Connect with us

Actualitate

Vești despre arena aflată în construcție de 14 ani. Urmează licitațiile pentru lucrările care au mai rămas de executat

Publicat

pe

Vești despre arena aflată în construcție de 14 ani. Urmează licitațiile pentru lucrările care au mai rămas de executat

Sala Polivalentă a Universității Politehnica din Timișoara – numită și Mica Polivalentă, care va avea o capacitate de 2.600 de locuri, e în construcție de mai bine de 14 ani.

Mica Polivalentă e ca-n poveștile cu Meșterul Manole FOTO UPT

Lucrările la Mica Polivalentă au început în 2010, în
mandatul rectorului Politehnicii de atunci, Nicolae Robu, care apoi a fost și
primarul Timișoarei, timp de două mandate. Au fost continuate în mandatul
rectorului Viorel Şerban, iar acum e rândul noului conducător al UPT, Florin
Drăgan, să își bată capul cu construcția.

Ani de zile au fost
probleme cu constructorii, care au intrat pe rând în insolvență la scurt timp
după ce câștigau licitația. Atunci când lucrările erau gata în proporţie de 70
la sută, s-a decis reproiectarea structurii acoperişului, dărâmarea
celui vechi şi ridicarea unui nou acoperiş.

La ora actuală este refăcută toată partea de
structură, care a fost o treabă destul de complicată, a durat, dar acum e
refăcută, acoperișul e făcut. Vrem să facem o evaluare să nu mai avem probleme
la licitație, să ne trezim că apar discuții. E o sală de mult timp în lucru,
apar elemente noi, că ceva a ruginit și așa mai departe. Să nu avem astfel de
situații, facem o evaluare, iar în doi-trei luni vom da drumul la licitație,
iar lucrările cred că vor dura un an de zile
”, spune Florin Drăgan, în
vara anului 2023. De atunci nici nu s-a mai întâmplat nimic la arenă.

Mica Polivalentă FOTO UPT

Veștile bune au venit la
începutul acestui ani. Universitatea Politehnica a anunțat că au fost
actualizați indicatorii tehnico-economici, urmând ca în cel mai scurt timp să
fie trimiși la Ministerul Educației, în vederea aprobării.

În prima jumătate a acestui an
urmează să fie organizate licitațiile pentru lucrările care au mai rămas de
executat: finisaje și amenajări interioare (parțial), finalizarea instalațiilor
interioare și exterioare (parțial), amenajările exterioare care cuprind zonele
verzi, spațiile de parcare și edilitarele aferente
”, au transmis cei de la UPT.

Interiorul sălii FOTO Ștefan Both

Sala Polivalentă a
Politehnicii va avea o capacitate de 2.600 de locuri.

Investiţia
inițială era de aproximativ 6 milioane de euro, însă la final, având în vedere
scumpirea materialelor de construcție, putem vorbi de dublarea costurilor.

Şi noua sala Polivalentă din Timişoara, de 16.000 de locuri, este
încă un vis frumos. Deocamdată suntem tot la fază de hârtii, documente și
studii de fezabilitate.

Comentarii Facebook

Actualitate

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban

Publicat

pe

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban

Israelul anunță că avioanele sale de război au lovit peste 100 de lansatoare de rachete Hezbollah și alte „locații teroriste”, inclusiv un depozit de arme în sudul Libanului.

Lansatoare de rachete Hezbollah au fost lovite în Liban FOTO: Arhiva

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au transmis că avioanele sale de război „au lovit aproximativ 100 de lansatoare și alte situri de infrastructură teroristă, constând în aproximativ 1 000 de butoaie care erau gata să fie folosite în viitorul imediat pentru a trage spre teritoriul israelian. IDF va continua să opereze pentru a degrada infrastructura și capacitățile organizației teroriste Hezbollah, în scopul de a apăra statul Israel”.

Forțele de Apărare ale Israelului (IDF) au declarat că lansatoarele erau pregătite să fie trase împotriva Israelului, potrivit BBC. 

Agenția națională de presă libaneză de stat a declarat că Israelul a efectuat cel puțin 52 de lovituri în sudul țării joi seara și că Libanul a lansat, de asemenea, lovituri asupra unor situri militare din nordul Israelului.

Anterior, liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că exploziile mortale de la începutul săptămânii „au depășit toate liniile roșii”, acuzând Israelul de ceea ce a spus el că reprezintă o declarație de război.

Israelul nu a declarat că se află în spatele atacurilorae de marți și miercuri, în urma cărora pagere și walkie-talkie au explodat simultan în întreaga țară, și care, potrivit autorităților libaneze, au ucis 37 de persoane și au rănit 3 000.

Însă ministrul apărării Yoav Gallant a declarat că Israelul se angajează într-o „nouă fază a războiului”, concentrându-și mai mult eforturile în nord.

Surse de securitate libaneze au declarat că loviturile israeliene au fost printre cele mai intense de la începutul războiului din Gaza, în octombrie anul trecut.

Totodată, IDF a îndemnat locuitorii din nordul Israelului, aproape de granița cu Libanul, să evite adunările mari, să își păzească cartierele și să rămână aproape de adăposturile antiatomice.

Joi dimineață, luptătorii Hezbollah din sudul Libanului au tras două rachete antitanc peste graniță, urmate de drone.

IDF a declarat că doi soldați israelieni au fost uciși și un al treilea grav rănit.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului

Publicat

pe

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah care au explodat în această săptămână au fost piratate înainte de a intra în ţară, potrivit unei scrisori a misiunii libaneze la ONU.

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban FOTO: Colaj

„Ancheta preliminară arată că dispozitivele vizate au fost piratate în mod profesional (…) înainte de a ajunge în Liban şi explozia lor a fost cauzată de trimiterea de e-mailuri către dispozitive”, potrivit textului trimis Consiliului de Securitate în ajunul unei reuniuni pe această temă, citat de Agerpres.

Exploziile dispozitivelor folosite de membrii Hezbollah au făcut marţi şi miercuri 37 de morţi şi aproape 3.000 de răniţi, exacerbând temerile legate de un război la scară largă în Orientul Mijlociu.

Israelul nu a comentat acest atac, care a avut loc imediat după ce a anunţat că îşi extinde obiectivele de război din Fâşia Gaza împotriva Hamasului palestinian până la frontiera cu Libanul, pentru a permite întoarcerea acasă a locuitorilor din nordul ţării, strămutaţi de ciocnirile transfrontaliere, aproape zilnice din octombrie dintre Hezbollah şi armata israeliană.

În scrisoarea adresată Consiliului de Securitate, misiunea libaneză numeşte atacul atribuit Israelului drept „fară precedent în brutalitatea sa” şi subminează eforturile diplomatice de a pune capăt luptelor din Fâşia Gaza şi sudul Libanului.

La solicitarea Algeriei, vineri este prevăzută o reuniune de urgenţă a Consiliului, în prezenţa ministrului libanez de externe, Abdallah Bou Habib, au declarat pentru AFP surse diplomatice.   

Liderul Hezbollah, Hassan Nasrallah, a declarat că atacurile cu bombă care au folosit mii de pagere și radiouri ale grupului armat libanez „au depășit toate liniile roșii”. „Este un masacru, o agresiune majoră împotriva Libanului, poporului său”, a transmis acesta.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis

Publicat

pe

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis, la Spitalul
Universitar din Capitală. El a trecut cu bine peste intervenția chirurgicală și
va sta cel puțin până luni în rezerva sa, pentru fi atent monitorizat de medici.

Helmut Duckadan, eroul Stelei în finala cu Barcelona din 1986. Foto Facebook

„A reușit, acum vedem
mai departe. Durează recuperarea… e grea de tot, dar asta e. (n.r.: Doctorii ce
spun? A fost bine?) Da! Totul a fost în parametri, acum să vedem mai departe”,
a
spus Helmut Duckadam, pentru Antena Sport, care a fost operat din cauza unor probleme la aortă, cea mai maree arteră din corpul omenesc.

Duckadam, a 9-a intervenție chirurgicală suferită

„Eroul de la Sevilla”, câștigător al Cupei Campionilor Europeni
cu Steaua, când a apărat toate cele 4 lovituri de departajare executate de
jucătorii Barcelonei, a avut și în trecut dificultăți de  cardiovasculare, care au
apărut chiar înaintea partidei de poveste din 1986. De altfel, după acea finală,
el a fost operat prima dată la braț, din cauza unui cheag de sânge, fiind nevoit
să renunțe la cariera fotbalistică la vârsta de 27 de ani.

De atunci și până acum, la 65 de ani, Helmut Duckadam a mai suferit 7
intervenții chirurgicale, aproape toate pentru a corecta problemele vasculare
cu care se confruntă.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban
Actualitateacum o oră

Forțele de Apărare ale Israelului anunță că 100 de lansatoare de rachete Hezbollah, inclusiv un depozit de arme, au fost lovite în Liban

Israelul anunță că avioanele sale de război au lovit peste 100 de lansatoare de rachete Hezbollah și alte „locații teroriste”,...

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului
Actualitateacum o oră

Pagerele şi staţiile portabile, piratate înainte de a intra în Liban: misiunea libaneză cere Consiliului ONU să condamne atacul atribuit Israelului

O anchetă preliminară a autorităţilor libaneze arată că pagerele, staţii portabile de emisie-recepţie şi alte dispozitive de transmisie ale Hezbollah...

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis
Actualitateacum o oră

Helmut Duckadam, prima reacție după ce a trecut cu bine de operația pe cord deschis

Helmut Duckadam a fost operat pe cord deschis, la Spitalul Universitar din Capitală. El a trecut cu bine peste intervenția...

Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade
Actualitateacum o oră

Vremea vineri, 20 septembrie. Atenționare de vânt puternic și ploi pe Litoral. Temperaturile nu depășesc 26 de grade

Vremea este în continuare instabilă, cu vânt și averse în Dobrogea, Moldova și Transilvania. Temperaturile vor fi cuprinse între 16...

Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj
Actualitateacum o oră

Opt persoane au fost rănite, după ce un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, în județul Gorj

Accident grav în județul Gorj. Un autobuz şi un microbuz s-au ciocnit, vineri dimineaţă, pe DN 67D, în zona localităţii...

Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner
Actualitateacum o oră

Italienilor le cam place clostebolul. Încă 3 cazuri de dopaj cu aceeași substanță cu care a fost prins Jannik Sinner

Liderul mondial Jannik Sinner a fost depistat pozitiv la două teste, în primăvară, și a avut parte de un proces...

„Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți „Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți
Actualitateacum o oră

„Nazistul negru”, susţinut de Trump, anunță că rămâne în cursă. Ce a scris Robinson pe un forum pentru adulți

Un candidat republican la funcția de guvernator în Carolina de Nord anunță că nu se va retrage din cursă, după dezvăluirea...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2024 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro