Actualitate
Ciolacu: Nu se va închide niciun cabinet de medic de familie
Premierul Marcel Ciolacu a evidenţiat, luni, că valoarea serviciilor medicale decontate medicilor de familie este în curs de negociere şi a pledat pentru un echilibru între câştigul unui medic care profesează într-un oraş şi al unuia din mediul rural.
Foto: Arhiva Adevărul
„Statul român cheltuie prin CNAS în jur de un miliard de euro lunar pentru sistemul de sănătate publică. Nu se va închide niciun cabinet de medic de familie. Îmi doresc nu o descreştere, ci o creştere a serviciilor medicale în echilibru, dacă există o descreştere la per capita. (…) Sunt nişte proceduri de negociere. Nu putem să luăm foc. Nu putem să ieşim în orice protest. Când e o negociere, există un dialog. Preşedintele interimar al CNAS a împărţit bugetul pe care îl are cu cheltuielile aferente medicilor de familie. A constatat că e prea mic bugetul şi a pornit la negocieri, urma să avem discuţii (…) şi am fi luat decizia. Să stea liniştiţi medicii de familie, fiindcă se va negocia cu adevărat. Îmi doresc mai multe servicii, îmi doresc ca românii să nu ajungă foarte repede la spital şi multe dintre probleme să se rezolve în zona medicilor de familie„, a spus Ciolacu, luni, la Antena 3 CNN.
Ciolacu a apreciat că un venit lunar de 15.000 de euro pentru un medic este „un pic cam mare„.
„Credeţi că este corect să existe un plafon de câştig al unui medic de familie? Am cerut toate statisticile. Există medici de familie care câştigă per capita, nu neapărat pe servicii medicale, peste suma de 10.000 – 15.000 de euro. Mi se par sume un pic cam mari, de aceea e o negociere, ne aşezăm la masă, creăm un echilibru. Dacă tot vrem, trebuie să ordonăm această ţară, trebuie să scăpăm de excepţii, trebuie să creăm o medie. Nu poate să existe medici în oraşele mari, dezvoltate, care să câştige peste 15.000 de euro şi un medic, în zona rurală, care are mai mulţi oameni, mai în vârstă şi e mai multă muncă, mai multă deplasare, să câştige o sumă foarte mică. Trebuie să găsim un echilibru, trebuie să fie o o echitate socială„, a subliniat Ciolacu.
Premierul a anunţat că a semnat numirea noului preşedinte al CNAS (Valeria Herdea – n.r.) despre care a spus că este „o doamnă care este foarte respectată, un medic de familie din Cluj„.
Actualitate
Elvețienii dau în judecată Charlie Hebdo, după ce a publicat o caricatură despre tragedia din Crans-Montana: „Arșii schiază”
Un cuplu de avocaţi au depus o plângere în Elveţia împotriva revistei de satiră franceză Charlie Hebdo, care a publicat pe 9 ianuarie o caricatură despre incendiul mortal izbucnit într-un bar din staţiunea Crans-Montana, a relatat luni presa elveţiană.
FOTO Arhivă
Plângerea, depusă de Stéphane Riand şi de soţia sa, Béatrice Riand, la parchetul cantonului Valais (sud-vest), îl vizează de asemenea pe autorul desenului, Eric Salch, Agerpres.
Desenul reprezintă doi schiori cu pielea înnegrită şi bandajaţi, care coboară o pantă în apropierea căreia se află un indicator „Crans-Montana”. Desenul e însoţit de textele „Arşii schiază” şi „Comedia anului”, o referire la comedia din 1979 Les Bronzés font du ski.
Caricatura a fost publicată pe 9 ianuarie, zi decretată în Elveţia zi de doliu naţional în semn de omagiu pentru victimele acestei tragedii soldate cu 40 de morţi – în principal adolescenţi şi tineri adulţi – şi cu 116 răniţi în noaptea de Anul Nou. Printre victime se numără şi cetăţeni străini, între care francezi şi italieni.
FOTO Charlie Hebdo
Contactată de AFP, revista Charlie Hebdo nu a făcut niciun comentariu.
Acest desen „pune în scenă, într-o manieră grafică, însăşi victimele, utilizate drept resortul central al unui mesaj satiric care se învecinează cu abjecţia”, au scris avocaţii în plângerea publicată de situl de ştiri din Valais 1dex.ch.
„Transformarea simbolică a unor victime reale în actori surâzători ai unei drame – de care nu sunt în niciun fel responsabili – constituie o dezumanizare grafică, incompatibilă cu respectul minim datorat demnităţii umane”, au mai spus ei, estimând că în „cazul de faţă respectul pentru demnitatea umană prevalează asupra libertăţii de exprimare”.
Aceştia solicită ca parchetul din Valais să deschidă o anchetă penală împotriva conducerii Charlie Hebdo şi a desenatorului său şi să dispună compensaţii care să fie alocate de cantonul Valais tuturor victimelor.
Actualitate
Atac cu cuțitul la un liceu din Kiev. Autoritățile ucrainene evocă o posibilă legătură cu Rusia
Un adolescent de 14 ani este acuzat că a înjunghiat cu cuţitul un elev de aceeaşi vârstă şi un profesor de 39 de ani într-o unitate de învăţământ din Kiev, un atac care ar putea fi legat de Rusia, au anunţat luni poliţia şi biroul procurorului, relatează AFP.
Adolescentul „a purtat o mască şi o cască pregătită în avans în toaletele şcolii, apoi a alergat într-o sală de clasă şi a atacat un profesor de 39 de ani şi un coleg de clasă de 14 ani cu un cuţit”, iar apoi şi-a produs răni la mână şi la abdomen, a transmis poliţia ucraineană într-un comunicat,
Biroul procurorului din Kiev a evocat la rândul său o posibilă conexiune cu Rusia, după ce î telefonul adolescentului s-a descoperit o „corespondenţă” cu „indivizi necunoscuţi – probabil reprezentanţi ai serviciilor speciale ruseşti”.
O fotografie publicată de media ucraineană RBC, care pare să fie o captură de ecran dintr-o conversaţie pe Telegram, arată un adolescent cu cască, cu chipul mascat şi cu un tricou cu mesajul „Hitler kaput”.
În fotografiile publicate de poliţie, poate fi văzut un adolescent cu figura pixelată și un tricou identic.
Potrivit biroului procurorului, cele două victime şi atacatorul au fost transportate la spital. Profesorul înjunghiat se află în „stare gravă”.
„Hitler kaput” este o formulă utilizată de trupele sovietice în faţa soldaţilor germani în cel de Al Doilea Război Mondial.
Printre motivele invocate de Rusia pentru invazia sa din Ucraina este faptul că autorităţile ucrainene ar tolera grupurile care răspândesc ideologie neo-nazistă în rândul forţelor sale armate.
Actualitate
A început Australian Open 2026. Când intră în concurs singura româncă prezentă în calificări
Australian Open 2026 a demarat duminică noapte cu meciuri din primul tur al calificărilor, atât pe tabloul feminin, cât și pe cel masculin. Partidele de pe tabloul principal sunt programate de pe 18 ianuarie.
Miriam Bulgaru are gânduri mari la Antipozi FOTO Facebook
Primul turneu de Mare Șlem al anului, care se va încheia pe 1 februarie, are premii-record. Simpla prezență în calificări aduce fiecărui sportiv un câștig de 23.000 de euro.
O singură victorie în 2026
Inexistentă la masculin, România are trei fete pe tablou principal (Jaqueline Cristian, Sorana Cîrstea și Gabriela Rusa) și una în calificări.
Este vorba despre Miriam Bulgaru (27 de ani, 197 WTA), care se va duela în zorii zile de mâine, de la ora 4:00, cu germanca Tamara Korpatsch (30 de ani, 124 WTA). Nemțoaica este favorită 14 în calificări.
Bulgaru se prezintă la ora partid cu după două meciuri în picioare, ambele disputate în calificările challengerul de la Camberra.
A câștigat jocul pe 4 ianuarie, în fața australiencei Alame (fără clasament), și a pierdut a doua zi, la slovaca Zidansek.
Pentru a pătrunde pe tabloul principal de la Melbourne, fiecare jucătoare și fiecare jucător trebuie să treacă de câte trei tururi preliminare.
-
Actualitateacum 2 zileSteaua anchetată de Securitate: „În ’68, le era frică de întruniri de mai mult de trei persoane, mai ales la nivelul studenților“
-
Actualitateacum 3 zileMutarea Chinei în timp ce SUA încearcă să preia controlul asupra pieței petrolului din Venezuela
-
Actualitateacum 2 zileLuptă contra cronometru în Filipine, după avalanșa de gunoaie: salvatorii au detectat semne de viață
-
Actualitateacum 2 zile„Asistăm la sfârșitul unei ere și asta privește și România”. Americanii schimbă regulile jocului: cine urmează după Venezuela
-
Actualitateacum 2 zile„Profeția” cu care Patapievici șoca în 2018: „România trebuie să se înarmeze puternic și inteligent ca Israelul”
-
Actualitateacum 2 zileCu Dennis Man decisiv, PSV deschide 2026 cu o victorie răsunătoare. Gol și assist pentru român, după ce și-a umilit adversarul
-
Actualitateacum 3 zileCâte zile de concediu avem pe an. Care este minimul legal
-
Breakingacum 3 zile„Pe americani nu o să-i oprească nimic. Vor pune mâna pe Groenlanda”




