Actualitate
Performanță fără vacanță. Prețul succesului pentru olimpicii de aur. „Dacă nu ne trezim, știți pentru ce-i pregătim, nu?!”
Delegația
Centrului Județean de Excelență Olt s-a întors cu 30 de medalii
de la un prestigios concurs de matematică, fizică și informatică,
din Serbia. Copiii cu minți sclipitoare continuă antrenamentul și
în vacanță.
Delegația Centrului de Excelență Olt, în Serbia FOTO: arhiva Vanina Badea
Un
concurs internațional, „Mathematical Grammar School Cup”
Belgrad, la care participarea olimpicilor din județul Olt a devenit
o tradiție, a adus în acest an delegației oltene 30 de medalii
de aur, argint și bronz: 10 la fizică, 15 la matematică,
cinci la informatică. Sunt elevi care au strălucit și la
olimpiadele naționale din timpul anului școlar și care, pentru
a rămâne antrenați, asemeni sportivilor de performanță, își
permit perioade foarte scurte de vacanță. Trei dintre ei au
aflat rezultatele de la Evaluarea Națională chiar în timpul
acestui concurs.
„Au stat cu sufletul strâns. Unii au făcut
contestații de acolo, au avut după ei și imprimantă și
calculator”, a dezvăluit profesorul de matematică Aurel Chiriță,
unul dintre profesorii care i-au însoțit.
Elevii au fost premiați în Serbia FOTO: arhiva prof. Aurel Chiriță
Contestația
i-a adus elevei Daria Găină, medaliată cu bronz la matematică în
cadrul concursului de la Belgrad, media 10 la Evaluare, nota inițială
de 9,50 la Limba română fiind mărită cu jumătate de punct.
Se
antrenează cu o echipă de profesori la Centrul de Execelență
Elevii
Centrului Județean de Excelență Olt participă de șapte ani la
concursul internațional din Serbia care are, la rândul său, o
tradiție de peste 60 de ani, a dezvăluit prof. Aurel Chiriță,
pentru „Adevărul”. Oltenii au ajuns de la un singur
echipaj, la prima ediție, la cinci în acest an, adunând în tot
acest timp 80 de medalii. Sunt importante, spune prof. Chiriță,
pentru că nivelul concursului este comparabil cu Balcaniada, iar pe
de altă parte, pentru că rezultatele sunt recunoscute de universități
prestigioase. Foarte probabil, de anul viitor concursul va fi extins
și cu o secțiune pentru seniori, pentru elevi de la clasele a XI-a
și a XII-a.
Elevii au luat premii și la câte două discipline FOTO: arhiva prof. Aurel Chiriță
„Am
fost cu 23 de copii. Au concurat mate-info, fizică și mate, toate
combinațiile posibile. Avem elevi care au luat medalii la câte
două, chiar și trei discipline. Am fost și cu echipaj de clasa a
VII-a și toți copiii au fost și ei medaliați cu bronz. Au reușit
să ia medalii cu un an mai devreme decât vârsta în concurs. Tot
timpul am făcut așa, am luat copiii isteți din gimnaziu, ca să-i
formăm în doi-trei ani. (…) Acest concurs este recunoscut de
destule universități din lume, și din Anglia, și din Statele
Unite, și poți intra la aceste universități”, a continuat
profesorul.
La
Centrul Județean de Excelență Olt cei mai buni elevi din județ se
pregătesc cu o echipă întreagă de profesori pentru fiecare
disciplină în parte, iar
acești
profesori
țin
legătura
și
cu profesorul de la clasă.
Antrenamentele au loc atât față în față, cât și online.
Rezultatele lor de top bucură, spune prof. Aurel Chiriță, însă
îi și obligă pe profesori să pluseze an de an, pentru a reuși
să-i păstreze în județ și după gimnaziu.
Concursurile
costă (pentru concursul din Serbia, 17.000 lei au fost banii
suportați de Consiliul local Slatina), iar pentru deplasările la
Slatina unii părinți fac eforturi, aducându-i pe copii de la zeci
de kilometri distanță. Programul oficial al centrului nu are
legătură cu cel real, pentru că performerii nu-și permit o vară
vacanță. Acum, a dezvăluit prof. Aurel Chiriță, medaliații se
uitau cu jind că elevii celebrului liceu privat din București vor
avea o tabără, scumpă, de pregătire.
„Căutăm și noi
sponsori, le-am spus să aibă răbdare”, a reacționat imediat
profesorul.
Pentru
ce se pregătesc
Și
dacă de cele mai multe ori echipa din centru care-i antrenează
pentru performanță în gimnaziu reușește să-i „predea” pe
toți colegilor care se ocupă de ei pe mai departe la liceu, asta
însemnând că nu pleacă din județ, când vina vorba de studiile
universitare lucrurile se schimbă mult.
Profesori ai Centrului de Excelență Olt la concursul din Serbia FOTO: arhiva prof. Aurel Chiriță
„Clasa
politică să facă ceva ca acești copii să rămână și să
lucreze pentru țara lor! Altfel, știți pentru ce-i pregătim, nu?!
Ce face Vestul? A știut să-și respecte oamenii de știință, să-i
plătească în așa fel încât ei să nu aibă grija zilei de mâine
și mintea lor să fie folosită acolo unde ei sunt sclipitori. În
absolut toate domeniile. Toate elitele noastre au plecat, la noi la
matematică este un dezastru, cei mai valoriși oameni, sunt de
ordinul miilor, au plecat din țară, când noi avem Institutul de
Matematică „Simion Stoilow“, al Academiei. Aveau loc unde să
stea, unde să facă cercetare, lângă oameni super-isteți. Un
singur lucru trebuie să le faci: să îi atragi”, spune cu
îngrijorare profesorul.
Copiii
geniali ai României ar rămâne în țară, este convins profesorul,
dacă li s-ar asigura un confort minim.
„Nu
este normal ca noi să muncim cu ei și alții să ni-i fure. Noi le
formăm lor societatea. Noi le dăm toți oamenii de știință, toți
oamenii deștepți, care ar trebui să stea aici în țară. Atât,
să-i plătești și să-i respecți pentru ceea ce fac. Ei nu cer
mai mult de o casă decentă, de o mașină în viață, restul,
mintea lor este ocupată”, a conchis profesorul Aurel Chiriță.
Elevii medaliați sunt: Parachiva
Octavian (bronz
informatica, bronz
matematică); Zetu Caterina (bronz
matematică); Găina
Daria-Silviana (bronz
matematică; bronz
fizică); Mihai
Alex Ioan (argint
informatică); Torcea
Rareș (bronz
informatică); Bilauschi
Simina (aur
fizică, bronz
matematică); Popa
Lidia-Stefania (bronz
matematică); Ciurea
Teodora Maria (bronz
matematică); Vizonie
Ana-Maria (aur
fizica, bronz
matematică); Ștefan
Alexandru-Gabriel (aur
fizică); Gîrniță
Laurențiu-Mihai (aur
fizică, argint
matematică), Dinu
Mihai (argint
fizică, bronz
matematică); Peia
Claudiu-Ionut (argint
fizică, argint
matematică); Cristea
David-Andrei (argint
fizică); Stan
Gabriel-Alexandru (bronz
matematică); Olaru
Mihnea (bronz
fizică); Rizea-Niță
Andrei-Theodor (argint
matematică, bronz
fizică); Popa
Luca-Teodor (bronz
matematică); Crăciun
Mihai (argint
matematică, bronz
informatică); Nicolae
Andrei (bronz
informatică); Enache
Alexandra (bronz
matematică).
Profesorii care i-au pregătit pe elevi sunt: Combei Dumitru, Mincă Mihaela, Ioniță Nicolae (fizică); Perianu Marius, Chiriță Aurel, Năsui Mariana (matematică); Badea Rodica, Predut Aurelian (informatică), alături de profesorii Popescu Doru, Costel Anghel, Oprea Bianca și Barbu Cătălin, colaboratori.
Actualitate
Șase magazine din România, vizate de un posibil atac cibernetic. Temperaturile din frigidere au crescut brusc în toiul nopții
În noaptea de duminică spre luni, frigiderele din șase magazine ale aceluiași lanț comercial din
România au înregistrat brusc temperaturi foarte ridicate. Incidentul e anchetat
ca un posibil atac cibernetic.
Atacuri cibernetice au avut loc în mai multe ţări europene, pierderile fiinc semnificative. Foto: X
Un posibil atac cibernetic
a vizat, în noaptea de 2 noiembrie, echipamentele frigorifice din șase magazine
din România. În jurul orei 1.30, temperatura din frigidere a crescut brusc,
însă problema a fost observată de angajați abia dimineața, în jurul orei 8.00.
Incidentul a fost raportat Directoratului Național de Securitate Cibernetică
(DNSC), care a verificat modul în care au fost accesate sistemele de comandă
ale instalațiilor.
Potrivit directorului
DNSC, Dan Cîmpean, echipamentele care gestionau frigiderele erau conectate la
internet prin routere GSM cu IP fix și foloseau versiuni vechi de software,
ceea ce le putea permite atacatorilor să ajungă direct la sistemele de comandă.
Specialiștii au
recomandat izolarea echipamentelor și actualizarea programelor vulnerabile.
Celelalte sisteme informatice ale retailerului nu au fost afectate.
„Pe 2 noiembrie, în
jurul orei 1.30, echipamentele frigorifice din 6 magazine au urcat la
temperaturi foarte mari. Problema a fost observată abia la 8.00. S-a raportat
incidentul către DNSC ca un posibil atac cibernetic asupra controllerelor ce
gestionau frigidere. Controllerele erau legate prin routere GSM cu IP fix,
accesibile direct din internet și rulau versiuni de software destul de vechi.
DNSC a furnizat recomandările tehnice pentru izolarea incidentului și pentru
actualizarea versiunilor de software vulnerabile. Incidentul nu s-a propagat și
la alte infrastructuri IT. Atacul este similar cu cel observat azi în mai multe
state”, a explicat Dan Cîmpean pentru Libertatea.
Atacuri similare în supermarketuri din
mai multe țări europene
Incidentul din
România a fost semnalat în aceeași zi cu alte cazuri înregistrate în Europa. În
mai multe țări, sistemele frigorifice ale supermarketurilor au fost accesate de
la distanță, iar temperaturile din vitrine și congelatoare au crescut până la
niveluri care au compromis păstrarea alimentelor.
În Belgia, problemele
au afectat zeci de magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché. Sistemele
frigorifice au fost trecute în modul de dezghețare, ceea ce a dus la încălzirea
vitrinelor. Magazinele au retras de la vânzare produsele proaspete care nu mai
puteau fi păstrate în condiții corespunzătoare, potrivit publicației belgiene
7sur7.
Și în Suedia au fost
raportate incidente la lanțurile ICA și Coop. În unele unități, temperaturile
din vitrine au crescut de la valori negative la peste 38 de grade Celsius, iar
în anumite cazuri au ajuns la 50 de grade. Un magazin din localitatea Sjöbo a
fost închis, iar marfa alterată a fost aruncată, a relatat Sweden Herald.
Şi supermarketurile
din Franța s-au confruntat anterior cu atacuri de același tip, care au provocat
pierderi importante de produse alimentare. Probleme au fost semnalate și în
restaurante Ikea și în unele lanțuri de măcelării, unde alarmele instalațiilor
frigorifice au pornit în timpul nopții sau în primele ore ale dimineții.
Sistemele frigorifice
au fost reprogramate de la distanţă
Potrivit
explicațiilor oferite de compania Sabcobel, specializată în instalații
frigorifice, atacatorii au intervenit asupra vaporizatoarelor, componente care
participă la procesul de răcire. Acestea ar fi fost comandate să funcționeze
continuu în modul de dezghețare. În loc să mențină temperaturi scăzute,
instalațiile au început astfel să încălzească vitrinele și spațiile de
depozitare.
În unele cazuri,
simpla actualizare a programelor nu este suficientă pentru repararea
echipamentelor. Potrivit specialiștilor Sabcobel, poate fi necesară și
înlocuirea fizică a unităților de comandă.
Reacţia UE în faţa
atacurilor
Comisarul european
pentru agricultură și alimentație, Christophe Hansen, a transmis un avertisment
în urma atacurilor cibernetice care au afectat supermarketuri din cel puțin
șapte țări europene, provocând creșterea temperaturilor în frigidere și
congelatoare. Acesta a catalogat repetarea acestor incidente drept „profund
îngrijorătoare” și a denunțat o „încercare deliberată de a perturba lanțul de
aprovizionare cu alimente și de a submina încrederea consumatorilor în acesta”,
potrivit trtworld.com.
„E o tentativă deliberată de perturbare a lanţului nostru
de aprovizionare alimentară şi despre subminarea încrederii consumatorilor, un
avertisment pe care trebuie să-l luăm în serios”, a declarat Christophe Hansen.
„Securitatea noastră alimentară nu este ameninţată pentru
moment, însă risipa alimentară şi repercusiunile sale asupra întreprinderilor
sunt reale”, mai spus el.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T19:32:06.318Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-interne”,”evenimente”,”sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/sase-magazine-din-romania-vizate-de-un-posibil-2568443.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Un lider liberal cere un nou Congres al PNL: ar putea „lămuri definitiv apele” din partid
Liberalul Mircea Abrudean, președintele Senatului, consideră că organizarea unui nou Congres al PNL ar putea fi benefică pentru clarificarea disputelor interne din partid, în contextul în care mai multe voci din platforma conservatoare cer alegerea rapidă a unei noi conduceri și desemnarea unui contracandidat pentru Ilie Bolojan.
Mircea Abrudean, președintele Senatului Foto: FB Mircea Abrudean
Întrebat despre solicitările liberalilor nemulțumiți, Abrudean a amintit că aceștia au avut ocazia să intre în competiție și la precedentul Congres, însă nu au propus un candidat alternativ, potrivit TVR Info.
„Au avut ocazia la precedentul Congres, la care n-au venit cu un contracandidat. Sigur, acel Congres a fost suspendat de către instanţe. Nu cred că este o problemă să mai fie organizat un nou Congres, cred că este poate chiar benefic, pentru a lămuri definitiv, să-i spunem, apele în Partidul Naţional Liberal. Poate că de data asta instanţa nu va suspenda o decizie a unui Congres, cine ştie, vom vedea”, a declarat președintele Senatului.
Mircea Abrudean a subliniat că decizia convocării unui Congres aparține structurilor statutare ale partidului și a apreciat existența opiniilor critice în interiorul formațiunii.
„Nu văd nicio problemă cu privire la acest lucru. E, repet, foarte bine că există contestatari în interiorul partidului, au existat întotdeauna. E bine ca ei să se manifeste în interiorul partidului, în cadrul forurilor statutare, respectiv Congresul, care este cel mai înalt for posibil”, a afirmat liberalul.
Referindu-se la o posibilă candidatură a președintelui Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, pentru șefia partidului, Abrudean a spus că forța unui candidat se măsoară exclusiv prin votul delegaților la Congres.
„Contestatari şi contracandidaţi pot să fie mulţi, puterea acestora se vede la votul din Congres. În rest, până atunci, sigur că fiecare se poate manifesta cum consideră mai bine, mai vocal, mai puţin vocal”, a declarat liberalul.
În opinia sa, legitimitatea unei conduceri politice este dată de rezultatul votului din forul suprem al partidului.
„Rezultatul Congresului este cel care defineşte puterea unui lider”, a subliniat Mircea Abrudean.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T13:10:06.793Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”pathArray”:[„”,”politica”,”un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/politica/un-lider-liberal-cere-un-nou-congres-al-pnl-ar-2568342.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
Actualitate
Taxa pe coletele Shein și Temu ar putea aduce șase miliarde de euro anual la bugetul UE
Noile taxe impuse de Uniunea Europeană coletelor de mică valoare provenite din afara blocului comunitar ar putea genera venituri de aproximativ 6 miliarde de euro pe an, în perioada 2028-2034. Măsurile vizează în special platformele chineze de comerț electronic, precum Shein și Temu, și urmăresc atât creșterea veniturilor bugetare, cât și limitarea importurilor de produse ieftine care nu respectă întotdeauna reglementările europene, potrivit unui document intern al Comisiei Europene consultat de Reuters.
Aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul UE. Foto: Shutterstock
Amploarea fenomenului este evidențiată de datele privind importurile. Anul trecut, în Uniunea Europeană au intrat aproximativ 5,8 miliarde de colete cu o valoare declarată mai mică de 150 de euro, în creștere cu 26% față de anul precedent. Comisia Europeană consideră că, în numeroase cazuri, valoarea mărfurilor a fost declarată sub nivelul real pentru evitarea taxelor vamale.
Începând cu 1 iulie, a fost introdusă o taxă de trei euro pentru coletele mici, iar de la 1 noiembrie a fost aplicată o taxă suplimentară de doi euro, ceea ce majorează costurile importurilor. Estimarea de 6 miliarde de euro ia în calcul și o posibilă scădere a numărului de colete, pe măsură ce retailerii își adaptează activitatea la noile reguli.
Eurodeputatul Dirk Gotink, responsabil de coordonarea reformelor vamale la nivelul UE, a susținut că măsurile vizează combaterea unui model de afaceri bazat pe importuri de mică valoare și produse neconforme cu reglementările europene. Potrivit acestuia, veniturile suplimentare ar putea contribui la modernizarea și consolidarea autorităților vamale.
Cum vor fi împărțiți banii și cum reacționează platformele chineze
Potrivit estimărilor Comisiei Europene, aproximativ 90% din veniturile colectate ar urma să ajungă la bugetul Uniunii Europene, iar restul de 10% la statele membre. Proporțiile ar putea fi însă modificate în cadrul negocierilor privind bugetul comunitar pentru perioada 2028-2034. În prezent, statele membre rețin 25% din taxele vamale colectate.
Platformele vizate au început deja să își adapteze strategiile. Compania care deține Temu a avertizat că noile taxe vor avea un impact considerabil asupra anumitor segmente ale activității sale. Shein, care obține aproximativ o treime din venituri în Europa, a transmis că prioritatea sa rămâne menținerea prețurilor competitive și îmbunătățirea serviciilor de livrare.
La rândul său, AliExpress, deținut de grupul Alibaba, a anunțat extinderea capacităților de depozitare locală. Compania a avertizat însă că noile costuri ar putea afecta în special gospodăriile europene cu venituri mici.
„Taxa Temu”, propusă spre eliminare
Un proiect de ordonanță de urgență propune abrogarea „taxei Temu” de la 1 noiembrie 2026 și, concomitent, deschiderea unei linii de împrumuturi din venituri din privatizare de până la 300 milioane lei pentru susținerea termoficării în iarna 2026–2027. Detalii AICI.
\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\” async=\”true\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cdiv data-ad=\”adevarul.ro_728x90_sticky_display_bottom_adevarul_bottom_center_leaderboard\” data-devices=\”m:0,t:1,d:1\” class=\”demand-supply\”>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}}\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\n{{/if}}\n\n\n”,”html_mobile”:”\n\n\n\u003C!– CHECK PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\u003Cscript>\n const _iprc = performance.now();\n\u003C/script>\n\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\”>\nconsole.log(\”*** cookieconsent done:\”, Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000);\n gtag(‘event’, ‘cookieconsent’, {\n name: ‘load’,\n value: Math.round(performance.now() – _iprc) / 1000\n });\n\u003C/script>\n\u003C!– END PERFORMANCE COOKIE PRO –>\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\n\u003Cscript\n class=\”optanon-category-C0004\”\n type=\”text/plain\”\n src=\”//a.teads.tv/page/99553/tag\”\n async=\”true\”\n>\u003C/script>\n\n{{/unless}} \n\n\u003Cdiv\n data-ad=\”adevarul.ro_sticky_mobile_bottom\”\n data-devices=\”m:1,t:0,d:0\”\n class=\”demand-supply\”\n>\u003C/div>\n\n{{#if context.content}} \n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\u003Cscript class=\”optanon-category-C0004\” type=\”text/plain\” src=\”https://cnt.trvdp.com/js/1544/6545.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n{{/if}}\n\n”},”updated_at”:”2025-11-01T11:31:21.462Z”},”AdPosition_head”:{„data”:{„custom_fields”:{},”for_desktop”:true,”for_mobile”:true,”html_desktop”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n\n\n\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js?client=ca-pub-3345426167175409\” crossorigin=\”anonymous\”>\u003C/script>\n\n \u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\n\u003Cstyle>\n.google-adposition > div {\n flex-grow: 1;\n}\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\n\u003C/style>\n\n \u003C!– Facebook Pixel Code –>\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0002\”>!function(f,b,e,v,n,t,s){if(f.fbq)return;n=f.fbq=function(){n.callMethod?n.callMethod.apply(n,arguments):n.queue.push(arguments)};if(!f._fbq)f._fbq=n;n.push=n;n.loaded=!0;n.version=’2.0′;n.queue=[];t=b.createElement(e);t.async=!0;t.src=v;s=b.getElementsByTagName(e)[0];s.parentNode.insertBefore(t,s)}(window,document,’script’,’https://connect.facebook.net/en_US/fbevents.js’); fbq(‘init’, ‘1346397800155390’); fbq(‘track’, ‘PageView’);\u003C/script>\u003Cnoscript> \u003Cimg height=\”1\” width=\”1\” src=\”https://www.facebook.com/tr?id=1346397800155390&ev=PageView&noscript=1\”/>\u003C/noscript>\u003C!– End Facebook Pixel Code –>\n\n\u003C!– alternativeAds –>\n”,”html_mobile”:”\u003Cmeta name=\”profitshareid\” content=\”934cd37887433d585a2a227ef0576fcc\” />\n\n\n{{#unless context.ads_disabled}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://widgets.adh.reperio.news/adevarul.ro/agri-next-2026/embed.js\”>\u003C/script>\u003C/script>\n\n{{#if context.content}}\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://jsc.mgid.com/site/960965.js\” async>\u003C/script>\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\”>\n (function () {\n if (document.location.pathname.indexOf(„https://adevarul.ro/ghid-de-cumparaturi”) === 0) {\n return;\n }\n\n const s = document.createElement(\”script\”);\n s.src = \”https://srv.divee.ai/storage/v1/object/public/sdk/divee.sdk.latest.js\”;\n s.setAttribute(\”data-project-id\”, \”4428864e-2da6-4fef-a83c-c16c2dfe86d9\”);\n s.async = true;\n document.head.appendChild(s);\n })();\n\u003C/script>\n\n{{/if}}\n\n\u003Cscript>\n window.teads_analytics = window.teads_analytics || {};\n window.teads_analytics.analytics_tag_id = \”PUB_26459\”;\n window.teads_analytics.share = window.teads_analytics.share || function() {\n ;(window.teads_analytics.shared_data = window.teads_analytics.shared_data || []).push(arguments)\n };\n\u003C/script>\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://a.teads.tv/analytics/tag.js\”>\u003C/script>\n\n{{#unless context.features.nolivesupply}}\n\u003Cscript async data-cfasync=\”false\” type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://live.demand.supply/up.js\”>\u003C/script>\n{{/unless}}\n\n\u003Cscript type=\”text/plain\” class=\”optanon-category-C0004\” src=\”https://terrific.live/terrific-sdk.js\” storeid=\”iN6X0VPTDIicsVPKX6p0\”>\u003C/script>\n\n{{/unless}}\n\u003Cstyle>\n\n.google-adposition:has(iframe) {\n background-image: none !important;\n}\n\n.menu-fixed .menu .headContainer .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\narticle header .title .google-auto-placed {\n display: none;\n}\n\n#onetrust-banner-sdk #onetrust-accept-btn-handler {\n margin-bottom: 10px;\n }\n\n #onetrust-banner-sdk #onetrust-reject-all-handler {\n visibility: hidden;\n }\n\u003C/style>\n”},”updated_at”:”2026-10-28T16:09:53.450Z”}},”last_changed”:”2026-11-02T06:53:12.326Z”,”page”:{„created_at”:”2026-09-01T11:41:23.049Z”,”created_by”:1,”custom_fields”:{},”domain”:”adevarul.ro”,”id”:99,”last_published_at”:”2026-09-01T11:41:24.572Z”,”name”:”Content layout (article)”,”published”:1,”s3_hash”:”a5e0764cf3bce051367545eab1538b4619e8ecb9″,”slug”:null,”title”:”Content layout”,”type”:”layout”,”updated_at”:”2022-07-21T08:27:20.732Z”,”version_id”:272},”path”:”/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”pathArray”:[„”,”stiri-externe”,”europa”,”taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”],”type”:”content”,”url”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”features”:{},”query”:{},”domain_config”:{„MISC”:{„logo”:{„width”:320,”height”:50}},”SYSTEM_TAGS”:[„noads”,”nocomments”,”sex”,”advert”,”advertorial”,”video”,”galerie”,”live”,”foto”,”exclusiv”,”analiza”,”interviu”,”reportaj”,”breaking news”],”default”:{„lang”:”ro”,”domain”:”adevarul.ro”,”alternateDomain”:”adevarul-ro.adh.reperio.news”,”friendlyName”:”Adevărul”,”logoURL”:”https://adevarul.ro/favicon-144-precomposed.png”}},”canonical”:”https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/taxa-pe-coletele-shein-si-temu-ar-putea-aduce-sase-2568195.html”,”client”:{„is_mobile”:false}}
-
Actualitateacum 2 zilePlatforma pentru angajarea muncitorilor străini se redeschide până la 15 noiembrie: ce trebuie să știe firmele
-
Actualitateacum 3 zileTranssemenic, drumul de poveste din Banatul Montan care leagă satele pemilor de stațiunea Semenic
-
acum 3 zileReduceri Oriflame de Black Friday 2026: ce merită să pui pe wishlist
-
Breakingacum 3 zileAvangarde: AUR ar câștiga defilând alegerile parlamentare. Ce partid urcă puternic, cine scade în cel mai recent sondaj de opinie
-
Actualitateacum 3 zileRevenit din suspendare, Alibec se gândește deja la retragere. Vrea să se reprofileze: „Aș vrea să fac asta, îmi place ideea. Mă apuc acum!”
-
Breakingacum 3 zileCe a reproșat Comisiei de Etică a Universității din Iași judecătoarea care l-a trimis după gratii pe fiul lui Tudorel Toader
-
Uncategorizedacum 3 zileOrganizarea banchetului de clasa a 12-a, cum eviți cele mai frecvente greșeli
-
Breakingacum o ziRogobete a fost întrebat dacă își dă demisia din Ministerul Sănătății în cazul unui conflict cu ministrul Finanțelor sau în urma altei divergențe. Ce a răspuns





