Connect with us
agentie marketing politic

Uncategorized

Cum să gestionezi zgomotul intestinal în timpul unei întâlniri importante: 4 trucuri inedite

Publicat

pe

Cum să gestionezi zgomotul intestinal în timpul unei întâlniri importante: 4 trucuri inedite

Urmează să ai o întâlnire importantă și vrei ca totul să iasă bine, să faci o impresie plăcută, însă tocmai atunci burta ta începe „să protesteze”, să scoată sunete și să te facă de râs. Te recunoști în această situație? Ți s-a întâmplat și ție să-ți chiorăie mațele în liniștea unei săli de ședințe, motiv pentru care te-ai simțit jenat? Dacă vrei să previi astfel de neplăceri, pe viitor, ține cont de câteva recomandări!

„Îi e foame bietului om”. La asta ne gândim automat când auzim cum îi chiorăie cuiva mațele. Ei bine, afirmația e doar parțial adevărată. Borborismele – așa cum se numesc, în termeni științifici, aceste zgomote intestinale – reprezintă un aspect normal al procesului de digestie. Apar în urma contracțiilor musculare ale tractului intestinal, necesare pentru deplasarea  alimentelor, a fluidelor și a gazelor prin sistemul digestiv.

Cele două cauze ale bolborismelor

Sunetele se aud tot timpul, doar că la o intensitate mai scăzută. Dacă ți-ai asculta burta cu un stetoscop, ai înțelege despre ce e vorba. Totuși, zgomotul intestinal se aude mai tare în două situații, din două cauze.

  1. Foamea. „Volumul” chiorăitului poate crește, într-adevăr, atunci când ai stomacul gol, în lipsa alimentelor care mai amortizează sunetul. Astfel, foamea poate fi, într-adevăr, o cauză.
  2. Gazele. Bolborismele sunt mai accentuate atunci când ai o cantitate mare de gaze în intestine.

Dacă știi că ai, de obicei, o burtică mai „vocală”, mai „gălăgioasă”, este recomandat în primul rând să iei măsuri pentru a preveni aceste situații delicate. Mai exact, să ai grijă să nu-ți fie foame și să nu ai gaze în exces.

Cum previi zgomotele intestinale

  1. Ai grijă să nu ți se facă foame. Înaintea unei întâlniri importante, care știi că se prelungește, ia o gustare din alimente ușor digerabile: o banană, niște migdale sau niște covrigei din cereale integrale. Astfel, previi chiorăitul mațelor de foame.
  2. Evită băuturile carbogazoase și fumatul, care contribuie la acumularea de gaze în intestine.
  3. Schimbă-ți obiceiurile alimentare. În general, încearcă să ai un program strict de masă, cu ore fixe, și evită mâncatul haotic, ciugulelile sau perioadele lungi de post. Sunt de preferat mesele mici și dese decât cele rare și copioase.
  4. Mănâncă încet, mestecă bine fiecare îmbucătură. Astfel, ușurezi digestia, alimentele nu vor mai staționa atât de mult în intestine și nu vor apuca să fermenteze și să provoace gaze.
  5. Nu sorbi ciorba și nu vorbi agitat în timpul mesei pentru că vei înghiți aer.
  6. Evită alimentele flatulogenice, despre care se știe că produc gaze: fasolea, mazărea, lintea, varza, conopida, ceapa, broccoli. Optează, mai degrabă, pentru orez, piure de cartofi, pește la grătar.
  7. Nu mânca fructe pe post de desert. Ele se digeră mai repede decât restul alimentelor, dar rămân blocate în intestine și fermentează.
  8. De asemenea, atenție la asocierea mâncărurilor la aceeași masă: nu carbohidrați cu proteine, nu prăjeli cu dulciuri.
  9. Fiecare persoană are sensibilitățile și intoleranțele ei: la gluten, la fructoză sau lactoză. Încearcă să identifici ce alimente îți provoacă ție gaze și evită-le. Pentru asta, ține un jurnal alimentar în care îți vei nota tot ce ai mâncat pe parcursul unei zile și când a apărut balonarea.

Cum gestionezi zgomotele intestinale odată apărute

Dacă ești în timpul unei întâlniri importante și simți că ai bolboroseli în burtă, poți stopa din fașă „gălăgia”, apelând la următoarele trucuri:

1.Bea mici înghițituri de apă

Lichidul calmează stomacul și păcălește foamea.

2.Alege o poziție confortabilă

Dacă îți relaxezi mușchii abdominali, reduci presiunea asupra intestinelor. Poți încerca să stai pe scaun cu spatele drept, sprijinit de spătar, și cu abdomenul relaxat.

3.Distrage-ți atenția atât ție, cât și celor din jur

Nu te mai gândi la zgomotele intestinale, pentru că ele se accentuează și pe fond de stres. Concentrează-ți atenția pe discuție și chiar profită de zgomotele de fundal pentru a masca bolborismele din burta ta.

4.Concentrează-te pe respirație

Inspiră adânc și expiră încet, pentru a-ți menține calmul și a reduce anxietatea legată de zgomotele intestinale.

Tratament naturist pentru borborisme

Există și tratamente naturiste pentru borborisme. Sunt remedii din plante pe care le poți consuma sub formă de ceaiuri sau capsule naturale.

  • Astfel, după masă, obișnuiește-te să bei un ceai medicinal care ajută digestia și previne balonarea: ghimbirul, menta, mușețelul sau cimbrul au efecte calmante asupra sistemului digestiv.
  • Uleiurile esențiale sunt antibiotice și antimicrobiene naturale care distrug eventualele microorganisme ce provoacă balonare, diaree. Apelezi la ele după o masă care nu ți-a picat bine. Se găsesc sub formă de capsule.
  • Enzimele digestive sunt alte tratamente naturiste pentru borborisme. Unele persoane pot avea o digestie mai lentă sau pot avea probleme cu descompunerea anumitor alimente, lucru care poate contribui la formarea gazelor și la apariția zgomotelor intestinale. Suplimentele cu enzime digestive pot îmbunătăți procesul digestiv și reduce simptomele.
  • Probioticele. Sunt bacterii bune care susțin echilibrul florei intestinale și preveni formarea borborismelor. Introdu mai des în dieta ta iaurturi naturale, murături sau ia suplimente cu probiotice.

Reține faptul că zgomotele intestinale sunt normale. Nu reprezintă o problemă de sănătate, dimpotrivă, e semn că digestia își face treaba. Dacă borborismele sunt frecvente și deranjante, dacă te îngrijorează în orice fel, nu ezita să mergi la medicul gastroenterolog, pentru o consultație de specialitate.

Comentarii Facebook
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Uncategorized

Pregatirea pentru un imprumut cu masina

Publicat

pe

De

Pregatirea pentru un imprumut cu masina

Cheltuielile neprevazute pot aparea atunci cand bugetul este deja planificat. O reparatie costisitoare, o factura urgenta sau o alta plata importanta poate crea presiune financiara. In astfel de momente, este util sa cunosti variantele disponibile si conditiile pe care trebuie sa le respecti.

Unele persoane aleg sa foloseasca un bun pe care il detin deja pentru a obtine suma necesara. Masina poate fi folosita drept garantie, iar procesul este de regula mai simplu decat in cazul unei finantari bancare clasice. Totusi, decizia trebuie luata dupa o analiza atenta a costurilor si a termenului de rambursare.

Un imprumut cu garantie auto poate fi o optiune pentru cei care au nevoie de acces rapid la bani si detin un autoturism eligibil. Suma oferita depinde de valoarea masinii si de conditiile stabilite prin contract. Inainte de acceptarea ofertei, este important sa intelegi exact ce presupune garantia si cum poate fi recuperat autoturismul.

Documentele si informatiile necesare

Pregatirea documentelor inainte de evaluare poate face procesul mai usor. Proprietarul trebuie sa poata demonstra ca masina ii apartine si sa prezinte actele solicitate de serviciul ales. Este bine ca documentele sa fie verificate inainte, pentru a evita drumurile inutile sau intarzierile.

In cazul unui serviciu de amanet masina, evaluarea autoturismului are un rol important in stabilirea sumei oferite. Specialistul poate analiza marca, modelul, anul fabricatiei, kilometrajul si starea generala. O masina bine intretinuta, cu documente complete si fara probleme evidente, poate fi mai usor de evaluat.

Pentru o pregatire mai buna, pot fi verificate inainte:

  1. Actul de identitate al proprietarului.
  2. Documentele autoturismului.
  3. Valabilitatea actelor necesare.
  4. Starea generala a masinii.
  5. Istoricul lucrarilor importante efectuate.

Daca toate informatiile sunt disponibile, discutia cu evaluatorul poate fi mai clara. Nu este nevoie sa ascunzi defectele masinii, deoarece acestea pot fi observate in timpul inspectiei. O prezentare corecta ajuta la stabilirea unei oferte bazate pe situatia reala a autoturismului.

Evaluarea corecta a autoturismului

Valoarea masinii nu este stabilita doar dupa marca sau anul fabricatiei. Evaluatorul va urmari mai multe aspecte, de la kilometraj si stare mecanica pana la aspectul exterior si dotarile disponibile. Pentru un astfel de imprumut, toate aceste detalii pot influenta suma propusa.

O masina curata si ingrijita poate lasa o impresie mai buna in timpul evaluarii. Nu este nevoie de reparatii costisitoare doar pentru a obtine o oferta, dar este util sa rezolvi problemele evidente atunci cand acestea pot afecta valoarea autoturismului.

La inspectie pot fi urmarite:

  • Starea caroseriei si existenta unor lovituri vizibile.
  • Functionarea motorului si a sistemelor principale.
  • Kilometrajul si istoricul de intretinere.
  • Starea anvelopelor si a interiorului.
  • Dotarile si echipamentele instalate pe masina.

O evaluare serioasa trebuie sa tina cont de imaginea completa a autoturismului. Daca exista diferente intre informatiile declarate si situatia observata, oferta poate fi modificata. De aceea, este mai bine ca proprietarul sa prezinte toate datele relevante de la inceput.

Compararea ofertelor disponibile

Prima oferta primita nu trebuie acceptata automat. Conditiile pot fi diferite de la un serviciu la altul, chiar daca autoturismul este acelasi. Pentru o decizie mai buna, compara suma oferita, perioada contractului si costul total al imprumutului.

Inainte de a apela la un serviciu de amanet, este util sa verifici ce se intampla pe toata durata contractului. Unele variante permit folosirea autoturismului, in timp ce altele pot presupune predarea acestuia. Diferenta poate fi importanta pentru o persoana care depinde zilnic de masina.

Cateva lucruri merita verificate inainte de semnare:

  • Valoarea exacta a sumei primite.
  • Dobanda si toate costurile aplicate.
  • Durata contractului.
  • Data si modalitatea de rambursare.
  • Conditiile pentru prelungirea contractului.
  • Situatia autoturismului daca plata nu este efectuata la timp.

Compararea nu inseamna doar cautarea celei mai mari sume. O oferta generoasa poate avea costuri mai mari sau un termen mai dificil de respectat. Important este ca toate conditiile sa fie intelese si ca suma imprumutata sa poata fi returnata fara presiune excesiva asupra bugetului.

Rambursarea si protejarea bugetului

Un imprumut trebuie privit ca o obligatie financiara, nu doar ca o metoda rapida de a obtine bani. Inainte de semnare, este bine sa stabilesti de unde vor veni banii pentru rambursare si in ce perioada ii poti strange. Un plan simplu poate preveni problemele ulterioare.

Daca suma necesara este mai mica decat valoarea maxima oferita pentru masina, nu exista un motiv automat pentru a imprumuta tot ce este disponibil. O suma mai mica poate fi mai usor de returnat. In plus, proprietarul trebuie sa tina cont si de cheltuielile obisnuite ale familiei sau ale gospodariei.

Respectarea termenului de plata este esentiala pentru recuperarea garantiei, conform conditiilor contractuale. Daca apar dificultati, comunicarea rapida cu furnizorul poate fi mai utila decat amanarea problemei. Orice modificare a intelegerii trebuie analizata cu atentie si confirmata prin documentele corespunzatoare. Astfel, o abordare proactiva si transparenta previne eventualele neintelegeri si protejeaza interesele ambelor parti implicati.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Uncategorized

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

Publicat

pe

De

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș

București, 2026 – Cum ar arăta literatura pentru Bacalaureat dacă adolescenții n-ar mai fi nevoiți doar să o memoreze, ci ar putea să o joace, să o rescrie, să o transforme în muzică, mișcare, improvizație și conținut digital? BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z este un proiect de educație culturală inițiat de Asociația JG Victory of Art, care aduce literatura română din programa de Bacalaureat mai aproape de limbajul, întrebările și universul adolescenților de astăzi.

În perioada 15 august – 30 octombrie 2026, 100 de liceeni din 5 licee bucureștene vor participa la un program intensiv de educație culturală, coordonat de 16 profesioniști din domeniul artistic și al comunicării. Timp de 8 săptămâni, adolescenții vor lucra în ateliere interdisciplinare de actorie, muzică, scriere dramatică, improvizație, mișcare scenică și social media, transformând operele studiate pentru Bacalaureat în creații contemporane care vorbesc despre preocupările generației lor. De la comentariul învățat pe de rost la experiența trăită BAC IN MY MIND pornește de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă adolescenții ar avea voie să intre cu adevărat în literatura pe care o studiază?

În loc să reproducă mecanic interpretări și comentarii, participanții sunt provocați să privească textele prin propriile experiențe și să vorbească despre teme precum iubirea, libertatea, puterea și identitatea. Literatura devine astfel punct de plecare pentru improvizații, scene contemporane, soundtrack-uri literare și chiar conținut creat pentru TikTok și Instagram.

Proiectul își propune să transforme întâlnirea cu literatura română dintr-o obligație școlară într-o experiență artistică personală și colectivă. 100 de adolescenți. 5 licee. 16 profesioniști. Un oraș care devine scenă.

Echipa artistică și educațională reunește profesioniști din teatru, muzică, dramaturgie, improvizație, mișcare scenică și comunicare digitală: Radu-Florin Solcanu, Petru-Cristian Georoiu, Raluca-Ioana Robu, Ion Grigoraș, Sandra Boroghina, Lilian Cărăuș, Svetlana Gluhova, Robert-Aurelian Costin, Victor Cristian Dorian Ciutacu, Matei Lucaci-Grunberg, Alexandru Nagy, Ștefan-Andrei Huluba, Andrei-Sever Bârzan, Ioana-Alexandra Dragomir și Alexandra Luca.

Coordonarea artistică și managementul proiectului sunt asigurate de Maria-Julieta Georoiu, fondatoarea Victory of Art, cu 15 ani de experiență în dezvoltarea proiectelor de teatru și musical dedicate adolescenților. Literatura iese în oraș.

Una dintre componentele esențiale ale BAC IN MY MIND este ieșirea creației artistice din sala de curs și întâlnirea directă cu publicul. Pe 17 și 18 octombrie 2026, creațiile realizate de adolescenți vor avea primele reprezentări publice în Grădina Icoanei, transformând unul dintre spațiile cunoscute ale Bucureștiului într-o scenă deschisă. Proiectul va culmina cu un festival urban de trei zile, în perioada 23–25 octombrie 2026, la Teatrul Amzei, unde vor fi reunite creațiile celor cinci licee.

Evenimentele urmăresc să aducă împreună adolescenții, artiștii, profesorii, familiile și publicul bucureștean și să demonstreze că literatura clasică poate deveni relevantă pentru o generație crescută în mediul digital atunci când îi este oferită libertatea de a o descoperi prin propriul limbaj. Un proiect care își propune să continue BAC IN MY MIND este gândit ca prima ediție a unui festival anual, cu posibilitatea extinderii modelului în anii următori. În cadrul proiectului va fi realizat și un ghid de dramatizare, care va rămâne disponibil online și va putea fi utilizat de profesori, astfel încât metodologia dezvoltată în cadrul proiectului să poată continua și după încheierea acestei ediții.

BAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z se desfășoară în perioada 15 august – 30 octombrie 2026, în București.

Organizator: Asociația JG Victory of Art – JG Victoria Artei

Website: www.victoryofart.com

Social media: https://www.facebook.com/ScoalaVictoryOfArt/?locale=ro_RO

E-mail: office@victoryofart.com

Telefon: 0757 058 310

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Uncategorized

Cum își poate crește un dealer marja fără să vândă cea mai ieftină fereastră?

Publicat

pe

De

Cum își poate crește un dealer marja fără să vândă cea mai ieftină fereastră?

De la competiția prin preț la vânzarea bazată pe valoare, diferențiere și soluții mai bine configurate

Prețul este unul dintre cele mai vizibile criterii de comparație în țara noastră, inclusiv în piața tâmplăriei termoizolante. Clientul cere mai multe oferte, le pune una lângă alta și, uneori, pare că dealerul care oferă cel mai mic preț are cel mai mare avantaj.

În realitate, competiția permanentă prin preț poate avea efectul opus: reduce marja, limitează resursele disponibile pentru servicii și transformă dealerul într-un simplu furnizor ușor de înlocuit.

Marja nu se construiește doar cumpărând mai ieftin. Se construiește și prin vânzarea unei valori mai mari.

Nu vinde doar o fereastră. Vinde o soluție.

Pentru client, o fereastră nu înseamnă doar profil, sticlă și feronerie. Înseamnă confort termic, reducerea pierderilor de energie, protecție fonică, siguranță, design și durabilitate.

De aceea, dealerul care explică diferențele dintre soluții are șansa de a vinde mai mult decât cel care trimite pur și simplu o ofertă cu un preț.

De exemplu, în loc să prezinte o singură variantă, dealerul poate propune configurații diferite, în funcție de proiect și buget: o soluție eficientă pentru un proiect standard, una performantă pentru o locuință cu cerințe mai ridicate și o variantă premium pentru clienții care urmăresc confort, design și performanță.

Astfel, discuția nu mai este doar „Cât costă?”, ci „Ce primesc în plus pentru această diferență de preț?”

O ofertă mai bine construită poate crește valoarea comenzii

Un alt mod de a crește marja este creșterea valorii totale a proiectului. Clientul care vine pentru ferestre poate avea nevoie și de uși de intrare, uși culisante, soluții din aluminiu, accesorii sau alte produse complementare.

Pentru dealer, fiecare proiect trebuie privit ca un ansamblu, nu ca o sumă de ferestre individuale.

Un portofoliu diversificat îi permite să răspundă mai multor tipuri de proiecte și să propună soluții adaptate, fără să fie nevoit să piardă clientul atunci când acesta are cerințe mai complexe.

Diferențierea tehnică justifică diferența de preț

Dacă două ferestre sunt prezentate clientului doar prin dimensiuni și preț, comparația va fi aproape întotdeauna una financiară.

Dealerul poate schimba însă această logică explicând elementele care diferențiază produsele: performanța termoizolantă, configurația sticlei, numărul de camere, feroneria, dimensiunile disponibile, finisajele, culorile sau posibilitatea de a utiliza soluții din aluminiu pentru suprafețe vitrate mai mari.

Cu cât diferențele sunt mai clare pentru client, cu atât prețul poate fi evaluat în contextul valorii oferite.

Un producător puternic îl ajută pe dealer să vândă valoare

Aici intervine și alegerea producătorului.

Un dealer nu are nevoie doar de un preț bun de achiziție, ci de un partener care îi poate oferi produse competitive, varietate, suport și capacitatea de a răspunde unor proiecte diferite.

HELIOS pune la dispoziția partenerilor soluții din PVC și aluminiu, game diferite de ferestre și uși, precum și produse pentru proiecte în care performanța și designul sunt importante. Experiența companiei pe piețele europene și capacitatea de producție susțin, la rândul lor, poziționarea unui dealer care dorește să iasă din zona competiției exclusiv prin preț.

Pentru dealer, avantajul este să poată spune clientului nu doar „am un preț bun”, ci „am soluția potrivită pentru proiectul tău”.

Dealerul care vinde consultanță devine mai greu de înlocuit

Într-o piață în care ofertele pot părea asemănătoare, diferența o face adesea modul în care produsul este prezentat și recomandat.

Dealerul care înțelege nevoia clientului, explică opțiunile, configurează corect produsul și oferă o soluție completă nu mai concurează exclusiv cu cea mai ieftină ofertă.

Cel mai ieftin produs poate câștiga o comandă. O soluție bine aleasă poate construi o relație comercială pe termen lung.

Pentru un dealer, creșterea marjei nu înseamnă, așadar, să vândă mai scump cu orice preț. Înseamnă să ofere suficientă valoare încât clientul să înțeleagă de ce merită să aleagă o soluție mai bună.

Vrei să construiești un business de tâmplărie în care marja nu depinde de cel mai mic preț? Descoperă avantajele parteneriatului HELIOS și soluțiile disponibile pentru dealerii din România.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Ce hidrofor de la Micul Fermier alegi pentru o casă cu 2 băi și grădină? Ce hidrofor de la Micul Fermier alegi pentru o casă cu 2 băi și grădină?
Actualitateacum 12 ore

Ce hidrofor de la Micul Fermier alegi pentru o casă cu 2 băi și grădină?

Dacă ai o casă cu două băi și o grădină pe care o uzi constant, știi deja că presiunea apei...

Cum verifici dacă un site crypto are redacție reală sau doar conținut automat? Cum verifici dacă un site crypto are redacție reală sau doar conținut automat?
Actualitateacum o săptămână

Cum verifici dacă un site crypto are redacție reală sau doar conținut automat?

Am pornit de la o curiozitate destul de banală. Voiam să văd câte site-uri românești scriu despre criptomonede și, dintre...

Ce citesc românii credincioși: 7 cărți creștine care nu lipsesc din bibliotecile din România Ce citesc românii credincioși: 7 cărți creștine care nu lipsesc din bibliotecile din România
Actualitateacum o săptămână

Ce citesc românii credincioși: 7 cărți creștine care nu lipsesc din bibliotecile din România

Într-o țară în care Biblia rămâne cea mai vândută carte, literatura creștină are un public fidel și surprinzător de tânăr....

O perspectiva financiara sigura iti ofera o firma de contabilitate Bucuresti O perspectiva financiara sigura iti ofera o firma de contabilitate Bucuresti
Actualitateacum o săptămână

O perspectiva financiara sigura iti ofera o firma de contabilitate Bucuresti

In lumea afacerilor, deciziile importante sunt strans legate de situatia financiara a companiei. Pentru un antreprenor, nu este suficient sa...

Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF
Actualitateacum 2 săptămâni

Traficul din AI crește rapid în România: ce arată datele reale din 799 de site-uri, într-un dashboard public trafic.dwf.ro lansat de DWF

București, 6 august 2026 – Agenția DWF lansează trafic.dwf.ro, un dashboard public și gratuit, actualizat lunar, care oferă o imagine...

„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026 „PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026
Actualitateacum 2 săptămâni

„PFA-ul se închide singur dacă nu facturezi” și alte 6 mituri în care încă se crede în 2026

✔ Un PFA fără activitate nu se închide singur și nu dispare: rămâne activ, cu obligații declarative, până îl suspenzi...

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților
Actualitateacum 3 săptămâni

Valea Sâmbetei, poarta feerică spre Făgărașul secret. Trecutul tulburător al locului ascuns în inima munților

Valea Sâmbetei, una dintre cele mai spectaculoase porți de intrare în Munții Făgăraș, a păstrat amintirea evenimentelor tulburătoare din vremea...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro