Actualitate
Ion Piso, tenor: „Foamea mi-a descoperit talentul. Când am dat audiție la Operă, s-au uitat în gura mea să nu am vreun aparat“ INTERVIU
În timpul studiilor la Filosofie, când îi avea profesori pe Lucian Blaga și D.D. Roșca, Ion Piso și-a descoperit vocea, care avea să îi contureze o carieră de aproape 60 de ani pe scena operei.
Maestrul Ion Piso a cântat la marile opere din lume. FOTO: arhiva personală
Maestrul Ion Piso (94 de ani), tenor de talie internațională, cu o carieră de aproape 60 de ani, a interpretat roluri pe trei continente, în 27 de țări și pe 150 de scene de operă. A cunoscut încă din copilărie mari personalități ale intelectualității românești precum Lucian Blaga, Ionel Teodoreanu și alții, a îndurat prigoana comunistă în timpul facultății, când era considerat fiu al unui dușman al poporului, a încercat tot timpul să se autodepășească, iar după întoarcerea în țară, la vârsta de 70 de ani, și-a continuat studiile muzicale dându-și doctoratul.
„Weekend Adevărul“ a discutat cu maestrul Ion Piso despre copilăria lui în Zărnești, anii de liceu în Brașov, atunci când a dansat vals cu Principesa Ileana, studenția grea, foamea – marea revelatoare a talentului –, precum și despre anii petrecuți în străinătate, atunci când a organizat Centenarul nașterii lui George Enescu la Paris, la cererea lui Yehudi Menuhin.
„Weekend Adevărul“: Știm că dumneavoastră ați copilărit în Zărnești. Cum a fost copilăria dumneavoastră acolo?
Ion Piso: Am umblat mai mult pe cal decât pe jos și am căzut de pe el de foarte multe ori. Aveam și oi, dădeam în strungă. Am trăit mult în natură: mergeam la sapă, la coasă, la strânsul fânului, la toate activitățile legate de gospodărie și agricultură. Uneori mergeam pentru mai multe zile departe de sat și trebuia să dormim acolo, așa că ne construiam o colibă. Dimineața, când ne trezeam, ne lingeam buzele de rouă.
Iar la școală ce fel de elev erați?
Am fost elev al Liceului „Andrei Șaguna“. Liceul avea, în privința organizării vieții extrașcolare a elevilor, tradiții care ne duc cu gândul la obiceiuri din vremea cavalerismului, de exemplu cel al învestirii în trecerea la o etapă superioară. Este un liceu cu o tradiție nemaipomenită, care a dat 49 de academicieni. La acest liceu, elevii din cursul superior erau organizați în coetus – o organizare în care profesorii nu se implicau direct, pentru că ea, această organizare, avea o anumită autonomie. În felul acesta, în drum spre maturizare, se crea un grad de responsabilitate necesară vieții în societate. Apoi, ca să vedeți importanța acestui coetus, dacă un elev era eliminat mai mult de șapte zile, consiliul profesoral nu putea să ia această decizie până când în comisie nu era prezent și iudexul, un elev din clasa a VIII-a trimis de mine, care eram la momentul respectiv prefectul promoției mele. Trecerea de la cursul inferior la cel superior era o „ruptură de nivel“ pusă în evidență de un ceremonial de inițiere. Când treceam în clasa a V-a trebuia să fim consacrați, să trecem printr-o procesiune pentru a fi demni de noul statut. Elevul de clasa a VIII-a, ca nivel de conștiință și responsabilitate, era aproape un student. Liceul „Șaguna“ era un liceu serios care te pregătea pentru viață, exceptând cunoștințele ce le primeai prin programa analitică.
Vals cu Principesa Ileana
Ați cântat în cor?
În clasa a III-a, profesorul de muzică, după anumite probe, m-a pus să cânt. Liceul făcea niște serbări cu ecou în societate, manifestări la care aproape întreg orașul participa. La un moment dat, pentru a procura bani ca să ne putem face tabloul de final (n.r. – poza de absolvire), împreună cu niște colegi am făcut un program artistic pe care l-am ținut apoi în satele din apropierea Brașovului unde locuiau mai mulți colegi care puteau aduce public. Astfel am reușit să facem rost de ceva bani. Așa am ajuns să ținem acest program și la Bran, unde se afla, la castel, Principesa Ileana, împreună cu familia ei. Atunci, după concert urmând o serată dansantă, am avut prilejul să o invit la un vals.
Foamea a fost cea care i-a descoperit vocea, ne-a mărturisit tenorul Ion Piso
Iar după terminarea liceului, ce a urmat?
Tata mi-a scris din închisoare, de la Gherla – el, fiind preot, a fost arestat –, că dorește să fac Medicina. Am dat examenul de admitere, dar m-au admis nu prea ușor pentru că eram fiul unui dușman al poporului. După un an și jumătate am renunțat și am rămas student la Facultatea de Filosofie.
„Mâncam doar supă, nu mă mai țineam pe picioare“
Cum v-ați descoperit talentul muzical?
Foamea mi-a descoperit talentul. Eram student la Cluj, la Medicină și la Filosofie, dar în cele din urmă am rămas doar la Filosofie, unde am studiat trei ani. După un timp, nu mai aveam mijloace de subzistență, tata era, și el, la „studii“ (n.r. – închisoare), mama era exploatată la sânge și i se lua tot de prin casă, nu putea să mă mai susțină la facultate. Fiind copil al „dușmanului de clasă“, aveam niște taxe universitare maxime, pe care nu reușeam să le plătesc. Cumnatul meu, sculptorul Ladea, care mă auzise cântând, a vorbit cu Gogu Simionescu, prim-bariton al Operei din Cluj şi profesor de canto, şi aşa am ajuns, cu ajutorul lui, în 1949, corist la Operă. Când am dat audiție, dirijorul E. Lazăr, care era conducătorul comisiei, a vrut să se uite în gura mea pentru a vedea dacă am vreun aparat acolo. O mare pacoste pentru cultură un asemenea nivel intelectual! Dacă mă gândesc prin ce am trecut, aproape că leșin de fiecare dată! Însă toate aceste greutăți m-au ajutat.
Deci din nevoie ați devenit angajat al Operei din Cluj…
Da! Știți, și în natură, în general, nevoia este motorul evoluției. Ajunsesem „supist“ la Căminul studențesc „Avram Iancu“ din Cluj. Supiștii erau cei care primeau la cantină doar supa, pentru care nu se cerea bonul de masă. Pentru felul doi era nevoie de cartelă. Primeai cartela doar dacă erai agreat, dar cum eram fiul unui dușman de clasă, eu nu primeam. Mâncam numai supă, ceea ce a funcționat câteva luni, dar la un moment dat nu mai puteam; nu mă mai țineam pe picioare. Gogu Simionescu m-a îndrumat pe linia bună. El a fost elevul marelui bas George Folescu, iar acesta fusese elevul lui Dimitrie Popovici-Bayreuth, faimosul bas, interpret wagnerian.
Apoi ce a urmat?
Am ajuns solist al Operei din Cluj. Mai întâi am avut roluri mici, ceea ce m-a ajutat, dar m-a și plafonat în evoluția și tehnica artei vocale. După vreo cinci ani am vrut să plec de la Cluj, pentru că dirijorul mă ținea într-o stare de „iobăgie“, ceea ce nu mi se întâmpla doar mie. M-am străduit să ajung la Opera din București, care mă invita să cânt doar în operele de care fugeau tenorii lor: „Faust“ și „Lakmé“, care erau dificile și lungi. Când ministerul, la cererea dirijorului Massini, care era directorul artistic al Operei bucureștene, dorea a mă transfera la București, directorul Operei din Cluj, regizorul Cotescu, s-a opus, obiectând că plecarea mea de la Cluj ar dezechilibra repertoriul. S-a întâmplat să am turnee în străinătate, despre care ziarele publicau scurte știri în legătură cu teatrele în care cânt, și că am un deosebit succes, bisând, chiar trisând multe arii. La aceasta adăugându-se și faptul că am imprimat un disc cu arii din opere, acompaniat de orchestra Teatrului Balșoi, situația a început să nu mai poată fi ținută „sub preș“ de către directorul Operei din București.
De la Cluj la București via Teatrul Balșoi
Cum ați ajuns să înregistrați cu orchestra Teatrului Balșoi?
Avusesem o serie de spectacole în Caucaz, la Erevan, Baku și Tbilisi, în Gruzia. La unul dintre aceste spectacole asistase, întâmplător, viceministra Culturii de la Moscova. A fost, pesemne, impresionată. Destul că, pe când mă întorceam acasă la București, la încheierea turneului, când am coborât din avion la Moscova, pentru a-l lua pe cel către București, pe scara avionului m-a întâmpinat directorul adjunct de la Gosconcert, agenția de impresariat a URSS, spunându-mi: „Tovarășe Piso, programul dumneavoastră s-a schimbat. Nu mai plecați la București, pentru că mâine ați fost programat să imprimați, cu orchestra Bolshoi Theatre la studiourile unionale, un disc cu arii din opere“. În seara următoare am imprimat discul cu 8 arii, până pe la 2-3 noaptea, sub bagheta primului dirijor al operei moscovite, Boris Khaikin. După apariția discului pe piață, anul următor am fost invitat să cânt „Rigoletto“ la Bolshoi Theatre, iar în anul următor „Traviata“.
Ion Piso a fost angajat al Operei și Filarmonicii din București
Apoi ce a mai urmat?
În toamna ce a urmat am fost invitat la minister de viceministrul Popescu Dumitru, care făcea și desfăcea totul, sub conducerea Constanței Crăciun (n.r. – ministru al Culturii și ulterior vicepreședinte al Consiliului de Stat în perioada comunistă). Cu acest prilej, tovorașul vice mă întreabă de ce nu sunt angajat la Opera din București. I-am replicat: „Asta trebuia să vă întreb eu pe dumneavoastră“. Așa s-a spart gheața. La finalul întâlnirii mi-a spus că mă va chema directorul Operei, să discut cu el situația mea profesională. Între timp, se întâmplase altceva. La presiunea publicului și a opiniei publice, Opera din București m-a programat cu un spectacol „Rigoletto“. În seara respectivă, directorul Mihai Brediceanu era în lojă, iar dirijorul spectacolului era Emanuel Elenescu, un perfect muzician. În tabloul IV, spectacolul s-a întrerupt câteva bune minute, pentru că publicul a cerut cu insistență bis. Regizorul de culise l-a sunat pe dirijor (Elenescu) spunându-i că nu se poate face bisul pentru că directorul îl interzice. Închipuiți-vă cum s-a distrat publicul când dirijorul, în loc să țină bagheta în mână, ținea telefonul, parlamentând cu conducerea teatrului. Enervat la culme de încăpățânarea lui Brediceanu, Elenescu i-a oferit bagheta directorului, care era și dirijor, spunându-i: „Atunci veniți și dirijați dumneavoastră!“. Eu pe scenă râdeam făcând semne lui Elenescu. La un moment dat, am lăsat capul în jos și m-am apropiat de scaun să mă așez, abia atunci publicul s-a mai potolit. La câteva zile după spectacol, directorul Operei, care avea o jumătate de normă și la Filarmonica „George Enescu“ unde eram angajat, întâlnindu-mă, îmi spune: „Te rog să-ți potolești galeria! M-au agresat admiratorii dumitale“. Imediat, după spectacol, câțiva spectatori, strânși în jurul său, l-au luat la întrebări! O doamnă care și-a scos pantoful, care o jena, și a început să gesticuleze foarte viu cu pantoful în mână.
Apoi ați ajuns la Opera din București?
Da, Popescu Dumitru, zis și „Dumnezeu“, vorbise cu directorul operei, care mi-a oferit la alegere, unde voiam să am normă întreagă: la Operă sau la Filarmonică. Așa am ajuns să fiu angajat la Operă.
„Noi nu putem periclita independența României pentru cariera lui Piso“
În perioada în care ați fost angajatul Operei, ați făcut numeroase turnee în străinătate. Știm că în acea perioadă regimul încerca să îi racoleze pe cei care ieșeau din țară și să îi facă agenți. V-au abordat și pe dumneavoastră?
Au încercat. Nu știu cum de am scăpat. Când am ieșit prima dată în străinătate, în Apus, au încercat să mă racoleze și să le dau fișe detaliate cu ce am făcut acolo, cu cine m-am întâlnit etc., însă eu n-am marșat. Au tot încercat, dar m-am făcut de fiecare dată că nu înțeleg despre ce este vorba. Până ce, plictisiți, pesemne, m-au lăsat în plata Domnului.
„Plecai din țară fără strop de energie“
Ați avut șansa să vedeți cum sunt și alte societăți. Ce impresie v-au lăsat?
Când m-am întors în România, după prima vizită de la New York, în 1965 sau 1966 (când am cântat la Metropolitan Opera), i-am spus scumpei mele neprihănite (n.r. – soției sale): „Să știi că am constatat că între regimul de la Moscova și cel de la New York este o diferență nu de conținut, ci de mijloace“. Mi-am dat seama despre faptul că aceste două mari forțe au ceva foarte asemănător. Totul se rezumă la stăpânirea miliardelor de oameni. La Moscova se stăpânea cu forța, ciocanul și teroare, iar în partea cealaltă, mult mai rafinat, mai sigur, mai plin de tact – cu ispita vieții îmbelșugate.
Ce însemna pentru un artist să iasă din țară? De ce greutăți se lovea din partea statului?
Tata a făcut multe „studii“ la Canal, la Gherla, Aiud și alte închisori, în total 10 ani. Fiind copilul unui dușman al poporului, nu am putut să am acces la Occident decât mult mai târziu, în 1964. Când trebuia să pleci din țară, în baza unui contract, te frecau autoritățile până când nu mai aveai în tine strop de energie. Până în 1968, de câte ori mergeam în asemenea turnee, nu ajungeam niciodată sănătos acolo unde aveam de cântat, ci aproape întotdeauna răcit și sleit de puteri. În ultimele două zile trebuia să fac toate demersurile pe la ambasade etc. Dacă aveam peste trei-patru zile concerte sau spectacole în străinătate, cei de la Ministerul Culturii îmi spuneau: „Tovarășe Piso, mergeți liniștit acasă, când va fi cazul, vă anunțăm“. Cu două zile înainte de a pleca din țară, cum spuneam, trebuia să alerg pe la toate instituțiile, să iau vizele de tranzit. Biletul de avion, dacă mai prindeam loc, era eliberat numai după ce arătai că ai toate vizele parcursului. Așa era regimul nostru!
Ion Piso a reușit să fugă din țară în timpul puciului din Cehoslovacia. FOTO: arhiva personală
Și ați fost angajat până în 1968. Ce v-a determinat să plecați?
Întotdeauna când am simțit că mă plafonez într-un loc, am plecat. Inclusiv în Occident; când am simțit asta, am ales să mă întorc acasă.
„Am plecat pe trei sferturi ilegal“
Cum ați reușit să plecați din România comunistă?
De știut: când ți se dădea pașaportul, ți se lua buletinul de identitate; în socialism nu le puteai avea pe amândouă la tine! Am plecat chiar în timpul puciului din Cehoslovacia, în perioada în care Ceaușescu refuzase să intervină și România la această agresiune, în cadrul Pactului de la Varșovia. Atunci a ținut un mare discurs, dar lucrurile s-au precipitat, schimbând macazul. Pe vremea aceea, România era o închisoare fără gratii. Abia mă întorsesem din străinătate și aveam pașaportul la mine, însă fără viză de ieșire. Soția mea a mers la agenția națională de impresariat (OSTA) pentru a face procedurile pentru viză pentru că aveam un contract de înregistrare pentru un disc cu arii din opere cu Philips Records. Directorul agenției i-a spus că nu mai poate pleca nimeni din România în Germania, Israel, America și alte două state, nu-mi mai amintesc bine. Contractul nu conta în fața lor. La insistențele soției mele, i s-a răspuns: „Tovarășa Piso, noi nu putem periclita independența României pentru cariera lui Piso“.
Și ce ați făcut?
Întâmplător, a venit la noi acasă, noi fiind colecționari de mobilă de epocă, un tip care era și în Comitetul Central, soția lui fiind mare amatoare de antichități. I-am povestit ce s-a întâmplat. Mi-a spus că dacă el ar fi în locul meu, ar pleca și ar rămâne „ceva mai mult timp afară“. Înaintea mea plecase Emilia Petrescu, undeva în Iugoslavia. În acea seară am avut un concert la Filarmonică. La Ateneul Român, securiștii aveau camera lor de unde supravegheau centrul orașului. Astfel am aflat că rușii trăseseră în niște vagoane la Ungheni. Am plecat repede acasă, mi-am echipat mașina, iar la 2 noaptea am pornit la drum. Când am ajuns la Stamora-Moravița, nu ne-au mai verificat vizele. Cred că fuseseră anunțați să ne lase să mai și plecăm. Le-am povestit și celor de la vamă de episodul cu vagoanele și au fost șocați. Așa am plecat din România – pe trei sferturi ilegal, am scăpat ca prin urechile acului. La München, unde am poposit, agenții din țară încercau să mă contacteze și să mă convingă să mă întorc în țară, dar le-am spus ce îmi ziseseră, la timpul său, ei mie: Când va fi cazul, îi anunț eu, din vreme!
Unde v-ați stabilit?
În Germania, pentru că și eu și soția mea eram amândoi de formație culturală germană. Apoi am mai locuit și în Paris, în Italia, lângă Roma… Nu am stat numai într-un singur loc.
„Când îl întâlneam pe Eliade, îmi făcea impresia că am de-a face cu un sacerdot“
„Weekend Adevărul“: Știm că ați cunoscut mai multe personalități, atât în casa părintească, cât și mai târziu, când locuiați în străinătate.
Ion Piso: Personalitățile, pe care am avut posibilitatea să le întâlnesc, și să mă las influențat și format de ele, le-am cunoscut încă de pe când eram mic, la noi acasă, care devenise un gen de „han cultural“. Veneau foarte multe personalități, printre ele îmi amintesc de Cincinat Pavelescu, Lucian Blaga, Ionel Teodoreanu… și alții. Mai târziu, la Paris, i-am cunoscut pe Mircea Eliade, Emil Cioran, Constantin Noica, Eugen Ionesco. Scriu despre aceștia în următoarea mea carte ce va ieși peste câteva săptămâni, intitulată „Din vremea urieșilor – Portrete“, vol. I, în care apar oameni de cultură, nu muzicieni, cu excepția unei singure personalități din lumea muzicii – Marcel Mihailovici, un mare compozitor, care a fost prietenul și executorul testamentar al creației muzicale, încă nepublicată la acea vreme, a lui Enescu. Pe Cincinat Pavelescu, regele epigramei, l-am cunoscut cu doi ani înainte să moară (n.r. – 30 noiembrie 1934). În acea perioadă, tocmai se logodise, la 60 de ani, cu o fată de 18 ani. Era extraordinar, o personalitate care a stăpânit viața literară dinte cele două războaie. L-am cunoscut pentru că venea des la noi acasă.
Deci pe Blaga l-ați cunoscut în casa părintească. Ce fel de relație aveați cu el?
Pe Blaga l-am cunoscut în casă la noi, când, la începutul războiului, venea și ținea conferințe la Brașov. Aici avea o muză – „o domniță din Țara Bârsană“. Apoi l-am reîntâlnit, doar câteva luni, la Cluj, la Universitate, unde ținea un curs de Estetică. Întâmplarea a făcut să luăm prânzul împreună la pensiunea doamnei Bolchiș (n.r. – soția directorului CEC București atunci). La vremea respectivă, Blaga, fiind „avansat“ în serviciu, lucra ca bibliotecar, făcând fișe, la biblioteca ce azi îi poartă numele. Amândoi eram supravegheați de Securitate. În dosarul lui, prima convorbire telefonică redată este cea cu mine. Însă cel mai important și fecund contact pe care l-am avut cu el a fost citindu-l și recitindu-l. Purtam discuții cu el, deși era foarte taciturn – mai mult gândea decât vorbea. Sâmbăta, când plecam de la pensiune și mergeam împreună spre cartierul în care locuiam amândoi, tăcerea era foarte apăsătoare pentru mine, dar el se simțea bine când tăcea, pentru că era adâncit în preocupările sale filosofice. Câteodată îi mai puneam diferite întrebări și îl ascultam.
Era taciturn și în contextul unor reuniuni?
Era tăcut, într-adevăr. Aceasta era natura lui. Era conștient ce bogăție este în el și ce a realizat în domeniul culturii și suferea mult pentru că regimul comunist l-a izolat complet din viața publică. Astfel că, atunci când cineva îl agrea, era abordabil. Însă elementul precumpănitor la Blaga era că gândea foarte intens și adânc, fapt ce se răsfrângea în scrisul său, fie poetic, fie filosofic. Conferințele și cursurile pe care le ținea erau mai reci pentru că le citea, nu vorbea liber, viu, ca de pildă D.D. Roșca. Partea extraordinară a filosofiei lui Blaga este că a fost îmbrăcată de talentul deosebit pe care-l avea în marea poezie – cu multă metaforă genială.
Blaga, în lacrimi
Ce amintiri vă mai leagă de marele filosof?
Când și-a serbat 60 de ani, l-am celebrat la o masă, la doamna Bolchiș, iar compozitorul Sigismund Toduță a compus un lied pe versurile „Sat al meu ce porți în nume sunetele lacrimii…“, pe care l-am imprimat cu Cornel Țăranu, pe atunci elevul preferat al lui Toduță, astăzi academician. Blaga a fost impresionat de darul nostru și, ascultându-l în timpul acestei „ceremonii“, i-au dat lacrimile. Eu locuiam la câteva case de marele meu profesor D.D. Roșca, unul dintre cei trei mari filosofi care m-au format. Uneori mergeam la el acasă, unde venea și Blaga, iar toată seara era întreținută de verva extraordinară a lui D.D. Roșca, care era o minune de om. Ca student la Filosofie, mergeam la toate cursurile lui De.De., cum îi spuneam noi, studenții ce-l adorau.
Ion Piso a organizat Centenarul nașterii lui George Enescu la Paris. FOTO: arhiva personală
În perioada petrecută în străinătate, ați păstrat legătura cu intelectualii români de acolo?
Sigur că da. Diaspora românească se întâlnea în special la Paris, unde era centrul. La Viena era mai puțin, dar se infiltrau și cei de la Securitate. Viena era punctul în care Securitatea și informatorii erau mai prezenți. Un „coleg de cadavru“, cu care făcusem disecție, când am studiat Medicina la Cluj, Paul Barbăneagră, un mare cineast, a fost liantul diasporei. S-a străduit să ne țină uniți și ne întâlneam la el acasă. Casa lui era un fel de centru neoficial al întâlnirilor, unde veneau Eugen Ionesco, Emil Cioran, Ștefan Lupașcu, Alexandru Ciorănescu, Mircea Eliade. Aici am asistat la niște meciuri dintre Ionesco și Cioran.
Deci la Paris i-ați cunoscut…
La Paris l-am cunoscut mai întâi pe Yehudi Menuhin. El m-a însărcinat cu organizarea la Paris a Centenarului nașterii lui Enescu. Atunci m-am gândit că cea mai populară personalitate pentru Europa este Eugen Ionesco, iar pentru America, Mircea Eliade; i-am contactat și așa i-am cunoscut. Alături de ei și de alte personalități române am întreprins acțiunile pentru acest Centenar Enescu.
„Evangheliștii“ culturii noastre
Ați întâlnit și cunoscut mari personalități de-a lungul vieții dumneavoastră…
Am ajuns la concluzia că „Evangheliștii“ culturii noastre actuale sunt Blaga, Eliade, Noica și Ionesco. Nu au făcut decât să atragă atenția contemporaneității, mai ales acesteia occidentale atât de materialist dezvoltate, că nu este bine să renunți la religie și la Dumnezeu, tu declarându-te autonom. Că nu poți să te limitezi tu, omule, doar la forțele tale, trebuie să te susțină o forță care există deasupra. La timpul său, Mircea Eliade nu s-a dus la Paris să studieze, ci în India, să își refacă substanța și baza spirituală. Când îl întâlneam, îmi făcea impresia că am de-a face cu un sacerdot care oficiază – exista în făptura și în comportamentul lui atâta cuvioșie! Strădania lui a fost de a nu lăsa omul să se reducă la profan, să trăiască fără perspectivă, cauza atâtor crize existențialiste. El dovedește contemporanului că trebuie să caute dincolo de suprafață, de materia extensivă, prin intermediul conștiinței, misterul vieții. Eliade și Blaga spun că nu putem asalta sacrul sau să îl forțăm, nu putem ajunge la el, putem să ne pregătim astfel încât sacrul să se deschidă asupra noastră și să întrevedem misterul vieții. Când îl întâlneai pe Eliade, îți făcea impresia că intri într-un templu.
La câțiva ani distanță a venit Revoluția, iar apoi v-ați întors în România. Ce v-a determinat să reveniți în țara natală?
Eram la curent cu ce se întâmplă în țară. Chiar la începutul lui 1990, o delegație oficială de la București, condusă de Andrei Pleșu, a venit la Adunarea Națională de la Paris. Atunci l-am cunoscut pe Andrei Pleșu și m-a invitat acasă.
Odată revenit în țară, v-ați continuat studiile în muzică. Ce v-a determinat să faceți acest pas după atâția ani?
Un coleg, critic muzical, Constantinescu, profesor la Conservator, m-a întrebat de ce nu îmi dau doctoratul. Aveam 70 de ani atunci, astfel că m-a determinat să-mi dau doctoratul. La o vreme după aceea, am făcut un studiu, „Criza operei?“ (n.r. – publicat în limba română la Editura Eikon, 2015). Având în vedere că am trăit în operă, mi-am dat seama că opera este într-o imensă criză. Am încercat să îl public, dar nu a catadicsit nimeni la noi să o facă. Întâmplător, a fost publicat, însă, la Cambridge Scholars Publishing în 2013. A ajuns în biblioteci din întreaga lume – peste 400, de universități, colegii, biblioteci de stat etc. au achziționat acest studiu – „The Crisis of the Opera“, făcând o bună promoție pentru el.
Actualitate
Tainele bucătăriei pescărești: ciorba de povestit nepoților și delicatesele căzăcești care te cuceresc pe loc
România se poate lăuda cu unele dintre cele mai gustoase rețete de zămuri din pește. Fie că este vorba despre delicatese căzăcești cu un rafinament aparte, fie de neaoașele borșuri de pe malurile iazurilor moldovenești pentru care merită să bați și sute de kilometri.
Storceacul este una dintre cele mai delicioase ciorbe de pește FOTO shutterstock
Din Paleolitic, adică de acum câteva zeci de mii de ani și până în prezent, peștele a hrănit mereu popoarele care au trăit pe teritoriul de astăzi al României. Vânători-culegători, fermieri neolitici, războinici din Epoca Bronzului, traci, geți, daci, o sumedenie de migratori și, în fine, români, turci, unguri, bulgari, lipoveni și câte și mai câte neamuri s-au hrănit cu numeroasele specii de pește care cresc în bogata rețea hidrografică a țării noastre.
S-ar putea spune că, pentru poporul român, peștele este la fel de identitar ca oaia, din punct de vedere culinar. Pe lângă tradiționalul pește prăjit, saramură sau plachie, zămurile din carne de pește fac parte din arsenalul de top al gastronomiei pescărești de pe teritoriul țării noastre. Fie că este vorba despre rețete neaoșe de la câmpie sau de la munte, fie de preparate ale minorităților din zonele cu multă apă, ciorbele și borșurile de pește dintre Carpați și Dunăre sunt printre cele mai delicioase și hrănitoare mâncăruri. Unele cu un rafinament aparte, care și-ar putea găsi locul în orice restaurant de lux din lume.
Ciorba țărănească de pește
Începem periplul prin lumea zămurilor pescărești de pe teritoriul României cu o ciorbă tradițional românească. O rețetă simplă, neaoșă, dar absolut fantastică în aparenta ei banalitate. Este vorba, bineînțeles, de ciorba țărănească de pește. Se prepară pe tot teritoriul țării, unde sunt iazuri sau râuri.
De obicei, este înăcrită în funcție de zonă. Muntenii și oltenii îi pun mai ales măcriș, aguridă sau borș de putină. În Moldova, regele înăcrelilor este borșul de tărâțe. Dar să trecem la subiect. Ciorba țărănească de pește este, cum am precizat, o zeamă simplă, tradițională, foarte gustoasă, care se întâlnește pe tot teritoriul României. Se folosește orice fel de pește prins de pescari sau țărani în năvoade. Sau, mai nou, la undiță, după o partidă bună de pescuit, evident legală. Cele mai folosite specii de pește pentru această ciorbă sunt crapul și carasul, găsiți din belșug în iazurile de pe teritoriul României. În special carasul dă un gust aparte ciorbei.
Ciorba de pește FOTO arhivă
În concluzie, aveți nevoie de un kilogram de pește, capete sau medalioane (este ideal să folosiți din amândouă: capetele pentru gust, medalioanele pentru carne), o ceapă, doi morcovi, o țelină mică, un păstârnac, un ardei gras, doi cartofi mici, suc de roșii și jumătate de kilogram de înăcreală (borș, zeamă de varză, ce preferați). Nu uitați de leuștean proaspăt. La ciorba tradițională nu se foloseau cartofi și suc de roșii, dar astăzi sunt niște ingrediente necesare pentru un gust mai bogat și un conținut mai sățios.
Prima dată, curățăm legumele, le tăiem cubulețe și le dăm la fiert în apă cu sare. Luăm bucățile de pește, bine spălate, și le adăugăm când legumele sunt aproape fierte. La urmă turnăm borșul fiert în prealabil și lăsăm totul să mai fiarbă un sfert de ceas. Încheiem procesul cu verdeață presărată din belșug. Se servește caldă spre fierbinte, cu un ardei iute alături. Este un preparat atât de simplu, dar atât de delicios, că sigur mai cereți o porție.
Iazurile moldovenești, răpitori și o experiență culinară tainică și profundă
Există în România un adevărat ținut al iazurilor. Este vorba în special despre județul Botoșani, al doilea ca suprafață de luciu de apă, dar pe primul loc în țară la numărul de iazuri și amenajări piscicole. Mai precis, are peste 150 de iazuri artificiale și naturale. La care se adaugă și două râuri mari, Siretul și Prutul. Pe scurt, este un adevărat regat al peștelui din apele de șes. Inevitabil, aici se află și o adevărată cultură gastronomică legată de roadele pescuitului.
Evident, în primul rând este vorba despre tradiționalul borș de pește moldovenesc. Seamănă destul de mult cu borșul țărănesc de pește, pe care îl găsim și la olteni, dar și la munteni. Spre deosebire de rețeta precedentă, în Moldova se adaugă o mână de orez în loc de cartofi. În plus, este preferat crapul, în special coada și capul. Este o delicatesă pe care ai fi în stare să o mănânci cu două guri, mai ales dacă este făcută de o bunică din satele de pe malurile de nord ale Prutului.
Ciorba moldovenească de pește FOTO arhiva
Și, dacă tot vorbim de acest râu important care străbate granița de nord-est a României până către Galați, trebuie să menționăm că aici trăiesc și faimoșii somni giganți. Da, acei răpitori care ajung la dimensiuni fabuloase și au ajuns subiect de legende pescărești. Mai ales cei din lacul de acumulare de la Stânca, județul Botoșani. Cum era de așteptat, prinderea unui somn de dimensiuni apreciabile reprezintă o mare reușită pescărească. Iar, inevitabil, somnul ajunge și-n oală. La fel pățește și un alt răpitor faimos, care se găsește din belșug în ținuturile iazurilor. Este vorba despre știucă.
Ei bine, cu acești răpitori, în Moldova, nu numai în Dobrogea (acolo unde se fac celebrele ciorbe lipovenești), se fac niște preparate culinare de poveste. Haideți să începem cu știuca. Ei bine, rețeta este foarte simplă, la fel ca cea de ciorbă țărănească. Doar că răpitorul îi dă o aromă deosebită. Pe scurt, se folosesc capete și cozi de știucă, o ceapă, un ardei gras, un morcov, țelină, borș, roșii și leuștean proaspăt. Putem folosi și icre de pește (evident, nu din acelea făcute salată, ci întregi, scoase din peștele pescuit). Legumele se taie cubulețe și se pun la fiert. Când sunt aproape fierte, se adaugă și roșiile cuburi sau sucul de roșii. Ulterior, fierbem borșul separat și îl turnăm în oală. La urmă punem bucățile de pește. Mai dăm câteva clocote și gata. Punem leuștean tocat și îl dăm la servit.
Cum faci delicioasa ciorbă de peşte cu zeamă de varză. Ingrediente secrete
Borș se face și din somn. Ingredientele sunt aceleași. Doar că este bine ca, pe lângă cap și coadă, să adăugăm și câteva medalioane de somn, pentru carnea sa delicioasă și consistentă. La borșul de somn, punem la fiert legumele tocate în doi litri de apă. Când legumele s-au fiert cam pe jumătate, adăugăm și bucățile de somn. Fierbem cam 20 de minute și spumăm la nevoie. La urmă se pun borșul, fiert separat, și sucul de roșii. La fel ca la celelalte borșuri pescărești, se pune leuștean din belșug. Servite cu ardei iute, sunt nebunie curată.
Rețeta părintelui Artemie, un deliciu de povestit nepoților
Rămânem tot în zona de nord și ne mutăm în zona etnografică alăturată, în Bucovina. Și asta fiindcă nu putem rata o ciorbă pe care sigur nu o poți uita ușor. Este vorba despre o ciorbă ciocăneșteană de păstrăv. Și da, în Ținutul Dornelor, păstrăvul este o bogăție și o delicatesă extraordinară a râurilor de munte. Cum îi spune și numele, această ciorbă își are originile în renumita zonă a Ciocăneștiului. Mai precis, a fost inventată recent, la o mănăstire din zonă. „Ciorba ciocăneșteană a fost inventată acum cinci ani în bucătăria Mănăstirii Petru și Pavel din satul Botoș, comuna Ciocănești, județul Suceava, de către părintele Artemie. La mănăstire, unde tradiția impune o dietă fără carne, părintele a folosit păstrăv în loc de carne. Această schimbare a creat un nou fel de mâncare delicios, care câștigă treptat popularitate și în bucătăriile oamenilor din Țara Dornelor”, spun cei de la „Țara Dornelor”.
Ei bine, rețeta părintelui Artemie este o reinterpretare a ciorbei rădăuțene, un alt brand zonal foarte important, doar că folosește păstrăv, un pește întâlnit în zonele de munte din Țara Dornelor. Evident, a ieșit ceva de poveste. Pentru a găti o ciorbă ciocăneșteană aveți nevoie de păstrăv afumat, hribi, smântână, morcov, păstârnac, ceapă, pătrunjel rădăcină, zeamă de lămâie, pătrunjel, usturoi, gălbenușuri de ou, capete de pește, sare și piper.
Ciorba ciocăneșteană FOTO Directia pentru Agrucultura Judeteana Suceava/Țara Dornelor
Curățăm legumele (morcovul, ceapa, păstârnacul, pătrunjelul rădăcină și țelina) și le punem la fiert, tăiate în jumătate, într-o oală. După ce legumele au fiert pe jumătate, punem, pentru savoare, ardei gras, capete de pește și, opțional, doi cartofi. După ce au fiert bine legumele, strecurăm supa, dăm legumele la o parte și punem sare și piper în zeamă. Separat, într-un ceaun, punem la călit, în ulei, morcov ras. După ce își lasă culoarea, adăugăm hribii tăiați cubulețe și îi gătim până își schimbă culoarea și se înmoaie bine. Adăugăm peste hribi păstrăvul afumat (dezosat și fără piele). Luăm ceaunul de pe foc. Punem amestecul de hribi, morcov și păstrăv afumat în oala cu ciorba strecurată. Amestecăm. Ulterior, pregătim, ca la ciorba rădăuțeană, amestecul de ouă cu smântână. Amestecăm bine gălbenușurile cu smântâna. Ulterior, aducem la temperatură turnând, cu polonicul, din zeama fierbinte în bolul cu smântână și gălbenușuri, amestecând bine. Se toarnă treptat amestecul în oală. Adăugăm, în cele din urmă, usturoiul pisat, zeama de lămâie și gogoșarii în oțet. Se mănâncă caldă, cu ardei iute.
Regina ciorbelor de pește de pe teritoriul României
Și am ajuns și la regina ciorbelor de pește de pe teritoriul României. Se numește storceac, ceea ce în limba ucrainenilor înseamnă „ceva gătit repede”. Este o rețetă căzăcească originară din Sfântu Gheorghe, în Delta Dunării. Este o rețetă rurală, pescărească, dar cu un rafinament incredibil. Poate și datorită faptului că pentru realizarea ei se folosește carnea de sturion.
Dezlegare la pește. Cum faci cea mai bună ciorbă de pește: secretele gospodinelor din Delta Dunării
Rețeta originală a fost făcută publică de cunoscutul jurnalist Radu Anton Roman, în cărțile sale dedicate gastronomiei românești. „Storceagul se mănâncă într-un singur loc din România – la Sf. Gheorghe – Delta Dunării. E un amestec de bucătărie ucraineană şi românească, o reţetă un pic pestriţă – şi continentală, şi pescărească totodată – dar lejeră. Se poate face şi cu şalău, şi cu ştiucă, şi cu somon sau alt peşte alb de mare (nu merge însă, zic eu, cu somn sau crap, care-s graşi şi întorc gustul)”, preciza regretatul jurnalist.
Așa cum precizam, adevăratul storceac se făcea doar în satul Sfântu Gheorghe din județul Tulcea, unde brațul Dunării se varsă în Marea Neagră. Rețeta a fost inventată de pescarii ucraineni la finele anilor 1940. Peștii mari și valoroși de sturion (morun, nisetru) trebuiau predați la stat în perioada comunistă. Pescarii foloseau exemplarele mai mici sau resturile pentru a găti, pe malul apei, o supă consistentă. A ieșit o adevărată minune.
Storceac din Delta Dunării FOTO Cosmin Târnăcop
Iată cum se pregătește. Ca la orice ciorbă pescărească, se pun la fiert morcovul, cartofii și ceapa, tăiate mărunt (dar nu date prin răzătoare). După ce legumele sunt parțial fierte, se adaugă carnea de pește. Adică cozi, capete și medalioane. Conform rețetei originale, se folosește doar sturion, adică morun, nisetru, păstrugă și cegă. Atenție, carnea se pune dezosată în ciorbă și tăiată în cuburi. După un sfert de oră de fiert, se adaugă un amestec de smântână și ou. Acel amestec se face ca la ciorba rădăuțeană. Adică se bat gălbenușurile cu smântâna, se aduce amestecul la aceeași temperatură cu zeama și se toarnă, treptat, în oală. La urmă se pune și mărar tocat. În rețeta tradițională, la amestecul pentru dres se pune și zer. Iese o ciorbă pescărească albă, fină și cremoasă, cum greu mai poți găsi. Există și variante cu șalău și burtă de somn. Sunt foarte bune, nimic de zis, dar pasionații de gastronomie mărturisesc că nu este același lucru.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-28T22:01:22.125Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stil-de-viata/bucatarie/tainele-bucatariei-pescaresti-ciorba-de-povestit-2545791.html”,”pathArray”:[„”,”stil-de-viata”,”bucatarie”,”tainele-bucatariei-pescaresti-ciorba-de-povestit-2545791.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stil-de-viata/bucatarie/tainele-bucatariei-pescaresti-ciorba-de-povestit-2545791.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Blocarea angajărilor după gradul de ocupare a paturilor riscă să lovească marile spitale. Avertismentul reprezentanților pacienților
Gradul de ocupare al paturilor nu poate explica singur lipsa acută de personal din spitale, iar blocarea angajărilor pe baza unei medii naționale riscă să lovească tocmai în unitățile medicale cele mai aglomerate și mai complexe. Acesta avertismentul lansat de Vasile Barbu, președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților, care contestă, într-o declarație acordată pentru „Adevărul”, argumentele invocate de premierul interimar Ilie Bolojan pentru limitarea deblocării posturilor din sistemul sanitar. Potrivit acestuia, adevărata problemă o reprezintă normele de personal învechite, stabilite cu ani în urmă și neadaptate la realitatea marilor spitale de urgență.
Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti. FOTO: Facebook
Guvernul a adoptat săptămâna trecută un memorandum prin care vor fi deblocate 22 de posturi la Spitalul de Urgență pentru Copii „Marie Curie”. Secția de Terapie Intensivă a unității sanitare funcționează la capacitate redusă, după ce lipsa personalului a obligat conducerea unității să închidă temporar cinci paturi destinate celor mai grave cazuri. Până de curând, secția dispunea de 27 de paturi, însă numărul a fost redus la 22 după plecarea a șapte asistente medicale. Două dintre acestea au demisionat, în timp ce altele au intrat în concediu medical sau de creștere a copilului.
În schimb, premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că executivul nu va aproba automat solicitările de deblocare a posturilor din sistemul sanitar și a cerut Ministerului Sănătății o analiză detaliată privind necesarul real de personal din spitale. Potrivit șefului executivului, pentru cei aproximativ 193.000 de angajați din sistemul public de sănătate a fost solicitată deblocarea a 26.000 de posturi, reprezentând peste 10% din total.
„Este nevoie de un memorandum care trebuie aprobat după o analiză. La 193.000 de angajați din sistemul de sănătate ni s-au solicitat deblocarea a 26.000 de posturi, mai bine de 10% din numărul de posturi totale”, a spus Bolojan.
Premierul a arătat că gradul mediu de ocupare al celor aproximativ 132.000 de paturi din spitalele din România este de doar 65%, în condițiile în care 90% dintre acestea se află în sistemul public. De asemenea, el a precizat că, în medie, cheltuielile de personal reprezintă 65% din bugetele spitalelor, însă există „câteva zeci de spitale” unde acestea ajung la 90%.
„Sunt câteva zeci de spitale în care cheltuielile de personal ajung la 90%, care funcționează doar ca să dea salarii”, a afirmat premierul.
Bolojan a anunțat că a solicitat Ministerului Sănătății să prezinte până luni o analiză prin care spitalele cu cheltuieli de personal peste media națională și cu un grad de ocupare a paturilor sub medie să fie depunctate atunci când solicită noi angajări.
Premierul a susținut că personalul ar putea fi redistribuit către secțiile cu activitate intensă, iar paturile neutilizate ar putea fi transformate în paturi pentru îngrijiri paliative, domeniu în care România dispune de doar aproximativ 4.000 de locuri.
Totodată, Ilie Bolojan a atras atenția asupra distribuției inegale a medicilor în țară. Șeful executivului a arătat că România are aproximativ 27.000 de medici în sistemul public, în timp ce anual termină studiile circa 7.000 de studenți la Medicină, însă doar 1.000–1.500 ajung să fie angajați în sistemul sanitar. Conform premierului, în marile orașe există o competiție ridicată pentru ocuparea posturilor, în timp ce în zonele mai puțin dezvoltate persistă un deficit de medici.
Grafic prezentat de Ilie Bolojan în ședința de Guvern. Sursa: Guvernul României
„Normele nu mai corespund realității”
Vasile Barbu spune că problema nu este o lipsă uniformă de personal în întreg sistemul, ci faptul că schemele de încadrare nu mai reflectă activitatea reală a spitalelor.
„Atâția ani nu ne-am apropiat niciodată de un grad de acoperire de 90% din necesarul de medici. Avem spitale în care nu este acoperit nici măcar 60% din necesarul de personal. Mă refer în special la marile spitale de urgență, unde volumul de muncă este uriaș, iar personalul este permanent suprasolicitat. Problema este că normele după care sunt stabilite schemele de personal au fost făcute cu ani în urmă și nu mai corespund realității. Sunt spitale cu adresabilitate foarte mare și cu cazuri extrem de complexe, dar au aceleași norme de personal ca unități care au o activitate mult mai redusă. În schimb, există și spitale care funcționează sub capacitatea pentru care au fost încadrate”, a explicat Vasile Barbu.
„Evident că nu mai au nicio șansă”. Unul dintre nou-născuții care așteptau un loc la ATI, la Spitalul „Marie Curie”, a murit
Potrivit acestuia, cele mai mari probleme se regăsesc în special în marile spitale de urgență și în unitățile de pediatrie.
„Avem exemple precum Marie Curie, Grigore Alexandrescu, Gomoiu, Sfânta Maria din Iași, dar și spitalele de pediatrie din Bacău, Brașov, Constanța, Cluj sau Timișoara. Sunt unități extrem de solicitate, atât ca număr de pacienți, cât și ca nivel de complexitate, însă gradul de acoperire cu personal este foarte scăzut. La Marie Curie, de exemplu, s-au cerut 27 de posturi doar pentru secția de Terapie Intensivă și au fost aprobate 22. Dar nici măcar acestea nu reprezintă o suplimentare, ci doar necesarul stabilit de spital”, a subliniat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
Critici directe la adresa premierului
Președintele ANPP susține că declarațiile premierului interimar arată o înțelegere superficială a modului în care funcționează sistemul sanitar.
„Domnul Bolojan face niște erori grave când vorbește despre sistemul de sănătate. Mi-e greu să cred că un prim-ministru poate face astfel de afirmații fără să aibă consilieri care chiar cunosc domeniul”, a explicat Vasile Barbu.
Barbu spune că media națională privind ocuparea paturilor nu poate fi transformată într-un criteriu unic pentru aprobarea sau respingerea angajărilor.
„Criteriul gradului de ocupare a paturilor, invocat pentru deblocarea posturilor, este insuficient. Da, există spitale unde gradul de ocupare este redus și unde trebuie găsite soluții, dar nu poți pune în aceeași categorie spitale precum Floreasca, Universitar, Bagdasar-Arseni, Sfântul Spiridon din Iași, Nicolae Oblu, spitalele de urgență din Timișoara sau Târgu Mureș ori institutele de cardiologie și boli infecțioase. Acolo lipsa de personal este reală și gravă. Nu putem face media în sănătate. Fiecare spital și fiecare secție trebuie analizate separat”, a subliniat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
El admite însă că nu toate unitățile sanitare se confruntă cu aceleași probleme și că unele ar avea nevoie de reorganizare.
„Există și spitale care nu justifică actuala structură și care ar trebui reorganizate. Asta spunem și noi. Dar marile spitale de urgență sunt într-o situație complet diferită și nu pot fi tratate la grămadă”, a explicat Vasile Barbu.
„Salariile nu sunt atât de mari cum se spune”
În opinia reprezentantului pacienților, problema nu ține doar de numărul de angajați, ci și de raportul dintre responsabilități, volumul de muncă și nivelul de salarizare.
„Salariile personalului medical nu sunt atât de mari cum se spune. O asistentă medicală are un rol esențial în îngrijirea pacientului, iar în multe situații contribuția ei este chiar mai importantă decât actul de diagnostic al medicului. Cu toate acestea, salariile sunt departe de nivelul la care ar trebui să fie, iar volumul de muncă este uriaș. În multe spitale, o singură asistentă are în grijă, pe timpul nopții, 40, 50, 60 sau chiar 80 de pacienți”, a subliniat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
„Nu e că statul nu își permite, ci că nu vrea”
Întrebat dacă blocajul angajărilor este determinat de constrângerile bugetare, Vasile Barbu respinge această explicație și susține că problema este una de priorități.
„Nu este vorba că statul nu își permite să angajeze. Problema este că nu vrea. Avem spitale în care nu există suficient personal pentru pediatrie sau pentru alte specialități esențiale. În aceste condiții, pacienții sunt trimiși în alte orașe pentru că nu are cine să îi trateze”, a explicat Vasile Barbu.
Bolojan cere analiză înainte de deblocarea a 26.000 de posturi în sănătate: „Unele spitale funcționează doar ca să dea salarii”
Președintele ANPP leagă lipsa de personal și de nivelul ridicat al mortalității evitabile din România.
„În România avem o mortalitate evitabilă foarte mare. Avem tehnologii medicale moderne și am putea salva mai mulți pacienți, însă fără resurse umane suficiente nu putem valorifica aceste investiții. Avem nevoie de profesioniști atât în sistemul de sănătate, cât și în administrație. Finanțarea trebuie stabilită pe baza unor analize făcute de experți, care să arate nevoile reale de personal și de resurse, nu doar în funcție de deciziile Ministerului Finanțelor. În sănătate nu poți decide din birou câți oameni sunt suficienți”, a subliniat președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-07-22T15:44:05.196Z”}},”last_changed”:”2026-07-28T16:12:14.124Z”,”page”:{„created_at”:”2025-11-07T07:21:20.397Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2025-11-07T07:21:23.058Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:267},”path”:”/stiri-interne/blocarea-angajarilor-dupa-gradul-de-ocupare-a-2545568.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”blocarea-angajarilor-dupa-gradul-de-ocupare-a-2545568.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/blocarea-angajarilor-dupa-gradul-de-ocupare-a-2545568.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
RCA-ul acoperă daunele produse unui pieton? Ce spune legea și ce se întâmplă concret după accident
Un cunoscut m-a sunat acum câțiva ani, cam la o oră după ce fusese lovit pe o trecere de pietoni, undeva pe Bulevardul Eroilor. Vorbea ciudat de calm, așa cum vorbesc oamenii când încă nu au procesat ce li s-a întâmplat. Avea glezna umflată, telefonul crăpat și geaca ruptă în cot. Prima lui întrebare nu a fost despre durere, ci despre bani: „băi, cine plătește toată povestea asta, eu?”
Răspunsul scurt este că nu. Plătește asigurarea RCA a șoferului care l-a lovit. Răspunsul lung, cel care contează de fapt, ocupă restul articolului, pentru că între „legea spune că ai dreptul” și „ai primit banii în cont” se întâmplă o grămadă de lucruri pe care aproape nimeni nu le știe dinainte.
Ce asigură, de fapt, o poliță RCA
Aici pornește confuzia cea mai frecventă. Mulți șoferi cred că RCA-ul e un fel de protecție pentru propria mașină. Nu este. RCA înseamnă răspundere civilă auto, adică exact opusul: acoperă prejudiciile pe care șoferul le produce altora. Mașina proprie intră la CASCO, care e cu totul altă discuție.
Prin urmare, pietonul lovit de o mașină se află fix în categoria pe care polița o protejează. Este terț păgubit, în limbajul din Legea 132/2017, actul normativ care reglementează RCA-ul în România. Nu are nevoie de nicio asigurare proprie, nu trebuie să aibă permis, nu trebuie să dețină vreun vehicul. E suficient să fi fost vătămat de un vehicul asigurat.
Un detaliu care surprinde multă lume: legea nu condiționează despăgubirea de locul accidentului. Contează dacă a fost implicat un vehicul, nu dacă se întâmpla pe drum public. Un pieton acroșat în parcarea unui supermarket, în curtea unei firme sau pe o alee dintr-un cartier are aceleași drepturi ca unul lovit pe stradă. La fel, nu contează dacă mașina era în mers sau staționa și cineva a deschis brusc portiera în trotuar.
De ce pietonul este cel mai protejat participant la trafic
Într-o coliziune între două mașini, fiecare parte are ceva: tablă în jurul ei, airbaguri, eventual CASCO, un asigurător propriu la care poate merge prin decontare directă. Pietonul nu are nimic din toate astea. Legea compensează dezechilibrul, iar practica instanțelor merge, de regulă, în aceeași direcție.
Mai mult, Legea 132/2017 prevede despăgubiri și atunci când vehiculul care a produs accidentul e identificat și asigurat, dar autorul propriu-zis a rămas necunoscut. Adică mașina se știe, șoferul de la volan nu. Pentru pieton, asta înseamnă că dosarul merge înainte chiar dacă ancheta penală se blochează în privința persoanei.
Ce anume se plătește dintr-un dosar cu pieton
Merită separate lucrurile, pentru că se amestecă mereu în capul oamenilor.
Bunurile stricate în impact
Hainele rupte, telefonul spart, ochelarii, ceasul, casca de bicicletă, bicicleta pe care o împingea la mână, sacoșa cu cumpărături care s-a împrăștiat pe asfalt. Toate intră la prejudiciu material și se plătesc pe bază de dovezi. Bonuri, facturi, fotografii făcute la fața locului, chiar și un extras de card cu achiziția telefonului de acum doi ani.
Sfatul practic pe care îl dau de fiecare dată e să fotografiezi totul înainte să arunci ceva. Geaca ruptă nu se aruncă. Telefonul crăpat nu se dă la reciclat. Fotografiile făcute în seara accidentului valorează mai mult decât zece pagini de explicații trimise peste trei luni.
Vătămarea corporală și tot ce vine după ea
Aici stă miezul dosarului. Se acoperă costul tratamentului, transportul cu ambulanța sau la controale, medicamentele, recuperarea medicală, ședințele de kinetoterapie, protezele, ortezele, cârjele. Se acoperă și veniturile pierdute cât timp omul a stat acasă, pe concediu medical sau fără să poată munci deloc.
Dacă persoana are nevoie de îngrijire la domiciliu, costul acelei îngrijiri intră în calcul. Dacă locuința trebuie adaptată după o invaliditate serioasă, rampa de acces și baia modificată sunt parte din prejudiciu. Nimic din toate astea nu se acordă automat, atenție. Se acordă dacă sunt cerute și documentate.
O paranteză utilă: cheltuielile de spitalizare suportate din fondul de sănătate pot fi recuperate ulterior direct de la asigurător. Faptul că ai fost tratat pe card de sănătate nu îți scade cu nimic despăgubirea proprie.
Suferința, care se numește oficial daună morală
Durerea, luni întregi de imobilizare, teama de a mai traversa strada, cicatricea de pe frunte, faptul că nu mai poți face sportul pe care îl făceai. Legea recunoaște toate astea sub numele de prejudiciu fără caracter patrimonial. În trecut se apreciau după ochi, de la instanță la instanță, cu diferențe uriașe între dosare aproape identice. Din 2022 lucrurile s-au schimbat destul de mult, iar despre asta merită vorbit separat.
Cât poate plăti asigurătorul, la limită
Multă lume își imaginează că polița RCA are un plafon mic, de câteva zeci de mii de lei. Nu e deloc așa.
Legea 181/2025, publicată în noiembrie 2025, a rescris limitele minime de răspundere și le-a exprimat direct în lei, ca să nu mai depindă de cursul valutar din ziua accidentului. Pentru prejudicii materiale produse într-un singur accident, indiferent câți păgubiți sunt, limita este de 6.434.740 lei. Pentru vătămări corporale, decese și daune morale, tot pe un singur accident, limita urcă la 31.926.210 lei.
Cifrele sună spectaculos și, sincer, în practică nu se ating aproape niciodată. Rolul lor e altul: să existe un plafon generos, astfel încât până și un accident grav, cu mai multe victime, să încapă înăuntru. Un pieton cu fractură de bazin și șase luni de recuperare nu se apropie de acele sume, dar are certitudinea că nu se lovește de un tavan artificial.
Un lucru important de reținut, pentru că se înțelege greșit constant. Limita este pe accident, nu pe persoană. Dacă o mașină intră într-un grup de trei oameni la o stație de autobuz, cei 31,9 milioane de lei se împart între toți cei prejudiciați, nu se multiplică.
Cum se transformă suferința în bani, prin punctajul traumatologic
Sistemul actual de calcul e, după părerea mea, cea mai bună schimbare din ultimii ani în domeniul ăsta, chiar dacă are și el hibele lui.
Prin Ordinul comun al ASF și al Ministerului Sănătății nr. 1/2.293/2022, publicat în septembrie 2022, s-a aprobat un barem elaborat de Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”. Fiecare leziune primește un număr de puncte traumatice, în funcție de gravitate, de complicații și de urmări permanente. Un medic expert evaluator întocmește un raport, cunoscut în piață drept REMA, iar totalul punctelor devine baza despăgubirii.
Valoarea unui punct este stabilită de lege ca dublul salariului minim brut pe țară garantat în plată la data producerii accidentului. În 2025, cu salariul minim de 4.050 lei, punctul valora 8.100 lei. După majorarea salariului minim din 2026, valoarea punctului a trecut de 8.600 lei. Data accidentului e cea care contează, nu data la care depui cererea, așa că un accident din 2023 se calculează la valoarea de atunci.
Ca să fie clar cum arată asta în practică, o contuzie ușoară evaluată la trei puncte înseamnă în jur de 25.000 lei. O fractură serioasă cu complicații poate urca la câteva zeci de puncte. Baremul prevede un maxim de 200 de puncte, rezervat situațiilor extreme, cum ar fi starea vegetativă persistentă.
Ce s-a schimbat față de vechea logică a zilelor de îngrijiri medicale
Înainte, totul se învârtea în jurul numărului de zile de îngrijiri medicale trecut în certificatul medico-legal. Douăzeci de zile însemna o sumă, patruzeci de zile alta, iar interpretarea rămânea la latitudinea fiecărui asigurător și a fiecărui judecător.
Zilele de îngrijiri medicale nu au dispărut, dar rolul lor s-a mutat. Ele contează în latura penală a dosarului, pentru încadrarea faptei șoferului. Pentru despăgubirea civilă, punctajul traumatologic e instrumentul care ar trebui folosit. Spun „ar trebui” fiindcă unii asigurători încă încearcă să susțină că baremul se aplică doar în faza amiabilă, nu și în instanță. Practica judiciară recentă merge împotriva acestei interpretări, iar rapoartele întocmite conform ordinului din 2022 sunt folosite ca probă în procese.
Ce se cere separat, peste punctaj
Punctajul acoperă suferința. Nu acoperă chitanțele. Veniturile pierdute, costul medicamentelor, transportul la controale, plata unui însoțitor, toate se cer distinct și se dovedesc distinct. Un dosar bine construit are două picioare, nu unul.
Când pietonul are și el partea lui de vină
Ajungem la partea neplăcută, cea care naște cele mai multe discuții.
Despăgubirea nu se acordă unei persoane vinovate în totalitate de producerea accidentului. Dacă cineva sare în fața mașinii de după un autobuz, într-un loc unde vizibilitatea era zero și viteza mașinii era regulamentară, asigurătorul poate respinge motivat cererea. Se întâmplă rar, dar se întâmplă.
Mult mai des apare culpa comună. Pietonul a traversat prin loc nepermis, dar șoferul rula cu 70 într-o zonă de 50. Pietonul se uita în telefon, dar mașina a intrat pe roșu. În astfel de cazuri, despăgubirea se reduce proporțional cu partea de vină reținută. Dacă vina pietonului e apreciată la 30%, primește 70% din suma calculată.
Aici e locul unde oamenii pierd cei mai mulți bani, din pur necunoaștere. Vine o hârtie de la asigurător în care scrie sec că traversarea a fost neregulamentară și că dosarul se închide. Mulți acceptă și pleacă acasă. Numai că procentul de culpă nu îl stabilește asigurătorul cu pixul lui. Se stabilește pe baza cercetării poliției, a expertizei tehnice, uneori a înregistrărilor video, și poate fi contestat.
Am văzut situații în care un pieton care traversase neregulamentar a primit până la urmă o despăgubire consistentă, pentru că expertiza a arătat că șoferul ar fi putut evita impactul dacă ar fi respectat viteza legală. Și situația inversă, cu un dosar pierdut fiindcă nimeni nu a cerut la timp filmările de la camerele din intersecție, care s-au șters după treizeci de zile.
Noaptea, în afara localității, discuția devine și mai delicată. Codul rutier cere pietonilor elemente reflectorizante, iar lipsa lor se reține frecvent ca vină parțială. Nu anulează dreptul la despăgubire, dar îl subțiază.
Dacă șoferul fuge de la locul accidentului sau nu are asigurare
Sunt cazuri în care nu ai la cine să te duci cu cererea, pentru că nu e nicio poliță în spate. Legea a prevăzut și asta.
Fondul destinat victimelor accidentelor produse de vehicule neasigurate sau neidentificate, administrat prin Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România, preia aceste cazuri. Regula are o nuanță pe care puțină lume o cunoaște. Dacă vehiculul e identificat, dar proprietarul nu avea RCA, fondul plătește atât prejudiciul material, cât și pe cel corporal. Dacă vehiculul a rămas neidentificat, adică șoferul a lovit și a fugit fără ca cineva să rețină numărul, fondul acoperă doar vătămările corporale și decesul, nu și bunurile distruse.
Procedura seamănă cu cea obișnuită, doar că formularul se depune la BAAR, iar termenul de răspuns e mai lung, de până la 90 de zile. Documentul care atestă că vehiculul era neasigurat sau a rămas neidentificat vine de la poliție ori de la parchet, deci sesizarea autorităților nu e opțională în astfel de dosare.
Mai există un scenariu care a lovit dur în România, cel al asigurătorului intrat în faliment. După prăbușirea City Insurance și apoi a Euroins, mii de păgubiți s-au trezit că Fondul de Garantare a Asiguraților plătea maximum 500.000 lei per dosar, ceea ce lăsa descoperite exact cazurile grave. Plafonul a fost eliminat printr-o lege intrată în vigoare în decembrie 2025, iar despăgubirile se raportează acum la limitele poliței. Schimbarea se aplică falimentelor viitoare, nu retroactiv.
Procedura, în ordinea în care se întâmplă lucrurile
Primul pas e apelul la 112, chiar dacă rănile par minore. Fără o constatare a poliției, dosarul pornește cu un handicap greu de recuperat. Am întâlnit oameni care au acceptat pe loc o sută de lei de la șofer, pentru „că nu e nimic grav”, iar peste o săptămână au aflat că au fisură de coastă. Din acel moment, dovada că accidentul s-a produs așa cum spun ei rămâne aproape imposibilă.
Urmează prezentarea la spital sau la camera de gardă, chiar și atunci când te ține adrenalina și crezi că ești bine. Documentele medicale emise în primele ore cântăresc enorm mai târziu.
Certificatul medico-legal se obține de la institutul de medicină legală și e piesa care leagă leziunile de accident. Fără el, orice discuție despre punctaj rămâne teoretică.
Cererea de despăgubire se depune la asigurătorul RCA al șoferului vinovat, însoțită de actele de identitate, procesul verbal sau adeverința de la poliție, documentele medicale, bonurile, adeverința de venit dacă ceri și pierderea salarială. Din acel moment pornește un termen de 30 de zile în care asigurătorul e obligat fie să facă o ofertă justificată în scris, fie să comunice motivat de ce respinge pretențiile.
Dacă tace, legea îl obligă la plată. Dacă întârzie sau diminuează nejustificat suma, datorează penalități de 0,2% pe zi de întârziere. Înalta Curte de Casație și Justiție a lămurit printr-o decizie din 2023 că penalitățile curg de la expirarea celor 30 de zile, nu de mai târziu, ceea ce a pus capăt unei practici neunitare care dura de ani buni.
După acceptarea ofertei, plata se face în zece zile lucrătoare.
Termenul general de prescripție pentru a cere despăgubiri este de trei ani de la data la care ai cunoscut paguba și pe cel răspunzător. Trei ani par mult. Nu sunt, mai ales dacă recuperarea medicală se întinde și amâni tot mereu depunerea dosarului.
Documentele care fac diferența între o ofertă mică și una corectă
Cel mai bun dosar pe care l-am văzut avea în el lucruri banale. Fotografii de la fața locului, făcute cu telefonul de o trecătoare. Numele și numărul de telefon al unui martor, notate pe un bon de la benzinărie. Toate biletele de externare, în ordine cronologică. Bonurile de la farmacie strânse într-un plic. O adeverință de la angajator cu diferența dintre salariul obișnuit și indemnizația de concediu medical.
Nimic complicat, doar disciplină. Iar diferența dintre un astfel de dosar și unul construit din memorie, la șase luni distanță, se măsoară în zeci de mii de lei.
Greșeli care costă bani
Semnătura pe o tranzacție finală înainte de terminarea tratamentului e cea mai scumpă dintre ele. O ofertă venită repede, la două săptămâni după accident, sună tentant. Problema e că prin acel document, de regulă, renunți la orice pretenție viitoare. Dacă peste patru luni descoperi că genunchiul nu se mai îndoaie complet, nu mai ai la cine să te întorci.
Refuzul internării, din grabă sau din teamă de spital, slăbește dosarul. La fel și renunțarea la certificatul medico-legal, pe motiv că „am deja bilet de externare”.
Apoi sunt firmele care abordează victimele chiar în spital și oferă preluarea dosarului contra unui comision din despăgubire. Unele fac o treabă bună. Altele iau procente care ajung la o treime din sumă pentru muncă pe care persoana ar fi putut-o face singură sau cu un avocat plătit cu onorariu fix. Merită citit contractul până la capăt, inclusiv scrisul mic.
Ce se întâmplă cu șoferul care a lovit pietonul
Despăgubirea civilă și răspunderea penală merg pe drumuri paralele. Faptul că asigurătorul plătește nu îl scutește pe șofer de dosarul penal, dacă vătămarea a depășit pragul prevăzut de lege. Și invers, o soluție de clasare în penal nu înseamnă automat că nu se datorează despăgubiri.
Asigurătorul plătește către pieton, apoi are dreptul de regres împotriva șoferului în situații limitativ prevăzute: conducere sub influența alcoolului sau a drogurilor, lipsa permisului valabil, părăsirea locului accidentului, producerea intenționată a pagubei. Practic, în aceste cazuri, victima își primește banii, iar șoferul rămâne dator asigurătorului.
Pe partea de costuri, un accident cu vătămare corporală urcă serios clasa de bonus-malus, iar prima de anul următor se resimte în buzunar. E și motivul pentru care recomand mereu compararea ofertelor la reînnoire, în loc de prelungirea automată la același asigurător. Un calculator asigurare RCA arată în câteva minute cât de mari sunt diferențele dintre companii pentru exact aceleași date, iar surprizele sunt uneori de câteva sute de lei.
Trotinete electrice, biciclete electrice și tramvaie
Peisajul s-a schimbat în noiembrie 2025, când a intrat în vigoare Legea 181/2025. Definiția vehiculului a fost lărgită, iar obligația de asigurare s-a extins la mijloacele de transport terestre autopropulsate care depășesc 25 km/h viteză constructivă sau 25 kg masă, chiar dacă nu se înmatriculează.
Pentru pietoni, schimbarea contează enorm. Până acum, cineva lovit pe trotuar de o trotinetă electrică rămânea cu o acțiune civilă împotriva unei persoane fizice, care de multe ori nu avea de unde plăti. De acum ar trebui să existe o poliță în spate. Motivul din spatele legii e cât se poate de concret: în 2025 au fost raportate peste 1.600 de incidente cu trotinete electrice, dintre care șapte mortale.
Tramvaiele au fost dintotdeauna incluse în sfera RCA, deși mulți nu știu. Un pieton acroșat de un tramvai se adresează asigurătorului operatorului de transport, după aceeași logică.
Întrebări pe care le primesc cel mai des despre pietoni și RCA
Contează dacă am traversat prin loc nepermis?
Contează, dar nu în felul în care crede lumea. Traversarea neregulamentară atrage o parte de culpă, care reduce proporțional despăgubirea. Nu o anulează, decât dacă vina ta e reținută în totalitate. Șoferul are obligația de a adapta viteza și de a evita impactul, iar expertiza tehnică analizează exact dacă putea sau nu.
Pot cere despăgubiri dacă șoferul a fugit și nu i-am reținut numărul?
Da, dar limitat. Pentru vătămări corporale și deces, te adresezi fondului administrat de BAAR. Pentru bunurile distruse în impact, în cazul vehiculului neidentificat, despăgubirea nu se acordă. Sesizarea poliției este obligatorie, altfel dosarul nu poate fi deschis.
Cât durează până primesc banii?
Asigurătorul are 30 de zile de la depunerea cererii complete ca să răspundă, iar plata se face în zece zile lucrătoare de la acceptarea ofertei. În realitate, dosarele cu vătămări corporale durează mai mult, pentru că nu se poate calcula punctajul înainte de stabilizarea stării medicale. Un dosar simplu se închide în două luni, unul complicat poate trece de un an.
Dacă am fost lovit în timp ce mergeam pe bicicletă, mai sunt pieton?
Nu, ești conducător de vehicul, dar situația juridică rămâne foarte asemănătoare. Ești tot terț păgubit față de polița RCA a mașinii vinovate și primești despăgubiri pentru vătămări, pentru bicicleta distrusă și pentru echipament. Diferența apare la analiza culpei, fiindcă ție ți se cer obligațiile din Codul rutier ale unui participant la trafic pe vehicul.
Copilul meu a fost lovit pe trecere. Cine depune cererea?
Cererea o depune reprezentantul legal, adică părintele sau tutorele. Despăgubirea aparține copilului, iar pentru minori practica reține de regulă daune morale mai consistente, ținând cont de impactul asupra dezvoltării și de durata consecințelor. În unele situații, dispunerea de sumele mari cuvenite minorului necesită încuviințarea instanței de tutelă.
Asigurătorul mi-a oferit o sumă mult sub așteptări. Ce fac?
Nu semnezi. Ceri în scris modul de calcul, verifici dacă a fost folosit punctajul traumatologic și dacă au fost incluse toate capetele de cerere, apoi formulezi o contestație argumentată. Dacă tot nu se mișcă, ai la dispoziție petiția la Autoritatea de Supraveghere Financiară și acțiunea în instanță, unde poți cere și penalitățile de 0,2% pe zi. Un raport REMA independent, întocmit de un medic expert evaluator, schimbă de multe ori tonul discuției.
Se aplică decontarea directă și în cazul pietonilor?
Nu. Decontarea directă funcționează între asigurătorii a două vehicule implicate în coliziune și presupune ca fiecare parte să aibă poliță. Pietonul se adresează întotdeauna asigurătorului RCA al vehiculului vinovat.
Tainele bucătăriei pescărești: ciorba de povestit nepoților și delicatesele căzăcești care te cuceresc pe loc
România se poate lăuda cu unele dintre cele mai gustoase rețete de zămuri din pește. Fie că este vorba despre...
„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...
Blocarea angajărilor după gradul de ocupare a paturilor riscă să lovească marile spitale. Avertismentul reprezentanților pacienților
Gradul de ocupare al paturilor nu poate explica singur lipsa acută de personal din spitale, iar blocarea angajărilor pe baza...
RCA-ul acoperă daunele produse unui pieton? Ce spune legea și ce se întâmplă concret după accident
Un cunoscut m-a sunat acum câțiva ani, cam la o oră după ce fusese lovit pe o trecere de pietoni,...
Senatorul USR Irineu Darău, invitat la Interviurile Adevărul
Senatorul USR Irineu Darău este invitatul ediției de marți, 28 iulie, a emisiunii „Interviurile Adevărul”, moderată de jurnalista Irina Petraru. Începând cu...
Dronele doborâte în ultimele zile, semne ale unui iminent atac rusesc? Verdictul experților
Trei drone doborâte în trei zile au pus România în alertă și au readus în prim-plan amenințările generate de războiul...
Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat
Valeria Enache a fost numită în funcția de inspector general al Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC), cu rang de...
-
Actualitateacum 3 zileTrei dintre cele mai periculoase arte marțiale din lume. Cum au fost create pentru supraviețuire și război
-
Actualitateacum 3 zileVești proaste pentru olteni! În timp ce Universitatea Craiova a fost umilită de Dinamo, Levski Sofia a făcut remontada și a devenit lider în Bulgaria
-
Breakingacum 3 zileFostul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, răspuns ironic pentru Vlad Voiculescu, deranjat de afirmațiile privind situația personalului medical
-
Actualitateacum 2 zile360 de sateliți până în 2030. Planul Ucrainei de a reduce dependența de Starlink
-
Actualitateacum o zi
Ilie Bolojan a numit-o pe Valeria Enache la șefia Inspectoratului de Stat în Construcții. Are rang de secretar de stat
-
Actualitateacum 2 zileDeshidratarea pe timp de caniculă: primele semne, câtă apă trebuie să bem și ce greșeli să evităm. Pașii care pot preveni complicațiile
-
Breakingacum 3 zileUn mort și 16 răniți după ce o mașină a intrat cu viteză în mulțime la parada Pride din Berlin
-
Actualitateacum 2 zileHoroscop luni, 27 iulie. Cele patru zodii care încep săptămâna sub o stea norocoasă