Cei mai vechi locuitori ai Văii Jiului, cunoscuți ca momârlani, au fost considerați de unii istorici urmași ai dacilor, iar satele lor devin tot mai atractive pentru turiști. În realitate, istoria ținutului momârlanilor este diferită.
Momârlani. Ilustrată de la începutul secolului XX.
Momârlanii,
populația băștinașă din Valea Jiului din Hunedoara a populat ținutul sălbatic dintre munți
începând din epoca medievală.
Cei mai mulți dintre vechii locuitori ai Văii
Jiului au ajuns aici, ca păstori pe drumurile de plai ale Carpaților, ori refugiați
din fața năvălirilor turcilor care au pustiit ținuturile de la poalele
munților.
Urmașii dacilor, doar ca înfățișare
Mulți
localnici cred însă că rădăcinile momârlanilor sunt mult mai vechi. Au fost
numiți „urmașii direcți ai dacilor”, iar numeroase site-uri dedicate promovării
Văii Jiului îi descriu ca fiind descendenți ai lui Burebista, Decebal, Zamolxis
și a altor personaje legendare din istoria antică a românilor.
Asocierea
momârlanilor cu dacii datează din secolele trecute, datorită portului și înfățișării
lor arhaice.
„Un
număr mic de sate se găsesc aici şi acestea sunt populate de un amestec al
valahilor harnici, care pot fi văzuţi în general păstorindu-şi turmele şi
cultivându-şi pământurile. Sunt foarte pitoreşti la înfăţişare şi port şi sunt
înclinaţi să fie prietenoşi. Un copil de opt ani care cânta la un fluier din
stuf ne-a purtat înapoi în timpurile Arcadiei (n.r. o regiune antică a Greciei)
şi probabil şi el reprezintă o populaţie la fel cu cea care era aici în urmă cu
2.000 de ani”, scria geologul englez David Ansted, în 1862.
Imaginea 1/70:
Tinutul Momarlanilor Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (38) jpg
Publiciștii
români i-au asociat și ei de-a lungul timpului pe momârlani cu dacii, chiar
dacă Valea Jiului este săracă în vestigii antice.
„Cu o sută de ani în urmă, Valea Jiului, bazinul
carbonifer de azi, la poale de Negoi, era o liniştită aşezare de ţărani români momorlani.
În sate tăcute, ascunse printre coline şi păduri, ei duceau, ca şi strămoşii
lor autentici daci, o viaţă primitivă între brazdă şi pășune. Dar de la 1845,
când s-au descoperit imensele zăcăminte carbonifere care umplu Valea dela
Lupeni până la Petrila, momărlanii au dispărut. Vechii băştinaşi, momărlanii,
s-au retras în vârfurile munţilor, unde-şi duc şi-acum aceeaşi viaţă primitivă,
ca păstori, aproape nomazi. Îi vezi rar, coborând pe poteci de munte, spre
piaţa Petroşanilor, mândri şi călări pe cai mici, venind, să vândă te miri ce
nimicuri lucrate în pădure”, arăta istoricul român Nicolae Deleanu, în 1933.
Alți istorici, ca Nicolae
Densușianu, le-au găsit momârlanilor rădăcini mult mai vechi. Autorul relata în
„Dacia Preistorică”, din 1913 că vârful Parâng a fost locul unde personajul
mitologic Prometeu ar fi fost înlănţuit de zei.
Eroul care a furat focul pentru
a-l dărui oamenilor, era pelasg, susţinea Nicolae Densuşianu, iar locul patmimilor sale
ar fi fost muntele ce veghează asupra Văii Jiului.
Munții,
locuri de refugiu din calea turcilor
Primele
sate din Valea Jiului din Hunedoara au fost înființate începând din secolul al XV-lea, de românii
din Țara Românească, care au trecut munții, fugind din calea turcilor.
Invaziile
din secolele următoare au făcut ca ținutul sălbatic, înconjurat ca într-un
clește de munții Parâng, Retezat, Șureanu și Vâlcan să devină loc de refugiu și
pentru alți români aflați de cealaltă parte a Carpaților.
Astfel
au luat ființă așezările Câmpu lui Neag, Uricani-Hobița, Coroiești și alte sate
pe vetrele cărora aveau să se dezvolte, începând din secolul al XIX-lea, noile
orașe ale cărbunelui (video).
Timp
de secole, oamenii din Valea Jiului au dus aici o viață simplă, trăind de pe
urma creșterii animalelor și a bogăției pădurilor din zonă. Nu păreau interesați
de „aurul negru” vizibil în păturile groase de la suprafața pământului, ori
risipit în bulgări mari rostogoliți în văi și râuri.
Chiar
și atunci când cărbunii se aprindeau, arzând mocnit luni în șir fără
întrerupere, localnicii rămâneau consecvenți traiului lor pastoral, în locurile
știute de secole ca rute ale transhumanței din Carpați.
„Unii
au cabane de buşteni pe înălţimi, unde locuiesc toată vara. Alţii caută un
adăpost sub corturi făcute din ramuri şi frunze de copaci; foarte puţini
coboară în văi în timpul sezonului cald şi nu îşi văd casele luni de zile.
Nimeni nu rămâne jos, în afară de cei bătrâni şi infirmi. Chiar şi femeile şi
fetele se alătură exodului general, iar satele sunt practic pustii. La mijlocul
verii, turmele pasc chiar pe vârfurile munţilor, dar pe măsură ce vremea se
răceşte, ele sunt coborâte, curăţând versanţii zonă cu zonă de iarbă şi lăsând
frecvent petice de pământ goale”, scria publicistul Robert Nelson Boyd, care a
ajuns în Valea Jiului, în 1870.
Momârlanii, eclipsați de mineri
Mineritul
a devenit cu timpul principala activitate a comunităților din Valea Jiului.
Peste zăcămintele uriașe de cărbune, întinse pe o distanță de circa 40 de
kilometri între estul și vestul Văii Jiului, au fost clădite cele șase orașe
din Valea Jiului, căile ferate, drumurile, minele și uzinele din ținut.
Populația
băștinașă din munți, numită a momârlanilor, fidelă tradițiilor patriarhale și
dedicată creșterii animalelor, s-a împuținat cu timpul, iar în prezent
reprezintă o mică parte din cei 100.000 de locuitori ai Văii Jiului.
Minele
din Valea Jiului (video) au fost închise treptat după 1990, iar până în 2030, când este
estimată oprirea definitivă a ultimelor exploatări de cărbune, meseria de miner
ar dispărea și ea.
Turismul
este văzut de autorități și de localnici ca o soluție economică în Valea
Jiului, deși mulți dintre foștii mineri au rămas reticenți la alternativa
investițiilor în turism, propusă după prăbușirea industriei miniere. Iar cum
fostele mine și ruinele lor, chiar și înconjurate de spectaculoasele creste ale
munților, nu atrag turiști, autoritățile din Valea Jiului mizează pe atracțiile
naturale ale zonei și pe istoria locului.
Ținutul momârlanilor renaște peste ruinele mineritului
Momârlanii
au primit acest nume în derâdere, de la noii locuitori ai Văii Jiului, odată cu
înființarea primelor colonii din jurul minelor de cărbune la sfârșitul
secolului al XIX-lea. Acum, deși au rămas câteva sute de oameni, au revenit în
actualitate și sunt priviți ca unul din simbolurile turistice ale Văii Jiului.
Un muzeu al satului momârlânesc poate fi vizitat în Câmpul lui Neag (Uricani),
un alt muzeu etnografic este amenajat la marginea satului Petrila, iar o rută a
ținutului momârlanilor a fost inaugurată recent în Valea Jiului.
„Ruta
cultural turistică Ținutul momârlanilor traversează Depresiunea Petroșani de la
Est la Vest, sau de la Vest la Est, traversează orașele Petrila, Petroșani,
Aninoasa, Vulcan, Lupeni, Uricani și comunitățile rurale, oferind turistului
plăcerea de a cunoaște cultura, pașii făcuți prin istorie de localnici,
tradițiile și obiceiurile comunității momârlanilor, dar și a barabelor
(locuitorii de la oraș)”, arată Centrul de Informare Turistică al orașului
Uricani (video).
Traseul
turistic din ținutul momârlanilor începe de la Peștera Bolii, aflată la poalele
cetății dacice Bănița și continuă spre izvoarele Jiului de vest, trecând prin
cele șase orașe din Valea Jiului, până la poalele Retezatului.
Călătorii găsesc
numeroase case cu arhitectură tradițională în micile așezări rurale de la
marginea orașelor miniere și monumente ale naturii și au ocazia să îi cunoască
pe puținii localnicii ale căror familii au trăit de mai multe generații în
Valea Jiului.
Cele
mai multe familii de momârlani
au rămas în cătunele din vecinătatea celor șase orașe ale Văii
Jiului (Petroșani,
Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani),
în
satele Tirici, Răscoala, Cimpa, Moliviş, Jieţ, Lunca, Câmpu lui Neag și Valea de Brazi.
Alte familii
de crescători de vite și oi trăiesc în cătunele din Munții
Șureanu, traversate
de pâraiele care coboară în vale, traversând satele Bănița,
Baru și Pui, înainte
de a se revărsa în Strei.
