Actualitate
Boris Elțîn, omul care i-a dat puterea lui Putin. Cea mai mare patimă a sa: „Mă mir cum a rezistat psihic”
În 1991, când Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, Boris Elţîn a devenit primul preşedinte ales liber al Rusiei. El a demisionat din funcția de preşedinte al Rusiei pe 31 decembrie 1999, numindu-l pe Vladimir Putin preşedinte interimar, până la noile alegeri din 26 martie 2000. Astăzi, Elțîn ar fi împlinit 92 de ani.
Elțîn, omul care l-a adus pe Putin la putere FOTO Arhivă
Născut pe 1 februarie 1931, într-o familie de ţărani, într-un sat din munţii Urali, Boris Elţîn a intrat în Partidul Comunist al URSS la vârsta de 30 de ani. Cariera sa politică va cunoaște un avânt în 1985, în momentul în care preşedintele de atunci Mihail Gorbaciov l-a adus la Moscova, pentru a ocupa funcţia de adjunct în Sovietul Suprem.
Din pricina zelului său şi a dorinţei de a reforma structurile de putere, în 1988 avea să cadă, pentru o scurtă perioadă, în dizgraţia conducerii de la Moscova.
În 1991, când Uniunea Sovietică încă nu se destrămase, Boris Elţîn a devenit primul preşedinte ales liber al Rusiei. Anul 1991 a fost însă un test pentru tânăra democraţie rusă, relatează bbc.co.uk
31 decembrie 1999, ziua în care Putin preia prerogativele prezidențiale
Pe 31 decembrie 1999, Boris Elţîn, îi preda prerogativele prezidenţiale premierului său, Vladimir Putin, spre marea surpriză a analiştilor politici internaţionali.
Elţîn mai avea de efectuat o parte din al doilea mandat de preşedinte, însă din cauza problemelor de sănătate a renunţat la post. Putin a condus Rusia ca interimar până în martie 2000, când a organizat alegeri prezidenţiale, pe care le-a câştigat.
Boris Elţîn, preşedintele Rusiei la acea vreme avea să declare: „Astăzi, în ultima zi a acestui secol care se sfârşeşte, demisionez. Rusia trebuie să înceapă un nou mileniu cu alți politicieni. Noi, care am fost la putere atâţia ani, trebuie să plecăm.”
Cu o ultimă strângere de mână, pe treptele reşedinţei prezidenţiale, Boris Elţîn s-a retras din viaţa publică. Noua mână forte de la Kremlin devenea Vladimir Putin, un personaj despre care nu se ştiau prea multe, decât că a fost ofiţer KGB. Analiştii politici l-au acuzat pe Putin că a întors Rusia din drumul democratic, înapoi spre sistemul sovietic, prin impunerea unui control strict al scenei politice, prin marginalizarea opoziţiei şi a presei critice la adresa sa.
„El corupe totul în jurul său”
Andrei Kolesnikov, analist politic spunea despre Putin că este personajul care corupe tot în jurul lui.
„Putin a oprit dezvoltarea normală a Rusiei ca o economie normală de piaţă şi ca o democraţie politică normală. Rusia, sub Putin, nu este un actor global, este un corupător global. Este o mare diferenţă între aceste două funcţii. El corupe totul în jurul său. Este vizibil ca un adevărat jucător şi persoană de influenţă pentru tot. Nimeni nu îi acordă atenţie cu adevărat.„
La rândul său, Putin l-a lăudat pe Elțîn. „Activitatea sa suportă calificative diferite, dar dincolo de orice îndoială rămâne faptul că tocmai când Boris Elţîn a condus Rusia, cetăţenii ţării noastre au primit cel mai important lucru: libertatea. Acesta este un imens merit istoric”.
În ochii multor conaţionali, Elţîn a comis totuşi o eroare considerabilă: războiul din Cecenia. Când Uniunea Sovietică se prăbuşea, Cecenia a râvnit şi ea la independenţă. Moscova s-a împotrivit iar ceea ce a urmat a fost cumplit: un război care a costat viaţa a mii de militari şi persoane civile, soldat cu imense distrugeri.
Primul președinte al Rusiei post-sovietice a murit pe 23 aprilie 2007, la vârsta de 76 de ani, în urma unor suferințe cardiace grave.
Nu a fost în stare să coboare din avion
Printre păcatele pe care le-a avut la viața sa, unul a ieșit în evidență: pasiunea pentru băutură. În septembrie 1994, pe aeroportul Shannon, Dublin, el era surprins într-o ipostază nepotrivită. Primul preşedinte al Rusiei după căderea comunismului, Boris Elţîn, a fost în zadar aşteptat de premierul irlandez Albert Reynolds. Elţîn nu a fost în stare să coboare din avion, iar cei din staff au anunţat atunci că preşedintele nu se simte bine. Ulterior, jurnaliştii au aflat că acesta era beat. Ajuns la Moscova, Elţîn şi-a certat consilierii că nu l-au pus pe picioare.
Marea Britanie, îngrijorată de viciul lui Elțîn
Marea Britanie era atât de îngrijorată de patima băuturii şi de problemele cardiace ale preşedintelui rus Boris Elţîn încât a stabilit un plan de urgenţă în cazul în care ar fi murit în exerciţiul funcţiunii, potrivit arhivelor britanice declasificate, notează AFP.
Documentele includ o depeşă a ambasadorului britanic la Moscova Andrew Wood, redactată în octombrie 1995 la finalul unei întâlniri în apropiere de New York cu Bill Clinton, după a doua criză cardiacă a lui Boris Elţîn.
„A consumat vin şi bere cu mare poftă şi a regretat absenţa coniacului„, a detaliat diplomatul în acest mesaj datat din 26 octombrie publicat de arhivele naţionale britanice.
„Unul dintre asistenţii lui i-a retras un pahar cu şampanie atunci când acest asistent a considerat că era suficient, şi a fost uşor euforic în cursul conferinţei sale de presă cu Clinton”, potrivit documentului.
O altă depeşă, din 27 octombrie, consideră că, „dacă Elţîn ar muri pe neaşteptate, ne-am găsi într-o perioadă de confuzie politică excepţională„.
O lună mai târziu, la 28 noiembrie, Ministerul britanic de Externe i-a scris serviciului premierului conservator John Major, în Downing Street, pentru a informa că preşedintele rus pare să se refacă după problemele sale cardiace.
Documentul precizează că liderul a depăşit cu şase ani speranţa medie de viaţă a bărbaţilor ruşi (58 de ani) şi că a suferit două crize cardiace în trei luni şi jumătate.„Intenţia sa de a bea mai puţin după prima criză nu a durat: sunt puţine motive să fim încrezători că va face altfel de această dată„, scrie în document.
„Din acest motiv ne-am gândit la un plan de urgenţă dacă preşedintele Elţîn va muri în exerciţiul funcţiunii„, potrivit sursei. În document figurează printre altele dispoziţii pentru delegaţia Marii Britanii ce ar urma să fie trimisă la funeralii şi o schiţă de comunicat de trimis presei în numele prim-ministrului. Textul salută „un lider curajos şi vizionar” care a pus capăt confruntării Rusiei cu occidentalii în profitul cooperării. În ciuda problemelor de sănătate şi a haosului economic de după căderea URSS, Elţîn a fost reales în anul următor şi a rămas la putere până la anunţul neaşteptat al demisiei sale, la 31 decembrie 1999, lăsându-l în fruntea statului pe premierul său, Vladimir Putin.
Fiica cea mică îi ia apărarea
Tatiana Yumaşeva, fiica cea mică a lui Boris Elţîn a mărturisit în 2010 că atâta timp cât tatăl său a fost preşedintele Rusiei era foarte stresat şi acesta poate fi motivul pentru care a consumat băuturi alcoolice, informează timesonline.co.uk.
„Avea o problemă cu alcoolul, dar cred că tata bea din cauza stresului enorm la care era supus”, le spus rusoaica jurnaliştilor. Tatiana Yumaşeva a adăugat: „Câteodată mă mir cum de a rezistat psihic. Era la conducerea unei ţări imense care avea armament nuclear şi era la un pas de colaps. Era chiar foarte înfricoşător. Câteodată, băutura era singura cale să scape de stres, o supapă de siguranţă”.
Actualitate
Casele de marcat automate, mai costisitoare decât se așteptau supermarketurile. De ce revin unii comercianți la casieri
După investiții importante în casele de marcat automate, menite să reducă cheltuielile cu personalul și să accelereze procesul de plată, unele lanțuri de supermarketuri își regândesc strategia și revin la casele cu casieri. Economisirile anticipate sunt diminuate de furturi, erori de scanare și costuri suplimentare de supraveghere și întreținere. Un studiu recent arată că pierderile de inventar pot crește semnificativ odată cu introducerea sistemelor self-checkout. Când ajunge automatizarea să coste mai mult decât se anticipa și ce lecții pot învăța retailerii din România?
Casele de marcat automate, între reducerea cheltuielilor și creșterea pierderilor pentru retaileri Foto: Pixabay
Pierderile cresc, iar unii comercianți renunță la casele automate
Un studiu publicat în iunie 2026 de Universitatea din Leicester, din Marea Britanie, în colaborare cu organizația ECR Retail Loss, arată că pierderile de inventar au crescut, în medie, cu 22% în primul an după introducerea caselor de marcat automate. Cercetarea, coordonată de profesorul Matt Hopkins, a analizat date de la 39 de retaileri, cu o cifră de afaceri anuală cumulată de aproximativ un trilion de euro.
Raportul arată și că magazinele care utilizează sisteme self-checkout înregistrează, în medie, pierderi de inventar cu 33% mai mari decât unitățile comparabile fără această tehnologie. Cele două rezultate măsoară lucruri diferite: primul urmărește evoluția pierderilor după introducerea caselor automate, iar al doilea compară magazine care folosesc sisteme de plată diferite.
Pierderile nu sunt provocate exclusiv de furturi. Printre cauze se numără și produsele care nu sunt scanate, erorile de identificare a articolelor și dificultățile întâmpinate la utilizarea echipamentelor. Potrivit cercetării, între 1% și 4,8% dintre tranzacțiile efectuate la casele automate includ produse care nu au fost scanate.
Un alt semnal vine din Statele Unite, unde utilizarea caselor de marcat automate a scăzut în rândul micilor comercianți chestionați de compania americană Toast. Potrivit unui sondaj publicat în septembrie 2026, 36% dintre cei 340 de responsabili de decizie intervievați au declarat că folosesc sisteme self-checkout, față de 43% în anul precedent. Cercetarea a vizat magazine alimentare, de proximitate și de băuturi din SUA, care operează cel mult 16 unități. Rezultatele indică o scădere a utilizării tehnologiei în eșantionul analizat.
Această evoluție nu înseamnă, însă, că micii comercianți renunță la digitalizare. Același sondaj arată că 75% dintre respondenți intenționează să majoreze investițiile în tehnologie în următoarele 12 luni, față de 64% în anul precedent. Printre soluțiile vizate se numără etichetele electronice de preț și automatizarea procesării facturilor.
Unul dintre cele mai cunoscute exemple este Dollar General, lanț american de magazine cu prețuri reduse, care și-a schimbat strategia în 2024 pentru a combate pierderile de marfă. Compania a anunțat în documentele sale financiare că a eliminat sau a restricționat utilizarea caselor self-checkout în aproximativ 12.000 de magazine, transformând o parte dintre terminale în case asistate de angajați. Decizia a fost motivată de pierderile de inventar, inclusiv cele provocate de furturi, dar și de dorința de a îmbunătăți experiența clienților.
Un an mai târziu, în primul trimestru din 2025, Dollar General a raportat o creștere a marjei brute la 31%, cu 0,78 puncte procentuale față de perioada similară a anului precedent. Reducerea pierderilor de inventar s-a numărat printre factorii care au contribuit la îmbunătățirea rezultatului, alături de modificările adaosurilor comerciale. Prin urmare, creșterea marjei nu poate fi atribuită exclusiv schimbării sistemului de plată.
Când economia de personal nu se transformă în profit
Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing, explică pentru „Adevărul” că evaluarea unei investiții în automatizare trebuie să depășească simplul calcul al salariilor economisite.
„Există o diferență fundamentală între reducerea costului unei operațiuni și îmbunătățirea profitabilității întregului business”, spune el.
Casele automate presupun cheltuieli cu echipamentele, mentenanța și supravegherea, în timp ce angajații continuă să intervină pentru rezolvarea erorilor.
„Automatizarea nu elimină neapărat munca, ci o redistribuie. O parte este transferată consumatorului, care devine propriul casier. Alta rămâne în sarcina angajaților, care trebuie să supravegheze simultan mai multe terminale și să rezolve excepțiile”, precizează specialistul.
Ce au subestimat managerii
Deciziile de automatizare pot fi influențate și de modul în care conducerea companiilor evaluează riscurile. Andrei Tarnovski menționează optimismul excesiv, imitarea concurenților și tendința managerilor de a căuta dovezi care le confirmă propriile decizii.
„Automatizarea este un instrument, nu un obiectiv de business în sine”, atrage el atenția.
Un alt risc pentru retaileri este să continue investițiile în casele de marcat automate doar pentru că au cheltuit deja sume importante, chiar dacă rezultatele nu justifică aceste costuri. În economie, acest comportament este cunoscut drept sunk cost fallacy (eroarea costurilor irecuperabile).
Câți bani aruncăm la gunoi odată cu mâncarea. Obiceiurile care ne umflă factura fără să ne dăm seama
„Managerul bun nu este cel care nu greșește niciodată, ci cel care recunoaște suficient de repede când realitatea îi contrazice ipotezele și are disciplina să schimbe direcția”, crede acesta.
De ce clienții pot prefera casierii
O cercetare realizată de Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite, și publicată în ianuarie 2024 în revista științifică Journal of Business Research, arată că utilizarea caselor de marcat tradiționale poate contribui la fidelizarea clienților. În urma a cinci studii, cercetătorii au constatat că persoanele care plătesc produsele unui casier manifestă o disponibilitate mai mare de a reveni în același magazin decât cele care folosesc sistemele self-checkout. Diferența este mai pronunțată în cazul cumpărăturilor care depășesc 15 produse și se reduce atunci când clienții achiziționează puține articole.
Explicația ține de efortul transferat consumatorului. La casele automate, clientul trebuie să scaneze produsele, să le împacheteze și să finalizeze singur plata, în timp ce la casele tradiționale beneficiază de asistența unui angajat. Cercetătorii au constatat că efortul economisit și percepția că beneficiază de serviciile la care se așteaptă din partea magazinului influențează fidelitatea consumatorilor, un factor important pentru capacitatea retailerilor de a păstra clienții și de a genera vânzări repetate.
La rândul său, Claudia Badea, owner al Cărți, Dulciuri și Flori, cu 21 de ani de experiență în funcții manageriale, de la director de hipermarket la membru în boardul unei mari rețele de hipermarketuri din România, consideră că schimbarea reflectă și o nevoie a consumatorilor.
„Într-o lume din ce în ce mai digitalizată, în care petrecem atât de mult timp în fața ecranelor și interacționăm tot mai mult prin intermediul rețelelor sociale, paradoxal, ne dorim tot mai mult să ne întoarcem la interacțiunea reală. Căutăm empatie, conexiune, familiaritate și sentimentul de apartenență la o comunitate. Iar retailul nu face excepție”, declară ea pentru „Adevărul”.
Preferințele cumpărătorilor diferă însă în funcție de numărul produselor achiziționate și de timpul disponibil. Pentru cumpărăturile rapide, autonomia poate conta mai mult decât interacțiunea cu un angajat.
„Compania percepe self-checkout-ul ca pe un serviciu mai eficient, dar clientul îl poate percepe ca pe o sarcină suplimentară pe care trebuie să o îndeplinească singur, fără să primească ceva în schimb”, explică Andrei Tarnovski, specialist în strategie de marketing.
Target a limitat casele automate la zece produse. Ce rezultate a obținut
În martie 2024, retailerul american Target a modificat sistemul de plată în majoritatea celor aproape 2.000 de magazine din Statele Unite, limitând utilizarea caselor self-checkout la cumpărături de maximum zece produse. În paralel, compania a suplimentat numărul caselor deservite de angajați, pentru clienții cu coșuri mai mari sau care preferă asistența unui casier.
Câți bani de buzunar ar trebui să primească un copil. Ce faci dacă îi cheltuiește pe toți din prima zi
Potrivit datelor publicate de Target în mai 2025, timpul total de procesare a tranzacțiilor s-a redus cu aproape 8%, luând în calcul atât casele automate, cât și pe cele tradiționale. Totodată, indicatorul de satisfacție a clienților privind timpul de așteptare la plată a crescut cu cinci puncte, iar cel referitor la interacțiunea cu angajații, cu trei puncte. Compania a raportat și o creștere a ponderii clienților care aleg casele cu personal. Aceste rezultate sunt raportate de retailer și nu permit stabilirea contribuției individuale a fiecărei măsuri.
Pentru Andrei Tarnovski, cazul Target ilustrează importanța adaptării investițiilor în automatizare la comportamentul consumatorilor. „Nu trebuie să oferi aceeași experiență tuturor clienților doar pentru că ai capacitatea tehnologică de a o face”, adaugă el.
Vor reveni mai mulți casieri și în supermarketurile din România?
Claudia Badea consideră că unele companii au implementat sistemele automate înainte ca tehnologia să fie suficient de bine testată. Altele au investit în soluții mai performante, reducând o parte dintre vulnerabilități. „Cred că soluția nu este să alegem între tehnologie și om, ci să găsim echilibrul dintre ele. Automatizarea poate aduce eficiență, rapiditate și confort, dar nu poate înlocui în totalitate valoarea unei interacțiuni umane autentice”, consideră aceasta.
Totuși, Andrei Tarnovski avertizează că experiența retailerilor străini nu poate fi extrapolată automat la piața românească. Fără date despre costurile de operare, pierderi, economii și satisfacția clienților, profitabilitatea investițiilor locale nu poate fi evaluată corect.
„Din perspectiva managementului, aș paria pe un model mixt, dar adaptat fiecărui magazin, nu pe o formulă standard aplicată întregii rețele”, susține acesta.
În acest model, casele automate ar putea deservi cumpărăturile rapide, iar cele tradiționale ar rămâne disponibile pentru coșurile mari și clienții care au nevoie de asistență.
„Întrebarea mai corectă nu este câți casieri putem înlocui cu tehnologie, ci unde tehnologia creează mai multă valoare decât alternativa umană”, conchide specialistul.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T23:01:14.050Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”societate”,”casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/casele-de-marcat-automate-mai-costisitoare-decat-2565535.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Scandal de etică la Curtea de Conturi: Inspectorii din Bihor, luați în vizor după un chef în timpul programului la o cabană verificată periodic
Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și a demarat o analiză internă după apariția în presă a imaginilor de la petrecerea la care au luat parte angajații Camerei de Conturi Bihor, organizată în timpul programului, la o cabană silvică din Băile Felix, de ziua directorului adjunct al instituției. Scandalul a stârnit reacții în mediul public, în contextul în care auditorii Curții de Conturi au atribuții de verificare a modului în care sunt gestionate fondurile și resursele publice.
„Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public referitoare la o întâlnire la care au participat miercuri, 21 octombrie a.c., reprezentanți ai Camerei de Conturi Bihor, Comitetul de etică al Curții de Conturi s-a autosesizat și analizează această situație” a transmis joi, 22 octombrie, Curtea de Conturi.
Instituția a precizat că verificările sunt efectuate în baza prevederilor Codului Etic al Curții de Conturi și ale Statutului auditorului public extern.
Reacția Curții de Conturi vine după ce în presă au fost publicate imagini controversate de la eveniment.
Unitatea care a găzduit cheful era verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi Bihor
Potrivit publicației eBihoreanul la întâlnire au fost prezenți aproape toți angajații Camerei de Conturi Bihor, cu excepția a două persoane aflate în concediu. Cheful a avut loc la cabana Ocolului Silvic Oradea din Băile Felix, aflată în administrarea Direcției Silvice Bihor, instituție care este verificată periodic de auditorii Camerei de Conturi.
Jurnaliștii publicației bihorene i-au surprins pe participanți jucând remi și cărți, în timp ce pe mese se aflau alimente, sticle și pahare cu vin.
Angajații, surprinși cu vinul și cărțile de joc pe masă Foto: Bihoreanul.ro
Petrecerea, organizată de ziua directorului
Evenimentul a fost organizat cu ocazia împlinirii vârstei de 64 de ani de către directorul adjunct Nicușor Burtă. După apariția reporterilor, mai mulți participanți au părăsit încăperea, lăsând în urmă telefoane mobile, haine și jocurile de masă.
Întrebat despre natura întâlnirii, Călin Ladăr Cadariu, directorul Camerei de Conturi Bihor, a declarat că activitatea a îmbinat aniversarea unui coleg cu o sesiune de formare profesională.
„Sărbătorim ziua unui coleg, e ziua lui și am… Facem și o pregătire profesională…”, a afirmat acesta, citat de eBihoreanul.
Potrivit directorului, sesiunea de pregătire fusese anunțată încă de luni pe grupul intern de comunicare și urma să fie consemnată ca activitate de formare profesională, cu o durată de patru ore, în cadrul celor 40 de ore de pregătire obligatorii anual pentru fiecare angajat.
Cadariu a susținut că în cadrul întâlnirii au fost discutate și aspecte profesionale.
În ceea ce privește costurile evenimentului, auditoarea Liliana Durgheu, care ar fi închiriat cabana, a declarat că suma de 3.000 de lei a fost achitată prin contribuția egală a celor 22 de participanți.
Directorul Direcției Silvice Bihor, Teodor Suciu, a precizat că spațiul nu a fost închiriat instituției, ci unei persoane fizice. Reprezentanții Camerei de Conturi susțin că toate cheltuielile au fost suportate din fonduri proprii.
Referitor la băuturile alcoolice observate la fața locului, directorul instituției a afirmat că nimeni nu consuma alcool și că paharele cu vin aveau doar un caracter simbolic.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T16:46:06.838Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-locale”,”oradea”,”scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-locale/oradea/scandal-de-etica-la-curtea-de-conturi-inspectorii-2565859.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
FLOTA ZOR: Investiții care duc mai departe promisiunea unor livrări mai eficiente
24 de
autocamioane și 12 remorci noi înseamnă mai mult decât o flotă modernizată.
Pentru Poșta Română, investiția consolidează capacitatea de transport,
eficientizează legăturile dintre centrele logistice și creează premisele unor
servicii de curierat mai bine adaptate nevoilor clienților.
Foto: Poșta Română
Atunci
când un colet pornește spre destinație, în spatele livrării se află o întreagă
rețea de operațiuni. Transportul dintre centrele logistice, capacitatea de
preluare a volumelor și organizarea rutelor influențează eficiența procesului.
FLOTA ZOR susține dezvoltarea serviciilor de curierat prin investiții în
infrastructură și transport.
Pentru mai
multe detalii despre investiția în FLOTA ZOR, urmăriți interviul cu Valentin
Ștefan, directorul general al Poștei Române, disponibil pe următorul link:
https://youtu.be/mvek2DSC8dI?is=ejRQEL3VShBrWytn.
Foto: Poșta Română
Mai mult spațiu,
mai multă flexibilitate
Integrarea
celor 24 de autocamioane și 12 remorci adaugă aproximativ 1.670 de metri cubi
și 420 de tone la capacitatea de transport. Fiecare ansamblu poate prelua până
la 32 de europaleți, permițând transportarea unor volume mai mari într-o
singură cursă.
Această
capacitate suplimentară oferă mai multă flexibilitate în planificarea
transporturilor și în gestionarea variațiilor de volum între centrele
logistice. Pentru clienți, investiția contribuie la o rețea mai bine pregătită
să preia și să transporte coletele eficient, inclusiv atunci când cererea
crește.
Tehnologie pentru
operațiuni mai sigure
Sistemele
moderne de asistență și siguranță sprijină activitatea șoferilor, iar garanția
de cinci ani, fără limită de kilometri, susține exploatarea pe termen lung.
Noile vehicule completează investițiile în 80 de autoutilitare introduse în
programul de modernizare a flotei.
La nivel
național, Poșta Română operează peste 1.000 de vehicule, deservind toate cele
41 de județe și municipiul București. Consolidarea transportului de mare
capacitate întărește legăturile dintre regiuni și susține organizarea
fluxurilor de colete.
Foto: Poșta Română
Un pas către un
hub logistic regional
FLOTA ZOR
face parte din transformarea Poștei Române, orientată spre servicii moderne și
o infrastructură adaptată cerințelor pieței. O capacitate de transport extinsă
creează premisele unei planificări mai eficiente, ale unei gestionări mai bune
a volumelor și ale unor servicii mai predictibile.
Prin
această investiție, Poșta Română își consolidează rețeaua națională și își
susține ambiția de a deveni un hub logistic relevant în Europa de Est. Mai
multă capacitate, operațiuni facilitate și conexiuni mai puternice între
regiuni: beneficii concrete care duc FLOTA ZOR mai departe, pentru clienții din
România.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/the-future-is-now-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-12T08:27:56.045Z”}},”last_changed”:”2026-10-22T10:28:37.220Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”pathArray”:[„”,”economie”,”flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/economie/flota-zor-investitii-care-duc-mai-departe-2565759.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Stirea zileiacum 3 zileSwitchfoot vine în România! Tu ți-ai luat biletul? 🤘
-
Uncategorizedacum 3 zileCu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB
-
Breakingacum 3 zileÎncă un cap de porc, descoperit la firma asociată cu Marius Lulea, după incidentul de la domiciliu. Ce acuză cofondatorul AUR
-
Actualitateacum 3 zile„Justițiarul din Berceni”, reținut pentru 24 de ore. Un bărbat îl acuză că l-a bătut și sechestrat
-
Uncategorizedacum 3 zileAircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi
-
Anunturiacum 3 zilePariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
-
Socialacum 2 zile„Bullyingul în educație. Prevenție. Responsabilitate. Soluții.” – Dialog instituțional la Palatul Parlamentului pentru protejarea copiilor și construirea unui mediu educațional sigur
-
Breakingacum 3 zile„Subiectul Zilei cu Răzvan Dumitrescu” începe marți, 20 octombrie, de la ora 20:30, live pe Gândul. În exclusivitate, Mihail Neamțu, analiza Guvernulului Niculescu. Cine câștigă și cine pierde în noul joc politic





