Jurgen Klopp și-a luat vilă de 4 milioane de euro. Unde se mută după plecarea-șoc de la Liverpool

0
78

Jurgen Klopp a anunțat că va pleca de la Liverpool la
finalul sezonului, după 9 ani petrecuți pe banca tehnică a ”cormoranilor”. El
va lua o pauză în carieră, urmând să-și încarce bateriile în Spania, acolo unde
se muta la finalul acestui sezon.

Jurgen Klopp se retrag la vila din Palma de Mallorca la finalul sezonului. Foto EPA EFE

Jurgen Klopp se retrag la vila din Palma de Mallorca la finalul sezonului. Foto EPA EFE

Antrenorul german și-a cumpărat o vilă aflată pe o
proprietate de 5.000 de metri pătrați, pe care a plătit 4 milioane de euro în
2022. Noua reședință este situată în Palma de Mallorca, iar în acest moment află
în proces de renovare, lucru de care se ocupă Ulla, soția lui Klopp. „Nu sunt sigur că pot spune asta, dar nici
nu este un secret. Am o casă nu departe de locul unde se renovează a lui. Ulla,
soția lui Jurgen, se ocupă de tot în această privință”
, a declarat Mark
Lawrenson, fost jucător la Liverpool, citat de Mundo Deportivo.

Părăsește Liverpool, stors de energie

În urmă cu câteva zile, Jurgen Klopp a declarat că va părăsi gruparea ”cormoranilor”, pentru că nu mai are energia de a continua. În anunțul
său, germanul a spus că nu va mai antrena niciodată, după care a revenit și a
dat asigurări că va sta cel puțin un an în afara fotbalului. „Voi pleca la finalul acestui sezon. Înțeleg
că e o decizie șocantă pentru mulți, dar voi încerca să explic. Iubesc absolut
totul la acest club, oraș, suporteri, echipă. Dar iau această decizie pe care
sunt convins că trebuie să o iau. Nu mai am energie. Știam de mai mult timp că
trebuie să o anunț.

Nu mai pot face
meseria, încă o dată și încă o dată etc. După toate lucrurile prin care am
trecut, respectul și dragostea mea au crescut pentru voi. Vă datorez adevărul,
iar ăsta e adevărul. Simt că sunt, cum să spun, în criză de energie. Acum, spun
că nu voi mai antrena niciodată. Dar nu știu ce aduce viitorul, fiindcă nu am
mai fost în această situație. Ce știu 100% sigur este că nu voi mai antrena
niciun club din Anglia vreodată, în afară de Liverpool. Sunt 100% sigur. Cel
puțin un an nu voi mai antrena nimic
”, a declarat Jurgen Klopp, pentru
Liverpool TV.

Comentarii Facebook

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here