Actualitate
vivo X90 Pro, cameraphone excelent cu senzor de 1 inch [TECH REVIEW]
vivo X90 Pro este cel mai bun smartphone al companiei pe care l-am testat până în prezent, iar senzorul de 1 inch îl include într-un club select și îl în lista pretendenților la titlul de cameraphone al anului.
vivo X90 Pro. FOTO Adrian Pogîngeanu
Modelul vivo X80 Pro din 2022 a fost o surpriza pentru mine, am fost sceptic la început că o companie nou intrată pe piața din România, necunoscută în continuare pentru mulți, poate face un smartphone flagship atât de reușit.
Și X90 Pro e o surpriză în felul lui, dar una diferită. Adică ștacheta așteptărilor e foarte sus și doar din specificații flagship-ul vivo nu convinge. Adică procesorul nu e Snapdragon, a dispărut zoom-ul optic 5X, ecranul are o rezoluție 1260 x 2800, senzorul de amprenta nu mai e ultrasonic.
La prezentarea globală, când ne-am întâlnit online cu reprezentanții vivo, am ridicat problema acestor diferențe, de fiecare dată răspunsul a fost, parafrazez: smartphone-ul are caracteristicile ajustate în funcție de nevoile utilizatorilor. Nu am înțeles atunci ce voiau să spună.
Și cu toate aceste diferențe hardware, după ce am testat smartphone-ul mai bine de o lună, n-am nici o ezitare să spun că X90 Pro e un produs mai bun decât predecesorul său. Ce urmează va lămuri aceste afirmații.
Să incepem cu un scurt unboxing, în cutie avem: smartphone-ul, cheița SIM, încarcator cu fir, husă transparentă și manual de utilizare, garanție. L-am primit inițial fără încărcător, doar cu fir, de aceea nu apare în clipul video.
vivo X90 Pro are un design elegant și complex, modulul camerei are o formă rotundă, ieșită mult în relief, iar restul spatelui este acoperit cu piele vegană neagră. Versiunea disponibilă de culoare la nivel global, ca și cea testată, este Legendary Black. Zona de creație foto-video, (camere + blitz + specificații și sigla ZEISS) este separată de restul spatelui printr-o bandă metalică strălucitoare care fuzionează pe laterale cu șasiul. Pe banda metalică apare mesajul scris ca de mână Xtreme Imagination și abia lizibil „VIVO | ZEISS Co-engineered”.
vivo X90 Pro are dimensiunile 164.1×74.5×9.3mm și o greutate de 215g. La capitolul construcție are față de sticlă, spate de piele vegană, ramă de aluminiu și certificare IP68 pentru rezistență la apă și praf. Ambele butoane, de pornire / oprire și volum sunt pe partea dreaptă a smartphone-ului.
vivo X90 Pro. FOTO Adrian Pogîngeanu
Se simte o idee mai gros și mai compact decât predecesorul său și am o priză mai bună pe el. Nu se așează perfect orizontal pe masă sau birou din cauza modulului proeminent al camerei, cu toate astea e stabil, nu se balansează.
Ecranul AMOLED cu diagonala de 6.78″, are rezoluție FullHD+ (1260x2800px), 1 miliard de culori, HDR10+ și rată maximă de refresh de 120Hz, ai la dispoziție și o opțiune Smart Switch care schimba rata de refresh în funcție de conținut. Luminozitatea maximă este de 1300 niți, raportul de aspect clasic 20:9, iar densitatea pixelilor de 453ppi.
Ecranul curbat e mare, luminos în orice condiții de lumină ambiantă și interacțiunea e fluidă. Faptul că are o rezoluție modestă este o sabie cu două tăișuri. Pe de o parte la pretențiile de flagship se poartă rezoluții mai mari, pe de altă parte, eu însumi am scăzut pe smartphone-urile personale rezoluția pentru a crește autonomia.
Ecranul dispune și de Ultra Vision Eye Protection Screen, care oferă protecţie prin filtrarea luminii albastre şi prin reducerea fluctuaţiilor de intensitate a luminii, motiv pentru care a primit certificare SGS.
Specificații vivo X90 Pro (V2219)
Modelul testat de vivo X90 Pro este un dual-SIM 5G, cu procesor MediaTek Dimensity 9200, 12 GB RAM, 256 GB de stocare, folosește sistemul de operare Android 13 cu interfață Funtouch OS 13. Are și un procesor independent pentru imagine (ISP – Image Signal Processor) numit V2 cu capabalilități AI înglobate. Conectivitate și porturi:
– Wi-Fi dual-band 802.11 a/b/g/n/ac/6 și Wi-Fi Direct;
– Bluetooth 5.3 cu A2DP, LE, aptX HD;
– poziționare GPS (L1+L5), GLONASS, BDS, GALILEO, QZSS, NavIC;
– NFC;
– port infraroșu;
– USB Tip-C 3.2 cu OTG.
Foto-video pe vivo X90 Pro
Vivo promovează smartphone-ul ca pe un echipament de fotografiere profesionist pe care-l porți în buzunar, subliniind parteneriatul cu Zeiss, o companie veche de 176 de ani, considerată un pionier în domeniul opticii fotografice. X90 Pro are aplicat pe toate lentilele camerelor celebrul strat T* al Zeiss. Tratamentul reduce semnificativ reflexiile, ceea ce ajută la obţinerea de imagini aproape lipsite de artefacte şi alte efecte nedorite. Singurele smartphone-uri din prezent care mai au aplicat acest strat pe lentile sunt Sony Xperia.
vivo X90 Pro modul cameră. FOTO Adrian Pogîngeanu
Modulul dorsal triplu e format din:
– camera principală wide (23mm) cu f/1.75, senzor de 1.0″ (Sony IMX 989) și 50,3 MP cu Dual Pixel PDAF, Laser AF și stabilizare optică (OIS);
– telephoto (50mm) cu f/1.6, senzor de 50 MP, AF, zoom optic 2x și stabilizare optică (OIS);
– ultrawide (unghi de cuprindere 108˚) cu f/2.0, senzor de 12 MP și AF.
Camera frontală e wide (24mm) cu f/2.45 are senzor de 32MP, HDR și filmează până la 1080 cu 60 fps.
Spuneam mai sus la specificații că smartphone-ul are un cip dedicat pentru imagine, creat de vivo.
Cum funcționează V2
Tehnologia ISP-ului îmbunătățește compatibilitatea și funcționalitatea, unitatea de memorie on-chip, unitatea de calcul AI și unitatea de procesare a imaginilor. Tehnologia integrată FIT dual-core oferă o nouă metodă de comunicare de mare viteză între V2 și MediaTek Dimensity 9200. Două cipuri cu arhitecturi și seturi de instrucțiuni diferite pot realiza sincronizarea interconectării dual-core într-o sutime de secundă, permițând coordonarea optimă a datelor și puterii de calcul.
Potrivit vivo, datorită modulului DLA (Deep Learning Accelerator) sau acceleratorului de învățare profundă AI și a SRAM-ului dedicat (unitate de cache de mare viteză și consum redus), V2 are o capacitate de putere de calcul, densitate de putere de calcul și densitate de date de neegalat, îmbunătățind în mod semnificativ capacitatea și viteza de calcul a cache-ului on-chip.
Senzorul Sony IMX 989 de 50,3MP
Este cel mai mare senzor disponibil pe un smartphone, cu pixeli individuali de 1,6µm și filtru Quad-Bayer RGB. Senzorul se află în spatele unei lentile de 23mm f/1.75 stabilizată (OIS) cu sticlă cu transmitanță ridicată (1 sticlă + 7 piese din plastic). Senzorul de 1 inch se mai găsește Xiaomi 13 Pro și pe alte câteva modele care nu ajung pe piața din România.
Galerie de magini cu vivo X90 Pro, pe toate tipurile de lumină și distanțe focale.
Imaginea 1/17:
Imagine cu vivo X90 Pro (10) jpg
Imaginea de la final cu pescăruși e făcută cu zoom 40x.
Dacă știi cum să-l pui în valoare nu există scenariu din care să nu scoți o imagine bună. Fotografiile au detalii bogate, gamă dinamică largă și arată bine în orice condiții de iluminare, ziua sau noaptea. Portretele ies naturale datorită modului Portret în stil ZEISS, bine delimitate de fundal și ai opțiune de cadru larg și cadru strâns pe lângă filtre.
Camera selfie de 32MP utilizează un senzor Quad-Bayer, dar salvează imagini de 32MP în loc de 8MP. Acest lucru înseamnă că detaliile sunt medii, dar totul arată bine – contrastul, gama dinamică, culorile. Redarea subiectului este bună și zgomotul este destul de scăzut.
Ca să lămurim un punct dintre reproșurile de la început, imaginile cu zoom optic 5x de pe X80 Pro au mai puține detalii, contrast și culori mai șterse decât cele cu zoom digital 5x capturate pe modelul curent. Știu că pare contraintuitiv dar e realitatea.
Pe coloana stângă pozele cu vivo X80 Pro și pe dreapta cu vivo X90 Pro.
Vivo X90 Pro suportă înregistrare video pe toate camerele. Cele 2 camere din spate pot filma clipuri video de până la 4K la 60 fps, în timp ce camera principală filmează 8K / 24 fps.
Camera selfie este limitată la capturi de 1080p/ 60fps, dar cum fratele mai mare vivo X90 Pro+ a primit recent o actualizare de firmware care a adăugat suport video 4K pentru camera frontală, este posibil s-o primească și X90 Pro. Stabilizarea electronică este suportată pentru toate camerele și rezoluțiile.
Exemple de clipuri video la rezoluție maximă, 8k /24 fps.
Pe lumina zilei, cu schimbare punct de focus și cu zoom 2x pe final.
Pe noapte, calitatea detaliilor și culorile sunt excelente, în orice moment pui pauză pe filmare poți să-ți dai seama de asta. Diafragmele deschise ale tuturor camerelor, permit înregistrarea de conţinut video 4K HDR pe timp de noapte în culori naturale.
Filmare de zi FullHD 30 / fps, am făcut clipul doar pentru a pune în evidență sunetul, dar e interesant și cum se adaptează focusul.
Ce putea fi mai bun la cameră? Îmbunătățirile sunt mai degrabă în segmentul video, un focus mai stabil la filmările aproape și o stabilizare mai bună pe 8K. Nu am găsit nimic de reproșat pe partea de fotografii.
Autentificare biometrică
Mi-am înregistrat și fața și amprenta încă de la început și merg foarte bine, n-am simțit nici o fiferență la deblocarea cu amprentă față de X80 Pro.
Sunet
Vivo X90 Pro are difuzoare stereo – unul este amplasat în partea de jos a telefonului, în timp ce celălalt se află deasupra ecranului și servește ”pe post de cască” în apeluri.
Difuzorul din ecran are un volum mai redus decât cel de jos, dar este orientat către față, ceea ce compensează inferioritatea sa. Prin urmare configurarea oferă un echilibru excelent al sunetului, indiferent de modul în care ții smartphone-ul.
Difuzoarele stereo sună tare atunci când redai muzică, filme sau te joci. Calitatea audio estefoarte bună – există un bass bun, tonurile de mijloc și vocalele sunt plăcute, iar gama înaltă este prezentată bine.
Gaming
Smartphone-ul zboară în jocuri și se încălzește moderat având un sistem masiv de răcire bazat pe radiator, una dintre cele mai mari soluții pasive prezente pe smartphone-uri. De asemenea are și o aplicație care crește performanța și blochează notificările în timp ce te joci, un ”game booster”.
Am jucat Call of Duty: Mobile peste 20 de minute, pur și simplu nu-mi venea să mă opresc.
Teste sintetice
Rezultatele sunt de top, foarte apropiate de cele obținute cu Snapdragon 8 gen 2. Vezi aici o comparație între cele 2 procesoare, care arată cât de mici sunt de fapt diferențele.
Baterie – Încărcare-Autonomie
Încărcătorul de 120W Dual-Cell este un salt important prin comparație cu cel de anul trecut de 80W, l-am folosit și la laptop. Bateria e și ea mai mare decât în 2022, are 4870 miliamperi oră. Vivă spune că în modul de încărcare rapidă, bateria poate ajunge la 50% în doar 8 minutes şi 10 secunde, iar în modul de încărcare echilibrată bateria ajunge la 100% în 29 de minute.
Desigur sunt rezultate de laborator, diferențele potrivit folosirii însă sunt mai mici de 5 minute față de ce avansează producătorul. Adică până la jumătate se încarcă în 9-10 minute și complet în jur de 33. În testul de autonomie realizat cu PCmark atins 16 ore de ecran aprins, mai mult decât alte smartphone-uri cu baterii de 5000mAh.
Dacă treci de obstacolul brandului mai puțin cunoscut local și de diferențele față de modelul din 2022, vivo X90 Pro este un smartphone excelent la capitolele: performanță, cameră, ecran baterie-încărcare- autonomie. Este perfect? Nu. Merită banii prin comparație cu alte flagship-uri lansate în 2023, cu siguranță da. Merită să-l cumperi? Asta doar tu decizi.
vivo X90 Pro este disponibil în România cu memorie de 12 GB şi spaţiu de stocare de 256 GB, în nuanţa clasică Legend Black, cu partea din spate confecţionată din piele ecologică, începând cu 10 martie. Preţul recomandat de vânzare pentru vivo X90 Pro este 5499.99 lei. În perioada 10.03.2023 – 17.03.2023 cei care achiziționează vivo X90 Pro primesc un discount de 500 lei.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum o ziReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum o ziImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv




