O nouă pandemie ar surprinde omenirea la fel de nepregătită. Ce spune directorul OMS

0
141

Statele riscă ratarea termenul limită, stabilit pentru luna mai, pentru un tratat obligatoriu din punct de vedere juridic privind prevenirea pandemiilor, iar acest lucru ar reprezenta o lovitură grea pentru generaţiile viitoare, a spus luni directorul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), potrivit Reuters.

OMS

OMS

Noul acord, alături de o serie de actualizări ale regulilor deja existente referitoare la gestionarea pandemiilor au drept scop consolidarea strategiilor de apărare împotriva unor noi patogeni după ce pandemia de COVID-19 a ucis peste 7 milioane de persoane, potrivit datelor OMS, informează Agerpres.

Conceput pentru a proteja lumea de haos, ca la începutul pandemiei de coronavirus, acordul urmează să fie adoptat la Adunarea Mondială a Sănătăţii de la Geneva, la sfârşitul lunii mai.

”Trebuie să precizez că sunt îngrijorat de posibilitatea ca statele membre să nu-şi respecte angajamentul, precum şi pentru alte câteva probleme nerezolvate”, a spus directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, într-un mesaj adresat cu prilejul şedinţei Comitetului executiv al agenţiei sanitare globale, care a avut loc la Geneva săptămâna aceasta.

„Va fi nevoie de curaj şi de compromis. Nu veţi ajunge la un consens dacă toată lumea rămâne înrădăcinată în poziţiile lor. Fiecare va trebui să cedeze ceva, sau nimeni nu va primi nimic”, a adăugat el.

”În opinia mea, ratarea acordului privind pandemiile, precum şi a amendamentelor IHR (Reglementări Sanitare Internaţionale) ar fi o oportunitate ratată pentru care e posibil ca generaţiile viitoare să nu ne ierte’‘, a spus el, îndemnând statele să folosească oportunitatea de a modela viitorul OMS şi al sănătăţii globale.

Acordul planificat este o revizuire a Reglementărilor Sanitare Internaţionale, care guvernează tratarea noilor boli.

Printre problemele pe care le acoperă controversatul proiect de acord de 30 de pagini este modul în care vor fi partajate rapid informaţiile despre noii agenţi patogeni, cine produce vaccinuri şi medicamente şi unde şi cum sunt acestea distribuite. Protecţia drepturilor de proprietate cu privire la vaccinuri şi medicamente este de asemenea un punct important.

Ţările bogate au criticat faptul că ar fi obligate să dezvăluie detalii despre finanţarea cercetării şi că producătorii farmaceutici ar trebui să asigure transparenţa în legătură cu preţul produselor.

Chiar dacă tratatul va fi adoptat, acesta ar intra în vigoare doar dacă este ratificat de suficiente ţări şi ar fi valabil doar în acele ţări.

O sigură dată în istoria sa de 75 de ani, OMS a reuşit să adopte un astfel de acord, în 2003, Tratatul pentru Controlul Tutunului.

În cadrul aceluiaşi mesaj, directorul OMS s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele combaterii SIDA, unul dintre Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG), prin care ONU îşi propune să lupte împotriva celor mai urgente probleme ale omenirii până în 2030.

”Începem acum să zărim o cale pentru obiectivul care îşi propune să pună capăt pandemiei de HIV”, a declarat Tedros.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here