Splendoare și rafinament artistic pe scena Ateneului Român

0
286

Balada și Capriciul Român pentru Orchestră de George Enescu a deschis astăzi concertele de la Ateneul Român și  Sala Palatului, în interpretarea a doi apreciați violoniști, fini cunoscători ai muzicii enesciene, Remus Azoiței, împreună cu Orchestra de Cameră din Viena, și, respectiv, David Grimal, împreună cu formația pe care a creat-o, Les Dissonances.

Primul concert al zilei a avut loc la Ateneul Român la ora 16:30, unde au urcat pe scenă Orchestra de Cameră din Viena, condusă de Vlad Vizireanu, alături de violonistul Remus Azoiței. Emoționanta și expresiva Baladă de George Enescu pentru vioară și orchestră a fost prima ofrandă muzicală care a deschis concertul, ca omagiu adus compozitorului, la aniversarea a 140 de ani de la nașterea sa.Reamintesc amănuntul că această piesă a fost lucrarea lui George Enescu care s-a viralizat pe 19 august, în urma unui proiect organizat de Festivalul Enescu, pentru a marca 140 de ani de la nașterea compozitorului, prin muzică și fără cuvinte mari.

Programul după-amiezii de 16 Septembrie 2021 a continuat cu un opus mozartian de mare circulație precum u Concertul nr. 4 în Re major pentru vioară și orhestră K. 218. După cum se știe, Wolfgang  Amadeus Mozarta fost un geniu sclipitor și un violonist desăvârșit, cel care a compus cele cinci Concerte pentru vioară într-un timp record de șase luni, în anul 1775. Întreaga creație mozartiană poate fi considerată și comparată se o grație și frumusețe neasemuită, cu momente de bucurie exuberantă, melodii lirice și melancolice, dar și cu o permanentă energie și vioiciune. Aceste elemente caracteristice le-am idendificat și în cel de-al patrulea concert denumit și Concertul ,,militar’’, datorită ritmului punctat pregnant din prima idee muzicală, cu caracter marțial din prima parte.

Din informațiile epocii, se pare că Mozart nu ar fi cântat cu vioara în public după anii 1770, iar preferința sa în lucrările camerale ar fi fost să interpreteze la violă.Cu toate acestea, toate compozițiile  sale pentru vioară și orchestră, desigur, la fel ca numeroasele sonate reprezintă opera unui violonist activ, cu prestanță și stil.

De altfel, Mozart, a compus la acea vreme sub aripa protectoare a contelui Hieronymus Colloredo, arhiepiscop de Salzburg, un adevărat mecena.Totuși, această relație  nu a fost fericită, din moment ce s-a ajuns la un sfârșit violent – la propriu, cu șeful comisarului lui Colloredo care l-a lovit pe Mozart pe scările palatului arhiepiscopal în anul 1781.

De aceea, nu putem fi absolut siguri că Mozart a scris acest concert pentru el însuși, dar pare destul de probabil. Un nume des menționat în acest context este cel al concertistului napolitan al lui Colloredo, Antonio Brunetti.Acest Brunetti a cântat, fără îndoială, la concertele Mozart mai târziu, iar compozitorul a scris diverse piese pentru el, însă, de când s-a alăturat instituției din Salzburg abia în martie 1776, nu a putut fi primul destinatar al concertelor. Biograful lui Mozart, Stanley Sadie, a propus un alt posibil candidat, Andrä Kolb, un excelent interpret amator din Salzburg și un prieten al familiei Mozart.

Începutul celui de-al patrulea Concert pentru vioară e realizat  într-un mod similar cu cel al mai multor concerte de pian ale sale – cu o temă, semnal de fanfară al orchestrei completă, la unison dar fără trompete. Acest lucru va fi completat de o melodie aproape capricioasă a corzilor, care, la rândul său, este urmată de un material mult mai robust. Modelat într-o oarecare măsură pe un concert de Luigi Boccherini, al patrulea concert destinat viorii urmează înțelepciunea convențională a concertului din zilele sale, fiind la fel de galant ca toate celelalte , dar cu acele diferențe inimitabile care îl separă pe acest geniu de toți ceilalți compozitori.

Concertul în Re Major este al patrulea dintre cele cinci pe care Mozart le-a scris la Salzburg în 1775. După o primă mișcare în cea mai plină de farmec din secolul al XVIII-lea, am remarcat în interpretarea plină de finețe a solistului Român Remus Azoiței, un Andante care este însăși esența de a da grație și sens conținutului muzical. Finalul-un elegant Rondo este cea mai variată dintre cele trei mișcări. Printre temele sale se numără una – melodia asemănătoare musettei ca acompaniamentul cu instrument de suflat – care era obișnunța la acea vreme. De asemenea, acest crâmpeie melodic apare într-o simfonie a lui Dittersdorf, unde este denumită dansul Strasbourg . De aici, Mozart l-a denumit și Concertul său Strasbourg, iar Mozart însuși l-a folosit din nou într-un set de contradansuri finalizate în luna ianuarie a anului 1777.

Grația și umorul plin de viață sunt elementele primordiale ale acestui inspirat opus, solistul Remus Azoiței demonstrând atât finețea pasajelor rapide cât și frumusețea cantilenelor cu aceeași lejeritate.Am remarcat la final, inteligența lui Mozart care este evidențiată mai mult decât în ​​altă parte. În coda, cele două identități ale mișcării sunt juxtapuse și, în cele din urmă, protagoniștii tematici se alătură și merg pur și simplu împreună într- un fel minunat, savurând acea stare de luminozitate și fericire mozartiană.

Violonistul român a oferit ca piesă de bis publicului, „Lăutarul” din suita „Impresii din copilărie” de George Enescu și Capriciul de Vasile Filip.

Simfonia nr. 9 in do major D 944 de Schubert  a închis concertul într-o atmosferă a romantismului timpuriu. Simfonia a IX-a, cunoscută cu titlul ,,The Great’’ este ultima simfonie din creația lui Schubert, și a fost interpretată în premieră în 1839 la mai bine de 10 ani de la moartea compozitorului. Lucrarea prezintă eleganța vieneză, marcată de influența beethoveniană.

Ovații prelungite și chemările publicului au întregit acest frumos concert etalat pe scena Ateneului Român.

Sursa foto: https://google.com

Această prezentare a fost concepută și oferită de către Prof.Dr.Daniel Mihai redactor-șef al platformei media independente Criteriul Național 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here