Connect with us

Actualitate

Zelenski: Rusia vrea un nou front către Ucraina din Moldova. De ce sunt interesați rușii de Chișinău

Publicat

pe

Zelenski: Rusia vrea un nou front către Ucraina din Moldova. De ce sunt interesați rușii de Chișinău

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că a fost confirmat de țările europene planul Rusiei care prevede înlocuirea conducerii pro-Occident din Moldova. Tot el susține că Moscova vrea să aibă sub control aeroportul din Chişinău pentru a putea transporta soldaţi şi echipamente ca să deschidă un nou front în Ucraina dinspre Transnistria.

Maia Sandu și Volodimir Zelenski / Foto: Arhivă / EPA-EFE

El a explicat de ce ar fi interesaţi ruşii să preia controlul asupra Chişinăului – principalul interes îl reprezintă aeroportul.  

„Ruşii plănuiesc toate acestea de mult timp. Cu toate acestea, Moldova şi Rusia nu au o frontieră de stat comună. Deci, cum ar trebui să-şi pună în aplicare planul (de a deschide dinspre Moldova un nou front în Ucraina – n.r.)? De unde ar urma să trimită acolo trupele şi echipamentul lor? Ruşii au nevoie de aeroporturi pentru asta. Dar acum există un singur aeroport în Moldova, în capitala Chişinău. Aşa că trebuie să folosească acest aeroport şi toate resursele Transnistriei”, a explicat Volodimir Zelenski.

Rusia are staționați în Transnistria aproape 2.000 de oameni și există suspiciuni că ar vrea să deschidă de pe teritoriul Moldovei un nou front către Ucraina. Președintele Ucrainei a fost întrebat într-un interviu pentru „La Repubblica” cum ar reacţiona dacă preşedinta Maia Sandu i-ar cere ajutorul, potrivit News.ro.

„Ea cunoaşte foarte bine situaţia noastră. Ucraina va fi întotdeauna gata să ajute Moldova”, a asigurat Volodimir Zelenski.

Președintele Ucrainei a mai precizat că a primit informații de la serviciul său de spionaj că Rusia vrea să profite de faptul că Moldova nu este membră NATO și nici membră a Uniunii Europene, astfel că ar putea să schimbe conducerea țării. „Am transmis această informaţie preşedintei Maia Sandu. Ea a fost confirmată şi de ţările europene la scurt timp după aceea”.

Comentarii Facebook

Actualitate

Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”

Publicat

pe

Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”

Un spectacol de
circ din regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat într-un moment de panică
generală şi haos, după ce un tigru a sărit în zona spectatorilor, în urma
prăbușirii unei plase de siguranță.

Sursa video: Instagram

Un spectacol de
circ desfășurat duminică, 19 aprilie, în regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a
transformat în momente de panică generală, după ce un tigru a reușit să sară în
zona destinată spectatorilor, în timpul unei reprezentații care implica doi
dresori și trei feline.

Potrivit dailystar, animalele erau separate de
public printr-o plasă de protecție suspendată deasupra arenei circulare. În
timpul spectacolului, însă, structura de siguranță s-a prăbușit brusc,
declanșând haosul: tigrii au început să se agite şi să se lupte între ei, iar
unul dintre ei a sărit din arenă printre scaunele pe care stăteau spectatorii.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Copiii țipau, adulții fugeau panicați”, a fost descris momentul.

Martorii spun că în
sală s-a declanșat o reacție în lanț de panică, în special în rândul familiilor
cu copii, care au început să părăsească în grabă zona din apropierea arenei, în
timp ce organizatorii încercau să calmeze situația și le cereau spectatorilor
să rămână pe loc, pentru a nu agita şi mai mult animalul.

Imaginile surprinse
la fața locului arată momentul în care plasa de protecție cedează, iar unul
dintre tigri ajunge printre spectatori, în timp ce dresorii încearcă să recâștige
controlul asupra situației.

„Oamenii au intrat în panică, așa că personalul a început
să îi liniștească și a evacuat locurile cele mai apropiate de tigru”,
a declarat o sursă citată de presa rusă, povestind că
animalul a alergat printre rânduri, în zone în care nu se aflau spectatori, iar
ulterior a fost readus sub control.

În mod
surprinzător, potrivit relatărilor, o parte dintre cei prezenți ar fi rămas
relativ calmi în anumite momente ale incidentului, în ciuda apropierii
animalului de tribune.

În cele din urmă,
tigrul a fost capturat de dresori și readus în zona de siguranță.

Reacțiile nu au
întârziat să apară. Un spectator a descris momentul drept extrem de periculos.

„A fost un miracol că nimeni nu a fost rănit de acest
tigru scăpat. Ar fi putut fi un adevărat masacru provocat de un animal sălbatic
speriat”,
a spus acesta.

De cealaltă parte,
directorul circului, Nikolai Dovgaluk, a insistat că nu a existat un pericol
real pentru public, explicând că animalele sunt dresate.

„Nu putem spune că
nu a existat absolut niciun risc pentru public, dar aceștia sunt tigri dresați,
adică animale antrenate”, a susținut acesta, minimalizând incidentul şi spunând
că „important este că nu s-a creat panică”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Cu puțin timp
înainte de incident, spectatorii fuseseră invitați la „un spectacol grandios în care forța și grația prădătorilor se îmbină
cu magia unui adevărat circ”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

Publicat

pe

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

CNN a relatat o poveste rară despre supraviețuire, risc extrem și pierdere în care protagoniștii sunt doi frați nord-coreeni – aceștia au reușit să fugă în Coreea de Sud, în 2023, împreună cu întreaga lor familie, o evadare planificată atent vreme de un deceniu.

FOTO SHUTTERSTOCK

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Kim Il-hyeok și Kim Yi-hyeok au dus la îndeplinire ani un plan de evadare minuțios gândit de tatăl lor, decedat între timp; acesta a lăsat în urmă nu doar o moștenire materială, ci și speranța unei vieți în afara regimului nord-coreean. Frații au ajuns în Coreea de Sud după o fugă pe mare, în noaptea de 6 mai 2023, sub acoperirea unei furtuni puternice în Marea Galbenă.

„Nu există speranță în societatea asta… nu există nicio modalitate de a o schimba”, își amintește Kim Il-hyeok cuvintele tatălui său, cel care a venit cu ideea evadării. „Există o lume mare, liberă. Hai să mergem în Coreea de Sud.”

O familie care a învățat să joace un rol

Frații nu proveneau dintr-o familie de pescari. Locuiau departe de coastă, într-un sistem în care orice greșeală putea costa libertatea sau viața. Și totuși, treptat, familia și-a construit o dublă existență.

Unul dintre frați a fost trimis să lucreze pe litoral, unde a învățat meseria de pescar, și-a cumpărat o barcă și a câștigat încrederea autorităților locale, prin construirea de relații și mită.

Pentru a ieși din Coreea de Nord, fugarii trebuiau să traverseze ceea ce este cunoscută drept Linia Limitei Nordice (NLL) – o graniță maritimă tensionată și disputată între Coreea de Nord și Coreea de Sud.

Apele de lângă graniță sunt bogate în viață marină, dar puțini îndrăznesc să pescuiască acolo, întrucât zona este puternic restricționată și atent supravegheată.

Frații au început să pescuiască aproape de linia de frontieră. „Ne întrebam: dacă ne urmăresc, cât de repede ne prind?”, povestește Kim Il-hyeok. 

Astfel, acele incursiuni au devenit repetiții pentru evadare.

„Când eram prinși de patrule, ne tratau ca și cum am fi fost cei mai mari infractori.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Câțiva ani familia a ieșit pe mare sub pretextul pescuitului, simulând rutine care le-au permis să studieze patrulele și reacțiile armatei nord-coreene.

Astfel au detectat un tipar: în timpul zilei, patrulele reacționau rapid, noaptea sau când era avertizare de vreme rea însă, timpii de reacție erau lenți.

Când Kim și fratele său au fost interogați de-a lungul anilor, au repetat de fiecare dată aceeași poveste: mituiseră paznici, implorându-i să-i lase să pescuiască în apropierea zonei NLL, unde captura de pește promitea să fie abundentă.

Familia Kim era considerată înstărită în Coreea de Nord, unde organizațiile umanitare internaționale estimează că peste jumătate din populație trăiește în sărăcie.

„Tatăl meu obișnuia să facă comerț cu antichități, aur și chiar să vândă cărbune transportat cu trenul”, a declarat Kim Il-hyeok pentru CNN.

Familia avea astfel acces la bunuri considerate un lux în Coreea de Nord, precum un televizor cu ecran mare, înregistrat oficial la autoritățile nord-coreene. Dar aveau și unul cumpărat în secret din China, pe care îl țineau ascuns.

Kim povestește că aveau o antenă improvizată din sârmă de cupru pe care o întindeau și o mișcau prin casă până prindeau semnal.

Din locuința lor de lângă granița cu Coreea de Sud, soții Kim puteau urmări 10 canale care transmiteau din Seul, își amintește Kim.

Pe ecran, vedeau o lume care părea ireală: case luminate noaptea, mâncare din abundență, libertate de mișcare.

Tatăl lui Kim a murit înainte ca visul evadării să devină realitate. El le-a lăsat banii copiilor săi, o moștenire care a sporit averea familiei Kim și le-a oferit un scut în fața vremurilor grele.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Din 2015 până în 2020, am condus o afacere care se ocupa în principal de electrocasnice”, a spus el.

Apoi a venit pandemia.

„Am început să vând legume, fructe și produse agricole de bază. În acea perioadă, mulți oameni au murit de foame”, a relatat Kim.

„În fiecare zi auzeam povești despre cineva care murea, era jefuit sau era agresat. Odată am cumpărat orez cu 4.000 de woni (aproximativ 4,44 dolari) pe kilogram și, după o singură noapte, puteam să-l vând cu 8.000 de woni (8,89 dolari) sau chiar 10.000 de woni (11,11 dolari). Afacerea mea a prosperat. Nu am fost singurul. Alți negustori ca mine au câștigat mult mai mulți bani, în timp ce cei care nu aveau nimic au fost încă și mai înfometați”.


Raport: Mii de
femei nord-coreene, vândute ca sclave sexuale în China

Noaptea evadării

În mai 2023, condițiile meteorologice au oferit oportunitatea ideală. Sub acoperirea unei furtuni, nouă membri ai familiei au pornit spre libertate.

Femeile și copiii au fost nevoiți să traverseze inclusiv zone minate, urmând trasee sigure planificate dinainte. Printre ei se afla și soția însărcinată în cinci luni a lui Kim Il-hyeok, alături cei doi copii ai fratelui său, Kim Yi-hyeok  care au fost ascunși în saci de pânză.

„Îi spuneam că trebuie să plecăm pentru copil”, povestește Kim despre perioada în care încerca să-și convingă soția să plece. „O întrebam dacă vrea ca ei să crească aici.”

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Odată ajunși la barcă, familia a navigat cu motorul modificat pentru a reduce zgomotul, încercând să evite detectarea de către patrulele maritime nord-coreene. În timpul traversării, copiii au fost complet tăcuți, într-o atmosferă de tensiune palpabilă.

„În Coreea de Nord, bărbații se pot îmbarca pe o navă, dar femeile nu”, a explicat Kim. „Din punct de vedere legal, dacă o femeie se îmbarcă pe o navă, este imediat suspectată că are intenții necurate, presupunându-se că încearcă să dezerteze.”

„Mergeam încet, în ritmul unui pas alert pe jos”, spune Kim. „La viteza aceea, radarul ne vedea doar ca pe niște resturi plutitoare.”

„Se auzea doar motorul. Și bătăile inimii mele erau mai puternice decât el”, își amintește el. „Era o liniște pe care nu o pot descrie.”

Când au ajuns în apropierea Coreei de Sud, au văzut luminile insulei Yeonpyeong.

Strălucea ca ziua, deși era noapte, își amintește Kim.

După aproximativ două ore pe mare, au trecut linia de demarcație maritimă și au fost interceptați de forțele navale sud-coreene.

Un vas al marinei sud-coreene s-a apropiat și a întrebat prin difuzor dacă au probleme la motor.

„Am răspuns: «Nu, motorul nostru nu este stricat. Suntem pescari nord-coreeni și vrem să dezertăm în Coreea de Sud».”

„Am simțit ca și cum o greutate uriașă mi s-a luat de pe umeri”, a mărturisit Kim.

Libertatea și prețul ei

În Coreea de Sud, familia a început o nouă viață. Totuși, adaptarea la libertate nu a fost ușoară. Unii membri au descris un sentiment de confuzie și chiar senzația persistentă că încă trăiesc în Coreea de Nord.


Dezertorii nord-coreeni, despre viața sub regimul lui Kim Jong-un: „Mai bine mori”

La doar câteva luni după ce au început o nouă viață, familia fost marcată de o tragedie: unul dintre frați a murit într-un accident de scufundări. 

„Vreau să muncesc din greu pentru a câștiga bani, astfel încât să pot susține  educația copiilor mei și să mă asigur că aceștia primesc un nivel ridicat de educație”, spunea Kim Yi-hyeok la aniversarea de un an a nepoatei sale, ultimul său interviu.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pentru Kim Il-hyeok, evadarea rămâne în același timp o realizare și o rană deschisă. Fratele său a trăit doar 10 luni în libertate, iar contrastul dintre planul atent construit și finalul tragic este greu de procesat.

„Nu pare real”, spune Kim.

Și totuși, chiar și în mijlocul pierderii profunde, Kim a ajuns să vadă călătoria în sine ca pe un miracol – o dovadă că supraviețuirea poate duce către noi orizonturi.

Astăzi, el încearcă să își reconstruiască viața, învățând noi meserii și vorbind public despre realitatea din Coreea de Nord. El continuă să-și împărtășească povestea, sperând să aducă lumină asupra unei țări pe care puțini o înțeleg cu adevărat.

„Mă consider unul dintre cei norocoși”, a spus el după nașterea celei de-a doua sa fiice în libertate, în Coreea de Sud.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Publicat

pe

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Iranul a revenit
asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând
menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente maritime și
de un șir de declarații de la Teheran și Washington.

Imagine din satelit a Strâmtorii Ormuz. FOTO: NASA

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iranul a anunțat că
a reintrodus restricțiile în Strâmtoarea Ormuz, la scurt timp după ce declarase
redeschiderea acesteia, într-un context marcat de tensiuni crescute cu Statele
Unite. Decizia vine după ce Washingtonul a transmis că nu intenționează să
ridice blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce Teheranul consideră o
condiție esențială pentru libertatea de navigație.

Situația din zonă a
fost amplificată și de incidente maritime raportate în cursul zilei de sâmbătă,
18 aprilie. O agenție britanică de monitorizare maritimă a transmis că nave ale
Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) au deschis focul asupra unui
petrolier care încerca să traverseze strâmtoarea Ormuz. În același timp,
Reuters a relatat că și o navă sub pavilion indian, încărcată cu țiței, ar fi
fost atacată în aceeași zonă maritimă sensibilă.

Autoritățile
iraniene au confirmat ulterior că strâmtoarea a revenit la „statutul său
anterior
” și se află din nou „sub administrarea și controlul strict al forțelor
armate
”, potrivit comandamentului militar Khatam al-Anbiya.

Teheranul a legat
menținerea acestor restricții de faptul că Washingtonului menţine blocada în
zonă şi a cerut „garantarea libertății
depline de navigație pentru navele care călătoresc din Iran spre alte
destinații și din alte destinații spre Iran”
, notează The Guardian.

Într-o intervenție
făcută în Antalya, în marja unui forum diplomatic, ministrul adjunct iranian de
Externe, Saeed Khatibzadeh, a acuzat Statele Unite că „nu pot să-și impună voința de a asedia Iranul, în timp ce Iranul, cu
bună credință, încearcă să faciliteze trecerea în siguranță prin strâmtoarea
Ormuz”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Iranul cere ca SUA
să facă un pas înapoi în strâmtoare

Pe linie militară,
comandamentul naval al IRGC a transmis, într-un mesaj publicat pe platforma X,
că situația din Ormuz rămâne condiționată de decizia Statelor Unite de a
menține blocada.

„Atât timp cât mișcarea navelor din Iran și spre Iran
este amenințată, statutul strâmtorii Ormuz va rămâne așa cum a fost anterior.
Orice încălcare a angajamentelor de către Statele Unite va primi un răspuns
adecvat”,
a transmis Iranul

Se anunță progrese
în negocieri, dar rezultatele întârzie

În paralel,
negocierile dintre Teheran și Washington continuă într-un climat fragil.
Principalul negociator iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a declarat că
discuțiile recente au adus unele progrese, însă diferențele de opinie rămân
semnificative, în special în privința dosarului nuclear și a Strâmtorii Ormuz.

„Am făcut progrese, dar încă există o distanță mare între
noi”,
a spus el pentru
presa de stat, adăugând că „există unele
chestiuni asupra cărora insistăm… Și ei au linii roșii. Dar aceste probleme
ar putea fi doar una sau două”.

De cealaltă parte,
președintele american Donald Trump a afirmat că Statele Unite poartă „conversații foarte bune” cu Iranul, dar
a avertizat împotriva oricărui „șantaj”
legat de canalul maritim strategic. Ulterior, el a lăudat Israelul, aliat al
SUA, susținând că „alți aliați și-au
arătat adevărata față într-un moment de conflict și tensiune”.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Niciuna dintre părți
nu a oferit detalii clare despre stadiul negocierilor, în contextul în care
armistițiul fragil se apropie de expirare.

Donald Trump a
declarat că blocada americană va „rămâne pe deplin în vigoare” până la un acord
de pace permanent și a sugerat că armistițiul intermediat de Pakistan, cu
termen de expirare miercuri, ar putea să nu fie prelungit.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați” Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”
Actualitateacum 2 ore

Un tigru a sărit în mijlocul spectatorilor la un circ din Rusia. „Copiii țipau, adulții fugeau panicați”

Un spectacol de circ din regiunea rusă Rostov-pe-Don s-a transformat într-un moment de panică generală şi haos, după ce un...

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie
Actualitateacum 9 ore

Planul ingenios prin care doi frați au reușit să fugă din Coreea de Nord: O evadare aproape miraculoasă, urmată de tragedie

CNN a relatat o poveste rară despre supraviețuire, risc extrem și pierdere în care protagoniștii sunt doi frați nord-coreeni –...

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada
Actualitateacum 15 ore

Iranul menține închisă Strâmtoarea Ormuz și cere ca SUA să ridice blocada

Iranul a revenit asupra redeschiderii Strâmtorii Ormuz și a reintrodus restricții, invocând menținerea blocadei americane. Decizia este însoțită de incidente...

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată
Actualitateacum 21 de ore

Noi reguli pentru pensiile din Pilon 3. Cum se pot retrage banii și ce noutăți apar pentru plata eșalonată

Autoritatea de Supraveghere Financiară a emis o nouă normă care reglementează modul în care poate fi modificată modalitatea de plată...

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână” Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”
Actualitateacum o zi

Iranul îl trimite pe Donald Trump la culcare: „Închide telefonul, liniștește-te, nu mai posta nimic și blochează-l pe Bibi o săptămână”

Imediat după postarea triumfalistă a lui Donald Trump pe rețelele sociale privind deschiderea Strâmtorii Ormuz, a venit și replica plină...

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro „Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro
Actualitateacum o zi

„Factură” uriașă pentru Lionel Messi. Copiii l-au băgat la o cheltuială de 600.000 de euro

Familia Messi este stabilită din 2009 în Castelldefels, o localitate liniștită de lângă Barcelona, situată aproape de mare și cunoscută pentru zonele...

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei” Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”
Actualitateacum 2 zile

Vânt de schimbare la Sofia. Mișcarea care amenință vechea clasă politică: „Programul este centrat pe lupta împotriva oligarhiei”

Duminică, 19 aprilie, Bulgaria organizează noi alegeri parlamentare, a opta rundă electorală din ultimii 5 ani. Jurnalistul bulgar Vladimir Mitev...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro