Actualitate
Marina Constantinescu: „La Revoluție am fost foarte inconștientă, dar responsabilă de visul meu“ | INTERVIU
Cu un trecut în care familia i-a fost persecutată de comuniști, dar cu un spirit liber „hrănit“ de părinții săi, criticul de teatru și realizatoarea TV Marina Constantinescu a fost mereu o rebelă luptătoare.
Marina Constantinescu, critic de teatru și realizatoare TV
Chiar dacă a gravitat mereu în jurul a
tot ceea ce înseamnă artă, Marina Constantinescu (56 de ani) a explorat și chiar a
coordonat pragmatic încercările și etapele vieții sale. A făcut alegeri asumate
– ca atunci când și-a dat seama, în facultate, că nu va urma o carieră în
învățământ, la catedră –, și-a susținut mereu principiile și credințele – spre
exemplu, orientarea monarhistă –, nu a „abdicat“ atunci când s-au ivit hopuri –
scoaterea de pe post, în două rânduri, a emisiunii „Nocturne“ –, a clădit ori
de câte ori a putut, dar mai ales în proiectul de care numele îi rămâne
iremediabil legat: Festivalul Național de Teatru.
Despre toate acestea, dar și despre copilărie
și părinți desprinși din filme, despre relația specială cu fiul său, pianistul
Luca Rusu, despre provocările din timpul pandemiei, despre prietenii adevărate,
Marina Constantinescu a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru
„Weekend Adevărul“.
„Weekend
Adevărul“: Se spune despre primii ani ai copilăriei că sunt definitorii pentru
adultul de mai târziu, că atunci se formează toată structura lui, iar ce se
adaugă pe parcurs sunt tușe. Cum era copilul Marina Constantinescu?
Marina
Constantinescu: Pentru
mine, copilăria a fost un mic paradis. Am fost un copil foarte, foarte timid
până târziu. Am luptat cu această problemă și cu lipsa mea de comunicare, dar
am avut noroc, pentru că am un frate cu un an mai mic decât mine și am crescut
ca o structură gemelară. El era mai extrovertit și am fost dată în grija lui,
să spunem. Jucam fotbal doar ca să fiu cu fratele meu. Orice aș fi făcut, doar
ca să fiu și eu cu el, pentru că altfel eram singură. În plus, îl adoram. Am
numai amintiri minunate din copilărie: familia și valoarea familiei,
disciplina, educația, aventurile, excursiile, marea, munţii, petrecerile,
dezbaterile literare, cultul prieteniei. Şi, mai presus de orice, iubirea
necondiţionată. Sigur că după aceea urmează și munca ta, adaosurile și rafinările
tale. Este un joc ce nu se termină niciodată în acest imens puzzle al vieții.
Problema e că n-ai toate piesele pe masă de la început, ca să lucrezi la acest
puzzle, trebuie să aștepți să treacă vremea, ca să adaugi, să completezi, să
construieşti imaginea. Imaginea din desen este viaţa, parcursul. Pentru mine,
copilăria este baza a ceea ce sunt și, în orice caz, este partea de lumină din
mine. Deși eram foarte conectată la tot ceea ce se întâmpla – datorită
părinților mei, prietenilor părinților mei – mi se părea că se poate trece prin
infern pentru că ei există și știu cum să facem lucrul ăsta. Nu ni s-a ascuns
deloc adevărul, familiile părinților mei au fost încercate, ca multe, băgate în
pușcărie, cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan, li s-au luat averile. Poate că și
de asta accentul a căzut întotdeauna pe libertatea interioară și pe ceea ce
poți și trebuie să acumulezi, ca ax esenţial. Nu neapărat material, pentru că
asta se poate pierde. Tata nu ne spunea că pot veni comuniștii și îți iau tot,
ne spunea că poate să vină un cutremur în urma căruia rămâi fără absolut nimic.
Asta era imaginea pe care el o fabrica pentru noi şi pentru ceea ce ar putea să
fie mai rău.
Marina Constantinescu, în copilărie FOTO Arhivă personală
Ce
erau părinții dumneavoastră?
Tatăl meu a fost inginer proiectant
naval, a făcut Exploatare nave și porturi, asta este titulatura exactă. A
construit tot ce înseamnă partea aceasta de exploatare a multor porturi. Cred
că proiectul lui major este Portul Constanța. Este proiectul lui vast, modern,
suplu, cu foarte mare implicare, a durat foarte mulți ani, iar experiența lui
de unic specialist în țară și-a spus cuvântul. A făcut porturile de la Galați
și Brăila, porturi pe Dunăre, un mare pasionat al acestei profesiuni pe care nu
și-a ales-o decât din disperare, întrucât în București nu mai avea voie să dea
admitere. Nu mai avea casă și a căutat o facultate din provincie, undeva să-și
piardă urma, iar facultatea aceasta tocmai se înființa la Galați. Și a devenit
pentru el vocație și destin. Iar mama mea a făcut Chimie, la Universitatea din
București. L-a avut, printre alții, profesor pe Nenițescu (n.r. – Costin D.
Nenițescu, fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România).
La examenul cu domnia sa a avut nota maximă. Povestea cu multă mândrie despre
el și pentru că Nenițescu a refuzat să-i dea doctoratul Elenei Ceaușescu.
Revoluția…
pierdută?
Familia
dumneavoastră a avut mult de suferit din cauza comuniștilor?
Familia maternă, foarte mulți din
Severin, verișori primari au fost duși în Bărăgan, cu domiciliul obligatoriu
acolo. Pe linia paternă, bunicul meu a luptat pe Frontul de Est, împotriva rușilor,
unde a fost rănit și nu a apucat să întoarcă armele, deci a devenit dușman al
poporului. Ca şi fratele bunicii mele paterne. Astea au atârnat în dosarele
părinților mei. Pe linia tatălui meu au fost liberali, pe linia mamei,
ţărănişti. Mama mea nu a fost membră de partid și avea foarte mult umor, într-o
inconștiență maximă. Era un personaj, de fapt, fiecare dintre părinții mei a
fost un personaj – și cuplul, o sumă de personaje (râde). Mamei i se spunea Gelso, de la personajul Gelsomina, din
„La strada“ (n.r. – celebra peliculă premiată cu Oscar, a lui Federico
Fellini). Era foarte expresivă, ca un clovn trist care își schimbă stările la
comandă. Ştia să facă foarte mult haz și de istoria recentă, și de ce trăia.
Părinţii mei au fost oameni foarte liberi și ne-au crescut așa, cu casa
deschisă, cu prieteni, cu petreceri, cu baluri născute din nimic, doar din
imaginație. Poate că aproape dezinteresul pentru acumulări materiale cu orice
preţ le susţinea starea asta. Uneori nu era mai nimic pe masă, dar peste tot în
casă se auzea o muzică extraordinară, se dansa și prietenii erau acolo. Urcam
pe munte, dormeam în cabane, la priciuri, am înotat în mare, am mers la schi,
am băut vin fiert. Viața mea cu ei a fost foarte, foarte intensă, și variată, și
nebună-nebună, cu anume inconştienţă pe alocuri. Datorită lor, am trăit
pasional… Poate și de asta, despărțirea mea de ei a fost atât de dură și cu
urmări până azi. Este un fel de punct: viața mea până acolo și de acolo
încoace. Mă bucur mult că totuși au apucat să petreacă câțiva ani cu fiul meu
şi cu nepotul meu, băiatul fratelui meu. Familia fratelui meu este stabilită în
Canada de aproape douăzeci şi şapte de ani. Noi am locuit într-un bloc, în
Cartierul Pajura… În apartamentul acela eu nu am mai intrat după moartea lor.
Ați
fost crescută cu un anumit tip de libertate pe care puțini și-l permiteau pe
vremea aceea. Dar libertatea reală a venit, practic, odată cu Revoluția. Cum
ați trăit-o, cum ați perceput-o?
Eu le sunt recunoscătoare părinților
mei, pentru că noi am învățat de la ei valoarea libertății și a demnității, a
faptului că trebuie să-ți spui punctul de vedere și să ți-l aperi cu argumente.
Asta am făcut,și am avut norocul că și la liceu, dar și la facultate am avut
profesori, somități europene, care ne-au învățat și ei ce înseamnă demnitatea și
să fim verticali, deci să fim liberi. Nu m-am gândit niciodată că se va
întâmpla ce s-a întâmplat în 1989, mi se părea ceva fără sfârșit întunericul în
care trăiam și dezastrul în care ne afundam din toate punctele de vedere. Totuși,
parcă ceva din interiorul meu aștepta lucrul ăsta și de aceea am și plecat
țintă, să fiu acolo… Deși știau foarte bine care sunt riscurile plecării din
casă în zilele acelea, o singură dată ne-au spus – de fapt, nu ne-au spus,
ochii lor ne-au rugat să nu mai ieșim, dar nu s-au putut opune și am plecat
acolo unde simțeam că este nevoie de noi. Întotdeauna luna decembrie este
complicată emoţional pentru mine. Sunt oameni care au murit, n-a ieșit nimeni
să moară, pe mine nu m-a scos nimeni pe stradă, dar am sperat, am crezut în
ceva și, când trec pe lângă Cimitirul Eroii Revoluției, îmi dau seama câtă
durere este încă în familiile lor și câtă nedreptate. Ce am sperat noi atunci
nu s-a dus până la capăt. Poate am luat-o prea repede, din nou, pe o cale greșită.
Chiar dacă au fost momente foarte dure și foarte nedrepte în televiziune, nu am plecat
Ați
luat calea jurnalismului după facultate, la începutul anilor ʼ90. Cum au fost
acei ani?
Eu nu sunt jurnalist. Ştiu că pe
Wikipedia așa sunt prezentată. Nu știu să lupt cu Wikipedia şi să mai modific
din erori. Am cunoscut jurnaliști importanți, cu foarte puţini am rămas
prietenă până astăzi, alţii au murit. În anii 1990 era o efervescență a
profesionalismului în acest domeniu. Eu am crezut că am să rămân după
terminarea facultății la mine, la Facultatea de Litere, și am să fac
lingvistică. Aşa cum îmi sugera profesorul meu Emanuel Kant Vasiliu. Sau Mihai
Marta. Şi profesorul meu Eugen Simion îmi vorbise despre o colaborare pe care
să o avem la catedra sa. Știam, însă, că nu prea aş fi vrut să fac învățământ.
Pe urmă, cu cel universitar am cochetat mai multă vreme. În fine. Devenea,
însă, o problemă dacă nu m-aş fi prezentat la un post de profesor. Nu eram prea
convinsă că am să mă duc să predau la şcoală. Părinții mei strângeau bani ca
să-mi plătească studiile. Așa era pe vremea lui Ceaușescu, dacă nu te prezentai
la post, la repartiție, trebuia să-ți achiți studiile, că statul a investit în
tine. Mă rog, mi se părea corect. Dar, exact în timpul acela, Ion Rațiu a
înființat „Cotidianul“ și suplimentul „Litere, arte, idei“, condus de Dan C.
Mihăilescu și Tania Radu, care căutau oameni. Acolo am început să fac
interviuri cu artiști și de acolo a început apropierea mea foarte clară de
teatru. De atunci a început drumul meu în lumea aceasta, în care chiar cred că
teatrul este cel care m-a salvat. La „Nocturne“ am învățat arta dialogului,
relaţia dintre cel care invită şi cel care este invitat. Arta dialogului este
ceva care a lipsit din România, din toate punctele de vedere. Fiindcă tocmai
asta nu era permis, dialogul. Eram „încarcerați“ în unități mici, în familie,
în grupuri mici, pentru că dialogul înseamnă provocarea minții, să mergi în
adâncime, să descoperi, să te descoperi. Unde se permite asta într-o țară cu
regim dictatorial? Nicăieri! Și cred că de asta m-a atras și mă atrage să aflu
povești, e o mare provocare pentru mine și cred că de asta și durează
„Nocturne“ de atâta timp, pentru că e ca în „O mie și una de nopți“.
Iosif
Sava, o întâlnire definitorie
În
toată „construcția“ aceasta, în care existau deja în viața dumneavoastră și presa
scrisă, și teatrul, și radioul, televiziunea a venit ca o alegere firească?
S-a întâmplat tot pe filiera
lingvisticii. Mihaela Macovei, un redactor remarcabil al Televiziunii Române, a
făcut o emisiune, „Limba noastră“, și i-a rugat pe profesorii noștri de la
facultate să recomande studenți meritorii care să lucreze cu ea. Am fost
recomandată și eu, iar împreună cu Mihaela Macovei am făcut acest format.
Scriam scenariile și exemplificam cu mici filmulețe. Partenerul meu de atunci
era Marian Râlea; juca rolul unui
personaj care vorbea foarte prost românește. După aceea, comentam şi explicam
academic aceste greșeli. Cam așa am început. Esențială în viața mea a fost
întâlnirea cu Iosif Sava, pe care eu l-am cunoscut înainte de 1989, când am
făcut practică la radio. După ce el nu a mai fost în TVR, dorința lui a fost să
facem cumva o ștafetă, să rămân eu acolo. Nu știu dacă televiziunea a fost o
alegere, eu am fost fascinată de radio, am făcut parte dintr-o echipă minunată
la Radio Europa Liberă. Dar Iosif Sava
întotdeauna mi-a spus: „Să vii aici, să rămâi aici, la televiziune se poate
face cultură“. Și, chiar dacă au fost momente foarte dure pentru mine și foarte
nedrepte în televiziune, nu am plecat. Am avut oferte, toate ofertele posibile,
le am și azi, dar nu am plecat pentru că mi s-a părut că trădez dacă fac așa
ceva.
Emisiunea
„Nocturne“ are 20 de ani de existență, cu excepția unor ani în care… nu a
existat. Ce credeți că s-a întâmplat atunci, cum vă explicați decizia scoaterii
ei de pe post? Câți ani ați lipsit?
Suficient de mulţi cât să mă îmbolnăvesc
de faptul că nu am înțeles de ce. Nu cred că a fost nimic politic. Poziția mea
politică este foarte clară, din 1990 încoace. Nu am alte opțiuni decât cele
cunoscute. La putere s-au succedat toate formațiunile politice și eu nu am avut
niciodată treabă cu lucrul ăsta. Am venit cu numele meu în televiziune și cu
tot magnetismul lui. Am adus ceva acestei instituții… Cred că sunt lucruri pe
care n-am să le înțeleg niciodată, de aceea nici nu știu să explic… Pe mine
nu m-a cenzurat nimeni, niciodată, nu am fost întrebată niciodată ce invitați
am. Dacă au fost niște reguli în campaniile electorale, să nu invităm anumiți
oameni implicaţi, nu am invitat. În două rânduri am fost scoasă foarte brutal
de pe post, fără niciun argument, fără nicio discuție. Dar nu am înțeles și nu
înțeleg nici până astăzi de ce s-a întâmplat asta. De ce, de pildă, mutau
emisiunea tot mai târziu, a fost și la 12 noaptea, nu erau reluări. Pe urmă,
schimbau ziua, ora, apăreau reluări, dispăreau. Nu era promovată nicicum. Un
fapt lipsit de demnitate, lăsând la o parte lipsa de profesionalism. În tot
acest timp dificil, pentru mine a fost important că echipa mea, minuscula mea
echipă, regizorul Aurel Badea şi „asistenta“ mea Oana Cucuruzeanu, a rămas
împreună cu mine și am traversat acest infern împreună. Cu multă suferinţă, dar
împreună. Fără să abdicăm de la niciunul dintre principiile noastre și, mai
ales, fără să ne pierdem bucuria. Iar asta este foarte greu când ți se întâmplă
lucruri de genul acesta. Înseamnă că sunt un om norocos, pentru că lucrez cu
oameni la fel ca mine.
Imaginea 1/5:
Marina Constantinescu Nocturne jpg
Între
televiziunea tradițională și YouTube
Credeți
că „Nocturne“ este o bulă, în sensul bun?
Trec anii și în bulă (râde). Poate la un moment dat – da,
pentru că „Nocturne“ e foarte „meteo“-dependentă de mine, de stările mele, de
perioadele vieții mele, de ce mi se întâmplă mie în mod direct, de experienţele
mele. Poate uneori am trăit mai în bulă, alteori am ieșit din bulă și
„Nocturnele“ odată cu mine. Nu cred că este o emisiune de nișă, a avut invitați
foarte, foarte variați, de aici, de afară. Mulți spun că este o emisiune despre
teatru, gândindu-se, probabil, la profesiunea mea de critic de teatru, dar nu
e. Au fost invitați extraordinari din România, din lumea asta toată, au fost
oameni cu poveşti, fascinanţi, de toate profesiunile. Foarte rar văd emisiunile
în timp real. Când încep, ies, mă plimb, mă agit, mă uit tot timpul la ceas ca
să ştiu cînd se termină. La momentul difuzării fac implozie de emoţie. Săptămână
de săptămână. Nu neapărat în studio, când le înregistrăm, deşi sunt trase în
regim de direct. Le revăd după o vreme cu mare concentrare. Unele mi se par
atât de proaspete, atât de sincere, cu un anumit tip de emoție și de
mărturisire, de învăluire, de viu şi atât de fragil, de sensibil…
Televiziunea
tradițională trece acum printr-o perioadă de reevaluare, pentru că publicul
începe să consume din ce în ce mai mult online…
Știu că există o
„deplasare“ a publicului către online. Probabil că e mai la îndemână, așa cum
cred că audiobookul devenise, la un moment dat, un mijloc mai comod de a te
informa, adică, în loc să citești, asculți. Citirea unui roman și când stai la
stop e o formulă a societății de consum, cred. Poate că nu e cea mai rea, poate
că nu-i cel mai rău să asculți un roman citit de Victor Rebengiuc sau însemnări
citite de Andrei Pleșu, în loc să asculți știu eu ce muzică sau să te cerți cu
cineva sau să țipi și să înjuri în trafic. Poate că nu-i cel mai rău lucru să
„stai“ în acelaşi spaţiu, în intimitate, cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu,
Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marius Manole… Poate că este o societate
care își ia altfel informațiile, este alt tip de mimetism, alt tip de sinteză.
Poate că e totul mai la îndemână. Ai un telefon, apeși pe un buton și asculți
un podcast. Deși, și emisiunile mele se pot urmări la fel (râde). Apeși un buton și pe YouTube începe o poveste minunată!Şi
nu-ți mai vine să ieși din ea.
Pino a provocat în mine împingerea
tuturor limitelor, dincolo de orice frontieră
Ați spus despre
2021 că a fost unul dintre cei mai grei ani din viața dumneavoastră. Aţi mai
spus că 2021 a fost anul în care ați pierdut un prieten foarte bun, pe Ion
Caramitru. Ce a însemnat această pierdere și pentru dumneavoastră, la nivel
personal, și pentru lumea teatrului?
Marina Constantinescu: 2021 a fost anul
unei muchii de cuţit. Poate că şi pentru asta am iubit anul 2022 atât de mult.
De special… Aveam vârsta băiatului meu, 23 de ani, când l-am cunoscut pe Ion
Caramitru. Un împătimit de citit, venea la noi la facultate, adus de profesoara
mea de Teoria literaturii, Antoaneta Tănăsescu. Făceam analiză pe text, la
poezie. De multe ori îi copiam poezii, din cărți sau, mai ales, din manuscrise,
de la Biblioteca Academiei, când el nu a mai avut acces acolo. Ion Caramitru
vedea lumea prin ochii noștri foarte analitici, cu știința analizei pe text.
Atunci, i se deschideau alte perspective asupra textului. Din perioada
studenţiei mele a început o prietenie foarte lungă, până la sfârșit, cu o
dinamică aparte, nu o prietenie calmă. Am avut perioade de mari furtuni. Era
interesant că mai nimeni de lângă noi nu își dădea seama că noi suntem în
perioada aceea de război rece, în care, de fapt, nu vorbeam. Dar felul în care
susțineam anumite lucruri în care credeam amândoi, le susțineam pasional, îi
făcea pe toți să creadă că suntem, evident, bine. Am luptat pentru principii
amândoi. L-am însoțit în multe lucruri radicale și fundamentale, pe care le-a
făcut la UNITER și în lumea noastră. Politic vorbind, am fost monarhiști
amândoi, știu despre el lucruri pe care, din păcate, lumea nu le știe, ce a
făcut ca ministru pentru patrimoniul UNESCO, pentru legislație, cum l-a adus pe
Prințul Charles aici, cum l-a decorat Regina Elisabeta a Marii Britanii. Am
fost foarte apropiați, atâţia ani de zile, cu perioade de răceală, în care
niciunul nu l-a trădat pe celălalt și, mai ales, principiile în care am crezut.
Pino a provocat în mine împingerea tuturor limitelor mele, dincolo de orice
frontieră. Și pentru asta am să-i fiu toată viața recunoscătoare, pentru că el
a intuit în mine ceea ce nici eu nu ştiam, neavând prea mult timp să mă
privesc, să mă analizez. Am fugit de multe ori în ultimii ani să stau de vorbă
cu mine, să mă văd. Sunt foarte aspră cu mine și foarte critică și cumva fugeam
de încă o judecată. Am muncit enorm. N-am avut nici concediu prenatal, postnatal,
am scris cronica în fiecare săptămână pentru „România literară“, uneori,
înregistram în spital rubrica pentru Radio
Europa Liberă, am filmat şi două, trei ediţii „Nocturne“ în aceeaşi zi, îl
duceam pe Luca la şcoală, îl luam, mergeam peste tot cu el, pe urmă, la pian,
concursuri, pregătire aici, afară, la schi, la înot, la patinaj… Eu fugeam de
mine, iar Pino a înţeles asta şi m-a ajutat să mă descopăr. Foarte interesant
cum am funcționat. M-a ajutat să descopăr lucruri incredibile, puteri
incredibile. Știu că a fost foarte mândru… S-a supărat că am plecat, că n-am
mai vrut să continui ceva… că am plecat de la „Centrul Sava“, că n-am vrut să
facem echipă la Naţional, la UNITER… Este o pierdere foarte mare pentru mine,
pentru că el acoperă, ca și un părinte, o perioadă foarte lungă din anii mei și
cu multe lucruri complicate din viața mea. Era atât de discret și un prieten
adevărat. Știai că ce vorbești cu el sau ce vorbește el cu tine acolo rămâne.
M-a năucit dispariția lui. Ce a însemnat pentru ceilalți… încă nu mi-am
consumat stările mele în legătură cu dispariția lui. Însă cred că, în timp, tot
mai mulți își vor da seama cât îi datorează lui Pino. Numai cine nu vrea să
facă ceva și nu încearcă să construiască, numai acela nu greșește. În rest,
suntem o țară de comentatori și tot mai puțin de „constructori“. Poate că
oamenii mai au nevoie de timp să-și dea seama că Pino nu a fost doar un actor,
doar președintele UNITER, doar ministru al Culturii…
Ion Caramitru și Marina Constantinescu
Ați
spus că a fost supărat atunci când ați plecat. Este vorba despre plecarea
dumneavoastră din poziția de director al FNT? De ce s-a întâmplat acest lucru?
Nu pot să spun până la capăt, pentru că
încă este undeva în mine, băgat într-un sertar. Trebuie să scot sertarul acela și
să purtăm o discuție intimă. Întotdeauna a fost greu la Festival, pentru că
trebuia să fac multe lucruri în același timp, nu doar direcția artistică. Un
festival nu înseamnă doar o listă de spectacole, înseamnă o structură. I-am
construit această structură, am construit principiile, mi-am construit o
echipă, om cu om. Luni de zile studiam oamenii până să aleg pe cineva. Toate
astea mergeau împreună cu discuțiile şi negocierile cu primarii de toate
culorile, cu prim-miniștri de toate culorile, miniștri ai Culturii de toate
culorile. Am abordat povestea asta și cu o nebunie… cu o transă, cu spirit
ludic. Ieşind din realitate. Intrând într-un fel de ficţiune. Acolo ştiu să mă
descurc mai binişor… Cred că așa am fost și la Revoluție: foarte inconștientă,
dar responsabilă de visul meu, până la urmă. Am luptat să fac ca lucrurile
astea să se întâmple. Nu cred că am obosit, pentru că ar fi trebuit să obosesc
după primul an, când am preluat acest festival fără buget, fără nimic. L-am
făcut brand de țară, a fost primul festival de teatru care a avut Înaltul
Patronaj al Președintelui României. Era enorm totul, dar nu cred că m-a pus jos
nimic din munca asta efectivă, ci, poate, anumite chestiuni umane. Cel mai tare
mă dor rănile provocate de oameni… Pino nu a crezut atunci când s-a
întâmplat, deşi îl anunţasem cu un an înainte că nu mai rămân, că nu mai
prelungesc cu încă un mandat, nu m-a lăsat să scriu nicio scrisoare de „la
revedere“ către breaslă, după atâția ani. Pentru că el tot spera că o să mă mai
convingă să rămân. A fost foarte greu, deși eu cred că el a înțeles. Dar nu
voia să plec și eu nu mai puteam să rămân.
Vă
mai vedeți implicată în FNT?
Dacă mi se cer sfaturi, păreri,
consultări, în măsura în care am timp sau pot, o fac. Însă doar atât.
Dar
a rămas o parte din dumneavoastră acolo…
O parte foarte importantă, cu niște
întâmplări extraordinare. Mă gândesc dacă „a fost sau n-a fost“, vorba lui
Porumboiu. Ce întâlniri, ce spectacole, ce profesioniști, ce nume, oamenii de
lângă mine… A fost o avangardă începută de mine în 2005-2006-2007. Noi nu
cred că eram pregătiți pentru o ștachetă fixată atât de sus. Acum, Bucureștiul
merită marile spectacole de teatru, de dans, concertele, expoziţiile, pentru că
oamenii circulă mult, văd, sunt informaţi, pregătiţi. Atunci erau nepregătiți.
E greu să faci avangardă. Dar e minunat dacă poți.
Doamne, dar cum virusul ăsta lovește numai în locurile de artă, de educație şi de cultură? Ce grijă are el să nu lovească acolo unde sunt bani, unde circulă banii, unde se fac banii.
„Cu
fiul meu am învățat și exercițiul răbdării și al tăcerii“
Marina Constantinescu și fiul său, Luca
Luca,
fiul dumneavoastră, a venit pe lume când nu mai credeați în această șansă. Ce
considerați că i-ați dat, mai important, mai valoros, ca părinți?
Luca are o structură hipersensibilă,
este foarte inteligent, îți poate face o analiză foarte lucidă asupra unei
situații, o „radiografiază“. Cred că i-am transmis respectul față de niște
principii de viață. Sper. Este un om bun. Funciarmente bun. Așa s-a născut.
Este un om interesat de oameni, de umanitate, de problemele lumii, implicat.
Chiar și atunci când nu mă înțeleg cu fiul meu, îmi dau seama că semănăm foarte
mult, văd în el mult din ceea ce eram eu tânără. Chiar și militantismul,
dorința de dreptate. A învățat la școală, în Scoția, pe lângă muzică la cel mai
înalt şi mai rafinat nivel, cât de important este, de pildă, să faci
voluntariat, acolo sunt învățați de mici să facă lucrul acesta. Îmi place de el
că este un fel de Prâslea cel voinic, care vrea să răstoarne pământul și să-i
dea o ordine normală. Ca să găsim merele de aur.
Cum
vă seamănă?
Are culorile mele. Este rebel, ca mine.
Cu gura mare. Are inițiativă. Exact așa mi se părea și mie că pot să schimb
lumea. Că într-o zi lumea se va schimba și datorită mie. Este foarte devotat în
prietenii, prietenilor. Este în stare să facă lucruri nebunești pentru prieteni
și așa eram și eu.
Și
când nu vă-nțelegeți cu el, din ce motive nu vă înțelegeți?
A fost o perioadă lungă în care nu am
stat împreună, fiindcă el a plecat mic de acasă. A câștigat o bursă completă de
studiu în Scoţia, la un colegiu privat, de elită, din Edinburgh. Avea 16 ani și
jumătate când a plecat. A plecat un puștiulică și s-a întors un bărbat. Am
făcut împreună lockdownul și o parte din pandemie. Nu mai regăseam copilul meu,
băiatul meu, ne speriam în casă unul de celălalt, la ore aiurea. Sigur că se
gândea: „Oare ce vrea mama asta de la mine, sunt mare! Eu trăiesc singur de
atâția ani, cum să mă întrebe unde mă duc, când vin, pune-ți căciula, mănâncă“.
Aici au început diferențele. N-am prins chiar în plin adolescența lui, pentru
că era în Scoția, dar am prins maturizarea lui. Eu știu că nu i-a fost ușor și
nu poate să fie ușor să pleci mic, fragil, singur. Nu știu dacă l-am răsfățat
sau alintat, pentru că a crescut cu niște reguli, unele mai dure chiar. Mă
gândesc că nu i-a fost ușor să trăiască într-o cameră cât o chilie, la un
colegiu sever din Marea Britanie. Să urmeze după aceea Conservatorul Regal din
Glasgow, la pian, al treilea din lume ca ştachetă şi cotă în lumea muzicală. A
fost un decalaj de timp, ca o întârziere. Deşi am făcut o oarecare navetă la
Edinburgh şi la Glasgow. Nu doar pentru momentele grele sau frumoase… Am fost
tot timpul în legătură, dar nu împreună non-stop, ca până la plecare. Au
început anumite disensiuni, până ne-am pus în armonie, în realitatea timpului
în care trăim și, implicit, a vârstelor pe care le avem. Niciunul nu mai este
cel de acum șase ani. Poate unele lucruri le vedem diferit, avem polemici, dar
asta nu mă deranjează. Şi nici pe el. Am învățat și exercițiul răbdării și al
tăcerii în ceea ce îl privește. Ceea ce nu este cel mai uşor lucru de pe pământ.
Cu Luca am trecut miraculos peste lockdown. Ne-am apropiat mult, am gătit
amândoi, am cântat, am dansat, am aranjat cele mai frumoase mese, cu
sfeşnice… ne-am ajutat prieteni bolnavi. Am luptat pentru ei. Şi Luca m-a
susţinut cu iubire şi cu înţelegere. Tremurând şi el pentru viaţa fiecăruia,
pentru toţi prietenii noştri doctori, expuşi total.
Cât
a lovit pandemia în cultură, în artă, în teatru?
O mare încercare a fost faptul că nu am
înțeles de ce în pandemie educația, arta și cultura au fost îngenuncheate și
pedepsite. În malluri, oamenii puteau să meargă în voie, să mănânce, de pe litoral
vedeam imagini cum nu cred că am mai văzut vreodată, cu zeci de mii de oameni
băgați unii într-alții. În schimb, la teatru, în sălile de concert, în orice
spațiu de artă trebuia să purtăm măști, era distanțare. Azi aflam că avem voie
doar 30% în sală, mâine 50%, toți ne testam. Artiștii se testau, intrările erau
restricționate, măsurile respectate… Și am zis: Doamne, dar cum virusul ăsta
lovește numai în locurile de artă, de educație şi de cultură? Ce grijă are el
să nu lovească acolo unde sunt bani, unde circulă banii, unde se fac banii. Pe
mine asta m-a pus jos. Faptul că am fost, mondial vorbind, îngenuncheați fără
drept de exprimare, fără posibilitatea de a ne face profesiunea. Doar fiindcă ești
din lumea asta… Lumea asta care, de fapt, face mintea liberă. Dar asta este
cam periculos…
Actualitate
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de bani pe litru, în timp ce benzina a rămas aproape neschimbată la unii operatori. Dincolo de revenirea accizelor, prețurile nu sunt explicate doar de taxe sau de evoluția cotațiilor internaționale.
Carburanții s-au scumpit imediat după anularea reducerii accizelor. Foto AEI
Piața românească
se încadrează în cele trei scenarii analizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), însă
nivelul actual al prețurilor ridică întrebări privind
fiscalitatea, concurența și modul în care sunt formate prețurile
la pompă, a declarat pentru „Adevărul” expertul în energie Dumitru Chisăliță.
România nu depinde integral de petrolul din
import
Una dintre principalele concluzii ale studiului AEI este că
România nu este dependentă exclusiv de petrolul importat, așa cum
se afirmă adesea atunci când sunt justificate scumpirile
carburanților.
În cazul motorinei, aproximativ 16% este produsă din
țiței extras în România, iar restul de 84%
provine din țiței importat și rafinat în țară.
În cazul benzinei, ponderea producției interne este și mai
mare: 35% provine din țiței extras în România,
iar 65% din țiței importat și procesat în rafinăriile
românești.
Potrivit studiului AEI, această structură ar trebui să
funcționeze ca un amortizor în perioadele în care cotațiile
internaționale cresc puternic, deoarece o parte importantă din
materia primă nu este cumpărată la prețurile pieței
internaționale.
Prin urmare, susține AEI, prețurile carburanților nu ar trebui
să urmeze automat fiecare fluctuație a petrolului sau a produselor
petroliere tranzacționate pe piețele externe.
Trei scenarii arată cât ar trebui să coste
carburanții
Pornind de la costurile de extracție, rafinare, transport,
distribuție și comercializare, AEI a construit trei scenarii
privind prețurile teoretice ale carburanților.
Primul scenariu, bazat exclusiv pe costurile
efective și pe o marjă comercială de 10%, indică un preț mediu
de 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Al doilea scenariu ia în calcul faptul că între
momentul cumpărării țițeiului și vânzarea produsului finit
există un decalaj de aproximativ o lună. Folosind cotațiile
produselor petroliere de acum 30 de zile, rezultă un preț mediu de
9,01 lei/litru pentru motorină și 8,69
lei/litru pentru benzină.
Al treilea scenariu folosește cotațiile
internaționale actuale și conduce la un preț teoretic de 9,99
lei/litru pentru motorină și 8,88 lei/litru pentru
benzină.
Potrivit lui Dumitru Chisăliță, primul scenariu nu înseamnă
că toate companiile ar putea vinde la același preț.
„Fiecare lanț de benzinării are propria marjă de profit. La o
medie de 10%, pornind de la costurile reale de extracție, rafinare,
transport, distribuție și comercializare, ar trebui să avem un
preț mediu de circa 8,58 lei/litru pentru motorina standard și 8,31
lei/litru pentru benzină.
Dar vorbim de o medie, pentru că Petrom are un cost mai mic
pentru că produce în România, în timp ce Socar are un preț mai
mare, pentru că produce în afară, iar dacă ar vinde cu 8,6
lei/litru ar fi pe pierdere.
Per total, benzinăriile din România se încadrează ca prețuri
în cele trei scenarii pe care le-am luat în calcul”, a declarat
Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Cum se compară teoria cu prețurile reale din
benzinării
Analiza AEI arată că, în ziua expirării măsurilor de criză,
OMV și MOL au majorat prețul motorinei la 9,60 lei/litru,
în timp ce Petrom a urcat la 9,54 lei/litru.
Din majorarea de 38 de bani aplicată de OMV și MOL, 36
de bani reprezintă revenirea accizei la nivelul anterior măsurilor
de criză, iar aproximativ 2 bani pot fi explicați
prin eliminarea plafonării adaosului comercial.
Petrom a aplicat o strategie diferită. Motorina s-a scumpit cu
numai 32 de bani, ceea ce înseamnă că societatea a absorbit
aproximativ patru bani din impactul fiscal.
În același timp, la momentul realizării studiului, Rompetrol și
Lukoil nu modificaseră încă prețurile față de ziua precedentă.
Potrivit AEI, aceste diferențe demonstrează că piața nu
reacționează uniform și că există spațiu comercial pentru
decizii diferite.
Motorina este cu peste un leu peste scenariul
bazat pe costurile efective
Comparația dintre cele trei scenarii și prețurile reale este
una dintre cele mai importante concluzii ale studiului.
Motorina comercializată la 9,54-9,60 lei/litru
este cu aproximativ 1,02 lei peste scenariul bazat pe
costurile efective și cu aproximativ 59 de bani
peste scenariul construit pe costurile de aprovizionare de acum o
lună.
Motorina ar putea costa 9,60 lei/litru la 1 iulie
În schimb, ea este foarte apropiată de scenariul maxim,
construit pe baza cotațiilor internaționale actuale.
Situația este diferită în cazul benzinei.
Prețurile de 8,62-8,68 lei/litru sunt cu numai
aproximativ 20 de bani peste scenariul bazat pe costurile efective și
chiar sub nivelurile rezultate din celelalte două scenarii.
Concluzia AEI este că piața motorinei reacționează mult mai
agresiv la evoluțiile externe decât piața benzinei.
De ce motorina se scumpește mai repede
Potrivit studiului, explicația nu ține doar de structura
aprovizionării, ci și de cerere.
Motorina este combustibilul folosit de transportul rutier,
agricultură, construcții și logistică, ceea ce înseamnă că
orice majorare se transmite rapid în costurile economiei și
ulterior în inflație.
Tocmai de aceea, susține AEI, diferența dintre costurile
teoretice și prețurile practicate ridică întrebări legitime
privind mecanismele concurențiale din piață.
Faptul că Petrom a absorbit o parte din impactul fiscal, iar alți
operatori au avut strategii diferite demonstrează că nu toate
scumpirile sunt inevitabile și că există spațiu pentru decizii
comerciale diferite.
Chisăliță: România are prețuri apropiate de
Vestul Europei, deși produce petrol
Președintele AEI atrage atenția asupra unui paradox.
Deși România este al doilea mare producător de țiței din
Uniunea Europeană, prețurile carburanților sunt apropiate de cele
din statele vest-europene și peste nivelurile din multe țări din
regiune.
„Prețurile din România se aliniază mai mult țărilor din
Vestul Europei, ceea ce nu e normal și ar fi trebuit să avem
prețuri similare țărilor vecine precum Bulgaria și Ungaria”, a
declarat Dumitru Chisăliță pentru „Adevărul”.
Potrivit datelor analizate de AEI, motorina costă aproximativ
1,85 euro/litru în România, față de 1,588
euro în Bulgaria, 1,603 euro în Polonia,
1,579 euro în Slovacia, 1,661 euro în
Cehia și 1,774 euro în Ungaria.
În schimb, România se apropie de state precum Austria, Franța
sau Belgia, deși dispune de o producție internă importantă de
țiței.
Carburanții, mai scumpi chiar și cu acciza redusă. De ce plafonarea nu a ajutat șoferii. Economist: „Singurul efect a fost eliminarea unor jucători din piață”
„Nu e normal, asta nu e concurență”
Chisăliță spune că reacția aproape simultană a marilor
companii după expirarea măsurilor de criză ridică semne de
întrebare privind concurența.
„Miercuri dimineață, primul lanț de benzinării care a
scumpit motorina a fost Petrom, urmat îndeaproape de OMV, Rompetrol
și Lukoil.
Nu e normal, asta nu e concurență”, a declarat expertul pentru
„Adevărul”.
În opinia sa, faptul că operatorii pot adopta politici
comerciale diferite arată că prețurile nu sunt dictate exclusiv de
taxe sau de cotațiile internaționale.
„Prețurile reflectă o realitate care se regăsește în cele
trei scenarii, dar ridică și semne de întrebare legate de taxarea
din România, legate de concurență și legate de modul de formare a
prețurilor”, a adăugat acesta.
Ce măsuri ar putea stabiliza piața
În opinia președintelui AEI, stabilizarea prețurilor nu depinde
doar de evoluția pieței internaționale.
Acesta consideră că sunt necesare trei direcții de acțiune:
Actualitate
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie să se pregătească din timp de pace pentru un astfel de scenariu. Acesta este principalul mesaj transmis la conferința „The Road to Ankara. Eastern Flank Priorities”, organizată la București de Centrul Agora pentru Democrație, unde oficiali NATO, decidenți politici și experți militari au avertizat că războiul din Ucraina schimbă fundamental modul în care statele își construiesc apărarea.
Exercițiu de tragere organizat de NATO. FOTO: Ministerul Apărării
Generalul-maior Adrian Ciolponea, reprezentant în Europa al Comandamentului Aliat pentru Transformare (SACT REPEUR) și totodată românul cu cea mai înaltă funcție în cadrul NATO, a arătat că provocarea Alianței nu mai este doar creșterea bugetelor pentru apărare, ci transformarea acestor fonduri în capabilități reale. El a vorbit și despre programele Alianței dedicate dezvoltării tehnologiilor pentru drone și sisteme anti-dronă, inclusiv inițiativa LCI-X, în cadrul căreia sunt testate noi tehnologii în poligoane din România, Finlanda, Lituania și Olanda. Generalul a explicat cât de rapid evoluează acest domeniu, subliniind că armatele trebuie să se adapteze într-un ritm fără precedent.
„Trebuie spus că dronele nu mai sunt o tehnologie marginală. Ele acoperă un spectru larg de misiuni, de la cercetare și recunoaștere până la atac, război electronic și lovituri de precizie. De asemenea, sunt utilizate în domenii care anterior nu erau asociate cu acest tip de platforme, inclusiv comunicare, retransmisie de semnal sau suport pentru conștientizarea situațională în timp real. În prezent, vorbim despre aproximativ zece tipuri principale de misiuni pe care dronele le pot executa, un lucru care acum câțiva ani nu era posibil. Mai mult, volumul de utilizare crește exponențial. Se estimează că, în Ucraina, numărul dronelor ar putea ajunge la aproximativ 80 de milioane până în 2027, iar Federația Rusă încearcă să țină pasul cu acest ritm, în ciuda constrângerilor de cost și producție”, a afirmat generalul NATO.
Potrivit generalului Ciolponea, peste 228 de companii europene activează deja în domeniul dronelor și al sistemelor anti-dronă, însă doar aproximativ 10% reușesc să dezvolte soluții integrate care să acopere întregul lanț operațional, de la detectare și identificare până la neutralizare.
„Primul avantaj major al dronelor este costul redus și capacitatea de a fi utilizate în număr mare împotriva unei ținte. Al doilea este ritmul rapid de evoluție. Dronele se schimbă constant, atât din punct de vedere software, cât și hardware, ceea ce produce o transformare mult mai rapidă decât în cazul sistemelor militare tradiționale. Avem o schimbare de paradigmă: nu mai vorbim despre cicluri lungi de utilizare a unui sistem de armament, ci despre evoluții rapide, iterative, în care designul și software-ul devin decisive. Acest lucru face ca adaptarea să fie esențială. În acest context, aproximativ 228 de companii europene activează în domeniul dronelor și contradrone, însă doar o mică parte dintre acestea, aproximativ 10%, dezvoltă sisteme complete, integrate, capabile să includă detecție, clasificare, urmărire și neutralizare, fie prin mijloace cinetice, fie non-cinetice, integrate în sisteme coerente de comandă și control. În paralel, ACT a dezvoltat și un studiu important împreună cu industria și mediul academic, denumit FNX, un studiu privind creșterea stabilității și eficienței operaționale. Acesta analizează 20 de categorii de capabilități și evaluează integrarea sistemelor autonome și semi-autonome în forțele armate”, a explicat generalul NATO.
„Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară”
Cel mai puternic avertisment al generalului a vizat capacitatea NATO de a răspunde unui atac masiv cu drone. În opinia sa, Alianța nu dispune încă de doctrine și structuri adaptate unui asemenea tip de conflict.
„Dar pe timp de război, și mai ales pe timpul unui război viitor, se schimbă total situația, iar forțele și populația trebuie pregătite pentru războiul viitorului, care include sisteme autonome performante, care acționează în roi. Și pentru asta nu mai există la ora actuală o doctrină foarte clară, sau nu avem concepte și structuri distincte care să ne permită să luptăm contra unui atac masiv al dronelor. Gândiți-vă că, în Ucraina, la ora actuală, forțele ucrainene doboară undeva la 600-700 de drone pe seară. Un astfel de volum, pentru că acum ne impactează orice forță NATO, fără o pregătire corespunzătoare, nu am face față unui astfel de atac”, a explicat Adrian Ciolponea.
Generalul a precizat că Ucraina reușește în prezent să intercepteze aproximativ 90% dintre dronele lansate de Rusia, însă a subliniat că inclusiv stabilirea zonelor în care acestea trebuie interceptate reprezintă încă o problemă asupra căreia statele NATO trebuie să ajungă la o poziție comună.
Ambasadorul SUA la București: România are un rol strategic în Marea Neagră și a contribuit la evitarea unei crize alimentare globale
Lavinia Teodorescu: Lipsa sistemelor de supraveghere este principala vulnerabilitate
Lavinia Teodorescu, expert în cadrul Statului Major Militar Internațional al NATO și absolventă a Universității Harvard, a arătat că una dintre cele mai mari vulnerabilități ale flancului estic este lipsa unor capacități suficiente de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR).
„Când un incident cu drone are loc, reacția imediată este adesea aceea că nu a fost detectat la timp. Iar motivul pentru care nu l-am detectat, sau nu suficient de devreme, ține de lipsa unor capacități adecvate de intelligence, surveillance and reconnaissance, ISR. Multe dintre dronele moderne sunt ele însele platforme foarte capabile de recunoaștere, ceea ce complică suplimentar situația. De aceea, una dintre prioritățile flancului estic ar trebui să fie investiția în capacități ISR și în modalități mai eficiente de colectare a informațiilor, astfel încât să nu depindem exclusiv de resurse externe”, a explicat Lavinia Teodorescu,
Ea a atras atenția și asupra unui paradox al apărării moderne. România dispune de sisteme performante pentru apărarea aeriană la mare altitudine, însă rămâne vulnerabilă în fața dronelor ieftine, care zboară la joasă înălțime și sunt folosite pe scară largă în Ucraina.
Un alt subiect abordat de Lavinia Teodorescu a fost controlul infrastructurii critice europene și dependența de tehnologii și componente produse în state care nu împărtășesc interesele strategice ale NATO.
„Suntem cu toții conștienți că porturi, aeroporturi, infrastructuri critice și chiar infrastructuri digitale din Europa sunt deținute sau dezvoltate de actori din state care nu sunt aliniate complet cu direcțiile noastre strategice. Acest lucru poate limita capacitatea noastră de a acționa independent din punct de vedere strategic. De aceea, este esențial să păstrăm controlul asupra infrastructurii critice, atât fizice, cât și digitale. Iar zona digitală este, în prezent, una dintre cele mai expuse”, a subliniat experta.
De asemenea, Lavinia Teodorescu a atras atenția asupra problemelor de mobilitate militară din regiune, arătând că numeroase drumuri și poduri nu respectă standardele NATO pentru transportul echipamentelor grele.
„Peste 70% dintre victimele din Ucraina sunt provocate de drone”
Președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Pavel Popescu, a subliniat că războiul din Ucraina demonstrează fără echivoc rolul decisiv pe care dronele îl au pe câmpul de luptă.
„Datele din Ucraina arată foarte clar că un procent extrem de mare din victime este cauzat de utilizarea dronelor. În funcție de perioadă, vorbim de variații între 70 și 90%, ceea ce confirmă că, dincolo de discursurile strategice, realitatea de pe teren este dominată de aceste tehnologii. Comunicarea prin sateliți pe orbită joasă schimbă, la rândul ei, infrastructura de comunicații. Este o transformare profundă, care afectează atât modul în care societățile civile comunică, cât și modul în care forțele armate își asigură reziliența și protecția. Din acest punct de vedere, schimbarea nu este incrementală, ci structurală”, a transmis Pavel Popescu, președintele ANCOM.
7 riscuri majore pentru România
Prioritățile României pentru Summitul de la Ankara
Simona Cojocaru, director al Direcției Politici de Apărare din Ministerul Apărării, a prezentat principalele teme aflate pe agenda viitorului summit NATO de la Ankara.
Potrivit acesteia, prioritățile Alianței sunt consolidarea posturii de apărare și descurajare, menținerea angajamentelor privind cheltuielile pentru apărare, dezvoltarea industriei de apărare și continuarea sprijinului acordat Ucrainei prin Ukraine Defense Contact Group.
Oficialul MApN a subliniat că România resimte deja efectele războiului de la graniță, inclusiv în regiunea Mării Negre, și că lecțiile învățate din Ucraina trebuie integrate rapid în planificarea militară a Alianței.
„Obiectivele României sunt aliniate acestor patru mari priorități, au fost reconfirmate în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, iar România își asumă rolul de aliat responsabil, cu îndeplinirea angajamentelor asumate. Ne-am propus să evidențiem progresele privind angajamentele financiare, valorificarea inițiativelor din industria de apărare, sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și, nu în ultimul rând, susținerea fermă a necesității ca NATO să mențină o postură consolidată pe flancul estic și pe teritoriul național, mai ales în contextul incidentelor cu drone din ultimele luni”, a explicat Simona Cojocaru.
Actualitate
Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial
Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real susțin examenul la Matematică, iar cei de la Uman susțin examenul la Istorie. Candidații sunt așteptați în centrele de examen cu actele de identitate și instrumentele de scris necesare, într-o zi în care termometrele vor indica din nou temperaturi ridicate. Proba începe la ora 9:00 în toate centrele de examen, iar accesul în săli este permis până la ora 8:30.
Bacalaureat 2026. Examenul continuă cu proba scrisă obligatorie a profilului. FOTO: Unsplash
Pentru a participa la probele scrise, elevii trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil, care este verificat la intrare. Sunt acceptate cartea de identitate, cartea de identitate provizorie sau pașaportul, în cazuri speciale.
Fără un document valabil, candidatul nu poate intra în sala de examen. În ceea ce privește materialele de scris, regulile sunt stricte: elevii pot folosi doar pix cu pastă albastră, creion, radieră și riglă transparentă, iar redactarea lucrărilor se face exclusiv cu cerneală albastră.
Obiectele interzise: telefoane, ghiozdane și materiale ajutătoare
Regulile
de organizare a Bacalaureatului interzic categoric introducerea în sala
de examen a oricăror obiecte care nu sunt strict necesare. Astfel,
ghiozdanele, rucsacurile, gențile și poșetele trebuie lăsate în sala de
depozitare amenajată special, iar refuzul depozitării atrage
neacceptarea în examen. De asemenea, sunt interzise telefoanele mobile,
căștile audio, dispozitivele tip IoT și orice alte mijloace electronice
care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Materialele
ajutătoare precum manuale, notițe, fițuici, dicționare sau calculatoare
sunt la fel de interzise, la fel ca orice formă de comunicare între
candidați, copiere sau schimb de informații.
Încălcarea regulilor este considerată tentativă de fraudă și atrage sancțiuni severe. Candidații prinși cu obiecte interzise, chiar dacă nu le folosesc, sunt eliminați din examen, iar notele obținute la probele promovate anterior eliminării, inclusiv cele de la probele de competențe, nu le mai sunt recunoscute. Mai mult, aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului, excepție făcând sesiunea specială. Înainte de începerea probei, asistenții prezintă candidaților regulile, iar aceștia semnează un proces-verbal prin care confirmă că le-au luat la cunoștință.
Toate sălile de examen sunt monitorizate audio-video, iar candidații care doresc să părăsească sala înainte de expirarea timpului pot preda lucrarea, dar nu primesc subiectele înapoi. La finalul probei, toate lucrările sunt evaluate de profesori conform baremelor oficiale. De asemenea, orice comportament care perturbă desfășurarea normală a examenului sau nerespectarea instrucțiunilor supraveghetorilor poate duce la eliminare, indiferent de circumstanțe.
Structura probelor scrise la Bacalaureat 2026
Examenul
național de bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2026 include patru
probe scrise, fiecare cu o pondere specifică în media finală.
Proba E.a –
Limba și literatura română – este obligatorie pentru toți candidații,
indiferent de profil sau specializare.
Proba E.b – Limba și literatura
maternă – se adresează doar elevilor care au urmat cursurile liceale în
limba maternă.
Proba E.c – proba obligatorie a profilului – constă în
Matematică pentru elevii de la mate-info, științe ale naturii, filiera
tehnologică sau profilul pedagogic, și Istorie pentru cei de la filiera
teoretică, profil umanist sau filiera vocațională.
În final, proba E.d –
proba la alegere a profilului și specializării – poate fi susținută la
discipline precum fizică, chimie, biologie, informatică, geografie,
logică, psihologie, economie, sociologie sau filosofie.
Calendarul complet al Bacalaureatului 2026
Primele
două probe scrise au avut loc pe 29 iunie (Limba și literatura română)
și 1 iulie (proba obligatorie a profilului).
Proba la alegere a
profilului și specializării este programată pentru 2 iulie, iar proba la
Limba și literatura maternă pentru 3 iulie.
Rezultatele inițiale vor fi
afișate pe 7 iulie, până la ora 12:00, iar vizualizarea lucrărilor și
depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14:00 și
18:00, precum și în zilele de 8 și 9 iulie.
Contestațiile se
soluționează în perioada 9-10 iulie, iar rezultatele finale vor fi
publicate pe 13 iulie.
Elevii care obțin cel puțin nota 5 la fiecare
probă scrisă și media generală 6 sunt declarați „reușiți”, iar cei care
nu îndeplinesc aceste condiții sunt declarați „respinși”, cu excepția
cazurilor de eliminare din examen pentru fraudă.
Cât ar trebui să coste motorina dacă benzinarii ar avea un profit de numai 10%. Cele trei scenarii care explică prețurile de la pompă
Expirarea măsurilor de criză pe piața carburanților s-a văzut imediat la pompă: motorina s-a scumpit cu până la 38 de...
Avertisment fără precedent al unui general NATO: „Ucraina doboară 600-700 de drone pe seară. Fără pregătire, nu am face față unui astfel de atac”
Amenințarea dronelor a devenit una dintre cele mai mari provocări de securitate pentru flancul estic al NATO, iar România trebuie...
Bacalaureat 2026. Elevii dau miercuri proba la Matematică sau Istorie, cu o zi mai târziu față de calendarul inițial
Examenul de Bacalaureat 2026 continuă miercuri cu proba scrisă obligatorie a profilului, amânată din cauza caniculei. Elevii de la Real...
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, 30 iunie, de ce, de această dată, nu dorește să desemneze un candidat înainte...
Economia de proximitate: rolul tichetelor de masă în susținerea afacerilor locale din orașele mici și medii
Pentru un angajat dintr-un oraș mic, un beneficiu este cu adevărat util doar dacă îl poate folosi aproape de casă...
Olanda, eliminată de la Mondial! Maroc s-a calificat în optimi după ce a produs șocul la penalty-uri. Ratări incredibile
Maroc a produs o nouă surpriză la Cupa Mondială 2026 și a eliminat Olanda în optimi, după o victorie dramatică la loviturile...
Patru cuburi de gheață, vândute cu cinci dolari, oferta virală a unui supermarket: „Nu sunt cuburi obișnuite. Sunt înghețate!”
O imagine cu patru cuburi de gheață vândute cu aproape cinci dolari într-un supermarket a devenit virală pe internet, adunând...
-
Actualitateacum 2 zileDe ce să alegi un cămin monobloc pentru canalizare exterioară la casa ta: montaj rapid și etanșeitate crescută
-
Comunicateacum 2 zileTRICIA CONSULTING SRL anunţă finalizarea implementarii proiectului „Digitalizareasocietatii TRICIA CONSULTING SRL”
-
Sanatateacum 3 zileToxina botulinică: mituri vs realitate. Ce face de fapt Botox-ul și ce nu face
-
Breakingacum 2 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum o ziMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Actualitateacum 2 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum 13 oreAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 2 zile
Trupul actriței Gabriela Fleritt, descoperit sub dărâmături după cutremurele din Venezuela. Familia a sperat până în ultima clipă într-un miracol