Actualitate
Horoscopul zilei de 22 octombrie 2021. „Leii” pun punctul pe „i”, fără temeri
Horoscopul zilei de 22 octombrie 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Marte, planeta acțiunii din Balanță, face un careu cu Pluto retrograd din Capricorn, aspect care poate tensiona atmosfera și ne poate face extrem de conflictuali, mai ales dacă am acumulat multe frustrări și ne-am înfrânat acțiunile.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească atât previziunile pentru ascendent, cât și previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec
Tu mai mult ca oricine va trebui să ai grijă la conflicte astăzi pentru că Marte este guvernatorul tău și în ultima perioadă probabil ți-ai reprimat multe trăiri și stări și acum poți izbucni foarte ușor, poate chiar la un gest care altă dată ți s-ar fi părut nesemnificativ. Evită pe cât posibil tensiunile cu superiorii și cu partenerul de viață.
Horoscop zilnic Taur
Atât Marte, cât și Pluto sunt guvernatori ai relațiilor tale și s-ar putea să ai parte de unele tensiuni destul de serioase în cuplu, de aceea ar fi bine să-ți consumi energia altfel. Totodată, deși este vineri, vei avea o zi destul de încărcată la locul de muncă, stresantă și contradicțiile cu colegii nu vor lipsi.
Horoscop zilnic Gemeni
Este foarte probabil să treci printr-o criză sentimentală, să nu-ți înțelegi partenerul și să realizezi că nu te poți baza pe el. Nu duce la extrem conflictele pentru că tot tu poți fi cel/cea dezamăgit/ă, ci mai bine dedică-te pasiunilor pe care le ai. Dacă ai copii, acodă-le mai multă grijă și atenție. S-ar putea să aibă nevoie mai mult decât crezi.
Horoscop zilnic Rac
Niște tensiuni care s-au acumulat în familie atsăzi pot izbucni și de preferat ar fi să eviți să pui paie pe foc. S-ar putea ca dincolo de neînțelegerile cu părinții sau de reproșurile partenerului, să te afli la mijloc într-o luptă care nu-ți aparție, de exemplu tocmai între părinți și persoana iubită. Canalizează-ți energia pentru a te dedica unor activități casnice și vei trece cu bine peste ziua de astăzi.
Horoscop zilnic Leu
Felul în care vei comunica astăzi poate fi destul de direct și poți spune ce te deranjează fără să te gândești la consecințe. Ești direct și răspunzi provocărilor cu multă aciditate, așa că s-ar putea să ai parte de tensiuni serioase cu cei din jur. Partea cu plus este că vei refuza fără să stai pe gânduri tot ceea ce nu ai chef să faci. Fii mai atent dacă pleci în deplasări pentru că îți poți pierde concentrarea.
Horoscop zilnic Fecioară
S-ar putea ca astăzi să fii mai cheltuitor ca de obicei, însă evită să faci speculații financiare și să te bucuri la câștiguri rapide, dar și să arunci cu banii pe distracții de moment. Pe de altă parte, la locul de muncă poți să-ți ceri drepturile cu mult aplomb, mai ales dacă tu știi că ai muncit din răsputeri și munca ta nu a fost apreciată.
Horoscop zilnic Balanță
Dat fiind că Marte se află în zodia ta, fără îndoială că vei simți o stare de agitație interioară, mai ales dacă ești născut în a doua parte a zodiei. Poți uita complet de diplomație și tact și poți răspunde foarte agresiv celor care te provoacă. Totodată, Marte este guvernatorul relațiilro tale, așa că evită să intri în conflicte cu partenerul pentru că pot aduce și rupturi.
Horoscop zilnic Scorpion
Ai tendința de a scoate la suprafață tot ceea ce ai strâns în tine până acum. Dacă ai stat în spatele cortinei și acum ieși pe scenă, s-ar putea să-i șochezi pe cei din jur cu atitudinea ta. Ține cont că ești mai agitat pe interior și că poți spune cuvinte dure care să-i îndepărteze pe ceilalți de tine. Nu este cel mai bun moment să dezvălui secrete.
Horoscop zilnic Săgetător
S-ar putea ca astăzi să intri în contradicții cu prietenii, să te demotiveze sau dezamăgească cineva din anturaj. Este posibil să cheltui niște bani doar pentru a face parte dintr-un grup sau pentru a participa la un eveniment. Nu este cel mai bun moment să investești în proiecte sau să faci cumpărături online.
Horoscop zilnic Capricorn
Contextul astrologic al zilei te poate face să răbufnești din punct de vedere profesional, maia les dacă până acum ai preferat să fii diplomat. Evită tensiunile cu superiorii pentru că îți pot afecta imaginea. De preferat ar fi să te folosești de acest moment pentru a te afirma și a prinde curaj să ieși în față.
Horoscop zilnic Vărsător
Azi va fi greu ca cineva să câștige o dezbatere în fața ta. Ai contraargumente pentru orice, însă ai grijă că poți deveni mult prea autoritar în impunerea punctului de vedere sau în susținerea opiniilor. Pe de altă parte, ai și puterea interioară de a te detașa de contexte care simți că nu te mai reprezintă, chiar și de a te îndepărta de anumite persoane.
Horoscop zilnic Pești
Poți scoate la suprafață emoții reprimate și sentimente ascunse, poți dezvălui secrete și poți pune degetul pe rană. Tot acest context îi poate lua prin surprindere pe cei din jur. Pe de altă parte, ai grijă la contextele financiare în care te implici, la tranzacțiile și investițiile pe care le faci pentru că poți pierde bani.
Previziuni astrologice și sfaturile pentru toate zodiile pot fi urmărite, zilnic, pe canalul de YouTube al site-ului Gândul.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
Actualitate
2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat
Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio, iar în 1937 Amelia Earhart și Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unui zbor istoric.
Amelia Earhart a dispărut în 1937 FOTO Arhivă
1504 – A murit Ștefan cel Mare
La 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători din istoria românilor. Domn al Moldovei timp de aproape 47 de ani, el a condus țara între 1457 și 1504, remarcându-se prin numeroase victorii militare împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și Poloniei. S-a născut în jurul anului 1433 și este considerat simbol al rezistenței și independenței Moldovei medievale.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 FOTO Arhivă
În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a consolidat statul moldovean, a întărit administrația și a susținut construirea a zeci de biserici și mănăstiri. Pentru rolul său în apărarea creștinătății, a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
1698 – A fost brevetat primul motor cu abur
La 2 iulie 1698, inginerul și inventatorul englez Thomas Savery a obținut brevetul pentru ceea ce este considerat primul motor cu abur utilizabil practic. Născut în jurul anului 1650, Savery a conceput o mașină destinată evacuării apei din mine, o problemă majoră pentru industria extractivă a vremii.
Invenția sa, cunoscută sub numele de „The Miner’s Friend”, a reprezentat un pas important către Revoluția Industrială. Deși avea limitări tehnice și nu era foarte eficientă, creația lui Savery a deschis drumul pentru dezvoltările ulterioare realizate de inventatori precum Thomas Newcomen și James Watt.
1897 – Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio
La 2 iulie 1897, inventatorul anglo-italian Guglielmo Marconi a primit la Londra un brevet pentru sistemul său de telegrafie fără fir, considerat unul dintre momentele fondatoare ale radioului modern. Marconi se născuse la 25 aprilie 1874, în Italia, și încă din tinerețe a experimentat transmiterea semnalelor prin unde electromagnetice.
Realizarea sa a revoluționat comunicațiile la nivel mondial, permițând transmiterea mesajelor fără cabluri pe distanțe din ce în ce mai mari. În anii următori, tehnologia dezvoltată de Marconi a fost utilizată pe scară largă în navigație și telecomunicații, iar inventatorul a primit, în 1909, Premiul Nobel pentru Fizică 1909.
12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață
1914 – A murit scriitorul Emil Gârleanu
La 2 iulie 1914 a murit Emil Gârleanu, prozator, publicist și ofițer român cunoscut pentru operele sale dedicate naturii și lumii copilăriei. Născut la 5 ianuarie 1878, la Iași, Gârleanu a devenit una dintre figurile importante ale literaturii române de la începutul secolului al XX-lea.
Emil Girleanu FOTO Wikipedia
Cea mai cunoscută lucrare a sa este volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, o colecție de schițe și povestiri despre animale. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase publicații și a contribuit la promovarea literaturii române, lăsând în urmă o operă apreciată și astăzi.
1934 – S-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi
La 2 iulie 1934 s-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi, operațiunea de epurare ordonată de Adolf Hitler împotriva adversarilor și rivalilor săi politici. Printre victime s-a aflat și Ernst Röhm, născut la 28 noiembrie 1887, comandantul organizației paramilitare SA.
Desfășurată între 30 iunie și 2 iulie 1934, operațiunea a dus la uciderea a zeci de persoane, consolidând controlul lui Hitler asupra regimului nazist. Eliminarea lui Röhm și a altor lideri SA a întărit poziția armatei germane și a contribuit la transformarea dictaturii naziste într-un regim și mai autoritar.
18 iunie: Dincolo de „Formele fără fond”: peste un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, fondatorul „Junimii”
1937 – Amelia Earhart și Fred Noonan au fost declarați dispăruți
La 2 iulie 1937, aviatoarea americană Amelia Earhart și navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unei tentative de a înconjura globul pe calea aerului. Earhart, născută la 24 iulie 1897, era deja celebră pentru că devenise prima femeie care a traversat singură Oceanul Atlantic cu avionul.
Dispariția aeronavei a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din perioada interbelică, fără niciun rezultat concludent. Misterul soartei celor doi a rămas nerezolvat până în prezent și a alimentat numeroase teorii, de la prăbușirea în ocean până la ipoteze privind o aterizare forțată pe insule izolate din Pacific.
-
Actualitateacum 3 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Breakingacum 2 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum o ziAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Actualitateacum 3 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol
-
Actualitateacum 2 zile
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”





