Actualitate
Reforma e a doua revoluție. Unicitatea economică a Chinei
Unicitatea Chinei se datorează nu doar creșterii
economice „miraculoase” și realizărilor sale de referință, ci și căii urmate
pentru atingerea acest palmares economic, anume schimbărilor sale structurale.
„Reforma și deschiderea”, aplicate începând cu anul 1978, au schimbat destinul
Chinei și au avut rolul unei adevărate „revoluții” ‒ „a doua revoluție” ‒,
„fără precedent în istoria de mii de ani a Chinei” și „fără precedent în
experiența comunistă” (Harding,
1987: 1).
* de Gabriela Tănăsescu
Maxima „Reforma este a doua revoluție a Chinei” (Deng,
1994a) a fost rostită de Deng Xiaoping în 28 martie 1985 pentru a
caracteriza reforma desfășurată după cea de a treia sesiune plenară a celui
de-al 11-lea Comitet Central al Partidului Comunist Chinez din decembrie 1978.
Anterior, la 10 octombrie 1984, într-o discuție cu cancelarul Helmut Kohl, Deng
a precizat „noi privim reforma ca pe o revoluție” (Deng,
1994b). După „prima revoluție”, în care Partidul Comunist, înainte și după
preluarea puterii în anul 1949, a procedat la „redistribuirea pământului,
bogăției și proprietății”, „a doua revoluție” sau „reforma post-Mao”, condusă
tot de Partidul Comunist, a urmărit „eliberarea forțelor productive” astfel
încât dezvoltarea economică să poată fi promovată în noua structură economică
prin progresul tehnologic și prin noul sistem de management al științei (Deng,
1994c). „A doua revoluție” a avut ca temei „liberalizarea” și ea a însemnat
parcursul drumului invers față de „prima revoluție”: o mai mare autonomie a
societății față de stat, mai multă libertate discursului politic și activității
intelectuale „în raport cu doctrina”, mai multă autonomie pentru funcționarii
guvernamentali și managerii economici în raport cu Partidul și „eliberarea
activității economice de aderarea rigidă la un plan obligatoriu de stat” (Harding,
1987: 1-2).
Efortul de reformă a fost „fără precedent istoric”, dat
fiind că prin reformă China a încercat în mod unic să „finalizeze simultan două
tranziții – de la o economie de comandă la o economie bazată pe piață și de la
o societate rurală, agricolă la una urbană, industrială” (WB,
1997: IX). Practic, China „a comprimat cele două sute de ani de
industrializare a Occidentului în treizeci”, cu ajutorul inovațiilor
tehnologice, a „expansiunii comunicațiilor” și a mobilității forței de muncă,
într-un „mediu internațional deschis” și favorabil Chinei (Zakaria,
2008: 97). „Complexitatea interacțiunilor între aceste două tranziții”,
rezultatele adesea imprevizibile pe care le-au atras, enorma întindere a Chinei
și repercusiunile pentru restul lumii ‒ toate au făcut din acest efort „o
sarcină de o dificultate fără egal”, „nicio țară (darămite una de proporții
continentale) nemaiîncercând să realizeze atât de multe într-un timp atât de
scurt” (Zakaria,
2008: 97), „darămite una cu un miliard de oameni în stare de dezordine” (Vogel,
2011: 3). Ansamblul de reforme politice și economice radicale, „neîntrecute
în scop și complexitate”, desfășurate sub marca „reformă și deschidere” au
produs schimbări „esențiale și istorice”, probabil cele mai cuprinzătoare și
sistematice întreprinse vreodată de un regim comunist, în esență transformarea
Chinei într-o importantă putere economică și reconfigurarea radicală a
societății chineze, integrarea Chinei în economia mondială, lărgirea și
intensificarea legăturilor ei internaționale în comerț, investiții și finanțe,
integrarea crescândă în piața globală de capital.
Roboți inteligenți asamblează un automobil, Târgului Internațional al Industriei, Shanghai
Unicitatea Chinei rezidă într-un regim declarat comunist
sau un stat comunist cu partid unic „uimitor de deschis în acceptarea
capitalismului”, „un guvern nedemocrat” care „a reușit o creștere eficientă
atât de mult timp” și a „menținut un element puternic de pragmatism fundamental
și de competență”, a adoptat strategia de dezvoltare descentralizată și de
deschidere a economiei pentru investiții străine și comerț și, îndeosebi, a
încurajat dezvoltarea pieței cu adevărat libere și antreprenoriatul (Zakaria,
2008: 93, 96, 95). După Zakaria, PCC era un partid care parcursese el
însuși „spirala descentralizării” în guvernare și reforme masive rapide,
actualmente fiind „una dintre cele mai de elită organizații din lume. Este
compus din 3 milioane de oameni educați în mare parte în mediul urban, un grup
care este complet nereprezentativ pentru vasta societate ţărănească pe care o
conduce…” (Zakaria,
2008: 99).
Unicitatea Chinei în lume rezidă astfel în „cadrul” său
de politică economică, în „structura economică socialistă cu caracteristici
chinezești”, anume în „forma instituțională a economiei socialiste de piață
integrată cu sistemul socialist de bază” care „permite pieței să joace rolul
fundamental în alocarea resurselor sub controlul macroeconomic al statului” (Decision,
1993). Economia de piață, despre care Deng Xiaoping afirma că „poate
fi cu siguranță dezvoltată sub socialism” (Deng,
1994d), a fost definită de „respectarea și aplicarea în mod deliberat” a
legii valorii (Decision,
1984: VII), dar și de realizarea „echilibrului sau simbiozei dintre
planificare și piață” (Boer,
2021: 117), în condițiile în care „motorul” ei este proprietatea
publică și scopul ei „să servească modernizării socialiste” și îmbunătățirii
standardului de viață al poporului. Ca atare, „modelul chinez” de economie,
reformat structural începând cu anul 1978 și axat pe „combinația de planificare
și piață ca element de bază al sistemului economic”, transcende cadrele
teoretice și asumpțiile gândirii economice și politice occidentale (Boer,
2021: 314).
Podul de sticlă Zhangjiajie (Shutterstock)
Unică este și
îmbinarea de inginerie politică și de strategie experimentală în realizarea
reformelor economice ale Chinei. Se consideră că reformele au fost „rezultatul
extraordinarei inginerii politice” a unei coaliții a liderilor reformatori („a coalition of reform-minded leaders”),
condusă de Deng Xioaping, care a aplicat o „strategie de demarare la scară
națională a programelor susceptibile să producă creșteri considerabile ale
producției și standardelor de viață doar după ce ele s-au dovedit de succes în
experimente locale” (Harding,
1987: 2). Aceeași strategie a implicat și amânarea măsurilor care ar fi
avut impact radical perturbator asupra economiei, din acest punct de vedere
„abordarea” chineză fiind diferită de „cea a reformelor simultane pe toate
fronturile numită uneori «Consensul de la Washington»”. „În schimbul unei «mari
explozii» (big-bang) Beijingul a ales
o abordare progresivă”, gradualistă, „capitalismul cu caracteristici
chinezești”: nu a închis imediat toate întreprinderile ineficiente, nu a pus
capăt creditelor neperformante și nu a adoptat o privatizare la scară largă, ci
politici de marketizare, politici care au crescut economia în jurul zonelor cu
pierderi, zone care în timp au devenit o parte din ce în ce mai restrânsă în
economia de ansamblu. Prin această strategie „Beijing a câștigat timp pentru
a-și rezolva treptat problemele”, abia la zece ani de la începutul reformelor,
în contextul unei economii care s-a dublat în dimensiune și s-a diversificat
considerabil, fiind implementate reforme „de curățare” în domeniul bancar și
financiar (Zakaria,
2008: 94), reforme de trecere de la „decizia supercentralizată” la o
decizie adecvată „condițiilor concrete și cerințelor specifice de creștere
economică” și la o „extindere a puterii de decizie a întreprinderilor deținute
de întregul popor”, care devin „entități economice relativ independente”,
îndreptățite să adopte „forme de operare flexibile și diversificate”, să-și
planifice producția, oferta și marketingul, să aibă responsabilitatea
propriilor profituri și pierderi, să aibă capacitatea de a se transforma și
dezvolta și de a acționa ca persoană juridică cu anumite drepturi și obligații
(Decision,
1984: VI). Reformele au vizat și trecerea de la planificarea
centrală obligatorie la o îmbinare a planificării obligatorii, care însă
„respectă legea valorii” (Decision,
1984: VIII), și a planificării de ghidare care folosește pârghiile
economice. În evaluarea lui Dominique de Rambures,
noul sistem de planificare, supravegheat de Comisia Națională de Reformă și Dezvoltare
a Chinei (CNRD), este aplicat de o manieră mult mai flexibilă. Ca „instrument
politic aflat la dispoziția guvernului și care nu este supus constrângerilor
pieței sau evenimentelor politice”, sistemul de planificare este o modalitate
de asigurare a obiectivelor pe termen lung indiferent de „cine este numit în
pozițiile de vârf”.
Dat fiind că planurile cincinale sunt mai
flexibile (în funcție de sectorul industrial, tipul și dimensiunea firmelor și
provincia implicată), „sistemul de planificare este astfel compatibil cu
sistemul de piaţă: cu cât mai importantă este o problema din punct de vedere
politic, cu cât este mai intensă implicarea CNRD și invers”. Ca atare, sistemul
tri-stratificat de planificare cuprinde: (a) la nivelul superior, planificarea are caracter obligatoriu și vizează companiile și
băncile de stat și sectoare monopoliste aflate sub control guvernamental
strict, cum ar fi Ministerul Căilor Ferate, și
cuprinde seturi detaliate de obiective, inclusiv resursele umane necesare, aprovizionarea cu materii prime și
nevoile de finanțare, precum programe de
infrastructură, planuri de dezvoltare pentru provinciile
vestice, planuri de educație și de cheltuieli de sănătate, obiective de
cercetare ș.a.m.d.; (b) la al doilea nivel,
planificarea are caracter contractual
și cuprinde seturi de obiectivele pentru un anumit sector industrial și de căi
și mijloacele de realizare care sunt apoi
negociate cu corporațiile pentru stabilirea obiectivelor detaliate și alocarea
resurselor; (c) la al treilea nivel și cel mai de jos, planificarea are doar
caracter orientativ și cuprinde programul guvernamental, obiectivele sectorului
industrial, companiile implicate și măsurile
de stimulare (subvenții guvernamentale, scutiri de impozite, creditare bancare
și piețe financiare) (de
Rambures, 2015: 20, 21).
(partea a II-a va fi publicată miercuri, 18 ianuarie
2022)
* Dr. Gabriela
Tănăsescu este cercetător la Institutul de Științe
Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române
(ISPRI).
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




