Connect with us
agentie marketing politic

Actualitate

Marina Constantinescu: „La Revoluție am fost foarte inconștientă, dar responsabilă de visul meu“ | INTERVIU

Publicat

pe

Marina Constantinescu: „La Revoluție am fost foarte inconștientă, dar responsabilă de visul meu“ | INTERVIU

Cu un trecut în care familia i-a fost persecutată de comuniști, dar cu un spirit liber „hrănit“ de părinții săi, criticul de teatru și realizatoarea TV Marina Constantinescu a fost mereu o rebelă luptătoare.

Marina Constantinescu, critic de teatru și realizatoare TV

Chiar dacă a gravitat mereu în jurul a
tot ceea ce înseamnă artă, Marina Constantinescu (56 de ani) a explorat și chiar a
coordonat pragmatic încercările și etapele vieții sale. A făcut alegeri asumate
– ca atunci când și-a dat seama, în facultate, că nu va urma o carieră în
învățământ, la catedră –, și-a susținut mereu principiile și credințele – spre
exemplu, orientarea monarhistă –, nu a „abdicat“ atunci când s-au ivit hopuri –
scoaterea de pe post, în două rânduri, a emisiunii „Nocturne“ –, a clădit ori
de câte ori a putut, dar mai ales în proiectul de care numele îi rămâne
iremediabil legat: Festivalul Național de Teatru.

Despre toate acestea, dar și despre copilărie
și părinți desprinși din filme, despre relația specială cu fiul său, pianistul
Luca Rusu, despre provocările din timpul pandemiei, despre prietenii adevărate,
Marina Constantinescu a vorbit într-un interviu acordat în exclusivitate pentru
„Weekend Adevărul“.

„Weekend
Adevărul“: Se spune despre primii ani ai copilăriei că sunt definitorii pentru
adultul de mai târziu, că atunci se formează toată structura lui, iar ce se
adaugă pe parcurs sunt tușe. Cum era copilul Marina Constantinescu?

Marina
Constantinescu: 
Pentru
mine, copilăria a fost un mic paradis. Am fost un copil foarte, foarte timid
până târziu. Am luptat cu această problemă și cu lipsa mea de comunicare, dar
am avut noroc, pentru că am un frate cu un an mai mic decât mine și am crescut
ca o structură gemelară. El era mai extrovertit și am fost dată în grija lui,
să spunem. Jucam fotbal doar ca să fiu cu fratele meu. Orice aș fi făcut, doar
ca să fiu și eu cu el, pentru că altfel eram singură. În plus, îl adoram. Am
numai amintiri minunate din copilărie: familia și valoarea familiei,
disciplina, educația, aventurile, excursiile, marea, munţii, petrecerile,
dezbaterile literare, cultul prieteniei. Şi, mai presus de orice, iubirea
necondiţionată. Sigur că după aceea urmează și munca ta, adaosurile și rafinările
tale. Este un joc ce nu se termină niciodată în acest imens puzzle al vieții.
Problema e că n-ai toate piesele pe masă de la început, ca să lucrezi la acest
puzzle, trebuie să aștepți să treacă vremea, ca să adaugi, să completezi, să
construieşti imaginea. Imaginea din desen este viaţa, parcursul. Pentru mine,
copilăria este baza a ceea ce sunt și, în orice caz, este partea de lumină din
mine. Deși eram foarte conectată la tot ceea ce se întâmpla – datorită
părinților mei, prietenilor părinților mei – mi se părea că se poate trece prin
infern pentru că ei există și știu cum să facem lucrul ăsta. Nu ni s-a ascuns
deloc adevărul, familiile părinților mei au fost încercate, ca multe, băgate în
pușcărie, cu domiciliul obligatoriu în Bărăgan, li s-au luat averile. Poate că și
de asta accentul a căzut întotdeauna pe libertatea interioară și pe ceea ce
poți și trebuie să acumulezi, ca ax esenţial. Nu neapărat material, pentru că
asta se poate pierde. Tata nu ne spunea că pot veni comuniștii și îți iau tot,
ne spunea că poate să vină un cutremur în urma căruia rămâi fără absolut nimic.
Asta era imaginea pe care el o fabrica pentru noi şi pentru ceea ce ar putea să
fie mai rău.

Marina Constantinescu, în copilărie FOTO Arhivă personală

Ce
erau părinții dumneavoastră?

Tatăl meu a fost inginer proiectant
naval, a făcut Exploatare nave și porturi, asta este titulatura exactă. A
construit tot ce înseamnă partea aceasta de exploatare a multor porturi. Cred
că proiectul lui major este Portul Constanța. Este proiectul lui vast, modern,
suplu, cu foarte mare implicare, a durat foarte mulți ani, iar experiența lui
de unic specialist în țară și-a spus cuvântul. A făcut porturile de la Galați
și Brăila, porturi pe Dunăre, un mare pasionat al acestei profesiuni pe care nu
și-a ales-o decât din disperare, întrucât în București nu mai avea voie să dea
admitere. Nu mai avea casă și a căutat o facultate din provincie, undeva să-și
piardă urma, iar facultatea aceasta tocmai se înființa la Galați. Și a devenit
pentru el vocație și destin. Iar mama mea a făcut Chimie, la Universitatea din
București. L-a avut, printre alții, profesor pe Nenițescu (n.r. – Costin D.
Nenițescu, fondatorul și promotorul unor ramuri noi ale chimiei din România).
La examenul cu domnia sa a avut nota maximă. Povestea cu multă mândrie despre
el și pentru că Nenițescu a refuzat să-i dea doctoratul Elenei Ceaușescu.

Revoluția…
pierdută?

Familia
dumneavoastră a avut mult de suferit din cauza comuniștilor?

Familia maternă, foarte mulți din
Severin, verișori primari au fost duși în Bărăgan, cu domiciliul obligatoriu
acolo. Pe linia paternă, bunicul meu a luptat pe Frontul de Est, împotriva rușilor,
unde a fost rănit și nu a apucat să întoarcă armele, deci a devenit dușman al
poporului. Ca şi fratele bunicii mele paterne. Astea au atârnat în dosarele
părinților mei. Pe linia tatălui meu au fost liberali, pe linia mamei,
ţărănişti. Mama mea nu a fost membră de partid și avea foarte mult umor, într-o
inconștiență maximă. Era un personaj, de fapt, fiecare dintre părinții mei a
fost un personaj – și cuplul, o sumă de personaje (râde). Mamei i se spunea Gelso, de la personajul Gelsomina, din
„La strada“ (n.r. – celebra peliculă premiată cu Oscar, a lui Federico
Fellini). Era foarte expresivă, ca un clovn trist care își schimbă stările la
comandă. Ştia să facă foarte mult haz și de istoria recentă, și de ce trăia.
Părinţii mei au fost oameni foarte liberi și ne-au crescut așa, cu casa
deschisă, cu prieteni, cu petreceri, cu baluri născute din nimic, doar din
imaginație. Poate că aproape dezinteresul pentru acumulări materiale cu orice
preţ le susţinea starea asta. Uneori nu era mai nimic pe masă, dar peste tot în
casă se auzea o muzică extraordinară, se dansa și prietenii erau acolo. Urcam
pe munte, dormeam în cabane, la priciuri, am înotat în mare, am mers la schi,
am băut vin fiert. Viața mea cu ei a fost foarte, foarte intensă, și variată, și
nebună-nebună, cu anume inconştienţă pe alocuri. Datorită lor, am trăit
pasional… Poate și de asta, despărțirea mea de ei a fost atât de dură și cu
urmări până azi. Este un fel de punct: viața mea până acolo și de acolo
încoace. Mă bucur mult că totuși au apucat să petreacă câțiva ani cu fiul meu
şi cu nepotul meu, băiatul fratelui meu. Familia fratelui meu este stabilită în
Canada de aproape douăzeci şi şapte de ani. Noi am locuit într-un bloc, în
Cartierul Pajura… În apartamentul acela eu nu am mai intrat după moartea lor.

Ați
fost crescută cu un anumit tip de libertate pe care puțini și-l permiteau pe
vremea aceea. Dar libertatea reală a venit, practic, odată cu Revoluția. Cum
ați trăit-o, cum ați perceput-o?

Eu le sunt recunoscătoare părinților
mei, pentru că noi am învățat de la ei valoarea libertății și a demnității, a
faptului că trebuie să-ți spui punctul de vedere și să ți-l aperi cu argumente.
Asta am făcut,și am avut norocul că și la liceu, dar și la facultate am avut
profesori, somități europene, care ne-au învățat și ei ce înseamnă demnitatea și
să fim verticali, deci să fim liberi. Nu m-am gândit niciodată că se va
întâmpla ce s-a întâmplat în 1989, mi se părea ceva fără sfârșit întunericul în
care trăiam și dezastrul în care ne afundam din toate punctele de vedere. Totuși,
parcă ceva din interiorul meu aștepta lucrul ăsta și de aceea am și plecat
țintă, să fiu acolo… Deși știau foarte bine care sunt riscurile plecării din
casă în zilele acelea, o singură dată ne-au spus – de fapt, nu ne-au spus,
ochii lor ne-au rugat să nu mai ieșim, dar nu s-au putut opune și am plecat
acolo unde simțeam că este nevoie de noi. Întotdeauna luna decembrie este
complicată emoţional pentru mine. Sunt oameni care au murit, n-a ieșit nimeni
să moară, pe mine nu m-a scos nimeni pe stradă, dar am sperat, am crezut în
ceva și, când trec pe lângă Cimitirul Eroii Revoluției, îmi dau seama câtă
durere este încă în familiile lor și câtă nedreptate. Ce am sperat noi atunci
nu s-a dus până la capăt. Poate am luat-o prea repede, din nou, pe o cale greșită.

Chiar dacă au fost momente foarte dure și foarte nedrepte în televiziune, nu am plecat

Ați
luat calea jurnalismului după facultate, la începutul anilor ʼ90. Cum au fost
acei ani?

Eu nu sunt jurnalist. Ştiu că pe
Wikipedia așa sunt prezentată. Nu știu să lupt cu Wikipedia şi să mai modific
din erori. Am cunoscut jurnaliști importanți, cu foarte puţini am rămas
prietenă până astăzi, alţii au murit. În anii 1990 era o efervescență a
profesionalismului în acest domeniu. Eu am crezut că am să rămân după
terminarea facultății la mine, la Facultatea de Litere, și am să fac
lingvistică. Aşa cum îmi sugera profesorul meu Emanuel Kant Vasiliu. Sau Mihai
Marta. Şi profesorul meu Eugen Simion îmi vorbise despre o colaborare pe care
să o avem la catedra sa. Știam, însă, că nu prea aş fi vrut să fac învățământ.
Pe urmă, cu cel universitar am cochetat mai multă vreme. În fine. Devenea,
însă, o problemă dacă nu m-aş fi prezentat la un post de profesor. Nu eram prea
convinsă că am să mă duc să predau la şcoală. Părinții mei strângeau bani ca
să-mi plătească studiile. Așa era pe vremea lui Ceaușescu, dacă nu te prezentai
la post, la repartiție, trebuia să-ți achiți studiile, că statul a investit în
tine. Mă rog, mi se părea corect. Dar, exact în timpul acela, Ion Rațiu a
înființat „Cotidianul“ și suplimentul „Litere, arte, idei“, condus de Dan C.
Mihăilescu și Tania Radu, care căutau oameni. Acolo am început să fac
interviuri cu artiști și de acolo a început apropierea mea foarte clară de
teatru. De atunci a început drumul meu în lumea aceasta, în care chiar cred că
teatrul este cel care m-a salvat. La „Nocturne“ am învățat arta dialogului,
relaţia dintre cel care invită şi cel care este invitat. Arta dialogului este
ceva care a lipsit din România, din toate punctele de vedere. Fiindcă tocmai
asta nu era permis, dialogul. Eram „încarcerați“ în unități mici, în familie,
în grupuri mici, pentru că dialogul înseamnă provocarea minții, să mergi în
adâncime, să descoperi, să te descoperi. Unde se permite asta într-o țară cu
regim dictatorial? Nicăieri! Și cred că de asta m-a atras și mă atrage să aflu
povești, e o mare provocare pentru mine și cred că de asta și durează
„Nocturne“ de atâta timp, pentru că e ca în „O mie și una de nopți“.

Iosif
Sava, o întâlnire definitorie

În
toată „construcția“ aceasta, în care existau deja în viața dumneavoastră și presa
scrisă, și teatrul, și radioul, televiziunea a venit ca o alegere firească?

S-a întâmplat tot pe filiera
lingvisticii. Mihaela Macovei, un redactor remarcabil al Televiziunii Române, a
făcut o emisiune, „Limba noastră“, și i-a rugat pe profesorii noștri de la
facultate să recomande studenți meritorii care să lucreze cu ea. Am fost
recomandată și eu, iar împreună cu Mihaela Macovei am făcut acest format.
Scriam scenariile și exemplificam cu mici filmulețe. Partenerul meu de atunci
era Marian Râlea; juca rolul unui
personaj care vorbea foarte prost românește. După aceea, comentam şi explicam
academic aceste greșeli. Cam așa am început. Esențială în viața mea a fost
întâlnirea cu Iosif Sava, pe care eu l-am cunoscut înainte de 1989, când am
făcut practică la radio. După ce el nu a mai fost în TVR, dorința lui a fost să
facem cumva o ștafetă, să rămân eu acolo. Nu știu dacă televiziunea a fost o
alegere, eu am fost fascinată de radio, am făcut parte dintr-o echipă minunată
la Radio Europa Liberă. Dar Iosif Sava
întotdeauna mi-a spus: „Să vii aici, să rămâi aici, la televiziune se poate
face cultură“. Și, chiar dacă au fost momente foarte dure pentru mine și foarte
nedrepte în televiziune, nu am plecat. Am avut oferte, toate ofertele posibile,
le am și azi, dar nu am plecat pentru că mi s-a părut că trădez dacă fac așa
ceva.

Emisiunea
„Nocturne“ are 20 de ani de existență, cu excepția unor ani în care… nu a
existat. Ce credeți că s-a întâmplat atunci, cum vă explicați decizia scoaterii
ei de pe post? Câți ani ați lipsit?

Suficient de mulţi cât să mă îmbolnăvesc
de faptul că nu am înțeles de ce. Nu cred că a fost nimic politic. Poziția mea
politică este foarte clară, din 1990 încoace. Nu am alte opțiuni decât cele
cunoscute. La putere s-au succedat toate formațiunile politice și eu nu am avut
niciodată treabă cu lucrul ăsta. Am venit cu numele meu în televiziune și cu
tot magnetismul lui. Am adus ceva acestei instituții… Cred că sunt lucruri pe
care n-am să le înțeleg niciodată, de aceea nici nu știu să explic… Pe mine
nu m-a cenzurat nimeni, niciodată, nu am fost întrebată niciodată ce invitați
am. Dacă au fost niște reguli în campaniile electorale, să nu invităm anumiți
oameni implicaţi, nu am invitat. În două rânduri am fost scoasă foarte brutal
de pe post, fără niciun argument, fără nicio discuție. Dar nu am înțeles și nu
înțeleg nici până astăzi de ce s-a întâmplat asta. De ce, de pildă, mutau
emisiunea tot mai târziu, a fost și la 12 noaptea, nu erau reluări. Pe urmă,
schimbau ziua, ora, apăreau reluări, dispăreau. Nu era promovată nicicum. Un
fapt lipsit de demnitate, lăsând la o parte lipsa de profesionalism. În tot
acest timp dificil, pentru mine a fost important că echipa mea, minuscula mea
echipă, regizorul Aurel Badea şi „asistenta“ mea Oana Cucuruzeanu, a rămas
împreună cu mine și am traversat acest infern împreună. Cu multă suferinţă, dar
împreună. Fără să abdicăm de la niciunul dintre principiile noastre și, mai
ales, fără să ne pierdem bucuria. Iar asta este foarte greu când ți se întâmplă
lucruri de genul acesta. Înseamnă că sunt un om norocos, pentru că lucrez cu
oameni la fel ca mine.

Între
televiziunea tradițională și YouTube

Credeți
că „Nocturne“ este o bulă, în sensul bun?

Trec anii și în bulă (râde). Poate la un moment dat – da,
pentru că „Nocturne“ e foarte „meteo“-dependentă de mine, de stările mele, de
perioadele vieții mele, de ce mi se întâmplă mie în mod direct, de experienţele
mele. Poate uneori am trăit mai în bulă, alteori am ieșit din bulă și
„Nocturnele“ odată cu mine. Nu cred că este o emisiune de nișă, a avut invitați
foarte, foarte variați, de aici, de afară. Mulți spun că este o emisiune despre
teatru, gândindu-se, probabil, la profesiunea mea de critic de teatru, dar nu
e. Au fost invitați extraordinari din România, din lumea asta toată, au fost
oameni cu poveşti, fascinanţi, de toate profesiunile. Foarte rar văd emisiunile
în timp real. Când încep, ies, mă plimb, mă agit, mă uit tot timpul la ceas ca
să ştiu cînd se termină. La momentul difuzării fac implozie de emoţie. Săptămână
de săptămână. Nu neapărat în studio, când le înregistrăm, deşi sunt trase în
regim de direct. Le revăd după o vreme cu mare concentrare. Unele mi se par
atât de proaspete, atât de sincere, cu un anumit tip de emoție și de
mărturisire, de învăluire, de viu şi atât de fragil, de sensibil…

Televiziunea
tradițională trece acum printr-o perioadă de reevaluare, pentru că publicul
începe să consume din ce în ce mai mult online…

Știu că există o
„deplasare“ a publicului către online. Probabil că e mai la îndemână, așa cum
cred că audiobookul devenise, la un moment dat, un mijloc mai comod de a te
informa, adică, în loc să citești, asculți. Citirea unui roman și când stai la
stop e o formulă a societății de consum, cred. Poate că nu e cea mai rea, poate
că nu-i cel mai rău să asculți un roman citit de Victor Rebengiuc sau însemnări
citite de Andrei Pleșu, în loc să asculți știu eu ce muzică sau să te cerți cu
cineva sau să țipi și să înjuri în trafic. Poate că nu-i cel mai rău lucru să
„stai“ în acelaşi spaţiu, în intimitate, cu Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu,
Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ, Marius Manole… Poate că este o societate
care își ia altfel informațiile, este alt tip de mimetism, alt tip de sinteză.
Poate că e totul mai la îndemână. Ai un telefon, apeși pe un buton și asculți
un podcast. Deși, și emisiunile mele se pot urmări la fel (râde). Apeși un buton și pe YouTube începe o poveste minunată!Şi
nu-ți mai vine să ieși din ea.

Pino a provocat în mine împingerea
tuturor limitelor, dincolo de orice frontieră

Ați spus despre
2021 că a fost unul dintre cei mai grei ani din viața dumneavoastră. Aţi mai
spus că 2021 a fost anul în care ați pierdut un prieten foarte bun, pe Ion
Caramitru. Ce a însemnat această pierdere și pentru dumneavoastră, la nivel
personal, și pentru lumea teatrului?

Marina Constantinescu: 2021 a fost anul
unei muchii de cuţit. Poate că şi pentru asta am iubit anul 2022 atât de mult.
De special… Aveam vârsta băiatului meu, 23 de ani, când l-am cunoscut pe Ion
Caramitru
. Un împătimit de citit, venea la noi la facultate, adus de profesoara
mea de Teoria literaturii, Antoaneta Tănăsescu. Făceam analiză pe text, la
poezie. De multe ori îi copiam poezii, din cărți sau, mai ales, din manuscrise,
de la Biblioteca Academiei, când el nu a mai avut acces acolo. Ion Caramitru
vedea lumea prin ochii noștri foarte analitici, cu știința analizei pe text.
Atunci, i se deschideau alte perspective asupra textului. Din perioada
studenţiei mele a început o prietenie foarte lungă, până la sfârșit, cu o
dinamică aparte, nu o prietenie calmă. Am avut perioade de mari furtuni. Era
interesant că mai nimeni de lângă noi nu își dădea seama că noi suntem în
perioada aceea de război rece, în care, de fapt, nu vorbeam. Dar felul în care
susțineam anumite lucruri în care credeam amândoi, le susțineam pasional, îi
făcea pe toți să creadă că suntem, evident, bine. Am luptat pentru principii
amândoi. L-am însoțit în multe lucruri radicale și fundamentale, pe care le-a
făcut la UNITER și în lumea noastră. Politic vorbind, am fost monarhiști
amândoi, știu despre el lucruri pe care, din păcate, lumea nu le știe, ce a
făcut ca ministru pentru patrimoniul UNESCO, pentru legislație, cum l-a adus pe
Prințul Charles aici
, cum l-a decorat Regina Elisabeta a Marii Britanii. Am
fost foarte apropiați, atâţia ani de zile, cu perioade de răceală, în care
niciunul nu l-a trădat pe celălalt și, mai ales, principiile în care am crezut.
Pino a provocat în mine împingerea tuturor limitelor mele, dincolo de orice
frontieră. Și pentru asta am să-i fiu toată viața recunoscătoare, pentru că el
a intuit în mine ceea ce nici eu nu ştiam, neavând prea mult timp să mă
privesc, să mă analizez. Am fugit de multe ori în ultimii ani să stau de vorbă
cu mine, să mă văd. Sunt foarte aspră cu mine și foarte critică și cumva fugeam
de încă o judecată. Am muncit enorm. N-am avut nici concediu prenatal, postnatal,
am scris cronica în fiecare săptămână pentru „România literară“, uneori,
înregistram în spital rubrica pentru Radio
Europa Liberă, am filmat şi două, trei ediţii „Nocturne“ în aceeaşi zi, îl
duceam pe Luca la şcoală, îl luam, mergeam peste tot cu el, pe urmă, la pian,
concursuri, pregătire aici, afară, la schi, la înot, la patinaj… Eu fugeam de
mine, iar Pino a înţeles asta şi m-a ajutat să mă descopăr. Foarte interesant
cum am funcționat. M-a ajutat să descopăr lucruri incredibile, puteri
incredibile. Știu că a fost foarte mândru… S-a supărat că am plecat, că n-am
mai vrut să continui ceva… că am plecat de la „Centrul Sava“, că n-am vrut să
facem echipă la Naţional, la UNITER… Este o pierdere foarte mare pentru mine,
pentru că el acoperă, ca și un părinte, o perioadă foarte lungă din anii mei și
cu multe lucruri complicate din viața mea. Era atât de discret și un prieten
adevărat. Știai că ce vorbești cu el sau ce vorbește el cu tine acolo rămâne.
M-a năucit dispariția lui. Ce a însemnat pentru ceilalți… încă nu mi-am
consumat stările mele în legătură cu dispariția lui. Însă cred că, în timp, tot
mai mulți își vor da seama cât îi datorează lui Pino. Numai cine nu vrea să
facă ceva și nu încearcă să construiască, numai acela nu greșește. În rest,
suntem o țară de comentatori și tot mai puțin de „constructori“. Poate că
oamenii mai au nevoie de timp să-și dea seama că Pino nu a fost doar un actor,
doar președintele UNITER, doar ministru al Culturii…

Ion Caramitru și Marina Constantinescu

Ați
spus că a fost supărat atunci când ați plecat. Este vorba despre plecarea
dumneavoastră din poziția de director al FNT? De ce s-a întâmplat acest lucru?

Nu pot să spun până la capăt, pentru că
încă este undeva în mine, băgat într-un sertar. Trebuie să scot sertarul acela și
să purtăm o discuție intimă. Întotdeauna a fost greu la Festival, pentru că
trebuia să fac multe lucruri în același timp, nu doar direcția artistică. Un
festival nu înseamnă doar o listă de spectacole, înseamnă o structură. I-am
construit această structură, am construit principiile, mi-am construit o
echipă, om cu om. Luni de zile studiam oamenii până să aleg pe cineva. Toate
astea mergeau împreună cu discuțiile şi negocierile cu primarii de toate
culorile, cu prim-miniștri de toate culorile, miniștri ai Culturii de toate
culorile. Am abordat povestea asta și cu o nebunie… cu o transă, cu spirit
ludic. Ieşind din realitate. Intrând într-un fel de ficţiune. Acolo ştiu să mă
descurc mai binişor… Cred că așa am fost și la Revoluție: foarte inconștientă,
dar responsabilă de visul meu, până la urmă. Am luptat să fac ca lucrurile
astea să se întâmple. Nu cred că am obosit, pentru că ar fi trebuit să obosesc
după primul an, când am preluat acest festival fără buget, fără nimic. L-am
făcut brand de țară, a fost primul festival de teatru care a avut Înaltul
Patronaj al Președintelui României. Era enorm totul, dar nu cred că m-a pus jos
nimic din munca asta efectivă, ci, poate, anumite chestiuni umane. Cel mai tare
mă dor rănile provocate de oameni… Pino nu a crezut atunci când s-a
întâmplat, deşi îl anunţasem cu un an înainte că nu mai rămân, că nu mai
prelungesc cu încă un mandat, nu m-a lăsat să scriu nicio scrisoare de „la
revedere“ către breaslă, după atâția ani. Pentru că el tot spera că o să mă mai
convingă să rămân. A fost foarte greu, deși eu cred că el a înțeles. Dar nu
voia să plec și eu nu mai puteam să rămân.

Vă
mai vedeți implicată în FNT?

Dacă mi se cer sfaturi, păreri,
consultări, în măsura în care am timp sau pot, o fac. Însă doar atât.

Dar
a rămas o parte din dumneavoastră acolo…

O parte foarte importantă, cu niște
întâmplări extraordinare. Mă gândesc dacă „a fost sau n-a fost“, vorba lui
Porumboiu. Ce întâlniri, ce spectacole, ce profesioniști, ce nume, oamenii de
lângă mine… A fost o avangardă începută de mine în 2005-2006-2007. Noi nu
cred că eram pregătiți pentru o ștachetă fixată atât de sus. Acum, Bucureștiul
merită marile spectacole de teatru, de dans, concertele, expoziţiile, pentru că
oamenii circulă mult, văd, sunt informaţi, pregătiţi. Atunci erau nepregătiți.
E greu să faci avangardă. Dar e minunat dacă poți.

Doamne, dar cum virusul ăsta lovește numai în locurile de artă, de educație şi de cultură? Ce grijă are el să nu lovească acolo unde sunt bani, unde circulă banii, unde se fac banii.

„Cu
fiul meu am învățat și exercițiul răbdării și al tăcerii“

Marina Constantinescu și fiul său, Luca

Luca,
fiul dumneavoastră, a venit pe lume când nu mai credeați în această șansă. Ce
considerați că i-ați dat, mai important, mai valoros, ca părinți?

Luca are o structură hipersensibilă,
este foarte inteligent, îți poate face o analiză foarte lucidă asupra unei
situații, o „radiografiază“. Cred că i-am transmis respectul față de niște
principii de viață. Sper. Este un om bun. Funciarmente bun. Așa s-a născut.
Este un om interesat de oameni, de umanitate, de problemele lumii, implicat.
Chiar și atunci când nu mă înțeleg cu fiul meu, îmi dau seama că semănăm foarte
mult, văd în el mult din ceea ce eram eu tânără. Chiar și militantismul,
dorința de dreptate. A învățat la școală, în Scoția, pe lângă muzică la cel mai
înalt şi mai rafinat nivel, cât de important este, de pildă, să faci
voluntariat, acolo sunt învățați de mici să facă lucrul acesta. Îmi place de el
că este un fel de Prâslea cel voinic, care vrea să răstoarne pământul și să-i
dea o ordine normală. Ca să găsim merele de aur.

Cum
vă seamănă?

Are culorile mele. Este rebel, ca mine.
Cu gura mare. Are inițiativă. Exact așa mi se părea și mie că pot să schimb
lumea. Că într-o zi lumea se va schimba și datorită mie. Este foarte devotat în
prietenii, prietenilor. Este în stare să facă lucruri nebunești pentru prieteni
și așa eram și eu.

Și
când nu vă-nțelegeți cu el, din ce motive nu vă înțelegeți?

A fost o perioadă lungă în care nu am
stat împreună, fiindcă el a plecat mic de acasă. A câștigat o bursă completă de
studiu în Scoţia, la un colegiu privat, de elită, din Edinburgh. Avea 16 ani și
jumătate când a plecat. A plecat un puștiulică și s-a întors un bărbat. Am
făcut împreună lockdownul și o parte din pandemie. Nu mai regăseam copilul meu,
băiatul meu, ne speriam în casă unul de celălalt, la ore aiurea. Sigur că se
gândea: „Oare ce vrea mama asta de la mine, sunt mare! Eu trăiesc singur de
atâția ani, cum să mă întrebe unde mă duc, când vin, pune-ți căciula, mănâncă“.
Aici au început diferențele. N-am prins chiar în plin adolescența lui, pentru
că era în Scoția, dar am prins maturizarea lui. Eu știu că nu i-a fost ușor și
nu poate să fie ușor să pleci mic, fragil, singur. Nu știu dacă l-am răsfățat
sau alintat, pentru că a crescut cu niște reguli, unele mai dure chiar. Mă
gândesc că nu i-a fost ușor să trăiască într-o cameră cât o chilie, la un
colegiu sever din Marea Britanie. Să urmeze după aceea Conservatorul Regal din
Glasgow, la pian, al treilea din lume ca ştachetă şi cotă în lumea muzicală. A
fost un decalaj de timp, ca o întârziere. Deşi am făcut o oarecare navetă la
Edinburgh şi la Glasgow. Nu doar pentru momentele grele sau frumoase… Am fost
tot timpul în legătură, dar nu împreună non-stop, ca până la plecare. Au
început anumite disensiuni, până ne-am pus în armonie, în realitatea timpului
în care trăim și, implicit, a vârstelor pe care le avem. Niciunul nu mai este
cel de acum șase ani. Poate unele lucruri le vedem diferit, avem polemici, dar
asta nu mă deranjează. Şi nici pe el. Am învățat și exercițiul răbdării și al
tăcerii în ceea ce îl privește. Ceea ce nu este cel mai uşor lucru de pe pământ.
Cu Luca am trecut miraculos peste lockdown. Ne-am apropiat mult, am gătit
amândoi, am cântat, am dansat, am aranjat cele mai frumoase mese, cu
sfeşnice… ne-am ajutat prieteni bolnavi. Am luptat pentru ei. Şi Luca m-a
susţinut cu iubire şi cu înţelegere. Tremurând şi el pentru viaţa fiecăruia,
pentru toţi prietenii noştri doctori, expuşi total.

Cât
a lovit pandemia în cultură, în artă, în teatru?

O mare încercare a fost faptul că nu am
înțeles de ce în pandemie educația, arta și cultura au fost îngenuncheate și
pedepsite. În malluri, oamenii puteau să meargă în voie, să mănânce, de pe litoral
vedeam imagini cum nu cred că am mai văzut vreodată, cu zeci de mii de oameni
băgați unii într-alții. În schimb, la teatru, în sălile de concert, în orice
spațiu de artă trebuia să purtăm măști, era distanțare. Azi aflam că avem voie
doar 30% în sală, mâine 50%, toți ne testam. Artiștii se testau, intrările erau
restricționate, măsurile respectate… Și am zis: Doamne, dar cum virusul ăsta
lovește numai în locurile de artă, de educație şi de cultură? Ce grijă are el
să nu lovească acolo unde sunt bani, unde circulă banii, unde se fac banii. Pe
mine asta m-a pus jos. Faptul că am fost, mondial vorbind, îngenuncheați fără
drept de exprimare, fără posibilitatea de a ne face profesiunea. Doar fiindcă ești
din lumea asta… Lumea asta care, de fapt, face mintea liberă. Dar asta este
cam periculos…

Comentarii Facebook

Actualitate

Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?

Publicat

pe

Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?

Un balon se apropie de mâneca unei bluze și rămâne acolo, de parcă și-ar fi găsit locul. Îl desprinzi, iar peste câteva secunde se întoarce. Dacă atinge și părul, câteva fire pornesc după el. E o scenă destul de comică până când ai de aranjat o sală întreagă și baloanele se prind de fiecare persoană care trece.

În cele mai multe cazuri, nu trebuie să repari balonul. Oprești frecarea, îl îndepărtezi cu grijă și schimbi puțin condițiile din jur. Mai întâi, însă, uită-te la felul în care se lipește. Atracția ușoară, fără urme și fără disconfort, cere altă soluție decât o suprafață lipicioasă sau o piele care începe să te mănânce.

Ce faci pe loc, fără să strici balonul sau hainele

Când balonul s-a prins de tricou, de rochie ori de braț, prinde-l de nod sau de șnur și ridică-l încet. Dacă este foarte încărcat static, ține materialul întins cu cealaltă mână și depărtează balonul fără să-l târăști peste țesătură. Mișcarea bruscă poate agăța o broderie, iar frecarea suplimentară îl poate face să se lipească din nou.

Lasă-l apoi câteva clipe la distanță de persoană și de hainele pe care tocmai le-a atins. Sună banal, dar mulți fac exact gestul care întreține problema: desprind balonul și îl plimbă imediat peste același pulover. Dacă pregătești un buchet decorativ, așază-l temporar pe un suport sau ține-l de panglică, fără să-l strângi între braț și corp.

Dacă balonul se agață de o suprafață cu paiete, dantelă sau fibre lungi, verifică dacă există un fir prins de nod ori de banda decorativă. În acest caz, nu electricitatea este singura vinovată. Eliberează firul cu mâna, la lumină bună, înainte de a trage de balon. O haină delicată se poate deteriora mai repede decât se poate sparge balonul.

Un truc pe care îl vezi uneori este să umezești tot balonul. Eu l-aș lăsa pentru situații foarte limitate, fiindcă apa poate păta hainele, poate desprinde un decor lipit și poate lăsa urme pe anumite baloane. Dacă ai nevoie de puțină umiditate, lucrează mai degrabă cu mediul sau cu partea ascunsă a unei țesături rezistente, după ce verifici eticheta de îngrijire.

Dacă s-a lipit de piele

Ține balonul de nod și desprinde-l ușor, fără să îl rulezi apăsat pe braț sau pe față. O piele transpirată poate opune puțină rezistență mecanică, chiar dacă electricitatea statică nu este puternică. Dacă ai cremă proaspăt aplicată, loțiune ori resturi de adeziv de la un accesoriu, balonul poate adera și din acest motiv.

După desprindere, privește locul câteva minute. Dacă nu apare nimic, iar senzația dispare, probabil ai avut un contact neplăcut, dar trecător. Când rămâne o substanță lipicioasă pe piele, spală blând zona cu apă călduță și un produs de curățare potrivit pielii tale, apoi usuc-o prin tamponare. Nu freca insistent și nu folosi alcool sau solvenți pentru a scoate o urmă mică.

Cu un copil, încetinește și mai mult gesturile. Poate smulge balonul din reflex, mai ales dacă acesta s-a lipit de obraz sau de păr. Ține-i mâinile departe de față, desprinde balonul și mută jocul în alt loc dacă situația se repetă. Uneori rezolvarea practică este atât de simplă: balonul stă mai bine în decor decât în mâinile copilului.

Dacă s-a lipit de o haină

Pe un tricou de bumbac, de obicei ajunge să separi cele două suprafețe și să lași balonul deoparte. Pe o fustă sintetică subțire sau pe un sacou căptușit, materialul poate continua să se lipească și după ce ai îndepărtat balonul. Netezește țesătura cu palma și las-o să se așeze, în loc să o scuturi energic.

Pentru o haină obișnuită, poți încerca o atingere foarte ușoară cu o cârpă curată, abia umezită, pe dosul materialului. Verifică întâi într-un loc ascuns și nu face asta pe mătase, catifea, piele sau o piesă care cere curățare specială. Ideea este să reduci uscăciunea locală, nicidecum să uzi haina. Dacă ești deja la eveniment, câteva minute de răbdare pot fi o alegere mai bună decât o pată de apă la vedere.

Produsele antistatice pentru textile sunt o opțiune atunci când problema apare des, dar urmează instrucțiunile produsului și ale hainei. Aplică-le pe materialul compatibil, la distanță de față și de copii, și lasă țesătura să se usuce înainte de contactul cu pielea. Un spray pentru haine nu devine automat potrivit pentru baloane sau pentru corp. Mai ales pe o rochie împrumutată, testează întâi pe o zonă ascunsă.

Dacă nu ai nimic la îndemână, schimbă măcar locul în care ții baloanele. Evită să le transporți lipite de pulover sau sub braț, pentru că tocmai acolo se freacă mult. Folosește șnururile, o cutie încăpătoare ori un suport. E mai puțină improvizație decât pare și salvează destulă bătaie de cap.

Dacă au ajuns și în păr

Părul se ridică spre balon din același motiv pentru care se lipește materialul, numai că firele subțiri reacționează mai vizibil. Ține balonul departe de cap și desprinde firele unul câte unul, fără să răsucești șnurul prin ele. Nu încerca să rezolvi totul frecând părul cu balonul, chiar dacă gestul pare amuzant. Așa se încarcă și mai tare.

Dacă ai o coafură pregătită pentru fotografii, roagă pe altcineva să mute baloanele în locul tău. Agrafele și produsele de styling complică desprinderea firelor prinse în nod sau în panglică. Pentru un copil, contează mai mult să nu îl doară decât să recuperezi balonul perfect. Câteva secunde de calm schimbă complet scena.

De ce se întâmplă asta, de fapt?

Imaginează-ți două suprafețe care se ating și se despart de multe ori: balonul și puloverul, balonul și părul, uneori balonul și o perdea. În timpul acestui contact, sarcinile electrice se pot redistribui. Balonul ajunge să atragă fire de păr, scame sau o porțiune de țesătură, deși nimeni nu a pus lipici pe el. American Chemical Society folosește tocmai experimentul cu balonul frecat de haine pentru a arăta cum apare această atracție.

Nu trebuie să simți o scânteie ca să existe electricitate statică. Uneori vezi doar materialul urmând balonul ori auzi un foșnet fin când le desparți. Nici faptul că balonul este nou nu îl ferește: dacă a fost frecat de o pungă, de un covor sau de alte baloane, poate fi deja încărcat. Transportul într-un sac prea strâmt e suficient să-l pună în mișcare minute întregi.

Aerul uscat face fenomenul mai supărător. Un profesor de fizică de la Northeastern University explică faptul că umiditatea ajută sarcinile să se redistribuie, pe când aerul uscat le lasă să se acumuleze. De aceea, într-o sală încălzită iarna, baloanele pot face mai multe năzbâtii decât într-o încăpere cu un aer mai puțin uscat. Nu e o regulă fără excepții: contează și hainele, și felul în care manevrezi decorul.

Țesăturile sintetice merită observate separat. O rochie din poliester, căptușeala unei geci ori un fular din fibre sintetice se pot încărca prin frecare, mai ales când sunt foarte uscate. Bumbacul se comportă adesea mai liniștit, dar nu oferă vreo garanție absolută. Dacă două persoane ating același balon și numai uneia i se lipește de mânecă, uită-te și la materialul hainelor înainte să dai vina pe balon.

Umflarea cu heliu nu anulează atracția statică. Heliul schimbă felul în care plutește balonul, nu felul în care exteriorul lui se freacă de o haină. Un balon cu aer poate sta lipit de un pulover, iar unul cu heliu se poate prinde de păr când îl cobori pentru o fotografie. Încurcăturile apar la suprafață, nu în gazul dinăuntru.

Electricitate statică sau o suprafață cu adevărat lipicioasă?

Distincția te scutește de încercări inutile. Dacă balonul atrage firele fără să lase urme și se desprinde ușor, cauza probabilă este încărcarea statică. Dacă simți un strat cleios, observi pete pe mâini ori balonul se agață numai acolo unde are o bandă aplicată, verifică suprafața. Umiditatea din aer nu va îndepărta un adeziv.

Unele decoruri folosesc puncte de lipire, bandă dublu adezivă sau alte accesorii prinse de balon. Când acestea ating un material textil, pot lăsa reziduuri sau pot smulge fire. Ține partea cu adeziv spre suportul pentru care a fost gândită, nu spre haine sau piele. Dacă ai moștenit un decor montat de altcineva, cercetează întâi locul de contact, fiindcă adezivul poate fi greu de văzut pe un balon transparent.

Și mediul schimbă senzația la atingere. Pe o mână cu loțiune neabsorbită, pe pielea umedă după dans sau pe o bluză atinsă de băuturi dulci, latexul poate părea lipicios fără să fie încărcat static. Spală sau schimbă ce poți curăța în siguranță și pune deoparte balonul care lasă urme. Nu încerca să îi salvezi aspectul cu parfum, spirt, ulei ori produse de curățare pentru casă.

Un balon vechi, păstrat în condiții nepotrivite, poate avea o suprafață schimbată. Uneori se simte neobișnuit de lipicios, își pierde elasticitatea sau miroase altfel decât restul pachetului. Nu există un test rapid, făcut în mijlocul petrecerii, care să îți spună exact de ce. Eu aș renunța la el, mai ales dacă ar ajunge în mâinile copiilor sau lângă mâncare.

Există și varianta în care problema pornește de la piele. O roșeață care apare după contact nu dovedește singură o alergie la latex; poate fi iritație de la frecare sau de la alt produs folosit în decor. Totuși, dacă apar mâncărime, pete umflate ori alte simptome, oprește contactul și urmărește ce se întâmplă. În secțiunea despre sensibilitate găsești semnele pentru care merită să ceri ajutor medical.

Cum reduci lipirea pe durata petrecerii

Dacă mai ai câteva ore până vin invitații, începe cu încăperea. Într-o sală foarte uscată, un umidificator folosit corect poate reduce electricitatea statică. Agenția americană pentru protecția mediului menționează acest efect, dar avertizează și că excesul de umiditate favorizează alte probleme. Nu încerca să transformi camera într-o seră doar pentru a ține baloanele la distanță de un pulover.

Dacă folosești un umidificator, urmărește umiditatea cu un higrometru și îngrijește aparatul după instrucțiuni. Recomandarea aceleiași agenții este să nu depășești 50% umiditate relativă în interior. Nu orienta aburul spre baloane, instalații electrice, fotografii sau textile delicate. Pentru o petrecere de două ore într-un spațiu închiriat, poate fi mai realist să schimbi locul decorului decât să reglezi toată încăperea.

Hainele contează și înainte să pleci de acasă. Dacă știi că o anumită rochie se electrizează când o scoți din uscător, probeaz-o cu decorul înainte de eveniment. Las-o să se usuce conform etichetei și evită uscarea excesivă în aparat, dacă materialul permite altă metodă. Un strat de bumbac pe dedesubt poate ajuta în unele combinații, dar uneori schimbă felul în care cade haina; merită verificat în oglindă, nu presupus.

Pe piele, hidratarea obișnuită poate reduce senzația de uscăciune, însă crema proaspătă poate face balonul să adere fizic pentru o vreme. Aplic-o din timp și las-o să se absoarbă. Nu unge baloanele ca să nu se mai lipească. Un produs destinat pielii nu este neapărat potrivit pentru materialul balonului și poate păta decorul sau hainele.

În timpul evenimentului, cea mai simplă schimbare este distanța. Ridică buchetele de baloane din locurile pe unde oamenii se strecoară cu pahare în mână. Lasă suficient spațiu în jurul mesei, al intrării și al colțului pentru fotografii. Când baloanele ating mereu sacouri, eșarfe și păr, problema revine chiar dacă ai reușit să le desprinzi de câteva ori.

Ce schimbi când pregătești decorul de la început

Umflă baloanele într-un spațiu curat și lucrează cu mâinile uscate. Dacă le așezi pe covor, le împingi unele peste altele și le freci cu o cârpă ca să capete luciu, le dai mai multe ocazii să se încarce. Nu e nevoie de un ritual complicat. Evită numai mișcările care produc frecare multă și fără rost.

Pentru transport, folosește un recipient încăpător ori o pungă potrivită dimensiunii lor, astfel încât baloanele să nu fie presate de haine și tapițerie. Ține șnururile organizate; nodurile încâlcite ajung adesea să fie desfăcute chiar lângă fața cuiva. Dacă baloanele trebuie montate unul câte unul, pregătește suporturile înainte. Cu mâinile libere lucrezi mai liniștit și le atingi mai puțin de haine.

La cumpărare, verifică materialul și accesoriile, nu numai culoarea din fotografie. Poți porni de la o selecție precum https://www.departy.ro, apoi să citești descrierea fiecărui produs și ambalajul înainte de a-l folosi. Contează dacă balonul este din latex ori din folie, dacă decorul include puncte adezive și cine va intra în contact cu el. O alegere făcută pentru un panou înalt poate fi nepotrivită ca jucărie ținută lângă obraz.

Un balon din folie poate fi o alegere când vrei să eviți latexul, dar nu îl trata ca pe un obiect imun la orice fel de electricitate statică. Poate totuși să atingă hainele, iar marginile, șnururile și accesoriile pot agăța materiale fragile. Dacă îl folosești pentru cineva cu alergie cunoscută, verifică întregul aranjament, inclusiv celelalte baloane și materialele din jur. Important este ce ajunge efectiv lângă persoană.

Uneori văd recomandarea de a freca baloanele pentru a le lipi de tavan fără bandă. Metoda funcționează tocmai fiindcă le încarcă electric. Dacă după aceea le cobori între oameni, nu te mira că se prind de haine. Păstrează efectul acolo unde îți trebuie sau alege un suport care să le țină la loc fără frecare.

Când lipirea este însoțită de mâncărime sau erupție

Atracția statică nu este, prin ea însăși, o alergie. Dacă balonul se desprinde și pielea rămâne liniștită, ai de rezolvat în primul rând contactul dintre materiale. Dacă însă pielea se înroșește, apar pete ridicate, mâncărime ori umflături, lasă balonul jos și evită un nou contact. Nu continua jocul ca să vezi dacă reacția se repetă.

Multe baloane elastice sunt fabricate din latex natural. Academia Americană de Alergie, Astm și Imunologie arată că latexul poate provoca reacții pe piele și, la persoanele sensibilizate, simptome respiratorii. Unele reacții apar repede, în timp ce iritațiile provocate de anumite substanțe folosite la fabricarea cauciucului pot apărea mai târziu. Din aspectul unei singure pete nu poți stabili sigur cauza.

Dacă bănuiești o reacție de contact, îndepărtează balonul și clătește delicat zona. NHS recomandă îndepărtarea substanței iritante sau alergene și curățarea pielii, iar simptomele persistente ori repetate merită evaluate de un medic. Păstrează ambalajul sau fă o fotografie a produsului, dacă îl ai. Detaliul poate ajuta la o discuție ulterioară cu medicul, fără să fie nevoie să atingi din nou balonul pentru a-i arăta ce s-a întâmplat.

Respirația dificilă, senzația de gât care se strânge, umflarea buzelor sau a limbii, amețeala puternică ori o reacție care se extinde repede cer ajutor medical imediat. În România, sună la 112. Dacă persoana are un plan de urgență și un autoinjector cu adrenalină prescris, urmează planul primit de la medic în timp ce aștepți ajutorul. Nu încerca să rezolvi o posibilă reacție severă doar mutând baloanele în alt colț al camerei.

Pentru cineva cu alergie la latex deja confirmată, cel mai practic este să eviți baloanele din latex în încăperea în care va sta. Great Ormond Street Hospital folosește baloanele din folie ca alternativă pentru copiii cu această alergie. Totuși, verifică și celelalte obiecte din decor; un singur balon din folie nu ajută dacă buchetul este înconjurat de latex. Iar dacă nu știi ce material conține un produs, întreabă furnizorul înainte de eveniment.

Nu transforma fiecare atingere supărătoare într-un diagnostic. Căldura, transpirația, frecarea și un adeziv pot irita pielea, iar cauzele diferă de la om la om. În același timp, nici nu ignora un tipar: aceeași persoană face erupție ori de câte ori atinge baloane elastice. Aici conversația cu un alergolog este mai utilă decât o serie de încercări acasă.

Când sunt copii în jur, gândește și după ce se sparge balonul

Un balon care se lipește de hainele unui copil poate deveni repede o jucărie agitată: e tras, mușcat ori strâns până pocnește. Strânge imediat bucățile și ține baloanele neumflate în afara accesului celor mici. Comisia americană pentru siguranța produselor de consum avertizează că baloanele neumflate și fragmentele celor sparte pot provoca sufocare, inclusiv la copiii sub opt ani. Aici merită să întrerupi decorarea și să cureți podeaua pe loc.

E tentant să îi dai copilului balonul care se încăpățânează să se lipească de tricou, numai ca să te poți întoarce la ce făceai. Eu aș verifica mai întâi vârsta, felul balonului și cât de atent poate fi supravegheat. Pentru copiii foarte mici, decorul așezat departe de mâini e adesea alegerea mai liniștită. Și un adult poate ridica imediat resturile dacă se sparge vreun balon.

Dacă problema revine la fiecare eveniment

Privește tiparul înainte să cumperi un arsenal de soluții. Se întâmplă numai iarna, într-o încăpere încălzită? Numai cu un anumit pulover sau numai după ce scoți hainele din uscător? Dacă da, lucrează la uscăciunea aerului, la frecarea din timpul pregătirii și la felul în care depozitezi baloanele.

Dacă un singur pachet lasă urme pe degete, iar celelalte nu, scoate-l din decor. Dacă lipirea apare doar acolo unde ai montat puncte adezive, schimbă metoda de prindere. Dacă există mâncărime, erupție sau simptome care reapar după contact, oprește experimentul și cere sfat medical. Aceeași soluție nu poate rezolva, la fel de bine, un material încărcat static, un reziduu de adeziv și o reacție a pielii.

La următoarea petrecere, fă o probă cu câteva baloane înainte să montezi tot aranjamentul. Atinge-le de o bucată din materialul care va fi lângă ele, fără să le freci intenționat, și vezi dacă apar probleme. Dacă decorul urmează să stea lângă persoane cu sensibilitate cunoscută, discută din timp despre materialele potrivite. Testul cu o haină îți spune ceva despre lipire, nu îți poate confirma că un balon este sigur pentru cineva cu alergie.

Până la urmă, răspunsul începe cu un gest mic: desprinzi balonul încet și te uiți la ce a rămas în urmă. Dacă n-a rămas nimic, reduci frecarea și îi găsești un loc mai bun. Dacă rămâne o urmă pe material sau o reacție pe piele, schimbi balonul și iei situația în serios. Restul petrecerii poate merge înainte, cu baloanele sus și hainele lăsate în pace.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

Publicat

pe

De

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală într-un canal strategic de comunicare. CityPress.ro centralizează accesul la publicații locale și permite construirea unor campanii în funcție de orașele, județele și regiunile importante pentru fiecare business.

Pentru o companie care face business regional, relevanța nu se construiește doar la nivel național.

Se construiește în piețele în care compania vinde, investește, angajează, dezvoltă proiecte și caută noi parteneri.

O companie din Constanța poate avea interese comerciale în Tulcea, Brăila și Galați. Un business din Iași poate urmări dezvoltarea în Bacău, Suceava sau în alte județe ale Moldovei. Un dezvoltator, un operator logistic, o companie din agricultură sau un furnizor de servicii B2B poate avea nevoie să comunice simultan în mai multe centre economice.

În toate aceste situații apare aceeași întrebare:

Cum ajunge mesajul companiei în presa din piețele care contează pentru business?

CityPress.ro propune un răspuns simplu: un singur punct de acces la presa locală din România.

Presa locală, privită ca instrument de geo-marketing

CityPress.ro funcționează ca un media buyer specializat în presa locală și oferă companiilor acces la o rețea de peste 1.000 de publicații locale din România, dintre care peste 100 sunt prezentate de platformă ca publicații exclusive.

Diferența importantă pentru un business este posibilitatea de a construi campanii în funcție de geografie.

Compania poate selecta localitățile și zonele în care dorește să fie prezentă, iar campaniile pot fi construite pe localități, județe, regiuni sau grupuri de localități.

Pentru un business din Estul României, acest model schimbă perspectiva asupra presei locale.

Nu mai vorbim doar despre „a publica un articol”, ci despre posibilitatea de a utiliza publicațiile locale pentru a susține obiective comerciale și de comunicare în piețe geografice bine definite.

De la Constanța la Iași: comunicarea poate urma harta businessului

Să luăm exemplul unei companii cu sediul în Constanța care deservește clienți din Dobrogea și sud-estul țării.

Compania poate construi o campanie concentrată inițial pe Constanța, apoi poate extinde comunicarea către Tulcea, Brăila și Galați pe măsură ce își dezvoltă activitatea comercială.

Același principiu se aplică unei companii din Iași care dorește să își consolideze prezența în Moldova. Comunicarea poate porni din Iași și poate fi extinsă către Bacău, Suceava și alte piețe relevante.

În rețeaua prezentată public de City Press se regăsește, de exemplu, Ziarul de Iași, publicație pe care platforma o evidențiază în zona Moldovei.

Dincolo de publicațiile promovate individual, City Press oferă acces la o rețea mult mai extinsă de publicații și localități, astfel încât selecția canalelor să poată fi realizată în funcție de obiectivul concret al campaniei.

Nu fiecare companie are nevoie să comunice peste tot. Are nevoie să comunice acolo unde face business.

Ce poate comunica o companie B2B în presa regională?

Presa locală nu trebuie privită exclusiv ca un canal pentru promovarea produselor către consumatorul final.

Pentru mediul B2B, subiectele relevante sunt diferite.

O companie poate comunica deschiderea unei noi unități de producție, o investiție, extinderea într-un alt județ, lansarea unei divizii, dezvoltarea unui proiect imobiliar, intrarea pe o piață nouă, crearea de locuri de muncă, un parteneriat important sau rezultatele unui proiect regional.

În același mod, managementul și specialiștii companiei pot utiliza conținutul editorial pentru a comunica expertiză și perspective relevante pentru industria în care activează.

Astfel, publicarea regională poate contribui la construirea unei prezențe constante în ecosistemul economic în care compania își desfășoară activitatea.

Un instrument pentru companii, dar și pentru agențiile care gestionează mai multe piețe

Fragmentarea este una dintre dificultățile comunicării regionale.

O campanie care presupune apariții în Constanța, Galați, Iași, Bacău și Suceava poate însemna identificarea publicațiilor relevante și administrarea separată a relației cu fiecare dintre acestea. CityPress.ro centralizează procesul.

Platforma permite alegerea publicațiilor și gestionarea publicărilor dintr-un singur loc, inclusiv pentru agențiile de marketing și PR care coordonează campanii regionale pentru mai mulți clienți.

City Press poate recomanda publicații și combinații media în funcție de localitate, industrie, obiectiv, buget și audiență, iar pentru anumite publicații partenere platforma oferă inclusiv publicare instant.

De ce contează componenta regională pentru un brand național?

Logica funcționează și în sens invers.

O companie națională care vrea să comunice în Estul României nu trebuie să trateze întreaga regiune ca pe o singură audiență.

Constanța, Galați, Iași sau Suceava reprezintă piețe și comunități diferite.

Prin presa locală, o campanie națională poate primi o componentă regională, iar mesajele companiei pot fi distribuite în publicațiile din zonele în care există un interes comercial concret.

Un retailer poate comunica deschiderea unor noi locații. Un dezvoltator poate susține lansarea unui proiect. Un operator din energie sau infrastructură poate comunica investițiile realizate într-un județ. O companie de logistică poate face cunoscută extinderea operațiunilor într-un nou hub regional.

Campania rămâne națională. Distribuția mesajului devine locală.

Estul României are businessuri care merită o voce mai puternică

Dobrogea și Moldova reunesc centre economice importante și companii active în logistică, transport, agricultură, industrie, energie, construcții, real estate, HoReCa, servicii profesionale, retail, sănătate și tehnologie.

Multe dintre aceste companii au depășit de mult granițele orașului în care au fost fondate.

Comunicarea lor poate urma aceeași evoluție.

De la un oraș la mai multe județe. De la o prezență locală la una regională. Și, atunci când strategia companiei o cere, de la regional la național.

CityPress.ro își propune să ofere infrastructura prin care această comunicare devine mai ușor de administrat.

Peste 1.000 de publicații locale. Sute de localități. Un singur punct de acces.

CityPress.ro – presa locală, transformată într-un canal de comunicare pentru business.

Comunică acolo unde faci business.

Website: https://citypress.ro
E-mail: contact@citypress.ro

Telefon/Watsapp: 0729967754

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Publicat

pe

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de zi cu zi: produse pentru piele, mișcare, alimentație, somn, o baie relaxantă sau câteva ore în care îți faci timp pentru tine.

În ultimii ani, însă, ideea de stare de bine a devenit mai cuprinzătoare. Nu mai este vorba doar despre felul în care arăți, ci și despre cum te simți în propriul corp, despre confort, relaxare și despre lucrurile care îți fac plăcere.

În acest context, wellnessul intim nu trebuie privit ca un subiect separat sau incomod. Poate face parte, pur și simplu, din felul în care alegi să ai grijă de tine.

Pe Sensualia, această zonă poate fi explorată fără grabă, pornind de la propriile preferințe și de la ceea ce te face să te simți confortabil.

Îngrijirea personală nu se oprește la ceea ce se vede

Este ușor să investești timp în lucrurile vizibile: o cremă bună, o tunsoare care îți place, haine în care te simți bine sau o rutină de sport.

Dar relația pe care o ai cu propriul corp înseamnă mai mult decât atât.

Contează și să știi ce te relaxează, ce îți place, ce te face să te simți confortabil și unde sunt limitele tale. Nu trebuie să existe o explicație complicată pentru toate aceste lucruri și nici nu este nevoie să le compari cu ale altcuiva.

Unele femei sunt foarte deschise când vine vorba despre astfel de subiecte. Altele preferă să le păstreze pentru ele. Ambele variante sunt firești.

Important este să poți face alegeri pentru tine fără să simți că trebuie să urmezi o anumită tendință sau să te încadrezi într-un model.

Relaxarea poate fi cea mai simplă formă de wellness intim

Nu toate produsele din această zonă trebuie asociate imediat cu sexualitatea.

Masajul este probabil unul dintre cele mai bune exemple. Poate face parte dintr-o seară în doi, dar la fel de bine poate fi un simplu moment de relaxare după o zi obositoare.

Dacă sunteți împreună, un masaj poate fi un mod plăcut de a vă opri pentru câteva minute din ritmul zilnic. Nu aveți nevoie de tehnici speciale și nici de un plan pentru ceea ce urmează. Este suficient să vă simțiți bine și să nu vă grăbiți.

În astfel de momente, diferitele uleiuri de masaj pot completa experiența. Le poți alege în funcție de textură, aromă și modul de utilizare, după ce verifici indicațiile produsului.

Nu produsul este cel care transformă momentul. El este doar un detaliu care poate face experiența mai plăcută. Restul ține de timp, confort și de faptul că îți permiți să te relaxezi.

Să îți cunoști preferințele nu ar trebui să fie un subiect incomod

Există încă multe rețineri atunci când discuția ajunge la produsele intime pentru femei. Uneori din lipsă de informații, alteori pentru că mult timp această zonă a fost tratată fie în glumă, fie într-un registru exagerat de sexualizat.

În realitate, curiozitatea față de propriul corp este ceva cât se poate de firesc.

Nu trebuie să fii într-o relație și nici să urmărești un anumit rezultat pentru a vrea să afli ce îți place. La fel cum îți descoperi preferințele în materie de parfumuri, cosmetice sau haine, poți afla în timp și ce te face să te simți bine în zona intimă.

Dacă vrei să explorezi această latură, gama de jucării intime pentru ea îți permite să vezi ce tipuri de produse există și să alegi doar ceea ce îți stârnește interesul.

Nu este nevoie să începi cu ceva complicat. Poți citi descrierile, poți compara opțiunile și poți decide în liniște ce ți se potrivește.

Cumpărăturile online au făcut alegerea mai simplă

Unul dintre lucrurile care au schimbat mult această piață este faptul că astăzi poți descoperi produsele intime online, în ritmul tău.

Nu trebuie să iei o decizie pe loc și nici să porți o conversație cu cineva dacă nu îți dorești acest lucru. Poți citi informațiile disponibile, poți compara mai multe variante și poți reveni asupra unei alegeri înainte de a comanda.

Pentru produsele pe care nu le cunoști, merită să verifici întotdeauna câteva lucruri simple: materialele, dimensiunile, modul de utilizare, întreținerea și recomandările producătorului.

Prețul sau popularitatea unui produs nu îți spun automat dacă acesta este potrivit pentru tine.

Mai util este să te întrebi ce cauți, ce ți se pare confortabil și cât de simplu vrei să fie produsul pe care îl alegi.

În cuplu, alegerile rămân la fel de personale

Produsele intime pot face parte și din viața de cuplu, dar faptul că sunteți împreună nu înseamnă că trebuie să aveți aceleași preferințe.

Dacă vreți să încercați ceva nou, cel mai simplu este să vorbiți despre asta.

Puteți spune ce vă atrage, ce ați vrea să încercați și ce nu vă interesează. Nu este nevoie ca unul dintre voi să îl convingă pe celălalt.

Uneori veți fi curioși în legătură cu același lucru. Alteori, nu. Tocmai această libertate de a spune ce vă place și ce nu vă place face discuția mai simplă.

Produsele pot aduce varietate, dar nu trebuie să devină o obligație și nici o măsură a calității relației voastre.

Wellnessul intim înseamnă, înainte de toate, alegere

Poate că cea mai importantă schimbare este faptul că despre această zonă putem vorbi astăzi mai normal.

Nu trebuie să îi dăm o importanță exagerată, dar nici să o tratăm ca pe ceva ce trebuie ascuns.

Pentru tine, wellnessul intim poate însemna relaxare. Poate însemna curiozitate. Poate fi ceva ce explorezi singură sau împreună cu partenerul. Și poate exista perioade în care pur și simplu nu te interesează.

Nu există o variantă corectă.

La fel ca în orice altă zonă a îngrijirii personale, contează să ai acces la informații, să îți cunoști preferințele și să alegi ceea ce are sens pentru tine.

Fără presiune, fără reguli inventate și fără ideea că trebuie să demonstrezi ceva. Doar în ritmul tău.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine? Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?
Actualitateacum 4 zile

Ce fac dacă baloanele se lipesc de piele sau haine?

Un balon se apropie de mâneca unei bluze și rămâne acolo, de parcă și-ar fi găsit locul. Îl desprinzi, iar...

Când un apartament mai mic poate fi o alegere mai bună decât unul foarte spațios Când un apartament mai mic poate fi o alegere mai bună decât unul foarte spațios
Politicaacum 6 zile

Când un apartament mai mic poate fi o alegere mai bună decât unul foarte spațios

Dacă ai deschis recent un portal de anunțuri, știi deja cât de repede te poate prinde mirajul metrului pătrat. Vezi...

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală
Actualitateacum o săptămână

Businessul se dezvoltă regional. Comunicarea ar trebui să îl urmeze. CityPress.ro conectează companiile din Estul României cu presa locală

De la Constanța și Tulcea la Galați, Brăila, Bacău, Iași și Suceava, companiile din Estul României pot transforma presa locală...

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei
Politicaacum o săptămână

Nicușor Dan, de la tribuna ONU: România își consolidează rolul în securitatea Europei

Președintele României, Nicușor Dan, a susținut miercuri, la New York, discursul național al României în cadrul celei de-a 81-a sesiuni...

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite
Politicaacum o săptămână

Alianța îl întâmpină pe președintele Nicușor Dan la New York, înaintea Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite

Alianta a avut onoarea de a-l întâmpina la New York pe președintele României, Nicușor Dan, alături de membri ai echipei...

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală
Actualitateacum 2 săptămâni

De la tabu la normalitate de ce wellnessul intim face parte din îngrijirea personală

Când vorbești despre îngrijire personală, probabil te gândești mai întâi la lucrurile care au intrat deja firesc în rutina de...

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial? Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?
Actualitateacum 2 săptămâni

Cât costă un kW instalat la un sistem fotovoltaic rezidențial?

Prima ofertă pentru fotovoltaice pe care o citești pare, de obicei, foarte simplă. Cinci kilowați, un invertor, câteva panouri negre,...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro