Actualitate
Mintea ne joacă feste. Ce este neurobiologia viselor și ce rol are când ne trezim dimineața cu fața la cearșaf
Puțini dintre noi sunt conștienți de cât de importantă este pregătirea pentru culcare. E necesar să facem câțiva pași simpli, astfel încât agitația, stresul și informațiile negative cu care ne-am încărcat în timpul zilei să nu își facă loc și în visele noastre.
Ca să avem un somn liniștit este necesar să nu ne culcăm stresați sau nervoși FOTO arhivă Adevărul
Fiecăruia dintre noi i s-a întâmplat să se trezează
dimineața cu o stare mentală și emoțională foarte proastă, simțindu-se trist,
frustrat sau chiar furios. Dacă analizăm
ce s-a întâmplat, nu găsim aparent niciun motiv pentru aceste schimbări
radicale de dispoziție. În spatele lor stau însă o serie de acțiuni proprii, de
care de cele mai multe ori nu suntem conștienți.
Când analizăm stările proaste
cu care ne trezim dimineața, este necesar să vorbim despre ceea ce specialiștii
numesc neurobiologia viselor. Și calitatea somnului asigură buna sau proasta
dispoziție de a doua zi. Când vorbim de neurobiologia viselor, e necesar să
spunem că nu există încă o definiție biologică universal acceptată a visului.
Cele
mai multe vise apar în faza REM a somnului și sunt caracterizate prin mișcări
oculare rapide, iar activitatea creierului se aseamănă mult cu cea din starea
de veghe. Studiile științifice au stabilit că oamenii își petrec aproximativ 6
ani din viață visând, adică aproximativ 2 ore în fiecare noapte.
Cele mai multe
vise durează între 5 și 20 de minute. Nici acum nu este clar în ce parte a creierului
își au originea visele și dacă există o singură parte a creierului care
generează visele sau mai multe. Nu s-a aflat încă nici dacă scopul principal al
viselor este legat de corpul sau de creierul nostru.
Ce s-a stabilit cu
certitudine este că în timpul somnului REM se eliberează o serie de
neurotransmițători care fac ca mișcările din timpul viselor să nu pună în
pericol persoana care visează, pentru că neuronii motori sunt inhibați.
Cât durează visele
Visele apar în timpul somnului la intervale regulate
de 60-90 de minute. Primul vis din cursul nopții este cel mai scurt, de 5-12
minute. Următoarele vise cresc ca durată până la 15-20 de minute, iar visele
dinspre dimineață sunt în general cele mai lungi.
„În timpul somnului se
manifestă trei tipuri de activități cerebrale. Prima dată avem prima etapă a
somnului, numit și Nrem, când are loc tranziția de la starea de veghe la
starea de somn, urmează apoi somnul REM, caracterizat prin mișcări rapide ale
ochilor, iar în ultima fază avem somnul profund”, explică psihologul Stelian
Chivu.
Potrivit specialiștilor, somnul REM durează aproximativ 45 de minute și
atunci se resimt stările negative, care continuă să se manifeste și după ce am
adormit. Dacă, de pildă, ne-am certat cu cineva la serviciu sau din familie,
dacă am urmărit filme violente sau de groază, ori știri negative, acestea vor
continua să ruleze la nivel mental și emoțional și în timpul somnului.
„Zona
cortexului prefrontal este foarte activă în perioada somnului și asta face să
fie alimentat cu tot soiul de informații, susținute în general de emoții
puternice negative. Acest lucru are o legătură directă cu mintea noastră
subconștientă, pentru că aceasta preia controlul în timpul somnului”, punctează
psihologul Stelian Chivu.
Inerția somnului
Ceea ce majoritatea dintre noi nu știu este că mintea
subconștientă nu face diferența între adevăr și minciună, real sau imaginar.
Este exact ca un soldat conștiincios, care preia informațiile și le execută pur
și simplu.
Dacă aceste informații sunt gânduri sau stări negative, vor rula
prin intermediul minții subconștiente și ne vor perturba somnul, iar dimineața
ne vom trezi agitați, nervoși și în general cu o stare foarte proastă.
Practic,
mintea subconștientă va comanda organismului nostru să intre într-o stare de
alertă, așa cum se întâmplă în timpul zilei, când suntem nevoiți să facem față
unui pericol, cum ar fi, de pildă, atacul iminent al unui animal sălbatic. Asta
face ca în loc să ne liniștim în timpul somnului, să ne stresăm și mai tare pe
fondul gândurilor și emoțiilor negative care continuă să se manifeste.
„Când ne
trezim dimineața și apar stări de iritabilitate, confuzie, depresie, pierderi
de memorie, chiar stări de rău, avem de-a face cu ceea ce se numește inerția de
somn sau proasta dispoziție. Tocmai de aceea este foarte important ca fiecare
dintre noi să își cunoască centrul de putere. Acesta este cel mai des întâlnit
în zona plexului solar”, spune psihologul Stelian Chivu.
Creierul abdominal
Ceea ce perturbă cel mai mult plexul solar, numit și
creierul abdominal, sunt grijile, fricile, furia, îndoiala și sentimentele
haotice care se manifestă în timpul somnului. Când plexul solar începe să funcționeaze
prost, apar problemele de sănătate, cum sunt durerile de stomac și apoi
afecțiunile gastrointestinale, dar pot fi afectate și ficatul și rinichii.
Există
câteva cauze principale care determină stările proaste când ne trezim
dimineața. Prima dintre acestea este culcatul la ore târzii în noapte, așa cum
obișnuiesc, de regulă, să facă copiii și adolescenții. Pe listă se adaugă discuțiile
stresante și certurile, mesele copioase și alcoolul consumate seara târziu,
precum și filmele violente și știrile negative, așa cum aminteam și anterior.
„Vorbim
practic de o afecțiune în toată regula, ce implică reducerea capacității
cognitive și emoționale după trezire. Ține doar de noi să conștientizăm ce ni
se întâmplă și să adoptăm o serie de măsuri ca să o vindecăm înainte să
somatizeze în fizic, adică să ne îmbolnăvească”, explică psihologul Stelian
Chivu.
Metode simple de reprogramare a minții
Tulburările de somn pot fi combătute prin metode
simple și la îndemâna oricui, programându-ne astfel conștient mintea. Un exemplu de reprogramare a minții este legat
de obiceiul de-a lua masa înainte de culcare.
„Când cineva mănâncă înainte de culcare,
stomacul continuă să digere, să lucreze, și nu permite corpului să se relaxeze
profund. Apare practic un conflict între stomac, care continuă să lucreze în
timpul somnului, și restul organismului care încearcă să se relaxeze, iar pe
acest fond apar dimineața stările proaste”, detaliază psihologul Stelian Chivu.
În același mod acționează filmele agresive și știrile negative, care transmit
mesaje subliminale minții subconștiente, iar informațiile negative continuă să
ruleze în mintea noastră și după ce am adormit.
Ca să scăpăm de această capcană a programelor negative dezvoltate de-a
lungul anilor, e necesar să ne programăm somnul în câțiva pași simpli. În
primul rând, putem folosi lumânări aromate și uleiuri volatile ca să creăm o
atmosferă propice somnului.
Este recomandat ca atunci când suntem foarte
agitați să facem plimbări seara și băi cu sare. Putem adăuga câteva exerciții
de respirație și meditații sau rugăciuni, iar mintea este deja resetată pentru
ca organismul să poată avea un somn liniștitor.
„Dacă facem aceste lucruri
simple în fiecare seară, timp de 30 de zile, cu siguranță nu ne vom mai trezi
dimineața cu stări proaste. Cine se scoală dimineața cu fața la cearșaf, toată
ziua este întors pe dos. Cine se scoală dimineața și zâmbește, va avea o zi
bună și se va putea ajuta atât pe el, cât și pe ceilalți”, încheie psihologul
Stelian Chivu.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum o ziReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum o ziImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




