Connect with us

Actualitate

Mica Romă antică de la poalele Retezatului renaște. Forul lui Traian din Sarmizegetusa, în șantier VIDEO

Publicat

pe

Mica Romă antică de la poalele Retezatului renaște. Forul lui Traian din Sarmizegetusa, în șantier VIDEO

Forul lui Traian de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa (video) din Hunedoara va fi restaurat. Este al doilea monument prețios al orașului antic din Țara Hațegului, care va fi restaurat în ultimii ani, după amfiteatrul roman.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa din Hunedoara a fost numită de unii istorici „mica Romă”, în timp ce alți oameni de știință au comparat-o în trecut cu orașul antic Pompeii, datorită numeroaselor monumente valoroase pe care le cuprinde.

Așezarea civilă antică din Ulpia Traiana Sarmizegetusa se află pe lista indicativă a monumentelor din patrimoniul mondial cultural UNESCO, care cuprinde așezările romane de frontierele (Limesul) provinciei Dacia.

Cei care vizitează orașul antic întemeiat de Traian după cucerirea unor teritorii ale Daciei găsesc aici o mulțime de vestigii care, intercalate cu terenurile agricole, livezile și drumurile de pământ oferă senzația unei întoarceri în timp.

Inscripție din Fotul lui Traian. Foto: Daniel guță. ADEVĂRUL

Din toamna anului 2022, Amfiteatrul roman din Ulpia Traiana Sarmizegetusa a intrat în șantier și este restaurat pe fonduri europene. Lucrările, estimate la 17 milioane de lei, vizează consolidarea și restaurarea monumentului, dar și amenajarea unei tribune metalice, care va putea găzdui spectatori la evenimentele care vor avea loc în Amfiteatrul roman.

Un alt monument valoros din „mica Romă” va fi și el reabilitat.

Forul lui Traian intră în șantier

Consiliul
Județean Hunedoara a semnat contractul de proiectare și execuție pentru o serie
de lucrări de conservare a monumentelor antice din Forul lui Traian.

Investiția
finanțată prin Programul Național de Redresare și Reziliență se ridică la aproximativ
două milioane de euro și va trebui realizată în 28 de luni de la data semnării
contractului.

Proiectul cuprinde lucrări de cercetare arheologică, inventariere, conservare, restaurare și reabilitare a ruinelor din Forul lui Traian.

„Vor fi restaurate fragmentele de zidărie ale zidului porticului (inclusiv fragmentele de trepte
și cele două fragmente de coloane) și cele păstrate la nord de acesta
(proportic), fragmentele păstrate ale fundațiilor celor două fântâni amplasate
lateral propylonului, fragmentele de emplecton ale postamentelor coloanelor din
dreapta ale propylonului, porțiunea păstrată a decumanusului și canalul de sub
acesta, groma și treptele tetrapylonului. Vor fi reconstruite coloanele propylon; Proiectul mai propune amenajări
exterioare, acoperiri, elemente prezentare și de accesibilizare; Realizarea
unei aplicații prin care să se prezinte reconstituirea virtuală a forului”
, se
arată în documentația investiției.

Piața cu palate și monumente din Mica Romă

Forul lui Traian,
sau „forum vetus“, era amplasat în centrul coloniei Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

„Construit
iniţial din lemn, el a fost refăcut în piatră încă în timpul domniei lui
Traian, dobândind un caracter monumental. Decoraţia sa exalta victoria recentă
asupra dacilor. În faţa intrării se găsea altarul (groma), ridicat cu ocazia
fondării coloniei şi întemeierii provinciei, întregul spaţiu căpătând astfel un
statut sacru, încărcat cu o mare valoare simbolică”,
informează Muzeul Național
de Istorie a Transilvaniei.

La mijlocul
secolului al doilea, piața centrală a coloniei de veterani a fost decorată cu
elemente arhitectonice din marmură, adusă de la cariera de la Bucovă: un material
mai casant și mai puțin rezistent față de marmura de la Ruschița descoperită
mai târziu, impregnat cu firicele albastre.

Forul lui Traian din Sarmizegetusa ocupa
circa un hectar și era înconjurat de o colonadă (porticus), fiind flancat de o
mare sală pentru reuniuni și judecăţi (basilica).

Coloanele din For vor fi restaurate. Foto: Daniel Guță

„De jur împrejur
se găseau numeroase încăperi, care serveau ca sedii ale administraţiei locale
(printre care şi curia, sala consiliului municipal) şi ale diferitelor
asociaţii profesionale şi religioase. În decursul timpului curtea forului s-a
umplut literalmente cu statui onorifice de bronz, reprezentând cu precădere
împăraţi călare sau în atelaj triumfal cu patru cai (quadriga). Cum cercetările
la forul traianic s-au încheiat, se impune restaurarea sa cât mai grabnică
pentru a reda din plin circuitului turistic acest important obiectiv”
, informează
Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

Potrivit
istoricilor, la sud de Forul lui Traian din Sarmizegetusa se găsea piaţa
alimentară (macellum), flancată de câte un şir de magazine (tabernae) şi având
în centru bazine pentru peşte proaspăt.

La mijlocul secolului al II-lea, piaţa
alimentară a fost înlocuită cu un al doilea for (forum novum), care găzduia
templul capitolin. Acesta era amplasat pe un podium monumental, precedat de 11
trepte de marmură şi avea o faţadă cu şase coloane corintice.

„Pe latura de
nord, peste vechile tabernae a fost construită o hală pentru vreme rea
(cryptoporticus), unde au fost ridicate în timp numeroase statui onorifice
pentru elitele locale. În schimb în curtea forului II au fost amplasate
statuile ecvestre ale guvernatorilor provinciali, care erau totodată şi patroni
ai coloniei traianice
”, arată Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei.

A rezistat până la năvălirea hunilor

Ulpia Traiana
Sarmizegetusa,
oraşul întemeiat de împăratul Traian în jurul anului 106, se află în
apropiere de Retezatul, la circa 15 kilometri de orașul Hațeg, fiind traversată
de drumul național Hațeg – Caransebeș.

În Antichitate, aşezarea purta numele
Colonia Ulpia Traiana Augusta Sarmizegetusa şi a fost locul unde s-au aşezat
numeroşi veterani din trupele romane care au luptat pentru cucerirea Daciei.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Foto: Daniel Guță

Acest oraș antic
din România număra la început câteva mii de locuitori, care se bucurau de
privilegiile scutirii de taxe şi de drepturi de proprietate asupra terenurilor
fertile din împrejurimi, susţin istoricii.

În deceniile următoare, populația a
crescut treptat, până la 20 – 25.000 de locuitori.

Din secolul al
treilea, oraşul a început să decadă. A fost părăsit de armatele romane retrase
din Dacia şi lăsat pradă migratorilor. A continuat să supravieţuiască cu o
populaţie împuţinată şi modestă, care trăia în palatele părăsite şi care în caz
de atac, se adăpostea în amfiteatru, transformat într-o fortăreaţă rezistentă.

Viaţa oraşului a încetat probabil odată cu năvălirea hunilor şi a popoarelor
aduse de aceştia, susţin istoricii.

Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum 2 zile

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum 2 zile

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro