Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

14 martie: Ziua în care s-a născut chirurgul care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“

Publicat

pe

14 martie: Ziua în care s-a născut chirurgul care a salvat mii de copii: „Nu vile, să repari un copil înseamnă fericire“

S-a născut în 1919 scriitorul și omul politic Alexandru Paleologu. În 1929 a văzut lumina zilei marele actor Iurie Darie, iar în anul 1930 s-a născut Alexandru Pesamosca, renumitul chirurg pediatru care a salvat de la moarte mii de copii.

Alexandru Pesamosca, medicul care a trăit pentru copii FOTO Adevărul

1881-Parlamentul a votat Legea prin care România devenea Regat

Ridicarea României la statutul de Regat a fost precedată de proclamarea Unirii Principatelor Moldova şi Ţara Românească, în 1859, precum şi de dobândirea independenţei de stat, în 1877.

Carol I și Regina Elisabeta FOTO Adevărul

Problema transformării României în regat a preocupat neîntrerupt cercurile politice conducătoare de la Bucureşti încă din momentul (dacă nu chiar de dinaintea) semnării Tratatului de la Berlin, la 1/13 iulie 1878. Pe de altă parte, în lumea politică şi diplomatică exista o stare de expectativă generală privind înfăptuirea acestui act; ca un exemplu, domnitorului Carol îi fuseseră adresate, în mod anticipat, felicitări de către Mihail Sturdza, fostul domnitor al Moldovei, aflat la Paris; de asemenea, în şedinţa din 10/22 mai 1877, Dumitru Brătianu îl salutase pe Carol I drept primul rege al României. Presa, atât cea din ţară, cât şi cea din străinătate, vehicula şi ea posibilitatea instituirii Regatului. Din acest punct de vedere, recunoaşterea independenţei statului în plan internaţional, în primul rând de către Marile Puteri, apărea ca o condiţie sine qua non pentru reuşita unui asemenea act istoric. Astfel, alături de o asiduă campanie diplomatică, dublată de măsuri în plan intern, în vederea soluţionării acestei chestiuni, reprezentanţii guvernului liberal de la Bucureşti au desfăşurat inclusiv tratative şi acţiuni având ca obiectiv facilitarea actului în sine“, arată istoricul Codrin Murariu într-o lucrare apărută în publicaţia „Constalaţii ieşene“. Carol I (1866-1914) se va încorona ca rege la 10/22 mai 1881. (14/26)

1919 – S-a născut scriitorul şi omul politic Alexandru Paleologu(m. 2 sept. 2005)

Conu Alecu Paleologu FOTO Adevărul

Povestea lui Alecu Paleologu a început în sânul unei familii boiereşti care, cel mai probabil, are originile în Imperiul Bizantin, ajungând în Ţările Române la începutul secolului al XVIII-lea.  Este unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai apreciaţi eseişti români, critic literar, diplomat şi om politic marcant. Licenţiat în drept al Universităţii din Bucureşti. Referent la Comisia română pentru aplicarea armistiţiului (1944-1945), ataşat de legaţie în Ministerul Regal al Afacerilor Străine (1946-1948). Căutat de Securitate, reuşeşte să scape şi trăieşte în clandestinitate până în 1956, în oraşul Câmpulung, devenind un apropiat al lui Constantin Noica. Cercetător ştiinţific la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, secţia artă veche (1956-1959). Arestat şi condamnat, în lotul Noica-Pillat, la paisprezece ani de muncă silnică (în 1959).

La eliberare (prin decret de graţiere), în 1964, este reintegrat la acelaşi institut, secţia teatru. Membru al Uniunii Scriitorilor (din 1967), secretar literar al Teatrului „C.I. Nottara” din Bucureşti (1967), redactor la Editura Cartea Românească (1970-1976). După 1989, s-a implicat în viaţa publică şi în politică: ambasador al României în Franţa (în 1990 a fost demis după ce şi-a afirmat opţiunea pentru forma monarhică de guvernământ şi după ce s-a solidarizat cu demonstranţii din Piaţa Uni versităţii, declarându-se „ambasador al golanilor”), senator (1992-2004). S-a stins din viaţă la 2 septembrie 2005, în Bucureşti.

1929 – S-a născut actorul Iurie Darie (m. 9 nov. 2012)

Iurie Darie s-a născut în ziua de 14 martie 1929 în Vadul Raşcov din judeţul Soroca, aflat astăzi în Republica Moldova, şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică în anul 1952.

Iurie Darie, un actor senzațional FOTO Adevărul

Debutul cinematografic a avut loc un an mai târziu, în „Nepoţii gornistului“ al lui Dinu Negreanu, avându-i alături pe platourile de filmare pe Marga Barbu şi pe Liviu Ciulei. În anul 1969, a fost ales de regizorul Mircea Drăgan pentru a juca în seria „Brigada Diverse“, alături de actorii generaţiei de aur Toma Caragiu, Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu sau Puiu Călinescu. A interpretat roluri memorabile în peste 40 de producţii cinematografice, printre care „Băieţii noştri“ (1959), „S-a furat o bombă“ (1961), „Vacanţă la mare“ (1962), „Dragoste la zero grade“ (1964), „Atunci i-am codamnat pe toţi la moarte“ (1971), „Fraţii Jderi“ (1974), „Ringul“ (1983), „O zi la Bucureşti“ (1986), „În fiecare zi mi-e dor de tine“ (1987), „Zâmbet de soare“ (1987), „Oglinda“ (1993), „Punctul zero“ (1996), „Triunghiul morţii“ (1999).

Poate unul dintre cele mai importante momente din cariera lui Iurie Darie a fost perioada petrecută la Teatrul de Comedie, unde i-a avut drept parteneri pe marii actori Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. 

Iura, cum îi spuneau apropiaţii, nu numai că a fost unul dintre actorii de aur ai generaţiei sale, dar a fost şi unul dintre cei mai frumoşi bărbaţi ai anilor ’70. 

1930- S-a născut medicul chirurg pediatru Alexandru Pesamosca (m.31 aug/1 sept.2011)

Alexandru Pesamosca, o viață în slujba copiilor FOTO Adevărul

Operații complicate au fost efectuate în România de „Tata Pesi“ sau „Îngerul copiilor“, așa cum era cunoscut doctorul. Nu și-a dorit niciodată să aibă avere, ci doar să poată aduce zâmbetul pe buzele unui copil pe care l-a operat.

Timp de 52 de ani, dr. Pesamosca a luptat ca să îi vindece pe copii. Nimic nu era imposibil pentru medicul care s-a pus în slujba binelui. Căuta în manuale, în revistele de medicină, inventa și nu refuza niciun pacient. Mulți colegi de breaslă l-au criticat pentru că n-a făcut avere, că nu și-a luat o casă. Lor, direct, profesorul nu le-a răspuns niciodată, însă de câte ori avea ocazia, chirurgul spunea: „Nu vile, mașini sau mai știu eu ce rahaturi. Să repari un copil-păianjen, care merge în patru labe, să-i înnădești și să-i cârpești tendoanele și ligamentele și să-l faci biped și sănătos tun, să alerge la tine și să te strângă în brațe, asta înseamnă fericire!”, obișnuia să spună medicul atunci când era întrebat despre avuția sa.

Alexandru Pesamosca s-a născut la Constanţa, la 14 martie 1930, într-o familie cu origini italiene. A urmat studiile primare la Școala Italiană din Constanța, apoi a continuat la Liceul „Mircea cel Bătrân” din oraşul natal, unde a absolvit ca şef de promoţie.

În anul 1954 a absolvit Facultatea de Medicină Generală la Bucureşti, unul dintre profesorii săi fiind reputatul chirurg Dumitru Vereanu.

În urma absolvirii facultății, a fost repartizat la Niculeşti-Jianu, un sat de lângă Feteşti, unde a profesat timp de trei ani medicină pentru adulţi, iar din anul 1957 a profesat ca medic chirurg pediatru la Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu”, devenind ulterior şef de clinică, până în anul 1984. În perioada 1972-1975, Alexandru Pesamosca a realizat primele intervenţii de chirurgie toracică la nou-născut. A lucrat apoi la Spitalul „Marie Curie” (fostul Budimex) din București, unde a şi locuit o bună bucată de vreme, fiind șeful clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică din 1984 până în anul 2000.

1933- S-a născut actorul Sir Michael Caine, a apărut în peste 115 filme și este considerat un simbol al filmului englez

 Cunoscut pentru accentul său distinctiv din sudul Londrei, starul se clasează pe locul 20 pe lista actorilor cu cele mai mari încasări de la box office . Cu roluri principale în filme iconice precum The Italian Job, Get Carter şi Educating Rita, abilitatea de a acţiona a lui Caine este una fără egal. 

Michael Caine(stânga) FOTO Instagram

În trecut, actorul a recunoscut că a dus un stil de viaţă distructiv. Într-un interviu pentru The Sun, el a admis că obişnuia să bea „o sticlă de vodcă şi să fumeze mai multe pachete de ţigări pe zi”.

1946 – S-a născut actriţa Carmen Galin (m. 13 mart. 2020)  

Carmen Galin a fost căsătorită cu Dan Piţa şi a făcut parte dintre acele prezenţe discrete, posedând un şarm şi o naturaleţe aparte. Angajată a Teatrului Mic în perioada 1975-1990, jucând în peste 25 de filme, artista s-a retras din lumina reflectoarelor în 1995, dedicându-se acţiunilor umanitare.

Carmen Galin, o actriță de excepție FOTO Adevărul

Rolul principal feminin, şi unul de excepţie (alături de Victor Rebengiuc), este cel din „Faleze de nisip“ (1983, regia Dan Piţa, scenariul Bujor Nedelcovici, după propriul său roman „Zile de nisip“) – filmul care l-a enervat pe Ceauşescu atât de rău, încât a instaurat cenzura draconică din ultimii ani ai regimului său. Atunci când, în anul 1992, soţul ei a părăsit-o pe Carmen Galin pentru mult mai tânăra Irina Movilă, acesta a fost unul dintre cele două motive pentru care actriţa s-a retras definitiv din lumina reflectoarelor.

Apogeul carierei sale cinematografice avea să fie, însă, personajul Fanny Marcelloni, acrobata de circ din dipticul Elisabetei Bostan „Saltimbancii“ (1981) / „Un saltimbanc la Polul Nord“ (1984), ecranizare liberă după „Fram, ursul polar“, îndrăgitul roman cezarpetrescian, scrisă de Vasilica Istrate. 

1992- A avut loc ceremonia reînhumării rămășițelor pământești ale lui Nicolae Titulescu

Diplomatul român Nicolae Titulescu FOTO Adevărul

Evenimentul a a avut loc la Biserica Sf. Nicolae din Şcheii Braşovului, respectându-se astfel

dorinţa testamentară a marelui diplomat, decedat în Franţa (17 mart. 1941), de a fi

îngropat în România, la Braşov. Nicolae Titulescu a fost unul dintre cei mai de seamă miniştri de externe şi diplomaţi români dintre cele două războaie mondiale. În anii Primului Război Mondial a desfăşurat o intensă activitate în favoarea desăvârşirii unităţii statului naţional român.

Marele diplomat român a fost desemnat prim-delegat al României la Conferinţa de Pace de la Paris, unde a fost semnat Tratatul de la Trianon între Puterile Aliate şi Asociate, pe de o parte, şi Ungaria, pe de altă parte, prin care s-a consfinţit la nivel internaţional unirea cu România a Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului. Totodată a fost conducătorul delegaţiei României la Conferinţa de la Spa, unde a susţinut interesele României. A semnat în această calitate acordul privind reparaţiile datorate de Germania puterilor învingătoare în Primul Război Mondial. României i s-a atribuit un procent care nu corespundea nici moral şi nici material cu eforturile depuse de aceasta în timpul războiului.

2018- A murit Stephen Hawking, fizician, teoretician al orignii Universului și unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani (n.8 ian.1942)

Stephen Hawking FOTO Shutterstock

Celebrul om de ştiinţă a insistat de-a lungul vieţii sale asupra pericolelor la care ar fi expusă civilizaţia umană şi nu a ezitat să descrie în termeni apocaliptici un ipotetic sfârşit al omenirii, mai apropiat decât s-ar putea crede. Stephen Hawking a primit titlul de Comandor al Imperiului Britanic în 1982 şi a fost membrul al Academiei din SUA, iar în dese rânduri a fost comparat cu Einstein.

Decedat în 2018, la vârsta de 76 de ani, cel mai cunoscut om de ştiinţă britanic al timpurilor noastre, Stephen Hawking, teoretician al originii Universului şi unul dintre cei mai mari cosmologi contemporani, a vorbit în repetate rânduri despre pericolele care pândesc omenirea. 

Reputatul om de ştiinţă nu a ocolit nici subiecte extrem de delicate, prin care i-a deranjat profund pe cei religioşi, iar subiectele pe care le-a deschis au provocat de multe ori controverse.

În 2013, cu prilejul unei vizite la Centrul Medical Cedars-Sinai din Los Angeles, Hawking a vorbit despre viitorul rasei umane. El şi-a exprimat îndoiala că omenirea va putea să supravieţuiască pe Terra încă 1.000 de ani, notează Huffington Post.

Hawking a cerut imperios ca oamenii să caute alte alternative, planete locuibile în spaţiu, unde să se mute atunci când situaţia o va impune.

1958 – S-a născut prinţul de Monaco, Albert al II-lea. (65 de ani)

Prințesa Charlene și Prințul Albert de Monaco FOTO EPA EFE

De peste 700 de ani, Casa Grimaldi a domnit în Monaco cu mici întreruperi. Principatul este condus în prezent de prințul Albert al II-lea, chiar dacă nu este decât fiul mijlociu al prințului Rainier al III-lea și al prințesei Grace.

Până s-o întâlnească pe Charlene, actuala soție, și chiar și după aceea, Prințul Albert de Monaco a avut o viață amoroasă complicată. Și în urma acestei vieți complicate au rezultat doi copii din flori (un al treilea nu este recunoscut) și gemenii veniți pe lume în timpul mariajului cu Charlene de Monaco.

Prinţul Albert s-a căsătorit cu fosta înotătoare sud africană Charlene Wittstock  la 1 iulie 2011. Anunţul logodnei a avut loc la 23 iunie 2010. Ei au fost văzuţi împreună de la 10 februarie 2006 când au deschis ceremonia Jocurilor Olimpice de la Torino. Căsătoria civilă din 1 iulie 2011 a fost urmată de o căsătorie religioasă la 2 iulie. La 10 decembrie 2014 s-au născut gemenii Gabriella Thérèse Marie, Contesă de Carladès şi Jacques Honoré Rainier, Prinţ Ereditar de Monaco.

Comentarii Facebook

Actualitate

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

Publicat

pe

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de poliție. Tot pe 23 mai, în 1871, s-a născut Garabet Ibrăileanu, critic și teoretician literar român.

Bonnie și Clyde/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

1430: Ioana D’Arc este capturată de către burgunzi

Supranumită Fecioara din Orleans, Ioana d’Arc este considerată cea mai importantă figură din Evul Mediu francez.

Ioana d’Arc/FOTO: Wikipedia

A afirmat de nenumărate ori că auzea voci de origine divină (considerate astăzi simptome ale schizofreniei), voci care-i porunceau să mobilizeze armata în lupta pentru eliberarea Franței de sub dominația engleză. A condus armata franceză într-o victorie memorabilă la Orléans, care a respins o încercare engleză de a cuceri Franța în timpul Războiului de o sută de ani, scrie Britanica.  

La 14 mai 1430, Ioana d’Arc se afla la Compiègne, unde s-a întâlnit cu arhiepiscopul Renaud de Chartres și cu Louis I de Bourbon. Împreună au mers la Soissons, însă locuitorii le-au refuzat intrarea. În timp ce ceilalți au decis să se retragă, Ioana s-a întors la Compiègne.

Pe 23 mai 1430, ea a respins de două ori atacurile burgunzilor, dar a fost în cele din urmă capturată după sosirea întăririlor engleze. A fost dusă la Margny, iar după capturare, Renaud de Chartres a acuzat-o că a ignorat sfaturile primite. Regele Carol al VII-lea nu a încercat să o salveze.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Pe 30 mai 1431, Ioana d’Arc a fost arsă pe rug în piața Vieux-Marché din Rouen, murind în timp ce striga numele lui Iisus Hristos.

1871: S-a născut criticul și teoreticianul literar Garabet Ibrăileanu

Garabet Ibrăileanu s-a născut la 23 mai 1871, la Târgu Frumos, judeţul Iaşi. Acesta rămâne în istorie pentru activitatea sa de critic şi istoric literar, eseist, pedagog, redactor literar și romancier.

Garabet Ibrăileanu/FOTO: Muzeul Național al Literaturii Române

În 1891, se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi, fiind în paralel şi bursier al Şcolii Normale Superioare, secţia de istorie-filosofie, pe care o termină în 1895, scrie Rador.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

A fost căsătorit, din 5 iulie 1901, cu Elena Carp şi a avut o fiică, Maria, născută în anul 1902.

În anul 1904, Ibrăileanu s-a îmbolnăvit, a devenit neurastenic, având o insomnie permanentă. Din cauza bolii, Ibrăileanu lucra noaptea, se culca în zorii zilei  şi dormea  până la ora trei după-amiaza, păzit de soţie, care avea grijă să nu fie deranjat.

În martie 1906, a fondat la Iaşi, împreună cu Constantin Stere şi Paul Bujor, revista „Viaţa românească”, de care va fi legat toată viaţa.

A rămas la conducerea revistei şi a cenaclului acesteia până în 1933 şi a susţinut, prin publicarea lor în revistă, mai mulţi scriitori, între care M. Sadoveanu, T. Arghezi, Al. Philippide, G. Topârceanu. În anul 1912, devine doctor în litere, cu teza „Opera literară a d-lui Vlahuţă”.

Garabet Ibrăileanu a murit în noaptea de 10/11 martie 1936, la Bucureşti.

1929: Este lansată animația „Karnival Kid” în care Mickey Mouse rostește primele sale cuvinte

„Karnival Kid” („Copilul carnavalului”) este un scurtmetraj animat american din 1929 și al nouălea film din seria Mickey Mouse.

A fost regizat de Walt Disney și animat de Ub Iwerks, cu muzica realizată de Carl W. Stalling.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Prima replică rostită de Mickey este celebra „Hot dogs! Hot dogs!”, vocea fiind asigurată de Carl W. Stalling, și nu de Walt Disney. Expresia avea să inspire ulterior celebra replică asociată personajului, „Hot dog!”.

Scurtmetrajul a fost lansat pe 31 iulie 1929 de Celebrity Productions. După ce The Walt Disney Company și-a schimbat distribuitorul, filmul a fost relansat de Columbia Pictures. De la 1 ianuarie 2025, filmul a intrat în domeniul public.

1934: Faimosul cuplul de gangsteri americani Bonnie și Clyde au fost împușcați de polițiști

Bonnie Elizabeth Parker și Clyde „Champion” Barrow au fost doi infractori americani care au călătorit prin partea centrală a SUA alături de banda lor în timpul Marii Crize Economice, comițând între 1932 și 1934 o serie de infracțiuni precum jafuri bancare, răpiri și crime.

Bonnie și Clyde/FOTO: FBI


Avertismentul antropologului care a contactat un trib izolat din India: de ce izolarea nu îi mai garantează supraviețuirea

Bonnie s-a născut pe 1 octombrie 1910, iar Clyde pe 24 martie 1909.

FBI transmite că cei doi s-au cunoscut în Texas, în ianuarie 1930. Bonnie avea 19 ani și era căsătorită cu un criminal aflat în închisoare, iar Clyde avea 21 de ani și era necăsătorit.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

La scurt timp, Clyde a fost arestat pentru furt și trimis la închisoare. A evadat cu ajutorul unui pistol introdus ilegal de Bonnie, dar a fost prins din nou și reîncarcerat.

Eliberat condiționat în februarie 1932, Clyde s-a întors la Bonnie și a reluat viața infracțională.

În anii următori li s-au alăturat tânărul infractor Raymond Hamilton, fratele lui Clyde, Buck Barrow și soția sa, Blanche Barrow.

Banda a devenit cunoscută în întreaga țară pentru jafurile îndrăznețe și confruntările armate cu poliția. În iulie 1933, Buck Barrow a fost rănit mortal într-un schimb de focuri cu poliția în Iowa, iar Blanche a fost capturată.

Bonnie și Clyde au continuat însă activitatea criminală, reușind de mai multe ori să scape de autorități.

La 13 aprilie 1934, un agent FBI obținut informații potrivit cărora cuplul se ascundea într-o zonă izolată din apropierea localității Sailes, în Louisiana. Autoritățile au aflat că cei doi petrecuseră noaptea de 21 mai 1934 la Black Lake, Louisiana, și urmau să revină în zonă două zile mai târziu.

Mașina în care se aflau Bonnie și Clyde/FOTO: Caters News

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Înainte de răsăritul zilei de 23 mai 1934, polițiști din Louisiana și Texas s-au ascuns de-a lungul unei șosele din apropiere de Sailes. 

Polițiștii au tras aproape 200 de gloanțe, care le-au fost fatale lui Bonnie și Clyde. Clyde a murit în urma primul val, dar Bonnie care se afla în maşina a fost auziţă ţipând în timp ce gloanţele se repezeau asupra ei.

Presa a condamnat felul de a acţiona al poliţiei, mai ales că tâlharii nu erau înarmaţi şi despre Bonnie nu se ştie cu exactitate dacă ar fi săvârşit vreo crimă. De atunci, poliţia este obligată să someze orice persoană înainte de a trage.

1971: Este inaugurat Hotelul Intercontinental din București

Hotelul Intercontinental a fost inaugurat în luna mai a anului 1975. De-a lungul timpului, aici au înnoptat personalități ale lumii și tot aici s-a filmat pelicula „Nea Mărin Miliardar”.

FOTO: Inquam photos/David Muntean

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Terenul unde se află astăzi impunătorul hotel aparținea Mănăstirii Cernica. În secolul al XIX-lea, acesta a trecut în proprietatea familiei Hagi-Moscu.

Clădirea Hotelului Intercontinental a fost construită între 1968-1971, în cooperare cu firma „Intercontinental Hotel Corporation“, având o înălţime de 88 de metri şi 23 de etaje, după planurile unui colectiv de arhitecţi: Dinu Hariton, şef de proiect, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Ştefan Belea. Costurile de construcție s-au ridicat la şase milioane de dolari. 

Inaugurat la 23 mai 1971, hotelul a avut drept prim oaspete un cetățean american. În 2021 a devenit Grand Hotel Bucharest, în urma încheierii contractului de management cu Intercontinental Hotels Group. În prezent, hotelul are 257 de camere și 3 restaurante.


„Călăreții Apocalipsei”, cea mai de temut bandă de războinici din Europa. Se credea că-și vânduseră sufletul diavolului

1992: Magistratul italian anti-mafie, Giovanni Falcone, a fost ucis de clanul Corleonesi cu o bombă

Născut pe 18 mai 1939, în Palermo, Italia, Giovanni Falcone a fost un magistrat italian care și-a dedicat viața luptei împotriva crimei organizate.

Giovanni Falcone/FOTO: Wikipedia

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

ONU scrie că Falcone a dezvoltat o metodă inovatoare de investigație bazată pe principiul „urmărește banii”, aplicată în anchetele financiare care vizau bănci și instituții financiare din Italia și din străinătate.

Falcone a fost unul din principalii organizatori ai Procesului Maxi dintre anii 1986-1987, în urma căruia, din 474 de mafioți acuzați inițial, au fost condamnați 360 pentru crime grave, inclusiv 119 în absență.

Acest proces a reprezentat o lovitură majoră pentru Cosa Nostra, una dintre cele mai periculoase grupări criminale din istoria recentă. Ca reacție, liderul mafiot Salvatore Riina a ordonat asasinarea politicianului Salvatore Lima și a judecătorului Giovanni Falcone. Lima a fost ucis pe 12 martie 1992.

Asasinarea lui Falcone a fost organizată de mafiotul Giovanni Brusca, care a detonat de la distanță 400 de kilograme de explozibil amplasate sub autostrada A29, lângă localitatea Capaci, la 23 mai 1992. În atentat au murit Falcone, soția sa, Francesca Morvillo, și trei polițiști din escortă.

La doar 57 de zile după atentat, colegul său Paolo Borsellino a fost și el ucis într-un atac cu bombă. După cele două asasinate, autoritățile italiene au lansat o amplă ofensivă împotriva Mafiei.

Salvatore Riina a fost arestat în 1993 și condamnat pe viață, iar Giovanni Brusca a recunoscut că a detonat explozibilul. Zeci de mafioți au primit condamnări pe viață pentru implicarea în uciderea lui Falcone.

Anul trecut, în iunie, Brusca a fost eliberat, după 25 de ani de închisoare și patru ani de eliberare condiționată.

Pedeapsa i-a fost redusă deoarece a cooperat cu sistemul judiciar, graţie unei legi promovate chiar de Falcone. Prin urmare, „după ce a executat şi cei patru ani de eliberare condiţionată, este acum un om liber”.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Publicat

pe

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea unei soluții pentru formarea unui guvern stabil.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

Fostul ministru al Sănătății avertizează, într-o postare pe Facebook, că blocajul politic pune în pericol proiecte majore pentru România.

„Cred mult în oameni. În capacitatea noastră de a găsi resurse și de a repara ce pare ireconciliabil, stricat sau iremediabil. De aceea, aici şi acum am decis să transmit un mesaj prin care cer ceea ce pare imposibil de dat: o nouă investiție de încredere în România noastră, a tuturor, pro-occidentală, onestă şi demnă şi performantă”, a scris Rogobete.

Social-democratul subliniază că România are nevoie urgentă de un executiv funcțional:

„Avem nevoie de o țară cu un Guvern funcțional, cu putere de decizie şi curaj”.

Deputatul critică lipsa de responsabilitate a unor actori politici, în contextul în care proiecte de miliarde de euro depind de stabilitatea guvernamentală.

„Refuz să cred că, în momentul critic în care proiecte de miliarde pentru români atârnă de un fir de ață, nu avem maturitatea și responsabilitatea de a renunța la mituri și salvatori mesianici în favoarea unei construcții stabile și funcționale. Am intuiția care îmi spune că, indiferent de emoția de moment, la final, pierdem toți. Deja am început să pierdem. Un singur exemplu: proiecte și parteneriate strategice puse la grea încercare de orgoliile care alimentează lupta politică. Greșit! Dacă mandatele mele publice la ministerul Sănătății m-au învățat ceva este că numai atunci când livrezi ce ai promis poți să generezi încredere. Restul e publicitate sau marketing, cum vreți să-i spuneți. Atunci când ești într-o funcție de responsabilitate publică, orgoliul și confortul tău ajung pe ultimul loc, nu pe primul”, se mai arată în postare.

publicitate„); background-position: center center; background-repeat: no-repeat;”>

„Orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”  

Rogobete face un apel direct către toți politicienii care susțin direcția pro-occidentală a României.

„Am încredere în oameni şi îmi permit să fac un apel public către fiecare politician, om politic, decident, în parte care crede în construcţia României pro-occidentale. Înţeleg că este greu, înţeleg că tranşeele par atât de adânc săpate încât nu poţi ieşi din ele, dar orgoliile mari au, mai tot timpul, mize mici”, a transmis social-democratul.

Fostul ministru avertizează cu pribire la alegerea între responsabilitate și calcule politice.


„Dacă politicienii vor găsi împreună drumul corect şi responsabil acum, românii ne vor aprecia. Dacă alegem calcule meschine, orgolii nesfârşite sau iluzii îndepărtate vom plăti, cu toţii”
.

Amintim că România este într-o criză politică după ce PSD a votat alături de AUR moțiunea de cenzură care a dus la demiterea Guvernului Bolojan. Partidele parlamentare nu au reușit până acum să contureze o nouă majoritate. PSD insistă pentru refacerea fostei coaliții, însă fără Ilie Bolojan ca premier, în timp ce PNL, USR și UDMR cer social-democraților să vină cu o propunere de prim-ministru.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Publicat

pe

De

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea in spitale private, pierderea bagajelor, intarzierile, furtul si schimbarile neasteptate ale planurilor. Caldura, deshidratarea si imbolnavirile gastrointestinale sunt, de asemenea, riscuri frecvente, asa ca verifica daca sunt incluse tratamentele, analizele si medicamentele. Nu trece cu vederea acoperirea pentru evacuare, regulile privind afectiunile preexistente si excluderile pentru excursiile in desert sau pentru inchirieri. Politica potrivita poate reduce mult stresul, iar exista inca multe de stiut despre cum sa o alegi bine.

Acoperire pentru Asigurarea de Calatorie in Africa de Nord

Cand calatoresti prin Africa de Nord, asigurarea potrivita iti poate oferi o adevarata liniste sufleteasca. Poti explora cu mai multa incredere atunci cand polita ta acopera intarzierile de calatorie, bagajele pierdute si schimbarile bruste ale planurilor. Te ajuta si cand te confrunti cu riscuri de furt, constientizarea acestora in pietele aglomerate, gari si hoteluri, unde sa ramai atent conteaza. Daca te indrepti spre coasta, cauta sprijin pentru urgente pe mare, ca sa nu ramai sa gestionezi singur o problema neasteptata. O acoperire buna iti permite sa te concentrezi asupra oamenilor, locurilor si experientelor din jurul tau. Te vei simti mai pregatit, mai conectat si mai putin stresat atunci cand asigurarea ta se potriveste realitatilor din regiune. Asa iti protejezi calatoria si iti mentii sentimentul de apartenenta intact.

De ce conteaza acoperirea pentru spitalul privat

Protectia pentru calatorie este doar o parte din a te simti in siguranta in strainatate; vrei, de asemenea, sa stii unde vei merge daca ai nevoie de ingrijiri medicale. In Egipt si in Africa de Nord, spitalele private ofera adesea servicii mai rapide, personal mai bine pregatit sa vorbeasca engleza si spatii mai curate, astfel incat calatoria ta sa fie mai putin stresanta. Cand polita ta include aceasta optiune, poti alege ingrijirea cu mai multa incredere, in loc sa te ingrijorezi de sistemele publice mai putin cunoscute. De asemenea, te ajuta la selectarea clinicii, deoarece nu esti limitat la cea mai ieftina locatie. Daca ai nevoie de internare de urgenta, asiguratorul te poate indruma catre locul potrivit si iti poate explica procesul de rambursare. Acest sprijin conteaza, deoarece meriti ajutor care sa se simta organizat, respectuos si la indemana atunci cand te afli departe de casa.

Cele mai frecvente despagubiri de asigurare de calatorie in Africa de Nord

Cand calatoresti in Africa de Nord, urgentele medicale in strainatate se numara printre cele mai frecvente cereri de despagubire din asigurare, asa ca te ajuta sa iti cunosti acoperirea inainte sa pleci. Vei dori, de asemenea, protectie pentru bagajele pierdute, deoarece bagajele intarziate sau care nu ajung la timp iti pot perturba rapid planurile. Cu politica potrivita, poti gestiona aceste neplaceri cu mai putin stres si te poti intoarce la a te bucura de calatorie.

Urgente medicale in strainatate

Urgentele medicale pot aparea oriunde, iar Africa de Nord nu face exceptie. De aceea, este important sa stii cum te ajuta asigurarea de calatorie daca te imbolnavesti sau te ranesti in strainatate. Nu esti singur(a) daca o febra brusca, o problema digestiva sau o entorsa te incetinesc; o acoperire buna te poate ghida catre ingrijire rapid. Tine la indemana aceste elemente esentiale:

NecesitateCe faci
Ajutor rapidSuna la linia de urgenta a asiguratorului
Vizita la clinicaUrmeaza pasii aprobati pentru ingrijirea locala
Suport pentru recuperareSalveaza chitantele si rapoartele
PreventieTine-te hidratat(a) si noteaza contactele de urgenta

Cand actionezi rapid, iti protejezi calatoria si linistea. Cu un sprijin clar, te poti concentra sa te simti mai bine si sa revii la planurile tale cu incredere.

Revendicari pentru bagaje pierdute

Daca geanta iti dispare pe drum spre Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, asigurarea de calatorie poate reduce o parte din stres, ajutandu-te sa urmaresti pierderea si sa acoperi inlocuirea articolelor esentiale. Nu esti singur—cererile pentru bagaje pierdute se numara printre cele mai frecvente reclamatii la asigurarile de calatorie aici. In primul rand, anunta problema imediat la compania aeriana si pastreaza toate chitantele, numerele de referinta si notitele. Apoi urmeaza pasii procesului de revendicare cu asiguratorul tau cat mai curand posibil. Daca este doar o intarziere a bagajului, polita ta poate rambursa articole precum produse de igiena, haine si alte lucruri de baza, ca sa poti continua calatoria confortabil. Stai calm, ramai organizat si pastreaza copii ale tuturor documentelor. Cu acoperirea potrivita, te poti simti sprijinit, increzator si gata sa te bucuri din nou de calatorie.

Acoperire pentru boli gastrointestinale si deshidratare

Gastroenteritele pot aparea oriunde, dar reprezinta un risc real atunci cand calatoresti prin Egipt si Africa de Nord, mai ales daca organismul tau nu este obisnuit cu apa, mancarea sau caldura locale. Cu o asigurare potrivita, poti primi ajutor pentru consulturi medicale, analize si medicamente daca apar disconfort intestinal sau deshidratare. Acest lucru conteaza atunci cand problemele simple pot deveni o boala care iti opreste calatoria. Ar trebui sa respecti totusi masurile de preventie: alege mese sigure, spala-te pe maini si bea doar apa potabila. Igiena alimentara buna iti scade riscul, dar acoperirea iti ofera un sprijin suplimentar daca simptomele apar oricum. Te ajuta sa te simti mai putin singur, pentru ca stii ca exista sprijin daca ai nevoie de ingrijire rapida si increzatoare.

Acoperirea pentru insolatie si expunere la soare in Africa de Nord

Cand calatoresti in Africa de Nord, insolatia poate aparea rapid, asa ca ajuta sa cunosti semnele de avertizare, precum ameteala, confuzia si greata. Asigurarea de calatorie potrivita poate acoperi ingrijirea medicala de care ai putea avea nevoie dupa prea multa expunere la soare, inclusiv tratamentul pentru deshidratare sau arsuri severe. Cu planul potrivit, poti explora mai increzator si poti primi ajutor rapid daca caldura devine prea mare.

Simptomele si riscurile insolatiei termice

Insuficienta calorica (insolatia) se poate instala rapid in Africa de Nord, mai ales daca petreci ore lungi la soare direct sau vizitezi zone calde si uscate fara suficienta apa sau umbra. Poti sa te simti ametit, slabit sau confuz, iar pielea ta poate deveni fierbinte si uscata. Urmareste simptomele insomniei, semnele deshidratarii, riscurile insolatiei si complicatiile febrei, deoarece aceste semne se pot suprapune si pot agrava situatia.

  1. Dureri de cap, greata si batai rapide ale inimii
  2. Crampe, oboseala si dificultati de concentrare
  3. Lesin sau confuzie brusca

Daca observi aceste semne de avertizare, ia-le in serios si muta-te imediat intr-un loc mai racoros. Nu exagerezi; te protejezi. Ramanand atent(a), te poti bucura de calatorie cu incredere si te poti simti sustinut(a) oriunde ai merge.

Ingrijire medicala prin expunere la soare

Daca soarele te pune la incercare in Egipt sau in Africa de Nord, asigurarea de calatorie te poate ajuta sa primesti rapid ingrijiri medicale pentru afectiuni cauzate de caldura si expunere severa la soare. Ar trebui sa faci o evaluarea politei medicale inainte sa pleci, ca sa stii costuri tratamentului si ce este inclus. Planurile bune iti ofera acces la o retea clinici, plus spitalizare acoperita daca ai nevoie de monitorizare mai atenta. De asemenea, poti obtine medicamente prescrise, autorizatii pentru rambursare si transporturi de urgenta atunci cand starea ta necesita actiune rapida. Cu asistenta nonstop, nu va trebui sa gestionezi singur o criza. Acest sprijin conteaza cand esti departe de casa si ai nevoie de ajutor clar, raspunsuri calme si ingrijire care se potriveste calatoriei tale.

Vaccinuri si efecte secundare

Inainte sa calatoresti in Egipt sau in alta parte din Africa de Nord, verifica ce vaccinuri iti recomanda medicul si discuta despre posibile efecte secundare ca sa te poti planifica cu incredere. Daca ai afectiuni preexistente, mentioneaza-le din timp, deoarece ele pot influenta programul de vaccinare si raspunsul organismului tau la imunitate. Adu cu tine orice documente necesare, mai ales daca un cabinet sau un control de frontiera cere dovada. Cele mai multe efecte secundare sunt usoare, cum ar fi o durere la nivelul bratului, oboseala sau o febra usoara, si de obicei trec rapid. Te poti simti linistit cu pasi simpli:

  1. Programeaza vaccinarile din timp, astfel incat dozele sa se potriveasca cu calendarul tau.
  2. Intreaba ce simptome sunt normale si cand trebuie sa ceri ajutor.
  3. Tine evidenta documentelor la indemana, ca sa fii pregatit si sustinut.

Cu putina pregatire, te vei simti informat si binevenit.

Cum sa alegi asigurarea de calatorie pentru Africa de Nord

Atunci cand alegi o asigurare de calatorie, acoperirea pentru evacuare medicala, deoarece in zone indepartate si pe distante lungi chiar si problemele mici pot deveni mari. Apoi, analizeaza limitele de acoperire pentru ca ingrijirile medicale, furtul si intarzierile de calatorie sa fie suficiente pentru planurile tale. Nu sari peste regulile privind afectiunile preexistente, deoarece o excludere ascunsa poate ramane sa te lase neasigurat chiar atunci cand ai cel mai mult nevoie de ajutor. Citeste cu atentie excluderile din polita pentru activitatile de aventura, excursiile in desert si masinile inchiriate. Daca te alaturi altor calatori, alege o polita care se potriveste itinerariului comun si ofera tuturor liniste. Cu polita potrivita, te poti concentra pe calatorie si te poti simti increzator, sprijinit si pregatit pentru Africa de Nord. pentru Africa de Nord, incepe prin a potrivi polita cu calatoria ta, nu doar prin a alege cea mai ieftina optiune. Verifica mai intai

Intrebari frecvente

Aceasta asigurare este valabila daca fac o escala in alta tara?

Da, de obicei este valabil si la escala, daca polita acopera tranzitul; verifici insa conditiile pentru companiile aeriene, daune conexiuni, pierdere bilete si intarziere zboruri, ca sa te simti linistit.

Acopera polita pierderea pasaportului sau a actelor?

Da, polita poate acoperi pierderea pasaportului sau a actelor, daca include acest beneficiu. Verifica conditiile, iar pentru Pierderea bagajelor si despagubire urgenta, primesti sprijin rapid si te simti in siguranta.

Este Inclusa Asistenta In Limba Romana?

Da, de multe ori ai asistenta in limba romana, daca polita o include. Verifici limba asistentei si acoperirea pentru comunicare inainte sa pleci, ca sa te simti in siguranta si inteles.

Poti extinde asigurarea dupa ce am plecat in calatorie?

Da, poti solicita prelungirea politei dupa data plecarii, dar depinde de conditiile de acoperire si de aprobarea asiguratorului. Verifica cate zile raman si trimite o notificare insurerului cat mai repede; uneori este necesara acceptarea inainte de expirare.

Acopera asigurarea sporturile nautice sau safariul?

Da, uneori, dar tu trebuie sa verifici polita: sporturile nautice si safari-ul pot avea limitari. Cauta Riscuri de sanatate, acoperire medicala, Costuri evacuare si repatriere urgenta, ca sa calatoresti linistit.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Actualitateacum 2 ore

23 mai: Ziua în care au fost uciși Bonnie și Clyde, celebrul cuplu de gangsteri americani

În ziua de 23 mai 1934, celebrul cuplu de gangsteri americani Bonnie Parker și Clyde Barrow a fost împușcat de...

Actualitateacum 9 ore

Alexandru Rogobete critică blocajul politic: „Avem nevoie de un Guvern funcțional. Orgoliile mari au mize mici”

Deputatul PSD Alexandru Rogobete a făcut vineri, 22 mai, un apel către clasa politică, solicitând renunțarea la orgolii și găsirea...

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut
Actualitateacum 10 ore

Asigurare de Calatorie pentru Egipt si Africa de Nord – Riscuri Specifice de Cunoscut

Cand calatoresti in Egipt si in Africa de Nord, vei avea nevoie de o asigurare care acopera urgentele medicale, ingrijirea...

Actualitateacum 15 ore

Desemnarea viitorului premier trebuie să ţină cont de problemele urgente ale României

Sper că aşa îşi pun problema desemnării viitorului premier preşedintele Nicușor Dan şi consilierii săi. Ce trebuie să rezolve viitorul...

Actualitateacum 21 de ore

Iranul își reconstruiește baza industrial-militară mai repede decât se anticipa. Producția de drone a fost deja reluată, arată rapoartele SUA

Teheranul a reluat deja o parte din producția de drone pe parcursul armistițiului de șase săptămâni început la începutul lunii...

Actualitateacum o zi

AUR a dat în judecată Guvernul pentru a modifica legea finanțării partidelor. Soluția Curții de Apel București

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a încercat să obțină în instanță anularea unor articole din normele de aplicare ale Legii...

De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta   De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta  
Actualitateacum o zi

De ce tot mai multe companii aleg soluții ERP pentru companii din România și cum identifici cel mai bun ERP pentru afacerea ta  

Companiile trebuie să transmită date către ANAF aproape în timp real. e-Factura și SAF-T implică formate stricte și termene clare....

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro