Suntem, împreună cu Bulgaria, la coada numărului de vaccinați

0
71

Raed Arafat spune că procentul românilor vaccinați ar trebui să ajungă la 70%, pentru a avea „liniște” și pentru a reduce din impactul pe care pandemia îl are asupra sistemului sanitar.

Șeful DSU a declarat, miercuri seara, la Palatul Victoria, că „suntem la aproximativ 30% rată de imunizare și, împreună cu Bulgaria, reprezentăm coada procentului vaccinaților”.

Arafat a fost întrebat la ce procentaj de vaccinați ar trebui să ajungă România pentru a se renunța la restricții și la certificatul verde.

„Ţările, afară, nu prea au renunţat la certificatul verde, cam tot îl folosesc, în mare parte dintre ele, să zicem, ţările europene, dar procentul, pentru a avea linişte, să ştim că nu avem impact serios pe sistemul sanitar, rămâne procentul de 70%. Cu cât varianta e mai uşor de răspândit, cu atât procentul trebuie să fie ceva mai ridicat. Noi suntem totuşi încă la aproximativ 30%. Suntem, împreună cu Bulgaria, reprezentăm chiar coada la numărul şi procentul vaccinaţilor şi cred că plătim la acest moment preţul pentru acest lucru”, a precizat Raed Arafat.

România are până acum 5.672.234 persoane vaccinate, din care 5.466.999 cu schema completă.

Raed Arafat, despre ordinul privind intervențiile chirurgicale: Nu închide spitalele. Pune o prioritizare între cazurile care pot fi amânate

Raed Arafat, șef al Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat miercuri, că ordinul care a dispus suspendarea internărilor şi intervenţiilor chirurgicale nu închide spitalele, ci reprezintă o prioritizare a resurselor disponibile. Citește mai mult…

Raed Arafat, despre prelungirea stării de alertă: Rămân aceleaşi măsuri încă 30 de zile

Decizia de prelungire a stării de alertă nu prevede nimic nou, aceleaşi măsuri care sunt cunoscute rămân implementate încă 30 de zile, a anunțat șeful Departamentului pentru Situații de Urgență. Citește mai mult…

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here