Uniunea Europeană impune noi sancțiuni împotriva Belarusului. Regimul de la Minsk califică decizia drept „absurdă”

0
207

Autoritățile din Belarus au calificat joi noile sancțiuni impuse de Uniunea Europeană și aliații săi împotriva regimului de la Minsk ca fiind „absurde”.

Sancțiunile vin în contextul în care Uniunea Europeană acuză o serie de „încălcări repetate ale drepturilor omului”, dar și organizarea de către Belarus a tentativelor de forțare a granițelor UE de către migranții din Orientul Mijlociu, informează Agerpres.

„Profunzimea absurdităţii” acestei decizii „începe să sfideze orice logică”, a apreciat Ministerul de Externe din Belarus într-un comunicat.

„Demonizarea deschisă a ţării noastre continuă”, spun diplomații de la Minsk, potrivit cărora intenția statelor occidentale este aceea „de a sufoca economic Belarusul şi de a-l distruge ca stat suveran”.

Autorităţile de la Minsk vor riposta luând „măsuri severe şi asimetrice, dar adecvate”, a avertizat sursa citată.

Statele Occidentale, restricții la adresa Belarusului

Uniunea Europeană, SUA, Regatul Unit şi Canada au anunţat joi noi sancţiuni economice contra Belarusului.

Miniştrii statelor UE au adoptat joi al cincilea set de sancţiuni contra regimului de la Minsk, într-o reuniune desfăşurată la Bruxelles. Măsurile de retaliere vizează 17 indivizi şi 11 entităţi considerate vinovate pentru criza de la frontiera dintre Belarus şi UE.

Mii de migranți din Orientul Mijlociu se află la granița UE cu Belarus, în condițiile în care temperaturile continuă să scadă, punându-le viețile în pericol. Criza umanitară s-a transformat într-un conflict geopolitic între UE și Statele Unite, pe de o parte, și Belarus, susținută de Rusia, pe de altă parte.

După o săptămână de tensiuni crescânde, peste 400 de irakieni au fost repatriaţi voluntar.

Belarus, un aliat al Rusiei şi sub sancţiuni europene din cauza represiunii opoziţiei sale, este acuzat de UE că a încurajat sosirea acestor migranţi pentru a face presiuni asupra europenilor.

Comisia Europeană a prezentat miercuri o serie de măsuri temporare privind azilul, cu scopul de a ajuta Letonia, Lituania și Polonia în gestionarea crizei migranților de la granițele lor cu Belarus.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here