Connect with us

Actualitate

Teroristul Omar Hayssam vrea mai multă libertate în penitenciar. De ce nu i-a schimbat instanța ”regimul închis” de executare a pedepsei

Publicat

pe

Teroristul Omar Hayssam vrea mai multă libertate în penitenciar. De ce nu i-a schimbat instanța ”regimul închis” de executare a pedepsei

Arestat în aprilie 2005 – după celebra ”criză a ostaticilor români” răpiți în Irak -, sirianul Omar Hayssam a contestat în instanță ”regimul închis” de executare a pedepsei, aflându-se în ”război deschis” cu Justiția de la București.

  • Omar Hayssam s-a transformat într-un ”specialist” al contestațiilor și memoriilor.
  • Deținutul Hayssam consideră că nu i-au fost prezentate ”motivele de fapt și de drept” pentru care se află în ”regm închis” de detenție.
  • Potentul om de afaceri al anilor 2000 a ajuns sărac lipit.

Numit de presă drept cel mai cunoscut terorist condamnat în România, Hayssam a fost pus în libertate, din motive medicale, și a reușit să fugă din țară în 2006.

Ulterior, sirianul a fost dat în urmărire internațională, fiind acuzat de terorism. Reușise să fugă din țară, la bordul unei nave, ceea ce a avut ca rezultat revocarea din funcții a șefilor SRI, SIE și DGIPI – Radu Timofte, Gheorghe Fulga și Virgil Ardelean -, dar și a procurorului general al României Ilie Botoș, pe data de 20 iulie 2006.

Omar Hayssam a fost deferit justiţiei de procurorii DIICOT în 14 octombrie 2005 şi condamnat definitiv – în lipsă – pe data de 20 februarie 2008. Pedeapsa: 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad. Pe 19 iulie 2013, după 7 ani, Hayssam a fost predat Poliției Române pentru a executa pedeapsa cu închisoarea de 20 de ani pentru ”acte de terorism” în cazul celor trei jurnaliști români răpiți în Irak.

Controversatul om de afaceri – la începutul anilor 2000, Omar Hayssam ajunsese să fie unul dintre cei mai influenți afaceriști din România, fiind prezent alături de politicieni de seamă ai momentului, dar și alături de Ion Iliescu – este închis, acum, la Penitenciarul Mărgineni, aflându-se în regim închis de detenție.

După ce a deschis mai multe procese prin care a cerut ștergerea tuturor datoriilor pe care le are față de statul român (mai multe informații AICI), Omar Hayssam s-a adresat, din nou, judecătorilor, de data aceasta contestând ”regimul închis” de detenție, iar GÂNDUL vă prezintă informații ÎN EXCLUSIVITATE.

Teroristul Omar Hayssam, ”nemulțumitul de serviciu”

Pe data de 30 iunie 2021, la Judecătoria Moreni a fost înregistrată plângerea lui Omar Hayssam, acesta contestând încheierea nr. 326/17.06.2021, dată în dosarul nr. 305/2021 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din Penitenciarul Mărgineni.

Lui Omar Hayssam i-a fost respinsă ca ”inadmisibilă” plângerea privind menținerea regimului închis pentru executarea pedepsei, numai că acesta a susținut că nu au fost indicate ”motivele de fapt și de drept” care să justifice o astfel de decizie.

La materialul probator a fost atașată, de altfel, și sentința penală nr. 320/28.04.2021 – pronunțată de Judecătoria Moreni – prin care s-a respins contestația lui Hayssam împotriva încheierii nr. 59/01.02.2021 (pronunțată în dosarul nr. 48/2021 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la Penitenciarul Mărgineni), încheiere prin care s-a respins plângerea deținutului împotriva raportului nr. 61/19.01.2021, de asemenea contestat.

”Pentru termenul din 22.09.2021, petentul (n.red. – Omar Hayssam) a înaintat memoriu, iar apărătorul acestuia a înaintat cererea prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsa sa, iar în raport de conținutul sesizării către judecătorul de supraveghere și de conținutul contestației, a arătat că lasă la aprecierea instanței soluția cu privire la o eventuală autoritate de lucru judecat sau cu privire la temeinicia acesteia”, se precizează în motivarea Judecătoriei Moreni, prezentată, ÎN EXCLUSIVITATE, de GÂNDUL.

Raportul nr. 61/19.01.2021, ”piatra” din pantoful teroristului Haysam

Prin raportul nr. 61/19.01.2021 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Mărgineni, s-a menținut regimul închis pentru executarea pedepsei de către Omar Hayssam, ținându-se cont de perioada executată în raport cu durata pedepsei, stabilindu-se și un termen de reanalizare, respectiv data de 18.01.2022.

Potrivit Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), există Regimuri de executare a pedepselor privative de libertate, iar acestea sunt – în ordinea descrescătoare a gradului de severitate – următoarele:

  1. regimul de maximă siguranţă;
  2. regimul închis;
  3. regimul semideschis;
  4. regimul deschis.

”Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor şi de desfăşurare a activităţilor, precum şi cu condiţiile de detenţie.”

ANP

Regimul închis se aplică, iniţial, persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani.

  • În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana condamnatului, precum şi comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate.
  • Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă şi desfăşoară activităţi educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică şi asistenţă socială, moral-religioase, instruire şcolară şi formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază şi supraveghere.
  • Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca şi pot desfăşura activităţi educative şi culturale în afara penitenciarului, sub pază şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

”Respinge ca neîntemeiată contestația formulată de Omar Hayssam”

Magistrații de la Judecătoria Moreni au analizat – pe data de 22 septembrie 2021 – această nouă contestație depusă de Omar Hayssam, dorind să stabilească dacă:

  • hotărârea comisiei – prin care se dispune menținerea sau schimbarea regimului de executare, – cuprinde și termenul de reanalizare care nu poate fi mai mare de un an;
  • a fost analizată situația deținutului Omar Hayssam la împlinirea termenului stabilit;
  • hotărârea de schimbare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate a fost comunicată deținutului Omar Hayssam, împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia.

În urma analizării dosarului, s-a constat că situația lui Omar Hayssam a fost discutată de Ccomisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate la data de 19.01.2021, iar raportul nr. 61/19.01.2021 a rămas definitiv. Omar Hayssam a făcut o nouă plângere, dar și aceasta a fost respinsă (încheierea nr. 59/01.02.2021).

”Telenovela” contestațiilor nu s-a încheiat aici, Omar Hayssam depunând o altă contestație, numai că și aceasta a fost respinsă prin sentința penală nr. 320/28.04.2021, pronunțată de Judecătoria Moreni.

Astfel, s-a dispus ca situația lui Omar Hayssam să fie reanalizată pe data de 18.01.2022. Finalmente, acesta a depus încă un memoriu, dar magistrații de la Judecătoria Moreni au stabilit că această ”cerere formulată în prezentul dosar este considerată de instanță neîntemeiată, în condițiile în care s-a fixat deja în mod definitiv termenul de reanalizare”. Mai mult, Omar Hayssam este obligat și la plata a 200 de lei cheltuieli judiciare.

”În baza art. 40 din Legea nr. 254/2013, respinge ca neîntemeiată contestația formulată de Omar Hayssam împotriva încheierii nr. 326/17.06.2021, dată în dosarul nr. 305/2021 de judecătorul de supraveghere a privării de libertate din Penitenciarul Mărgineni. În baza art. 275 alin. (2) Cod procedură penală, obligă condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.09.2021”, au decis magistrații.

Fostul om de afaceri a rămas cu buzunarele goale

Pe lângă ”orchestrarea” răpirii jurnaliștilor români în Irak, sirianul Omar Hayssam a fost condamnat și pentru infracțiuni economice (dosarele „Volvo” și „Foresta Nehoiu”), prejudiciul calculat fiind de aproximativ 20 de milioane de euro. Înainte de a fi arestat și condamnat pentru terorism, Omar Hayssam era etichetat drept unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România.

Sirianul a fost acuzat de ”delapidare, evaziune fiscală și spălare de bani”, prin intermediul grupului de firme „Manhattan”, pe care îl controla. (mai multe detalii AICI).

Din închisoare, Hayssam a deschis mai multe procese împotriva executărilor silite inițate de statul român, încercând să scape de datorii. El a făcut și o cerere de ajutor public judiciar prin care a solicitat magistraților să-l scutească de datorii, aceasta fiind o condiție obligatorie pentru a putea fi eliberat pe cauțiune.

Conform legii, liberarea înainte de termen nu se poate face decât dacă deținutul achită prejudiciul creat prin comiterea faptelor pentru care a fost condamnat.

Toate demersurile sirianului au fost respinse ca inadmisibile de instanța de judecată, iar apartamentele pe care le deținea au fost scoase la vânzare.

De altfel, și soția lui Omar Hayssam a deschis un proces împotriva ANAF, contestând o decizie de executare silită a apartamentului pe care îl deține în cartierul Colentina, însă magistrații au respins și cererea sa ca ”neîntemeiată”.

Omar Hayssam, condamnări ”pe bandă rulantă”

Februarie 2008 – Omar Hayssam a fost condamnat definitiv, în lipsă, la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în răpirea jurnaliştilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, în martie 2005, la Bagdad.

Iunie 2010 – Dosarul „Foresta Nehoiu” – Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare, după ce instanţele inferioare dispuseseră achitarea lui şi a celorlalţi inculpaţi.

Noiembrie 2012 – Dosarul ”Volvo” – instanţa supremă l-a condamnat definitiv pe Omar Hayssam la 16 ani de închisoare, fiind acuzat că a înşelat patru firme cu 1,6 milioane de euro, de la care a luat în leasing mai multe utilaje, trimise în Siria şi Egipt la firmele controlate de el.

Noiembrie 2015 – Dosarul „Manhattan” (fapte de delapidare) – Hayssam este condamnat la 23 de ani şi patru luni de închisoare, pedeapsă rezultată în urma contopirii condamnărilor primite în celelalte dosare în care a fost judecat.

Citește și:

Comentarii Facebook

Actualitate

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Publicat

pe

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.

Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.

Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.

Direcțiile principale ale reformei europene

Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.

În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.

Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.

Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.

Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.


A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică

Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:

– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;

– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;

– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;

încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.

Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri

Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.

Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.

În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.

România: adaptare instituțională și provocări de implementare

În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.


Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia

Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.

Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.

Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.

Articol susținut de eMag

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Publicat

pe

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.

FOTO: IPJ Mureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.

„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.

Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.

Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.

Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor

Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.

Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Actualitateacum 6 ore

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026 Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
Actualitateacum 8 ore

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Actualitateacum 13 ore

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare „Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Actualitateacum 19 ore

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Actualitateacum o zi

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur

Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Actualitateacum o zi

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie

Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
Actualitateacum 2 zile

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate

O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro