Connect with us

Actualitate

„Ce se întâmplă cu noi?”

Publicat

pe

„Ce se întâmplă cu noi?”

„În vremurile antihristului locul idolilor va fi luat de stăpânire, care va cere închinare pentru sine, iar cel ce va respecta legile civice ale societății, deși fără a aduce direct vreo atingere credinței, va fi părtaș al acestei stăpâniri. Atunci se va face despărțirea celor buni de cei răi, potrivit voii lui Dumnezeu, a urmașilor lui Hristos de slugile lui antihrist.Adevărații credincioși din împărăția antihristului – societatea vremurilor din urmă – vor viețui în singurătate, departe de lume. Ei nu se vor supune nici unor legi civice ale societății, nu vor avea nici un fel de obligații civice. 

Cei ce vor recunoaște legile societății și se vor supune, chiar cu neplăcere, se vor face părtași antihristului prin aceasta și vor fi lepădați de la fața lui Dumnezeu. În timpul stăpânirii antihristului va fi minte satanicească, ce va acționa politicește, fără să se atingă de credință în chip brutal. Tuturor li se vor acorda drepturi egale, toate sectele vor avea deplină libertate, deși, în cele din urmă, stăpânirea antihristului va combate toate sectele și religiile. Va acționa din punct de vedere moral și va căuta să convingă și să se vatăme de moarte sufletele oamenilor. Dreptul la propovăduire și la săvârșirea „legală” a slujbelor bisericești îl vor avea numai cei ce respectă legile statului și nu încalcă „disciplina”. (citat din Tâlcuire la Apocalipsă de episcopul Ermoghen al Tobolskului și Siberiei, Sfânt Ierarh Nou Mucenic asasinat de bolșevici în 1918)

*****
Dacă nu era operațiunea specială ar fi rămas neînțepați MAXIM doar cei care am ieșit la proteste în ultimii ani, în tot acești ani! În rest, cu toții ABSOLUT s-ar fi înțepat, unii întrucât cred orbește în vaccinuri, alții ca să poată merge la mall, alții ca să poată ieși la terase, alții ca să poată merge în vacanțe, alții ca să poată merge la serviciu, alții ca să-și poată cumpăra mâncare și tot așa, pentru diferite și diferite motive
Cu toții aproape am ascultat „glasul sirenelor” științei medicale care ne-a tot spus că  vaccinarea este calea” și destui s-au înțepat cu adevărat, cu acte în regulă!
Așa cum avertizează Cartea Sfântă, prea puțini vor rămâne cei care nu vor ceda! Mult, mult, prea puțini! Iar cei care nu vor cădea, nu vor reuși datorită facultăților și masteratelor lor, sau pentru că sunt medici.Vor reuși doar cei care au stat aproape de Hristos, prin rugăciune constantă, spovedanie, post, Sfânta Euharistie.
Incă nu s-a terminat nici măcar pe departe „acest meci”! Este un fel de pauză înaintea marelului uragan! Tot acest plan al globaliștilor are doar două rezultate: „ori noi, ori ei!” În fața acestor mari înșelări profețite, vor rezista doar acei dintre noi care chiar slujesc Lui Dumnezeu, doar acei practicanți și cu inima, nu numai cu vorba lansată din gură! Știți foarte bine, că s-au înțepat și…au dat deja colțul medici, chiar nume mari de medici, oameni de cultură, oameni cu rang și prestanță în societate, absolvenți ale marilor universități. Degeaba! Nu ajută cu absolut nimic întru a desluși, nici pregătirea din aceste domenii!
În Cartea Sfântă suntem avertizați, că vom putea face diferența între Adevăr și minciună, numai și prin Puterea Sfântului Duh! Atât! Iar ca să avem această Putere de la Duhul Sfânt, trebuie să ținem constant cu postul, rugăciunea zilnică, spovedania, Sfânta Euharistie (Împărtășirea cu Sfântul Sânge și Sfântul Trup, al Domnului nostru Iisus Hristos).
O să vedeți că reconfirmarea îndobitocirii noastre căa populație, se va reconfirma în următoarele alegeri (DACĂ VOR MAI FI!), unde aceiași „atotștiutori” de pe rețelele sociale vor vota marionetele aceluiași sistem, care azi pozează în mari ortodocși și mari patrioți! De ce nu sunt recunoscuți de către majoritatea dintre noi?! Întrucât, pentru a putea distinge Adevărul de minciună, dintre oamenii mincinoși de cei sinceri, avem ABSOLUTĂ nevoie de Puterea Sfântului Duh, care vine la noi și rămâne la noi, doar prin rugăciune constantă, post, spovedanie și Sfânta Euharistie.
Suntem constant conștienți și am fost atât de clar avertizați, că nu vom reuși prin puterea omenească, bazându-ne doar prin puterea noastră de a gândi, de a raționa.Practic s-a ajuns în punctul de a ne fi IMPOSIBIL să deslușim Adevărul de minciună!
Ne este spus și avem tabloul atât de limpede că vor cădea mulți și dintre cei aleși! Darămite dintre cei care sunt ortodocși de ocazie, de grătar și de pahar..vor sta încolonați cu dorința de a face ce spune sistemul satanist.
Sfântul Duh pleacă imediat de la noi, dacă nu ținem constant cu rugăciune, post, spovedanie, Sfânta Euharistie. Și vine cu multă rugăciune, spovedanie, post. Este ca la orice antrenament: condiția fizică se face cu foarte mult efort, antrenament structurat pe luni de zile. Numai că se și pierde această condiție fizică, doar în câteva zile, dacă nu te mai antrenezi!
Și spun asta prin prisma celor două situații, ca fost luptător și ca actual teolog. Așadar, cine este „îndoctrinat” ca și mine înțelege, iar cine face parte dintre milioanele de experți de pe Tik-Tok sau Facebook…Nu ar înțelege oricât i s-ar explica, deoarece și în acest context am fost avertizați: „Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea”.
Cei mai mulți dintre noi nu vor să vadă Adevărul oricât li s-ar spune, oricât li s-ar explica. Și unii dintre noi știm că atunci când insistăm să-i salvăm pe acești nerozi, aceștia devin agresivi și trebuie lăsați în pace. Și în acest context avem un avertisment: „nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi!”
Vedem și aici că binele cu forța, nu-l poate face Dumnezeu! Trebuie să luptăm doar pentru cei care vor să primească Adevărul: „Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud.”
Mergem înainte spunând Adevărul, întrucât Adevărul trebuie spus oricând, oriunde și mai ales cu orice preț, căci Adevărul este Hristos.”Cine iubeşte pe tată, ori pe mamă, mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decît pe Mine, nu este vrednic de Mine.”
Adevărul ne va face liberi! Acum că știm cine este Adevărul, putem fi liberi dacă vrem să fim liberi. Inclusiv Libertatea cere un preț…Iar în această familie mare, România, inclusiv și aici, se poate avea ceva…Libertatea, plătind!
Cei care sunt la putere acum, inclusiv acum în acest moment al istoriei, sunt acolo întrucât populația le permite să stea la putere! Vina nu este a hoțului că fură..că doar de aceea este HOȚ! Vina este doar a paznicului (a cetățeanului) întrucât îi permite să fure!
Toate cer un preț…trăiesc doar cei ce vor să lupte, iar cei mai slabi se plâng și mor. „De-i vezi murind să-i lași să moară, căci moartea e menirea lor”
Nici Raiul nu e gratis și nu se obține ușor, și pentru acesta este un Preț…
Deciziile aparțin DOAR populației, restul sunt doar scuze și fabulații.
Trăiesc doar cei ce vor să lupte…
Sursa foto :Arhiva personală a Cetățeanului Gabriel
Mulțumim pentru acest material realizat și trimis de către domnul Gabriel Apreutesei, publicat în exclusivitate de către Ziarul Nationalul.ro

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți linkul de donații mai jos:

 DONEAZĂ PENTRU JURNALISMUL INDEPENDENT

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Publicat

pe

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde din comerțul global. Sub coordonarea Comisiei Europene, acest demers vizează trecerea de la un model administrativ fragmentat, bazat pe sisteme naționale, la unul integrat, digital și coordonat la nivel european.

Sistemele vamale tradiționale sunt supuse unei presiuni semnificative. Foto AVR

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Necesitatea reformei este determinată în principal de creșterea exponențială a comerțului electronic, care a generat un volum fără precedent de colete de mică valoare provenite din afara Uniunii. Sistemele vamale tradiționale, concepute pentru fluxuri comerciale mai reduse și mai previzibile, sunt astăzi supuse unei presiuni semnificative, atât din punct de vedere operațional, cât și în ceea ce privește capacitatea de control și colectare a veniturilor.

Deși direcțiile strategice sunt clare, reforma se află încă în proces legislativ, fiind analizată și negociată între instituțiile europene, inclusiv în cadrul Consiliul Uniunii Europene și al Parlamentului European. Implementarea completă este estimată a avea loc etapizat.

Direcțiile principale ale reformei europene

Pachetul de reformă propune o schimbare de paradigmă în modul de funcționare a autorităților vamale. Un element central este crearea unei Autorități Vamale a Uniunii Europene, care ar urma să aibă un rol de coordonare strategică și operațională, contribuind la uniformizarea practicilor și la reducerea diferențelor dintre statele membre.

În paralel, se propune dezvoltarea unei platforme digitale comune — EU Customs Data Hub – care va permite colectarea și analiza centralizată a datelor privind importurile. Această platformă ar urma să înlocuiască treptat sistemele naționale disparate, facilitând schimbul de informații în timp real și utilizarea unor instrumente avansate de analiză de risc.

Un alt pilon important al reformei este diferențierea tratamentului aplicat operatorilor economici. Astfel, companiile considerate „de încredere” (trusted traders) ar putea beneficia de proceduri simplificate, în timp ce controalele se vor concentra asupra fluxurilor cu risc ridicat. Această abordare urmărește atât eficientizarea activității vamale, cât și reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Coletele de mică valoare: provocări și soluții propuse

Unul dintre cele mai dezbătute aspecte ale reformei îl reprezintă regimul aplicabil coletelor cu valoare sub 150 de euro.

Creșterea masivă a importurilor de produse ieftine, în special prin platforme online, a evidențiat limitele acestui sistem: dificultăți în verificarea conformității produselor, riscuri pentru consumatori și pierderi de venituri bugetare. În plus, comercianții europeni se confruntă cu o concurență considerată adesea neloială.

Unul dintre cele mai importante elemente ale reformei pe care Consiliul Uniunii Europene l-a aprobat în mod oficial în iarna 2025–2026 a fost eliminarea treptată a scutirii de taxe vamale pentru coletele de valoare mică (sub 150 euro), care până acum intrau în UE fără taxe vamale. Partenerii la negocieri au convenit să aplice o taxă vamală fixă de 3 euro pentru fiecare articol din aceste colete mici importate, în principal prin comerțul electronic. Măsura este temporară, dar va rămâne în vigoare până când intră în funcțiune noul sistem vamal complet bazat pe platforma de date a UE, în jurul anului 2028, după care scutirea va fi eliminată definitiv.


A intrat în vigoare taxa pe coletele din afara UE. Cât se plătește și pentru ce tip de pachete se aplică

Această taxă de 3 euro are scopul clar de a:

– elimina concurența neloială creată de importurile scutite de taxe, care avantajează vânzătorii extracomunitari față de comercianții europeni;

– reduce frauda vamală și riscurile pentru consumatori generate de produse care nu respectă standardele de siguranță sau sănătate;

– genera venituri suplimentare pentru bugetul UE și pentru statele membre;

încuraja plățile și conformarea fiscală în comerțul electronic.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În paralel cu aceste măsuri concrete, factorii de decizie din UE au stabilit un mandat de negociere pentru un cadrul vamal mai modern, mai eficient și mai sigur, care să includă instrumente avansate de control și monitorizare, dar și facilități pentru operatorii economici considerați de încredere.

Impactul asupra administrațiilor vamale și al mediului de afaceri

Implementarea reformei va avea implicații semnificative atât pentru autoritățile publice, cât și pentru operatorii economici. Administrațiile vamale vor trebui să investească în infrastructură digitală, să își adapteze procesele interne și să dezvolte competențe noi, inclusiv în domeniul analizei datelor și al gestionării riscurilor.

Pentru mediul de afaceri, reforma poate aduce beneficii importante, în special prin simplificarea procedurilor și reducerea timpilor de vămuire. Totuși, aceste avantaje vor fi însoțite și de cerințe sporite de conformare, în special în ceea ce privește furnizarea de date și transparența operațiunilor comerciale.

În același timp, noile reguli ar putea influența modelele de business ale platformelor de comerț electronic și ale importatorilor, determinând o mai bună integrare fiscală și vamală a acestora în piața europeană.

România: adaptare instituțională și provocări de implementare

În acest context european, România se află într-un proces de adaptare și modernizare a propriului sistem vamal. Prin intermediul Autorității Vamale Română și al Ministerul Finanțelor, sunt promovate inițiative care vizează digitalizarea proceselor, modernizarea infrastructurii IT și creșterea capacității administrative.


Cum fentează Temu și Shein taxele logistice impuse de România și Italia

Actualizarea strategiilor instituționale și alinierea legislației naționale la viitorul cadru european sunt pași esențiali pentru asigurarea unei implementări eficiente. Totuși, aceste transformări presupun eforturi considerabile, atât din punct de vedere financiar, cât și organizatoric.

Printre provocările majore se numără integrarea sistemelor informatice, formarea personalului și gestionarea tranziției către noile modele operaționale. În același timp, România are oportunitatea de a recupera decalaje existente și de a construi un sistem vamal mai performant și mai bine conectat la rețelele europene.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Reforma vamală europeană reflectă o realitate incontestabilă: sistemele tradiționale nu mai sunt suficiente pentru a gestiona complexitatea comerțului modern. Digitalizarea, cooperarea și utilizarea inteligentă a datelor devin elemente esențiale pentru funcționarea eficientă a uniunii vamale.

Deși procesul este complex și de durată, beneficiile pot fi semnificative: o mai bună colectare a veniturilor, protejarea pieței interne și facilitarea comerțului legitim. Pentru România, această reformă reprezintă nu doar o obligație de aliniere, ci și o oportunitate strategică de modernizare și consolidare instituțională într-un domeniu esențial pentru economie.

Articol susținut de eMag

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

Publicat

pe

De

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor și fațadelor, găzduind evenimentul de referință FENSTERBAU FRONTALE 2026. Printre participanții de marcă s-a numărat și Klass Coating System, o companie din Judeţul Vâlcea şi unul dintre cei mai importanți producători europeni de profile PVC pentru ferestre și uși termoizolante, prezent în cadrul Pavilionului României.

Recunoscut drept cel mai important târg internațional dedicat acestui sector, FENSTERBAU FRONTALE reunește lideri din industrie, specialiști și inovatori, oferind un cadru ideal pentru schimb de idei, descoperirea celor mai noi tehnologii și dezvoltarea de parteneriate strategice. Ediția din 2026 aduce în prim-plan inovațiile și soluțiile de ultimă generație care modelează viitorul industriei.

Participarea Klass Coating System la acest eveniment confirmă angajamentul companiei de a susține evoluția domeniului tâmplăriei termoizolante și de a contribui activ la dezvoltarea acestuia. Pe parcursul acestor zile, compania a prezentat direcțiile sale de dezvoltare, noutățile pregătite pentru acest an și viziunea orientată către performanță și sustenabilitate.

Primele zile ale evenimentului au fost marcate de un interes crescut din partea vizitatorilor, generând discuții aplicate și oportunități valoroase de colaborare. Reprezentanții Klass Coating System, prin Directorul General Gabriel Ene, remarcă deja calitatea interacțiunilor și deschiderea participanților către soluții inovatoare, conturând noi perspective de dezvoltare.

„Prima zi ne-a adus exact ceea ce contează: oameni interesați, discuții aplicate și perspective care deschid noi direcții”, au transmis reprezentanții companiei, subliniind importanța dialogului direct cu profesioniști din industrie.

Pe întreaga durată a evenimentului, standul Klass Coating System a fost un punct de întâlnire pentru specialiști interesați de sisteme moderne de profile PVC, capabile să ofere stabilitate, eficiență și performanță în proiecte diverse. Compania își reafirmă astfel poziția de partener de încredere pentru producătorii și dezvoltatorii din domeniu.

Participarea la FENSTERBAU FRONTALE 2026 consolidează prezența Klass Coating System pe piața internațională, dar și deschiderea continuă către dialoguri profesionale și colaborări durabile. Evenimentul reprezintă o oportunitate valoroasă de a întări relațiile existente și de a iniția noi parteneriate, într-un context global dinamic și competitiv.

Despre Klass Coating System

Klass Coating System este o companie românească din Judeţul Vâlcea, cu capital privat, specializată în producția de profile din PVC pentru ferestre și uși termoizolante. Înființată în anul 2007, compania produce și furnizează profile PVC pentru ferestre și uși, sisteme complete de tâmplărie PVC, accesorii și componente compatibile.

Un element definitoriu al companiei este procesul de înfoliere, prin care profilele sunt finisate cu folii decorative și de protecție (imitație lemn, culori moderne), oferind atât estetică, cât și rezistență în timp.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Publicat

pe

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de acasă, au fost găsite în viață la peste 24 de ore de la dispariție. Ele au fost descoperite într-o zonă împădurită, la aproximativ 4 kilometri de localitate, după o amplă operațiune de căutare.

FOTO: IPJ Mureș

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

IPJ Mureș a anunțat că a sesizat DGASPC pentru efectuarea de verificări specifice privind situația minorilor.

„Cu privire la cele două minore de 4 respectiv 5 ani, din Târnăveni, dispărute la data de 29 martie a.c. de la domiciliu și depistate a doua zi, cu sprijinul unui pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, într-o zonă împădurită la aproximativ 4 kilometri de localitate, vă informăm următoarele: Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Târnăveni au sesizat Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, pentru efectuarea de verificări specifice, potrivit competențelor. De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care cele două minore au ajuns în acea zonă, în vederea luării măsurilor care se impun”, au transmis reprezentanții instituției, potrivit Agerpres.

Autoritățile urmează să stabilească modul în care cele două fetițe au ajuns în zona împădurită și dacă au existat eventuale neglijențe.

Reprezentanții DGASPC vor evalua situația familială a minorilor, urmând să fie luate măsurile necesare pentru protecția acestora.

Mobilizare impresionantă pentru găsirea fetițelor

Cele două minore au fost găsite de un pădurar din cadrul Ocolului Silvic Luduș, în apropierea satului Dâmbău, după ce s-au rătăcit și au petrecut noaptea în condiții dificile.

Dispariția fetițelor a declanșat o intervenție de amploare. Autoritățile au emis patru mesaje RO-Alert și au mobilizat echipe formate din polițiști, pompieri, jandarmi, salvamontiști, voluntari din comunitate.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

În operațiuni au fost folosite inclusiv un elicopter, drone, ATV-uri, vehicule șenilate și câini de urmă.

Comentarii Facebook

Citeste in continuare

Stiri calde

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare
Actualitateacum 5 ore

Reforma vamală în România și în Uniunea Europeană, un proces de modernizare în plină desfășurare

Reforma sistemului vamal reprezintă una dintre cele mai ambițioase inițiative recente ale Uniunii Europene apărută ca răspuns la transformările profunde...

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026 Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026
Actualitateacum 7 ore

Compania Românească producătoare de profile PVC, Klass Coating System, prezentă la FENSTERBAU FRONTALE 2026

În perioada 24-27 martie 2026, orașul Nürnberg, Germania, a fost din nou punctul central al industriei internaționale a ferestrelor, ușilor...

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor
Actualitateacum 11 ore

Polițiștii din Târnăveni au sesizat Protecția Copilului privind cele două fetițe de 4 și 5 ani, dispărute de acasă. DGASPC va evalua situația lor

Polițiștii din Târnăveni, Mureș, au sesizat DGASPC Mureș după ce cele două fetițe, de 4 și 5 ani, dispărute de...

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare „Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare
Actualitateacum 18 ore

„Tunetul coreean” intră în dotarea Armatei Române: primul obuzier K9 autopropulsat, gata de livrare

Primul obuzier autopropulsat K9 „Tunetul”, destinat Forțelor Terestre Române, a ieșit oficial de pe linia de producție a companiei sud-coreene...

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur
Actualitateacum o zi

Iranul a atacat cu drone un petrolier gigant kuweitian în largul coastei Dubaiului. Sunt deversări de petrol în apele din jur

Iranul a atacat și a dat foc unui petrolier în largul coastei Dubaiului, în timp ce Donald Trump a avertizat...

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie
Actualitateacum o zi

Ce NU ar trebui să mai mănânci – avertismentul unui expert care a analizat tot ce punem în farfurie

Dr. Mark Hyman, unul dintre cei mai cunoscuți promotori ai nutriției la nivel global, autor a peste 13 cărți și...

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate
Actualitateacum 2 zile

NATO interceptează a patra rachetă lansată din Iran spre Turcia. Sistemele Patriot, din nou activate

O rachetă balistică lansată din Iran, care a pătruns în spațiul aerian al Turciei, a fost neutralizată de sistemele de...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro