Breaking
SpaceX a concediat cel puţin cinci angajaţi implicaţi în difuzarea unei scrisori în companie care îl critică pe CEO-ul Elon Musk
Breaking
Christian Eriksen, fotbalistul care a fost la un pas de moarte în 2021, s-a prăbușit din nou pe teren. Arbitrii au oprit definitiv meciul cu Ucraina
Christian Eriksen s-a prăbușit din nou pe teren, în amicalul cu Ucraina. El a fost resuscitat de medici. Arbitrii au oprit definitiv meciul.
Danezul a avut din nou probleme, după clipele de groază de la EURO 2021. În minutul 65 al meciului amical dintre Danemarca și Ucraina, Christian Eriksen a căzut din nou secerat pe teren. El a fost resuscitat de medici, iar arbitrii au oprit definitiv meciul. O ambulanță a intrat imediat pe gazon, unde au ajuns reprezentanți ai federației daneze și soția fotbalistului, publică Prosport.
Cortină în jurul lui Eriksen
Jucătorii celor două echipe i-au transmis arbitrului că nu vor mai juca. Meciul a fost abandonat, dar fotbaliștii și staffurile s-au așezat într-un cerc și au rămas pe teren, conform iamsport.ro.
Eriksen s-a ridicat de pe gazon și a mers singur spre marginea terenului, în aplauzele tutror celor din tribune. Fotbalistul și soția au mers spre ambulanță și au fost duși la Spitalul Universitar Odense pentru examinare.
Acest lucru se întâmplă la 5 ani după ce Eriksen a suferit un stop cardiac la Euro 2020, competiție care a avut loc un an mai târziu, din cauza pandemiei de covid-19.
Totul s-a întâmplat în timpul unui meci din faza grupelor împotriva Finlandei, când inima i s-a oprit timp de aproximativ cinci minute.
Federația daneză a anunțat că fotbalistul este conștient
„Christian Eriksen este conștient și, având în vedere circumstanțele, se simte bine”, a declarat federația într-o postare pe X.
Nici Danemarca, nici Ucraina nu s-au calificat la Cupa Mondială.
„Gândurile noastre sunt alături de Christian Eriksen și de întreaga familie a fotbalului danez”, a transmis Echipa Națională de fotbal a României.
Foto și Video de la primul stop cardiac la Euro 2021
Breaking
Miruță: Navele petroliere nu au fost incluse pe lista de sancțiuni
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruţă, a anunțat, duminică, faptul că niciunul dintre cele șase petroliere nu se afla pe lista de sancțiuni ale UE / SUA în momentul în care efectuau misiuni de transport maritim și au ajuns în Portul Constanța.
Miruță: „Petrolierele nu erau incluse pe lista de sancțiuni UE / SUA când au trecut prin Constanța”
„Se vorbeşte mult, uneori se acuză şi mai mult. Dar faptele sunt încăpăţânate şi nu pot fi schimbate de niciun titlu senzaţionalist.
În ultimele ore au circulat informaţii potrivit cărora 6 nave petroliere aflate pe listele de sancţiuni ale UE/SUA ar fi operat în portul Constanţa. Subiectul este unul serios, e legitim să fie de interes public, dar merită discutat pe baza faptelor, nu a speculaţiilor. Adevărul este unul singur: niciuna dintre cele 6 nave nu se afla pe listele de sancţiuni ale Uniunii Europene sau ale SUA în momentul în care a intrat ori a ieşit din portul Constanţa”, transmite ministrul interimar al Apărării, într-o postare pe Facebook.
Oficialul arată că nava DASHAN / MIANZIMU a trecut ultima dată prin portul Constanţa în august 2023 şi a fost inclusă pe lista de sancţiuni în 2024, nava CELINE a avut ultima trecere prin portul Constanţa la 14.10.2023, iar sancţiunile au fost impuse în octombrie 2025.
Miruță mai precizează că nava IRA / BELA a intrat în portul Constanţa la 12.03.2024 şi a plecat la 15.03.2024 şi a fost inclusă pe lista de sancţiuni în 2025 iar nava CROCO / ARIA – a intrat în portul Constanţa în aprilie 2025 şi a fost sancţionată internaţional la 21.05.2025;
De asemenea, nava SATNA – a intrat în portul Constanţa la 12.01.2023, iar sancţiunile au fost impuse în mai 2025 şi PAXMARIS – a trecut ultima dată prin portul Constanţa la 08.09.2024 şi a fost inclusă pe lista de sancţiuni în mai 2025.
„Aceasta este cronologia reală a evenimentelor din datele oficiale primite de la instituţiile statului. O navă nu poate fi acuzată că a încălcat sancţiuni care nu existau la momentul la care a operat într-un port. Faptele şi datele contează. Întotdeauna”, a conchis Miruță.
AUTORUL RECOMANDĂ:
Breaking
Spectacol caritabil la Constanța pentru dotarea Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol
Duminică, 7 iunie 2026. Fundația Scheherazade a organizat sâmbătă, 6 iunie, începând cu ora 10 , în Parcul Arheologic din Constanța, un eveniment caritabil pentru strângerea de fonduri destinate modernizării Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii a Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol, singurul centru balnear de acest tip din România. Aproximativ 500 de persoane au participat la spectacolele de dans, animație și magie alături de o parte dintre copiii internați în sanatoriu și de invitați surpriză.
Copiii au avut parte de un program artistic complet: un grup de dansuri moderne al Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” Constanța, animatori de la Maxiparty, un magician de la Aqua Park Eforie Nord și o reprezentație a Teatrului pentru copii și tineret “Căluțul de Mare”.
Evenimentul a beneficiat de sprijinul Primăriei Municipiului Constanța, al Consiliului Județean Constanța, al Primăriei Orașului Techirghiol și al Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Sponsorii zilei au fost Mega Image, Aqua Carpatica, Alka, Poly Ford, Atelierul Madlenne.
Evenimentul de la Constanța face parte din campania „Life@Teki”, prin care Fundația Scheherazade strânge fonduri pentru dotarea cu echipamente specializate a Secției Spital Recuperare Neuropsihomotorie Copii din Techirghiol. Sanatoriul tratează anual aproximativ 1.500 de copii cu afecțiuni cronice și dizabilități severe, combinând resursele naturale ale lacului Techirghiol cu tehnologii moderne de recuperare.
Proiectul vizează echiparea noii clădiri de cazare cu mobilier și paturi pentru minimum 51 de locuri, achiziționarea unui sistem RMN deschis dedicat copiilor, modernizarea stației de pompare a apei din lac și reechiparea completă a bucătăriei. Lansat oficial în martie 2026, proiectul a primit susținerea autorităților centrale și locale din România, precum și a Ambasadorului Regatului Unit în România, ES Giles Portman.
Evenimentul se adresează și copiilor cu picior strâmb congenital și are ca parteneri Secția de ortopedie și chirurgie pediatrică a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Andrei” din Constanța, prin prezența medicilor specialiști ai secției.
Companiile, fundațiile și donatorii individuali pot contribui în conturile dedicate ale Fundației Scheherazade, cu mențiunea „Life@Teki”.
Banca Română de Dezvoltare
RON – RO91BRDE445SV83423184450
EUR — RO79BRDE445SV83423424450
Fundația Scheherazade este o organizație non-guvernamentală cu sediul în București, implicată în sprijinirea comunităților vulnerabile afectate de calamități sau crize umanitare. De-a lungul anilor, fundația a coordonat campania de renovare a Spitalului „Marie Curie” din București, a Spitalului de Copii „Sfânta Maria” din Iași prin proiectul „Copiii fac bine”, a Ambulatoriului pentru copiii din cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Andrei” din Constanța, precum și distribuirea de ajutoare umanitare către zone sinistrate din România, mobilizând parteneri din sectorul privat, companii internaționale și donatori individuali.
-
Actualitateacum 3 zile
Ce cărți recomandă românii la Bookfest 2026. „Este pierdere de timp să te întorci cu Dostoievski și Camus”
-
Breakingacum 2 zileScandal diplomatic uriaș. Ambasada Chinei îl acuză pe Muraru, ambasadorul României în SUA, că intervine în afacerile interne ale Chinei
-
Actualitateacum 3 zileLifturi de marfă pentru uz industrial: investiția care optimizează logistica și reduce timpii operaționali
-
Breakingacum 2 zileProfesorul chinez care a prevestit revenirea lui Trump la Casa Albă și războiul cu Iran vine cu noi predicții pentru următorii 20 de ani
-
Actualitateacum 2 zileMomentul în care drona a explodat în Portul Constanța, filmat în direct în timpul unei transmisiuni TVR
-
Actualitateacum 2 zile
Peste 2,7 miliarde de euro pentru energie verde. Cine poate obține finanțare și în ce condiții
-
Actualitateacum 2 zile
Explozia dronei din Portul Constanța poate afecta sezonul estival. Adrian Negrescu: „Vom pierde și bruma de turiști străini care vin pe litoral”
-
Actualitateacum 2 zile
Masacrul de la Câmpia Mierlei. Bătălia care a schimbat soarta Balcanilor și a influențat destinul românilor





