Connect with us

Actualitate

22 ianuarie: 23 de ani de la încheierea Acordului de la Cozi, care a încheiat a cincea Mineriadă

Publicat

pe

22 ianuarie: 23 de ani de la încheierea Acordului de la Cozi, care a încheiat a cincea Mineriadă

Pe 22 ianuarie 2023 se împlinesc 23 de ani de la încheierea Acordului de la Cozia între Guvernul României şi reprezentanţi ai minerilor din Valea Jiului, cunoscută sub numele de la Pacea de la Cozia, prin care s-a sfârșit cea de-a cincea Mineriadă.

A cincea mineriadă s-a încheiat prin Pacea de la Cozia

1821: Tudor Vladimirescu stabilește cartierul general la Mănăstirea Tismana

Tudor Vladimirescu întăreşte mănăstirea Tismana, pentru a dispune de o bază de rezistenţă. Stabileşte cartierul general, pentru a dispune de o bază de rezistenţă, şi se îndreaptă apoi spre Padeş, unde îl aşteptau câteva sute de panduri olteni. Aici Tudor Vladimirescu se adresează cu o proclamaţie, rămasă în istorie ca Proclamaţia de la Padeş, care reprezintă debutul Revoluției de la 1821

1828 S-a născut scriitoarea Elena Ghica

Dora d’Istria a fost prinţesa Elena Ghica, una dintre cele mai remarcabile figuri feminine ale secolului al XIX-lea. A fost prima feministă din istoria României. Pictoriţă, scriitoare, muzician talentat, Dora a fost, pe deasupra, şi prima femeie româncă alpinist. A ales un pseudonim pentru că s-a temut ca nu cumva omagiile admiratorilor să se datoreze mai mult condiţiei sale de prinţesă şi familiei ei decât talentului şi operei create. 

1862: S-a format primul guvern unitar al României

La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unitar al României, condus de conservatorul Barbu Catargiu, care a funcţionat între 22 ianuarie 1862 – 24 iunie 1862. A fost primul guvern unic al României după recunoaşterea unirii depline a Principatelor. A fost un cabinet de nuanţă politică conservatoare.

Mandatul cabinetului a fost întrerupt brusc de asasinarea primului ministru, sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei. Misterul acestui prim asasinat politic nu a fost elucidat nici până în zilele noastre.

1905 – A murit matematicianul şi istoricul Ştefan Fălcoianu

Acesta a fost membru titular al Societăţii Academice Române și vicepreşedinte al Academiei Române.

Ştefan Fălcoianu a fost general, om politic, istoric, matematician, membru al Academiei Române, şef al Statului Major General, primul director al CFR.

1922: A murit Papa Benedict al XV-lea (Giacomo della Chiesa)

Este recunoscut ca un papă al dreptăţii, prin eforturile susţinute pentru menţinerea păcii. Papa Benedict al XV-lea s-a născut la Geneva, la 21 noiembrie 1854. A studiat dreptul la Geneva şi teologia la Roma, la Universitatea gregoriană. A fost hirotonit în 1873 şi a devenit doctor în teologie sacră în 1879.

Giacomo a intrat în serviciul diplomatic papal şi a atras atenţia marelui diplomat Rampolla. Când Rampolla a ajuns secretar de stat, Giacomo i s-a alăturat ca asistent. În 1901, a fost numit sub-secretar de stat. Papa Pius al X-lea l-a confirmat în această funcţie până în 1907, când l-a numit pe Giacomo arhiepiscop de Bologna, dovedindu-se a fi un valoros şi excelent lider spiritual. În 1914, Pius al X-lea îl creează cardinal, devenind apoi papă, luându-şi numele de Benedict al XV-lea.

1934: Întrunirea de la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri

Pe 22 ianuarie 1934 a avut loc întrunirea de la Zagreb a Consiliului permanent al Micii Înţelegeri, la care Titulescu, Benes şi Jeftic au discutat, printre altele, problema restabilirii relaţiilor diplomatice cu URSS.

În acelaşi timp, s-a căzut de acord ca N. Titulescu să negocieze cu prima ocazie cu M. Litvinov formula satisfăcătoare pentru România în vederea stabilirii relaţiilor cu Moscova.

Mica Antantă, numită și Mica Înțelegere a fost o alianță formată în 1920 și 1921 de Cehoslovacia, România și Iugoslavia (de fapt Regatul Sârbo-Croato-Sloven, denumit Iugoslavia abia din 1929) pentru a se apăra de revizionismul maghiar

1936: S-a născut actorul şi regizorul George Motoi

George Motoi este unul dintre actorii „generației de aur”. Acesta s-a nascut la Arman (Caliacra, Bulgaria), la 22 ianuarie 1936.

Cunoaște consacrarea la Teatrul Național Cluj. Interpretarea rolului Caligula din piesa cu acelasi nume de Albert Camus, îl propulsează fulgerator printre actorii de prim rang ai țării. Din anul 1970, la inviația lui Radu Beligan, devine actor a Teatrului Național din București.

În regia Malvinei Ursianu, a jucat în patru filme importante: Serata (1971), Trecatoarele iubiri (1974), Intoarcerea lui Voda-Lăpușneanu (1979), Liniștea din adâncuri (1982). Un alt film de neuitat este Adela (1985), în regia lui Mircea Veroiu, unde il interpreta pe medicul Emil Codrescu, de care se indragosteste tânăra Adela (Marina Pricopie).

George Motoi a primit premiul pentru întreaga activitate din partea Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF) în 2011, Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler, premiul de excelență acordat de Centrul Național al Cinematografiei pentru contribuția deosebită adusă la afirmarea filmului românesc, în 2002, diploma „Artist de Onoare al Filmului Românesc” în 2001, marele premiu al Festivalului de la San Remo, pentru filmul „Adela”, după Garabet Ibrăileanu, regia Mircea Veroiu, premiul Festivalului Național de Teatru, pentru rolul Victor din „Pisica în noaptea Anului Nou”, de Dumitru Radu Popescu, regia Val Mugur (Teatrul Național din Cluj).

S-a stins din viață pe 4 martie 2015.

1999: S-a încheiat Acordul de la Cozia

Acordul de la Cozia, cunoscut și ca Pacea de la Cozia, între Guvernul României şi reprezentanţi ai minerilor din Valea Jiului. Semnatarii acordului: Radu Vasile, Decebal Traian Remeş, Nicolae Stăiculescu, Miron Cozma, Romeo Beja şi alţi zece lideri sindicali. Prin acesta s-a sfârșit cea de-a cincea Mineriadă.

2010: Filmul „Poliţist, adjectiv” a primit premiul pentru cel mai bun fi lm românesc al anului 2009

Filmul „Poliţist, adjectiv”, regizat de Corneliu Porumboiu, a primit, în cadrul Galei Best Film Fest, Premiul pentru cel mai bun fi lm românesc al anului 2009.

Filmul este o dramă realizată la Vaslui, orașul natal al regizorului Corneliu Porumboiu. Prezintă povestea lui Cristi, un polițist dintr-un oraș de provincie, care investighează cazul unui licean, urmărit pentru trafic de droguri. Pe parcursul investigației, polițistul își dă seama că nu mai crede în meseria sa. El nu vrea să rezolve cazul, crezând că legea se va schimba și n-ar dori să aibă pe conștiință viața unui tânăr.

2010: A fost inaugurată Salina Turda

Salina Turda a fost modernizată printr-un proiect PHARE.

Salina Turda este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice subterane din lume. Concepută în zilele noastre ca un muzeu neobișnuit și inedit de istorie a mineritului în sare, mina de sare aflată în zona Durgău – Valea Sărată din Turda datează încă din secolul XVII!

Salina Turda este înscrisă pe lista monumentelor istorice din județul Cluj

2012: Croaţii au aprobat aderarea ţării lor la Uniunea Europeană

Votul a avut loc în cadrul unui referendum, care a fost oerganizat după 20 de ani de la destrămarea fostei Iugoslavii. La 15 ianuarie 1992, și Uniunea Europeană a recunoscut independența Croației și a Sloveniei.

2020 – A fost instituit grupul de lucru pentru monitorizarea şi managementul posibilelor infecţii cu coronavirus

Grupul de lucru pentru monitorizarea şi managementul posibilelor infecţii cu coronavirus a fost înființat la nivelul Ministerului Sănătăţii. România se pregătea să facă față pandemiei de COVID-19, care cuprindea încet – încet toată planeta.

Comentarii Facebook

Actualitate

Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri

Publicat

pe

De

Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri

În fiecare decembrie, companiile își pun aceeași întrebare: ce cadou alegem ca să fie și memorabil, și ușor de organizat? Răspunsul corect combină trei elemente: temă potrivită, buget segmentat și logistică fără sincope. Mai jos găsești un ghid clar, cu direcții valabile la nivel național pentru 2025 — util atât pentru echipe, cât și pentru relațiile B2B.

Tendințe care influențează alegerile din 2025

  • Tradițional reinterpretat: gusturi românești curate, prezentare elegantă (mat satinat, panglică textilă).
  • Premium discret: selecții rafinate fără ostentație, destinate boardului și partenerilor strategici.
  • Fără alcool / Healthy: respect pentru diversitate, politici interne și preferințe personale.
  • Local & artizanal: sprijin pentru producători români; povești de produs „de povestit”.
  • Sustenabil: ambalaje reciclabile, cutii refolosibile, filler eco — fără a compromite look-ul.

Pentru o imagine rapidă a colecțiilor sezoniere, poți explora gama de cadouri Crăciun, cu opțiuni gândite pentru distribuție la scară națională.

Cum segmentezi bugetul (fără complicații)

  1. Echipă (volum mare): variante cu raport bun calitate/preț, ambalaj coerent și mesaj standardizat.
  2. Management & top performers: treci la premium discret și personalizare mai atentă.
  3. Parteneri strategici / clienți mari: mix tradițional + premium, cartolină personalizată pe proiect.

Regula de aur: păstrează aceeași linie vizuală pentru toate segmentele, dar calibrează valoarea conținutului.

5 teme care „livrează” constant

1) Tradițional românesc (reinterpretat)

Mesaj: căldură, rădăcini, respect pentru obiceiuri.
Potrivit pentru: echipe extinse, parteneri din industrii tradiționale.
Note: etichete clare privind alergeni; produse cu termene de valabilitate confortabile.

2) Premium discret

Mesaj: rafinament și apreciere autentică.
Potrivit pentru: management, board, parteneri strategici.
Note: 1–2 produse „erou” (ex. specialități gourmet), finisaje fine la ambalaj.

3) Fără alcool / Healthy

Mesaj: grijă pentru diversitate și wellbeing.
Potrivit pentru: IT/servicii, echipe cu politici HSE, medii internaționale.
Note: ingredientele trebuie să fie lizibile și transparente.

4) Local & artizanal

Mesaj: autenticitate, sprijin pentru producători români.
Potrivit pentru: parteneri externi, companii cu ADN local puternic.
Note: storytelling scurt (2–3 rânduri) despre originea produselor.

5) Eco & reutilizabil

Mesaj: responsabilitate și modernitate.
Potrivit pentru: branduri cu obiective ESG, companii tinere/tech.
Note: cutii refolosibile, filler reciclat, materiale certificate.

Matrice rapidă de potrivire (cine primește ce)

  • Echipă operațională: tradițional + healthy, ambalaj robust; mesaj standard scurt.
  • Team leads / middle management: upgrade de 15–30% față de echipă; element „wow” discret.
  • Board / parteneri cheie: premium discret, cartolină personalizată, unboxing impecabil.
  • Echipe hibride / remote: livrare la domiciliu, pachete compacte și sigure.

Unboxing-ul contează

Cadoul nu se termină la produse. Secvența deschiderii (capacul, hârtia de mătase, „eroul” central, etichetele) face diferența de percepție. Un unboxing bine regizat devine ușor de fotografiat, deci memorabil.

Mesajul care însoțește cadoul

Țintește 25–35 de cuvinte, legate de o reușită concretă din 2025 și o promisiune pentru 2026. Evită clișeele; două fraze sincere sunt suficient.

Greșeli de evitat

  • Comenzi în ultimul moment: reduc opțiunile și cresc riscul de întârzieri.
  • Uniformizare absolută: „aceeași cutie pentru toți” poate părea impersonală.
  • Branding agresiv: preferă personalizare discretă (sleeve, etichetă, embosare fină).
  • Filler ieftin sau produse care se mișcă în cutie: scade instant percepția de calitate.

Logistică națională, fără bătăi de cap

  • Ferestre de livrare planificate din timp (la sediu sau la domiciliu).
  • Batching pe orașe/zone; reduci costuri și crești predictibilitatea.
  • Listă de distribuție curată (nume, adresă, interval), cu confirmare de primire.

Pentru relațiile B2B, când vrei echilibru între eleganță și predictibilitate, inspiră-te din selecțiile de cadouri corporate — gândite special pentru parteneri, clienți și echipe.

Concluzie

Un cadou reușit este rezultatul unei alegeri conștiente: temă potrivită publicului tău, buget segmentat inteligent și o livrare atentă. Așa se transformă „task-ul de decembrie” într-un ritual de recunoaștere care întărește echipele și parteneriatele, lăsând o impresie bună mult după sărbători.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă

Publicat

pe

De

Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă

Tratamentele cu parafină au devenit tot mai populare în saloanele de cosmetică, dar și pentru uz personal, datorită efectelor spectaculoase asupra pielii și chiar asupra sănătății. De la mâini uscate și crăpate până la picioare obosite sau articulații rigide, parafina este un aliat discret, dar eficient. Acest ritual de îngrijire combină relaxarea cu beneficiile terapeutice, oferind rezultate vizibile încă de la primele ședințe.

Ce este parafina și cum funcționează?

Parafina este o substanță derivată din petrol, rafinată și sigură pentru uz cosmetic. Are un punct de topire scăzut, ceea ce înseamnă că poate fi aplicată caldă pe piele fără riscul de arsuri. Căldura degajată determină dilatarea porilor și stimulează circulația sângelui, facilitând hidratarea profundă a pielii și absorbția nutrienților din cremele aplicate anterior. Parafina tratamente este, așadar, mai mult decât o simplă procedură cosmetică – este o combinație de estetică și terapie care ajută la regenerarea pielii și la relaxarea mușchilor.

Beneficiile tratamentelor cu parafină

Parafina are multiple beneficii, ceea ce explică popularitatea sa:

Hidratare intensă: căldura deschide porii și permite pielii să absoarbă mai bine loțiunile nutritive, lăsând-o catifelată și suplă.

Îmbunătățirea circulației: tratamentele cu parafină stimulează fluxul sanguin, ceea ce ajută la oxigenarea țesuturilor.

Efect calmant: pentru persoanele cu dureri articulare sau musculare, parafina poate aduce o senzație de relaxare și reducerea tensiunii.

Aspect estetic îmbunătățit: pielea devine mai luminoasă, uniformă și plăcută la atingere.

Aceste efecte se resimt imediat după procedură și se amplifică în timp, atunci când tratamentele sunt realizate regulat.

Cum se desfășoară un tratament cu parafină

Procesul este simplu, dar extrem de eficient. Mai întâi, zona care urmează să fie tratată (mâini, picioare sau coate) se curăță și se hidratează cu o cremă sau un ulei nutritiv. Apoi, partea respectivă se scufundă de câteva ori în parafina topită, până când se formează un strat uniform.

După ce parafina se solidifică ușor, zona este acoperită cu o folie sau cu mănuși speciale, pentru a menține căldura. După aproximativ 15-20 de minute, parafina se îndepărtează, lăsând pielea netedă și profund hidratată.

Tratamente cu parafină pentru mâini și picioare

Mâinile și picioarele sunt cel mai expuse factorilor externi, de la frig și vânt la spălări frecvente sau încălțăminte incomodă. Din acest motiv, ele beneficiază cel mai mult de tratamentele cu parafină. Pentru mâini, parafina este ideală mai ales în sezonul rece, când pielea devine uscată și predispusă la crăpături. Pentru picioare, efectele sunt duble: pielea devine mai fină, iar oboseala și rigiditatea sunt reduse. Astfel, tratamentul combină frumusețea cu confortul.

Tratamente cu parafină și manichiura profesională

Un alt domeniu unde parafina își arată eficiența este cel al îngrijirii unghiilor. Multe saloane folosesc tratamentele cu parafină ca parte a unui pachet complet de manichiură sau pedichiură, deoarece ele pregătesc pielea și cuticulele pentru o finisare mai elegantă. Dacă îți dorești un rezultat complet, consumabilele dedicate, precum consumabile unghii, sunt indispensabile. De la pile profesionale la tampoane de șters lacul, toate aceste detalii completează procesul și pun în valoare efectele hidratante ale parafinei.

De ce să alegi produse profesionale pentru tratamente cu parafină

Succesul unui tratament depinde nu doar de tehnică, ci și de calitatea parafinei folosite. Produsele profesionale sunt rafinate, sigure pentru piele și oferă rezultate vizibile mai repede. În plus, ele pot fi utilizate atât în saloane, cât și acasă, cu accesoriile potrivite. Platforme precum EpilatPRO.ro oferă o gamă variată de parafină cosmetică și accesorii dedicate, adaptate atât pentru proceduri profesionale, cât și pentru ritualuri de îngrijire personală. Alegerea unor produse de calitate este cheia unui rezultat sigur și de durată.

Un ritual de frumusețe și relaxare

Tratamentele cu parafină nu sunt doar o procedură cosmetică, ci un adevărat ritual de îngrijire. Ele îmbină frumusețea cu sănătatea, aducând pielii hidratarea de care are nevoie și corpului o senzație de relaxare profundă.

Indiferent dacă alegi să îți răsfeți mâinile, picioarele sau să îți completezi manichiura cu acest pas, parafina rămâne o soluție versatilă și eficientă. Iar atunci când alegi produse profesionale, cum sunt cele disponibile pe www.EpilatPRO.ro, ai certitudinea că fiecare ședință de tratament este sigură, eficientă și plăcută.

Frumusețea pielii și sănătatea mâinilor sau picioarelor tale merită un ritual special – iar tratamentele cu parafină sunt exact acel detaliu care transformă rutina în răsfăț.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii”

Publicat

pe

Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii”

  Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, pe X, un mesaj la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris, în care a subliniat nevoia unităţii în faţa atacurilor motivate de ură.

Nicușor Dan, președintele României FOTO: George Călin/Inquam Photos

„Astăzi comemorăm 10 ani de la atentatele tragice de la
Bataclan, Stade de France şi de pe terasele pariziene. Ne reculegem alături de
Franţa. Gândurile noastre se îndreaptă către victime, către familiile lor şi
către toţii cei ale căror vieţi au fost îndoliate. Este esenţial să colaborăm
pentru a clădi societăţi mai sigure şi mai tolerante. Împreună rămânem uniţi în
faţa urii”
, a scris şeful statului, pe platforma online.

Turnul Eiffel, Primăria din Paris şi Statuia Republicii au fost iluminate
miercuri seară în albastru, alb şi roşu, culorile drapelului francez, în semn
de omagiu adus victimelor atacurilor jihadiste din 13 noiembrie 2015, scrie Agerpres.

Această iluminare simbolică va fi repetată joi pentru a comemora zece ani de la
cele mai grave atacuri de pe teritoriul francez după cel de-al Doilea Război
Mondial, soldate cu 132 de morţi, pe lângă cele două persoane care şi-au luat
viaţa din cauza stresului post-traumatic, sute de răniţi şi mii de persoane traumatizate. 

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri
Actualitateacum o zi

Ghid național 2025: cele mai căutate coșuri cadou pentru angajați și parteneri

În fiecare decembrie, companiile își pun aceeași întrebare: ce cadou alegem ca să fie și memorabil, și ușor de organizat?...

Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă
Actualitateacum 2 zile

Tot ce trebuie să știi despre tratamentele cu parafină – un ritual pentru piele catifelată și sănătoasă

Tratamentele cu parafină au devenit tot mai populare în saloanele de cosmetică, dar și pentru uz personal, datorită efectelor spectaculoase...

Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară. Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară.
Politicaacum 4 zile

Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară.

Succesul fondurilor europene începe din momentul în care proiectăm programele, nu după ce banii ajung în țară. De aceea, următorul...

Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii” Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii”
Actualitateacum 2 săptămâni

Președintele Nicuşor Dan, la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris: „Împreună rămânem uniţi în faţa urii”

  Preşedintele Nicuşor Dan a transmis, joi, pe X, un mesaj la 10 ani de la atacurile teroriste din Paris,...

Londra ar fi încercat să deschidă un canal secret cu Putin, pe fondul temerilor că Trump ar putea marginaliza Europa în dosarul ucrainean Londra ar fi încercat să deschidă un canal secret cu Putin, pe fondul temerilor că Trump ar putea marginaliza Europa în dosarul ucrainean
Actualitateacum 2 săptămâni

Londra ar fi încercat să deschidă un canal secret cu Putin, pe fondul temerilor că Trump ar putea marginaliza Europa în dosarul ucrainean

Guvernul britanic ar fi încercat să stabilească un canal informal de comunicare cu Vladimir Putin, în contextul temerilor că administrația...

Noua magistrală feroviară din vest, la final: trenuri rapide, control digital, tuneluri și poduri spectaculoase Noua magistrală feroviară din vest, la final: trenuri rapide, control digital, tuneluri și poduri spectaculoase
Actualitateacum 2 săptămâni

Noua magistrală feroviară din vest, la final: trenuri rapide, control digital, tuneluri și poduri spectaculoase

După mai mulți ani de întârzieri, două dintre cele mai dificile segmente ale magistralei vestului au fost deschise circulației feroviare...

Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50% Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Actualitateacum 2 săptămâni

Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%

Sfârșitul de an vine cu un apetit crescut al românilor nu doar pentru a-și decora locuința, ci și pentru a...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro