Duminica a Șaptea după Sfintele Paști, a Sfinților Părinți de la Sinodul Întâi Ecumenic

0
840

Duminica a Șaptea după slăvitul praznic al Sfintelor Paști, denumită și Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I ecumenic, este consacrată mărturisirii dreptei credințe și unității Bisericii.

Duminica a 7-a după Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) 

Evanghelia Duminicii a Șaptea după Sfintele Paști 

”În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preaslăvească, precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos, pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preaslăvit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac l-am săvârşit. Şi acum, preaslăveşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu slava pe care am avut-o la Tine mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine, căci cuvintele pe care Mi le-ai dat, Eu le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ei sunt ai Tăi. Şi toate ale Mele sunt ale Tale şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine, Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău pe cei pe care Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum vin la Tine şi pe acestea le grăiesc în lume, pentru ca bucuria Mea să o aibă deplină în ei. „(Sf. Apostol și Evanghelist Ioan Capitolul 17,versetele 1-13)

În această duminică  Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfinților Părinți de la Sinodul Întâi Ecumenic.
Sinodul Ecumenic desemnează adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocși – episcopi, mitropoliți și patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învățături de credință creștină neclare încă, și de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă și condamnă toate abaterile de credință, străine de învățătura Sfintei Evanghelii și a Sfinților Părinți și exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toți ereticii care sfâșie unitatea de credință a Bisericii Ortodoxe.

 

În primul rând, dreapta credință înseamnă mărturisirea dumnezeirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Când Biserica a întocmit calendarul, a stabilit ca această duminică, a șaptea după Sfintele Paști, care precede marea sărbătoare a Pogorârii Duhului Sfant și care urmează după Înălțarea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, să fie o duminică  de pomenire a Sfinților Părinți de la Primul Sinod ecumenic.

De ce? Pentru că la acest Sinod cumenic s-a mărturisit de către 318 Sfinți Părinți din Biserica Răsăriteană și Apuseană că Iisus Hristos nu este o făptură, nu este un om devenit Dumnezeu, așa cum greșit susținea ereticul Arie din Alexandria, ci Hristos este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevăratt din Dumnezeu adevărat, Care S-a facut Om din iubire pentru oameni-„pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut Om”

Duminica celor 318 Sfinți Părinți , pregătire pentru praznicul Rusaliilor 

Această mărturisire a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos este necesară  pentru a ști că Cel ce S-a înălțat la ceruri este Cel ce S-a pogorât din ceruri: a coborât din ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel nevăzut și S-a înălțat la ceruri Fiul lui Dumnezeu Cel văzut prin umanitatea Sa, văzut în trupul Său omenesc; a coborât pe pământ Dumnezeu Fiul, pentru a deveni și Fiul Omului, și S-a înălțat la ceruri Dumnezeu-Omul.

De aceea, Sfinții Parinti care au mărturisit dumnezeirea Fiului lui Dumnezeu făcut Om sunt pomeniți tocmai în această duminică , după Înălțarea la cer a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.În același timp, duminica aceasta, a Sfinților Parinti de la Sinodul I ecumenic, este o pregătire pentru sărbătoarea următoare, și anume pentru praznicul Pogorârii Sfântului Duh, sărbătoare care amintește de constituirea Bisericii Mântuitorului Iisus Hristos prin pogorârea Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, trimis de către Dumnezeu Tatăl și de Dumnezeu Fiul, Cel înălțat la ceruri, ca prin Duhul Sfant să se adune laolaltă persoane diferite din neamuri diferite și din locuri diferite, unite între ele prin credința în Iisus Hristos.

Această taină a Înălțării Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos întru slavă este o pregătire pentru pogorârea Sfântului Duh întru smerenie, iar prin lucrarea Sfântului Duh Hristos rămâne cu noi și în noi, în Biserica Sa până la sfârșitul veacurilor. Deci, Sfintii Parinti veniți la Sinodul I ecumenic de la Niceea, din anul 325, adunați la chemarea Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au arătat că Înălțarea la ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu înseamnă despărțirea Lui de cei care cred în El, ci un alt mod al prezenței Lui în lume, o prezență duhovnicească, deoarece, înainte de a Se înălța la cer, Mântuitorul a spus: „Iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului’ (Matei 28, 20). Iisus Hristos este mereu prezent cu Sfinții Apostoli și cu toți cei care vor crede în El prin propovăduirea lor. Dupa ce îi trimite pe Apostolii Săi la propovăduire, zicându-le: ‘Mergând , învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. (Matei 28, 19-20), deoarece tot El ne asigură : „Iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârșitul veacurilor” (Matei 28, 20)

Sfânta Treime – baza unităţii Bisericii  Ortodoxe 

Biserica, ca de altfel toate structurile social-umane, îşi alimentează permanent factorul unificator din izvorul Dumnezeirii, Preasfânta Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Mântuitorul Se roagă ca toţi să fie una pe pământ, precum suntem şi Noi (Ev. In. 17, 11). Pluralul evanghelic Noi face referire directă la Dumnezeirea Întreit Ipostatică, sau personală, preînchipuită în paginile vechi-tes-tamentare ale Scripturii: „Să facem pe om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac. 1, 26); să Ne pogorâm şi să amestecăm limbile lor”(Fac. 11, 7).

Temeiul de credință ortodox versus erezia nestorianistă

Spiritualitatea ortodoxă răsăriteană nu a vorbit separat de Fiinţa lui Dumnezeu în detrimentul Persoanelor, dar nici nu a izolat Persoanele treimice de unitatea naturii dumnezeieşti. A considerat că nu poate exista o fiinţă neipostaziată, ne-conturată de o ontologie cu propriul ei centru ipostatic raţional (în cazul Persoanelor) care-l are drept suport al acesteia. Întreaga cuvântare de despărţire a lui Hristos (In. cap. 14) urmăreşte acest fir trinitar al unei revelaţii de dinaintea pătimirii Sale, tocmai pentru a-i întări pe ucenicii Săi într-o unitate deosebită de ceea ce poate oferi lumea prin mijloacele ei finite şi epuizante (In. 17, 16).

Ca expresie iconomică a acestei unităţi cosmice şi general umane, Sfânta Treime rămâne în veac baza spiritualităţii noastre ortodoxe, modelul şi ţinta spre care, prin Biserică, tindem să ajungem ca finalitate eshatologică.Lumea de azi trăieşte tot mai mult separaţia dintre Dumnezeu şi om, dintre transcendentul şi imanentul divin. Biserica Ortodoxă, prin învăţătura despre Sfânta Treime, „vita Trinitatis ad extra et ad intra“, evidenţiază trăsătura unui personalism viu şi dinamic, în contradictoriu cu oferta e-senţialistă de tip apusean care este depersonalizată şi individualistă. Iubirea tri-ipostatică a fost dinaintea lumii, dar este în acelaşi timp şi îndreptată spre ea. Duhul secular al societăţii postmoderne desparte, în mod și manieră nestorianistă, fiinţa de persoană şi persoana de lucrare.

Nestorianismul este o erezie hristologică care a apărut în Biserică în secolul al cincilea ca o încercare de a explica raţional şi de a înţelege încarnarea Logosului divin, cea de-a doua persoană a Sfintei Treimi, Omul Iisus Hristos. Nestorianismul învaţă că cele două esenţe divină şi umană sunt separate şi sunt două persoane: omul Iisus Hristos şi Logosul divin, care locuieşte în om. De aceea, nestorienii resping terminologia „Dumnezeu a suferit” sau „Dumnezeu a fost răstignit”, pentru că ei cred că omul Iisus Hristos a suferit. Mai mult, ei resping termenul Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) dat fecioarei Maria, utilizând în schimb termenul Christotokos (Născătoare de Hristos) sau Anthropotokos (Născătoare de om).

Aşa se explică pierderea puterii unificatoare şi vivificatoare care vine în lume de la Tatăl, prin Hristos, în Duhul Sfânt.

Este puterea vieţii comunionale.Această putere, de a sta în legătură de comuniune cu Dumnezeu-Treimea, ne este dată de către Fiul lui Dumnezeu făcut Om, şi în care Se odihneşte Sfântul Duh, Duh care ne este trimis la Rusalii, în Biserică, şi care, făcându-ne părtaşi firii îndumnezeite a lui Hristos, ne face fii ai Tatălui ceresc şi fraţi ai Mântuitorului. Duhul unităţii este Duhul Adevărului, Duhul înfierii noastre.

În loc de concluzie

Viaţa veşnică, a cărei definiţie unică o găsim doar în Evanghelia de azi (Ev. In. 17, 3), este cunoaşterea Unului în fiinţă şi întreit în Persoane: Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi Aceştia trei Una sunt (I In. 5, 7).

Pentru percepţia logico-raţională a firii umane, Sfântul Chiril al Alexandriei a afirmat că „nu contragem firea dumnezeirii în chip iudaic (monopersonal) numai la Dumnezeu şi Tatăl Cel Unul, ci o lărgim în Treimea Sfântă şi de-o-fiinţă. Totuşi deosebind-o în calitatea persoanelor şi însuşirea ipostaselor, contragem iarăşi pe Dumnezeu, într-unul pentru identitatea fiinţei… ne vom închina chemând pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Iar de vreme ce Unul este Dumnezeu Tatăl, Unul Dumnezeu Fiul, Unul Duhul Sfânt Cel purces, nici pe Dumnezeu Cel Unul nu-L vom scoate din doime, nici pe cel cu adevărat şi prin fire Domn nu-L vom lipsi de a fi Dumnezeu“.

Această cunoaştere a unităţii trinitare are în centrul său Persoana divino-umană a Mântuitorului Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut Om, Adam cel Nou, ca în El şi prin El, fiecare să avem accesul la Tatăl prin Duhul Sfânt. Taina în sine nu a fost descoperită Sfinţilor Apostoli decât după Pogorârea Sfântului Duh, Duhul lui Hristos, al Adevărului Întrupat (In. 15, 26), Care vine să întemeieze Biserica în Ziua Rusaliilor.

*****

Pentru a susține jurnalismul independent, aveți link ul de donații mai jos:

https://www.paypal.com/donate/?hosted_button_id=EX3UVYDFJP2MW

Sursa foto :https //google.com

 

Această prezentare sintetizată a fost realizată după scrierile, vechile cazanii și cuvinte de folos creștin – ortodoxe acceptate, iar rolul redactorului platformei BPNews Daniel Mihai este acela de a aduce la lumină și conștiința publicului larg învățăturile ortodoxe.

 

 

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here