Praznicul nașterii Domnului este praznuit in fiecare an pe data de 25 decembrie.Este cel dintai praznic imparatesc cu data fixa, in ordinea fireasca (cronologica) a vietii Mantuitorului, este Nasterea, numita in popor si Craciunul, la 25 decembrie, este sarbatoarea anuala a nasterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos (vezi Luca II, .1-21). Pare a fi cea dintai sarbatoare specific crestina, dintre cele ale Mantuitorului, desi nu este tot atat de veche ca Pastile sau Rusaliile, a caror origine sta in legatura cu sarbatorile iudaice corespunzatoare.

„Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei, că întru dânsa, cei ce slujeau stelelor de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui Dreptăţii şi să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de sus, Doamne, mărire Ţie ”.

Prin cuvintele acestea, noi vorbim cu Domnul Hristos, aducându-I mărire pentru cele ce s-au întâmplat prin venirea Lui în lume: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, (deci, vorbim cu Domnul Hristos) răsărit-a lumii lumina cunoştinţei ” (este vorba aici despre iubirea lui Dumnezeu pentru Fiul Său care S-a făcut om, despre iubirea faţă de oameni, despre „lumina cunoştinţei”, adică a smereniei Fiului lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de toţi vecii). Dar, Unul născut al Tatălui n-a ţinut la starea Sa (la faptul că era Fiul lui Dumnezeu) ca la o răpire, ci – zice Sfântul Apostol Pavel: „S-a deşertat pe Sine, chip de rob luând… ascultător făcându-se până la moarte şi încă moarte de cruce ” (Fil.2, 7-8). A venit Fiul lui Dumnezeu anume să ne ajute din fiinţa omenească, din firea omenească.

Deci, noi cunoaştem ceva din măreţia Mântuitorului, din iubirea Mântuitorului, şi toate acestea le cunoaştem prin naşterea Lui, prin faptul că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om din Prea Sfânta Fecioară Maria. Noi chiar zicem într-o alcătuire de la Sfintele Slujbe, vorbind cu Maica Domnului: „ Taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat. Dumnezeu întru unire neamestecată întrupându-se şi crucea de bunăvoie pentru noi luând, prin care înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre ”.

In această alcătuire facem o legătură între întruparea Fiului lui Dumnezeu în Prea Sfânta Fecioară şi unirea firii dumnezeieşti cu firea omenească şi între Crucea Mântuitorului şi jertfa Mântuitorului. Aşadar, acesta-i „ taina cea din veac ascunsă şi de îngeri neştiută ” care s-a arătat oamenilor prin Prea Sfânta Născătoare de Dumnezeu. De aceea, noi mărturisim că prin Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos am cunoscut lucruri pe care nu le-am fi cunoscut altfel, de aceea afirmăm că astfel, noi cunoaştem mai mult pe Dumnezeu, de aceea am spus: „ Răsărit-a lumii Lumina cunoştinţei, că într-însa, cei ce slujeau stelelor, de la stea s-au învăţat să se închine Ţie, Soarelui dreptăţii ”. Cine-s cei care slujeau stelelor? Sunt cei trei magi despre care colinda spune că erau învăţaţi, adică intelectuali ai vremii de atunci, oameni culţi şi cunoscători ai stelelor. Văzând ei o stea deosebită, au înţeles că S-a născut un împărat; urmând steaua, au ajuns mai întâi la Ierusalim, unde au vorbit cu Irod – stă scris în Evanghelii despre acest fapt – şi apoi la Pruncul de curând născut, căruia I s-au închinat ca unui împărat. I s-au închinat, căzând cu feţele la pământ, şi I-au adus daruri – aur, smirnă şi tămâie, pentru că au simţit că au în faţă pe cineva deosebit. Magii de la Răsărit au adus astfel cinstire Mântuitorului, dar de fapt ei nu ştiau despre El câte ştim noi. Ştiau doar că S-a născut un viitor împărat, şi atât. Nu ştiau mai multe, şi cu toate acestea I-au adus cinstire şi închinare; poate au simţit ceva din puterea Lui dumnezeiască, dar de ştiut n-au avut de unde să ştie prea multe. Aşadar, de aceea se spune că cei trei magi „de la stea s-au învăţat să se închine …Soarelui Dreptăţii ” (aşazicem noi despre Mântuitorul, că-i Soarele Dreptăţii).

Ceea ce este soarele pentru lumea aceasta, este Domnul Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, pentru credinţa noastră, pentru viaţa noastră înaltă. „ Să Te cunoască pe Tine, Răsăritul cel de Sus, Doamne, mărire Ţie ”. Aşa se zice la sărbătoarea Naşterii Domnului Hristos, aşa vorbim noi cu Domnul Iisus Hristos. Şi mai vorbim cu El şi cu cuvintele acestea: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte şi pământul, peştera Celui neapropiat, aduce; îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci ”.

„Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de fiinţă naşte (Cel care se naşte nu-i un om de rând, ci este om unit cu Dumnezeu, e Dumnezeu unit cu om; Cel născut este mai presus de fiinţă, adică fiinţa Lui noi nu o putem cuprinde) şi pământul, peştera Celui neapropiat, aduce; (pământul I-a dat Mântuitorului nostru Iisus Hristos o peşteră, un staul, un grajd natural ca să se nască), îngerii şi păstorii măresc (la Naşterea Domnului Hristos s-au închinat Mântuitorului şi îngerii şi păstorii). Aşadar, au cinstit Naşterea Domnului Hristos şi îngerii şi oamenii învăţaţi (magii şi oamenii simpli – ciobanii). De ce? Pentru că Domnul Hristos a venit pentru toţi oamenii, şi pentru cei neînvăţaţi şi pentru cei învăţaţi.

Aici aş vrea să fac un ocoliş, o paranteză. Ne abatem puţin de la tema principală, ca să vă spun ceva. Unul dintre cei mai mari binefăcători ai omenirii e socotit un învăţat din Franţa pe nume Pasteur care, în urma numeroaselor studii, a descoperit, cu ajutorul lui Dumnezeu, vaccinul antirabic. Astăzi, dacă cineva este muşcat de un animal turbat, nu mai moare, cum murea altădată. Dacă face un tratament, dacă îşi face injecţiile împotriva turbării, nu păţeşte nimic. Numai un om care nu ştie că a fost muşcat de un câine turbat, am putea zice un om nesocotit, mai moare astăzi de turbare.

Mulţi cred că numai oamenii simpli sunt credincioşi, pentru că nu ştiu prea multe, dar să ştiţi,că nu-i aşa. Domnul Hristos a zis: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu ” (Mt.5,8). Adică, şi oamenii simpli şi oamenii învăţaţi sunt în legătură cu Dumnezeu şi pot primi credinţa, dacă sunt curaţi la suflet; dacă-s întinaţi, atunci şi învăţaţii şi neînvăţaţii sunt departe de Dumnezeu.

Dar să revin; cineva l-a întrebat pe Pasteur: «Cum de tu, un om aşa de învăţat, eşti credincios ca un ţăran bătrân din Bretania?» (în Bretania, o regiune a Franţei, oamenii sunt mai credincioşi decât în alte ţinuturi). Pasteur a răspuns: «Pentru că sunt învăţat, sunt credincios ca un ţăran bretan; dacă aş fi şi mai învăţat, aş fi credincios ca o ţărancă bretană» – de obicei, femeile sunt mai credincioase decât bărbaţii, sunt mai aplecate spre credinţă, au o simţire mai mare pentru lucrurile credinţei. Aşadar, Pasteur a mărturisit că fiind învăţat, crede ca mii de ţărani din Bretania, dar că, dacă ar fi şi mai învăţat, ar fi şi mai credincios. Iubiţi credincioşi, aşa s-a întâmplat la Naşterea Domnului Hristos: şi oamenii simpli, ca ciobanii, şi oamenii învăţaţi, ca magii s-au unit ca să-l slăvească pe Dumnezeu. Am terminat ocolişul şi mergem mai departe.

Iubiţi credincioşi,

„Ingerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc, că pentru noi S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci Ştiţi că îngerii au binevestit ciobanilor, zicându-le aşa: „Iată, vă bine-vestesc vouă bucurie mare care va fi pentru tot poporul, că vi S-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2,10-11). Aşadar, vestea că s-a născut un Mântuitor a adus, nu o bucurie oarecare, ci o bucurie mare. Păstorii au mărit pe Dumnezeu laolaltă cu îngerii, căci – se spune în Sfânta Evanghelie – îndată ce îngerul a dat ciobanilor vestea cea mare, împreună cu el s-a făcut mulţime de oaste cerească care lăuda pe Dumnezeu, zicând: „ Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bună-voire” (Lc. 2, 14).

Deci, noi zicem că „îngerii cu păstorii măresc, iar magii cu steaua călătoresc ”, deoarece „ S-a născut Prunc tânăr, Dumnezeu Cel mai înainte de veci ”. El, care este mai înainte de veci, S-a făcut om în vreme. într-o alcătuire de la Sfânta Slujbă de la Paşti se spune despre Cel care S-a născut: „Astăzi se naşte din Fecioară Cel ce are în mână toată făptura Bineînţeles că dacă-i Dumnezeu, e stăpân peste toată lumea, e Creatorul întregii lumi, ţine cu puterea Lui toată existenţa şi tot universul. Tot ce există în lumea aceasta este ţinut prin puterea Lui Dumnezeu, că Dumnezeu de aceea e Dumnezeu, că are putere. Deci, „astăzi se naşte din Fecioară Cel ce are în mână toată făptura ”, deşi este înfăşat cu scutece, asemenea unui prunc.

Dumnezeu Cel din fire nepipăit nu poate fi cunoscut de puterea noastră, de înţelegerea noastră, de mintea noastră, nu poate fi atins de noi, decât în măsura în care Dumnezeu Se apropie de noi. Ori, făcându-Se om, Dumnezeu S-a apropiat deja de noi, dându-ne posibilitatea de a-L atinge, prin atingerea persoanei lui Dumnezeu-omul. Cum atingem noi persoana lui Dumnezeu-omul? Vedeţi dumneavoastră, de fapt, noi facem acest lucru ori de câte ori ne cuminecăm cu Trupul şi Sângele Celui care S-a întrupat din Prea Sfânta Fecioară şi S-a făcut om, pentru noi şi pentru a noastră mântuire (de aceea, atunci când ne cuminecăm trebuie să ne încredinţăm că suntem vrednici de a fi spovediţi, că suntem destul de curăţiţi ca să ne putem atinge de Dumnezeu). Ca să intre în alcătuirea noastră, în fiinţa noastră, Fiul lui Dumnezeu se face om la fiecare Sfântă Liturghie, când cinstitele daruri se prefac în Trupul şi Sângele Său unit cu dumnezeirea. Prin urmare, Domnul Hristos s-a întrupat în istorie, ca să se poată apoi întrupa în noi. Deci, fiecare dintre noi poate fi purtător de Hristos.

Fac iarăşi un ocoliş, o paranteză. Ştiţi că America a fost descoperită de un om pe care-L chema Christofor Columb. Ce înseamnă Christofor? Christofor înseamnă „purtător de Hristos”. La fel, „teofor” însemnă „purtător de Dumnezeu”, iar „pnevmatofor” însemnă „purtător de Duh”. Cu rostul acesta a venit Fiul lui Dumnezeu în lume: ca să ne facă pe noi teofori – purtători de Dumnezeu, hristofori – purtători de Hristos şi pnevmatofori – purtători de Duh Sfânt. Noi, chiar dacă nu purtăm numele de Teofor, Christofor sau Pnevmatofor, putem fi ceea ce spun numele acestea.

Ştiţi că în unele limbi – în limba greacă, de pildă – numele au sens; adică, atunci când se rosteşte un nume, se spune ceva. Şi în limba română sunt unele nume cu sens, de exemplu, Floarea. Ştim cu toţii, floare înseamnă o plantă frumoasă, frumos mirositoare. Eu, când vine la spovedit vreo femeie pe care o cheamă Floarea, îi zic: „Să-ţi fie viaţa cum ţi-e numele”. Şi mai sunt şi alte nume cu sens. Nicolae înseamnă biruitor de popoare, Macarie înseamnă fericit. Apoi, e mare lucru să-ţi fie viaţa cum ţi-e numele: să fii fericit.

Iubiţi credincioşi,

Spunem că Dumnezeu cel nepipăit „ Se înfaşă ca un Prunc ” şi „ în iesle Se culcă”. Când vedem icoana cu Naşterea Domnului Hristos, aşa ne gândim – că avem în faţă un Prunc înfăşat, culcat în iesle. Cântarea bisericească ne spune însă, cine se culcă ca Prunc în iesle. Zicem noi într-o alcătuire, că în iesle Se culcă „ Cel ce a întărit cerurile de demult întru început ”, adică Cel care a făcut cerurile de demult, întru început. Ca orice copil din lumea aceasta, şi Domnul Hristos s-a hrănit cu lapte; de aceea zicem: „Din piept cu lapte se hrăneşte Cel ce a plouat în pustie mană poporului ” (El primeşte să se hrănească cu lapte, din pieptul Prea Sfintei Fecioare). Pe magi îi cheamă, cine? Mirele Bisericii. Mirele Bisericii îi cheamă pe magi. Magii n-au pornit de voia lor, din gândul lor, ci le-a dat Dumnezeu un gând să pornească. Domnul Hristos i-a îndemnat, i-a chemat să meargă să îl întâlnească atunci când S-a născut El, aici, pe pământ.

Am zis că le-a dat Dumnezeu un gând şi-mi aduc aminte de o vorbă din familia noastră. Bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească, când îi venea un gând bun, îi părea bine de gândul acela şi zicea: „Mi-a dat Dumnezeu un gând”. Ne dă Dumnezeu gânduri, dacă suntem vrednici să ne dea Dumnezeu gânduri bune. Dar ne dă şi vrăjmaşul gânduri destule, şi acelea-s gânduri rele. I-a dat şi lui Irod un gând rău – să se răzbune, să facă rău, să omoare prunci numai ca să-şi ţină tronul. Aşa face diavolul şi mai departe, dar noi să ne curăţim simţurile ca să vedem pe Hristos, că numai aşa ne ajută Dumnezeu să avem gânduri bune şi să ne ridicăm (dacă ne facem rânduială în minte, ne ridicăm prin gânduri bune; dacă nu ne facem rânduială în minte, cădem prin gânduri rele). Aşadar, lucrul acesta este de mare însemnătate.

Referitor la faptul acesta, că trebuie să avem în suflet gânduri bune, că trebuie să purtăm în minte gânduri luminate, gânduri care ne ridică, gânduri care ne înseninează, fac iarăşi un ocoliş, o paranteză. La Sibiu era un fotograf, un sas, pe care-l chema Fischer (în limba germană, fischer însemnă pescar). Acest fotograf, Dumnezeu să-l odihnească, când cineva se ducea la el să-l fotografieze, voia ca persoana respectivă să iasă în poză cu o faţă luminoasă. De obicei, fotografii zic: „Zâmbiţi vă rog” sau „cheese” (în limba engleză, cheese însemnă brânză; când zici cheese, faţa ţi se luminează, gura ţi se face toată un zâmbet şi ieşi bine în poză). Ei bine, Fischer, sau nu cunoştea limba engleză sau din alte motive, nu folosea tehnica acesta cu cheese, ci, pentru că ştia că omului i se luminează faţa dacă se gândeşte la ceva frumos, zicea „gândiţi frumos!”. Probabil, el vroia să spună „gândiţi-vă la ceva frumos”, dar fie că nu-i venea la îndemână, nefiind nici român, fie că nu-şi dădea seama, nu zicea: „gândiţi-vă la ceva frumos”, ci „gândiţi frumos!”.

E mult mai mult să-i spui cuiva: „gândiţi frumos!”, decât să-i spui: „gândiţi-vă la ceva frumos”. Când zici: „gândiţi-vă la ceva frumos”, e ca şi când ai îndemna pe cineva să se gândească la ceva frumos în clipa aceea, dar când zici: „gândiţi frumos!”, atunci îi spui omului ca totdeauna să se gândească frumos, să nu-i fie ruşine de gândurile care-
i vin în minte, să-şi facă rânduială în minte. Dacă-ţi faci rânduială în minte, îţi faci rânduială şi în viaţă; de aceea, să ştiţi, lucrul cel mai de căpetenie în viaţa religioasă este să-ţi faci rânduială în gânduri, să ai gânduri bune, gânduri frumoase, să gândeşti frumos. Şi uite că noi gândim frumos prin gândurile acestea de la Sfintele Slujbe!

Deci, să ne întoarcem Magilor le-a dat Dumnezeu un gând şi Mirele Bisericii, Fiul Fecioarei i-a chemat la locul naşterii Sale ca să le primească darurile. Şi venim noi şi spunem ceva despre noi: „ închinu-mă naşterii Tale, Hristoase, arată-ne nouă şi dumnezeiasca arătare a dumnezeirii Tale

Iubiţi credincioşi,

Dacă gândim în felul acesta, dacă luăm aminte la lucrurile de felul acesta, dacă ne curăţim mintea, dacă ne facem rânduială în minte, dacă gândim frumos, dacă ne umplem de gânduri luminate, de gânduri sfinte, atunci simţim puterea lui Dumnezeu, darul lui Dumnezeu; dacă însă cădem, nu vom avea lumină în suflet – vom avea întuneric, şi asta nu-i bine.

Fiecare dintre noi poate deveni un cer nou, poate deveni un locaş al lui Dumnezeu, poate deveni lumină din lumina lui Dumnezeu. De fapt, este ceea ce ne dorim cu toţii când zicem „Sărbători fericite”. Prin această urare noi ne exprimăm dorinţa ca totul să fie în rânduială, să avem cele de trebuinţă, să fim sănătoşi, să ne putem bucura de ceea ce avem şi de cât ştim noi despre Dumnezeu. Insă, să ştiţi că „Sărbători Fericite!” înseamnă şi sărbători în care ne simţim mai aproape de Dumnezeu, în care ne facem mai buni, mai curaţi, mai înţelepţi şi mai primitori pentru darul lui Dumnezeu. Este ceea ce vă doresc din toată inima şi îmi doresc şi mie. Să dorim tuturor „Sărbători fericite!”, an nou cu spor în viaţă şi în credinţă. Fie ca darul lui Dumnezeu să fie cu noi cu toţi. Binecuvântarea Domnului peste toţi totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Fragment din cartea „Sarbatori fericite. Predici la praznice si sarbatori”, Editura Agaton

Acest articol a fost redactat de catre Prof.Dr. Daniel Mihai, redactor al BP News.Toate drepturile rezervate!