Şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti. CMBSU decide dacă elevii mai merg fizic la şcoală

0
127

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a reunit vineri într-o şedinţă care are pe ordinea de zi aprobarea scenariilor de funcţionare pentru unele unităţi de învăţământ în contextul pandemiei, a anunţat purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă.

Ea a informat că o altă şedinţă a CMBSU va fi în cursul serii.

Rata de incidenţă a ajuns la 7.68. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Capitalei, Mariana Stancu-Ţipişcă a anunţat că vineri, 1 octombrie, Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU) s-a reunit într-o şedinţă care are pe ordinea de zi aprobarea scenariilor de funcţionare pentru unele unităţi de învăţământ în contextul pandemiei.

Reamintim că joi seară, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a adoptat hotărârea prin care şcolile vor fi menţinute deschise, indiferent de rata de infectare cu Covid în rândul populaţiei.

„Se permite participarea zilnică, cu prezență fizică la cursuri, a tuturor antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, indiferent de rata de incidență cumulată cu respectarea tuturor normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Se propune utilizarea în unitățile de învățământ a testelor rapide antigen non-invazive efectuate din proba de salivă, pentru elevi și preșcolari, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizări permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul acestora concomitent cu intensificarea acțiunilor de control desfășurate de instituțiile abilitate pentru verificarea respectării normelor de prevenire a răspândirii infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Se abilitează Ministerul Sănătății să identifice, prin Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, testele rapide antigen COVID-19 din salivă, introduse pe piața Uniunii Europene cu respectarea cerințelor de reglementare aplicabile și să comunice Oficiului Național pentru Achiziții Centralizate aceste cerințe de reglementare, precum și cerințele minime de performanță necesar a fi îndeplinite”, se mai arată în hotărârea CNSU.

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că pragul de infectare de 6 la mie pentru închiderea școlilor va fi eliminat de CNSU în această seară, iar decizia rămâne la fiecare școală în funcție de infectări. Florin Cîțu a mai spus că se vor introduce în școli teste pe bază de salivă.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here