpretarea acestui concert a  avut acea tușăde geniu, acea siguranță debordantă și expresivitate ieșită din acea muzicalitate aparte a solistului rus.Generos, la sfârșitul concertului, fiind ovaționat la scenă deschisă, a oferit ca bis-uri electrizanta parafraza după „Dansul Gnomilor ” de P.I.Ceaikovski și melancolica și totodată expresivă piesă post-romantică „Vocaliza” a lui Serghei Rachmaninov.

Poema Română scrisă de George Enescu a completat programul, aducând pe scenă atmosfera rapsodică a muzicii românești. Inspirată din tematica muzicii populare, Poema Română, compusă în 1897, este o ,,laudă a patriei’’, prin viziunea geniului enescian în vârstă de numai 16 ani. Compoziția a fost prezentată pe scenă în premieră la Paris și dirijată de Eduard Colonne, iar premiera românească a avut loc la Ateneu, cu Enescu la pupitrul dirijoral. Poema a fost dedicată Reginei Elisabeta, ,,Omagiu Respectuos M.S. Regina României’’ și  a reprezentat rampa de lansare în cariera componistică a geniului enescian. Interpretează Orchestra Națională a Franței și Corul Filarmonicii George Enescu dirijat de Iosif Ion Prunner.

Ultima lucrare a serii a fost poemul coregrafic La Valse de Maurice Ravel. Un balet impresionist, lucrarea La Valse a fost scrisă între anii 1919-1920. Este o compoziție inspirată, o muzică imbietoare, ca o invitație la vals. Ravel a fost foarte atras de ritmul de vals și de dansuri în general, multe dintre creațiile sale fiind dansuri (Bolero, Pavana, etc.) Muzica fermecătoare a lucrării cu nuanțe romantice, a fost începută inițial ca o lucrare despre Viena, capitala valsului.

Sursa foto: https:// google.com

 

Această prezentare a fost concepută și oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here