Actualitate
Mărturia unui pușcăriaș rus recrutat în unitatea de asalt „Z”: „Săpați! Veți fi carne de tun”
Un soldat rus capturat de forțele ucrainene a acordat un interviu jurnaliștilor NYT la câteva ore de când s-a predat. Soldatul cu indicativul Merk a povestit cum a fost recrutat din închisoare de către Ministerul rus al Apărării și a făcut pentru scurtă vreme parte din unitatea de asalt Z, creată pe modelul recruților pușcăriași ai grupării paramilitare Wagner, în prezent exilată în Belarus.
Pușcăriașii ruși au fost puși să sape tranșee lângă Bahmut FOTO PROFIMEDIA
Lui Merk, în vârstă de 45 de ani, i s-a promis o „nouă viață” și și-a imaginat că va lucra în construcții În Ucraina, dar s-a trezit că semnează un contract pentru a fi trimis la război. A primit pregătire militară minimă și noțiuni de bază de prim ajutor – iar odată ajuns pe front a primit ordinul : „Sapă!” Tot atunci i s-a spus tranșant că rolul lui e să fie „carne de tun”.
Jurnaliștii sunt conștienți de condițiile delicate în care se află un prizonier de război care, înainte de a răspunde la întrebări, probabil pune în balanță reacția celor în mâinile cărora se află sau perspectiva unor corecții fizice sau alte pedepse.
NYT a verificat identitatea prizonierului de război și a ales să-l numească după indicativul său pentru a-l proteja de eventuale repercusiuni ce pot apărea din cauza declaraților sale după un eventual schimb de prizonieri.
Merk, fost muncitor într-o fabrică, avea de efectuat 2 ani și jumătate de închisoare dintr-o condamnare pentru omor involuntar după ce fusese eliberat condiționat și nu respectase termenii.
Ministerul rus al Apărării, recrutare din închisori
Era închis de două luni în momentul în care reprezentanți al Ministerului rus al Apărării îmbrăcați în costume verzi au venit la penitenciar în căutare de recruți. Mai bine de jumătate din pușcăriașii de acolo plecaseră cu două luni înainte să lupte pentru mercenarii Wagner.
„Vreți o nouă viață? Vreți un cazier curat? Veniți cu noi, e destul de muncă pentru toată lumea. Ați putea construi case acolo”, a fost oferta lor pe care Merk a înțeles-o ca pe o propunere de se angaja ca muncitor. Tot ce înțelegea el despre război era ce auzise la televizor, din închisoare. Așa că nu și-a dat seama pe moment că va fi trimis într-un loc unde se dau lupte.
„Nu au pomenit nimic despre asta – că vor fi împușcături, război. Ni s-a spus așa: «Va fi nevoie să reconstruim Ucraina. Asta a fost tot. Ne-au suit într-o mașină și ne-au dus la aeroport, într-o dubă de poliție. Avionul ne aștepta pe pistă. Au fost circa opt mașini cu pușcăriași. Ne-au îmbarcat sub escortă și am decolat. Am fost conduși într-un hangar. Am semnat contractul – când ne-am apucat să citim înțeleseserăm despre ce e vorba” .
Unitatea de asalt „Z”
Fără știrea lui, deținutul se alăturase companiei de asalt Z, o unitate militară rusă formată din deținuți creată pe modelul programului de recrutare al grupării paramilitare Wagner, folosit pe scară largă în estul Ucrainei.
Bănuiește că erau circa 300 de prizonieri care fuseseră recrutați odată cu el. Nu a primit niciun document de identificare. Dar la momentul semnării contractului pe șase luni, cu opțiunea prelungirii, a văzut o copie după pașaportul său de care avea nevoie pentru cardul bancar pe care urma să-i fie încărcat salariul.
„Am fost un prost. Toată lumea a venit aici, și de ce nu și eu? Sunt bărbat, până la urmă. Am crezut că îmi voi ispăși pedeapsa. Dar nu știam unde m-aș fi putut duce după aceea. Sora mea nu-mi dădea voie în casă. M-am gândit că dacă vin aici, măcar voi construi ceva. Măcar să fac niște bani, să-mi cumpăr o cameră. Mi-aș face o familie, mi-aș găsi una, măcar aș fi cu o familie. Ei bine, eu îmi doream o viață. Am crezut că voi avea cazier curat. O să-mi găsesc o femeie cu un copil, măcar o să trăiesc”, a dezvăluit bărbatul.
Merk a fost trimis undeva în estul Ucrainei la sfârșitul lunii mai și a fost repartizat într-o tabără de antrenament. Acolo, a învățat să folosească o pușcă și a primit o pregătire medicală de bază. Comandanții săi erau și ei foști pușcăriași și pesemne că își câștigaseră rangul pur și simplu prin longevitate, presupune el.
„Ne-am antrenat să săpăm tranșee. Am învățat cum să dezasamblăm și să reasamblăm o pușcă automată. Cum să evacuăm cu o targă. Cum să întoarcem pe cineva pentru a nu fi rănit. Ne-au arătat ce trebuie să facem când cineva este împușcat în gât și cum să facem o injecție care anesteziază.”
Când lui Merk i s-a înmânat o pușcă, a știut că va merge în prima linie, spre deosebire de alți deținuți care fuseseră trimiși să lucreze la cantină.
Carne de tun
„Atunci am înțeles totul. Mă îndrept spre moarte. Arătau cu degetul: «Tu, tu și tu mergeți să săpați». Ne-au strâns laolaltă, câte 25, 30 de persoane. Ne-au spus că vom merge la poligonul de tragere, ca să învățăm să tragem. Dar în loc de asta am fost aduși direct aici. Aveam câte două rații fiecare – și nu aveam apă. Unii soldați erau flămânzi. Erau obligați să sape și să sape și nimic altceva. Zi și noapte. Ni s-a dat un ordin. Eram noi; abia venisem. Ne-au spus: «Veți fi carne de tun”.
Merk a săpat câteva zile, dar nu avea nicio idee despre locul în care se afla atunci când a fost capturat. Soldații ucraineni au spus că s-a predat lângă Bahmut. Orașul, capturat de ruși în luna mai, se află în mare parte pe terenuri joase.
„Ne-au adus pe timpul nopții. Nu am văzut tufișuri acolo, doar cer senin. Aproape într-un câmp. Erau și copaci, șanțuri și verdeață. Am găsit un loc, ne-am întins urmând să trecem noaptea și să săpăm dimineață. Când s-a luminat, am văzut că acolo nu erau decât cadavrele celor de dinainte. Cadavre, numai cadavre. Era după ce toată lumea fusese ucisă acolo. Tranșeele fuseseră aruncate în aer. A trebuit să săpăm tranșee noi. Căutam un loc unde să începem să săpăm”.
Merk a povestit că, atunci când a început atacul ucrainean, erau nouă soldați care săpau alături de el. Patru dintre ei au fost capturați. Nu știe ce s-a întâmplat cu ceilalți.
„Credeam că vom fi trimiși la muncă, dar ne-au trimis la moarte”, a dezvăluit fostul recrut.
Actualitate
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.
Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.
Reducerea dezordinii și a distragerilor
Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.
Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.
De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.
Creșterea productivității angajaților
Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.
Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.
În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.
Un spațiu de lucru mai curat și sigur
Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.
Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.
Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.
Concluzie
Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.
Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.
Actualitate
Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.
Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.
Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.
Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)
Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.
Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:
- Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
- Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
- Creșterea confortului interior;
- Prevenirea condensului pe margini.
Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.
Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul
O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.
Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:
- Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
- Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
- Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.
Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.
Măsurarea performanței înainte și după schimbare
O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.
Evaluarea performanței se poate face prin:
- Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
- Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
- Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).
După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.
Concluzie
Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.
Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.
Actualitate
Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.
Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.
Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?
O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.
Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.
Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile
Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.
Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.
Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer
Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.
Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:
- Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
- Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
- Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.
Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.
Concluzie
Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.
În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.
-
Actualitateacum 2 zileReabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
-
Actualitateacum 2 zileAdâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
-
Actualitateacum 2 zileImpactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
-
Lifeacum 2 zileAvantajele utilizării aparatelor de încălzit moderne pentru familiile cu copii
-
Comunicateacum o ziComunicat de presă lansare procedura de achizitie competitiva COSIM SRL
-
Lifeacum 2 zilePerformanță sub presiune: de ce industria se bazează pe țevi din oțel fără sudură pentru fluide critice?
-
Comunicateacum 2 zileJTI România, Top Employer pentru al 13-lea an consecutiv
-
Comunicateacum 2 zileParadoxul 2026: anul în care banii ținuți cash pierd sigur, iar imobiliarele și refinanțarea devin decizii de protecție a capitalului




