Actualitate
Parcul cu puteri vindecătoare pentru copiii cu dizabilități. „O lume a senzațiilor care educă simțurile”
În municipiul Botoșani va fi amenajat un parc imens pentru copiii cu dizabilități, ce va dispune de instalații și amenajări inedite pentru stimulare motrică și senzorială. Între acestea, o fântână muzicală în culori. Este primul parc senzorial din Moldova și al doilea din România.
Parcul Ferdinand Botosani FOTO Cosmin Zamfirache
Numărul persoanelor cu tulburări din
spectrul autist este în continuă creștere în România. Conform datelor
statistice, la momentul actual sunt peste 30.000 de români care suferă de
autism. Altfel spus, unu din 51 de copii din România este diagnosticat cu
autism. Terapia necesară unui copil cu autism este foarte costisitoare. Adică,
de la 150 de lei pe oră, minimum trei-patru ore pe zi. Situația este delicată
mai ales în zonele unde populația are o putere financiară redusă.
În județul Botoșani sunt în jur de 300 de
copii cu autism, diagnosticați și înregistrați. Mai sunt, mai ales în zonele
rurale sărace, și copii cu diferite dizabilități sau care pot fi încadrați în
spectrul autist, dar nediagnosticați.
O parte a familiilor din Botoșani abia
dacă reusesc să facă terapie săptămânală cu copiii. Și asta în condițiile în
care nu există niciun centru sau facilitate publică gratuită pentru activități
terapeutice.
Tocmai în acest context, autoritățile din
Botoșani vor să amenajeze, cu fonduri europene, un parc senzorial destinat, în
special, persoanelor cu dizabilități.
„Ar fi o mană cerească pentru noi. Am
putea oferi copilului ore de activitatea terapeutică gratuită, mai ales când
este frumos afară. Orice minut de activitate terapeutică este esențială”,
mărturisește mama unui copil cu autism, din Botoșani.
Cinci mii de metri pătrați de stimulare senzorială
Autoritățile locale vor să amenajeze parcul
senzorial prin intermediul fondurilor transfrontaliere, un proiect în care sunt
atrase municipalități din Ucraina și Republica Moldova, dar și județele de
graniță printre care și Botoșani, Galați și Baia Mare. Dintr-un total de
aproape nouă milioane de euro, Botoșaniului îi revine suma de 3.5 milioane de
euro pentru investiții.
Din aceste fonduri, edilii vor să
reabiliteaze trei parcuri, o școală dar și un monument. În plus, cu aceiași
bani, Parcul Ferdinand, o grădină publică cochetă din jurul clădirii Primăriei,
va fi transformat în parc senzorial. Ar fi primul parc senzorial, public, din
Moldova, și al doilea din România după cel amenajat la București, anul trecut.
Spațiul este generos, fiind vorba despre 5.000 de metri pătrați, cu alei și
arbori uriași. În această zonă vor fi amenajate instalații sau spații pentru
stimulare senzorială și motrică, cu texturi diferite sau care oferă o gamă
variată de senzații olfactive, tactile, auditive.
Fântână arteziană cu sunete și culori
Printre cele mai inedite obiective ale
parcului ar putea fi o fântână arteziană cu sunete și culori, ideală pentru
stimularea senzorială. Cel mai probabil, fântâna arteziană deja existentă va fi
reconvertită. În plus, așa cum precizează și Bogdan Buhăianu, viceprimarul
municipiului Botoșani, vor fi inclusiv proiecții.
Reprezentanții Asociației Părinților
Copiilor cu Autism din Botoșani spun că așteptau un astfel de proiect, fiind o
adevărată oportunitate pentru copii.
„Este un lucru extraordinar pe care noi
l-am susținut și sugerat mai de mult. Este foarte important pentru copii să
intre în această lume a senzațiilor care efectiv educă simțurile și are putere
vindecătoare”, spune Gabriela Ivan, președintele Asociației Părinților cu
Autism din Botoșani.
„Pe lângă faptul că există acest loc public
care poate fi accesat gratuit, parcul ar fi important din punct de vedere al
beneficiilor. Pentru întreaga comunitate, fie că sunt copii cu dizabilități,
fie fără. Pur și simplu, un loc pentru destindere și stimulare a simțurilor.
Ideal ar fi ca acest loc să fie conceput special pentru toate tipurile de
dizabilități”, spune psihologul și logopedul Laura Dănilă.
Actualitate
Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot
Deja o mare victorie pentru Bad Unicorn, distribuitorii premiați: Monica Felea și Ștefan Bradea, care au avut și au curajul să aducă producții rare și de valoare.
Actualitate
Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
Rusia ar fi pierdut, doar în luna decembrie 2025, aproximativ de două ori mai mulți soldați decât a pierdut Uniunea Sovietică pe parcursul întregului război sovieto-afgan, a declarat pe 10 februarie fostul șef al serviciului britanic de informații externe.
Aproximativ 30.000 de militari ruși au fost uciși în Ucraina în luna decembrie FOTO Profimedia
Sir Richard Moore a făcut declarațiile într-un interviu acordat jurnalistei Yalda Hakim, în cadrul podcastului World de la Sky News, pe 10 februarie. Potrivit acestuia, aproximativ 30.000 de militari ruși au fost uciși în Ucraina în luna decembrie, un bilanț pe care l-a descris drept „uluitor”.
Moore a comparat acest număr lunar de morți din rândul armatei ruse cu pierderile suferite de Uniunea Sovietică în războiul din Afganistan, conflict care a durat zece ani (1979–1989) și s-a soldat cu moartea a aproximativ 15.000 de soldați sovietici.
„Pierderile sunt îngrozitoare, iar chiar și rușilor le va fi greu să înlocuiască un asemenea nivel de pierderi. Cu toate acestea, continuă să se descurce extrem de prost pe câmpul de luptă”, a spus Moore.
El a adăugat că, în pofida acestor pierderi, președintele rus Vladimir Putin „se simte mai confortabil decât ar trebui”.
„Ar trebui să exercităm o presiune mai mare. Ar trebui să-i sprijinim pe ucraineni mult mai mult decât o facem în prezent. Ar trebui să le acordăm mai multe permisiuni decât le oferim acum”, a mai declarat fostul șef al MI6.
Potrivit Statului Major General al Ucrainei, în decembrie 2025 pierderile Rusiei au depășit pentru prima dată numărul noilor soldați angajați pe bază de contract. Rusia a recrutat 27.400 de militari în acea lună, în timp ce pierderile au ajuns la 33.200 de soldați morți și răniți.
În lunile anterioare, balanța fusese mai favorabilă Kremlinului, conform datelor ucrainene.
În noiembrie 2025, pierderile s-au ridicat la aproximativ 31.000, în timp ce peste 33.300 de persoane au fost recrutate pe bază de contract. În octombrie, cifrele indicau 31.500 de pierderi, față de 35.600 de noi soldați contractuali.
În luna septembrie, Moore avertizase că nu vede „nicio dovadă” că președintele rus Vladimir Putin ar fi interesat de o pace negociată în Ucraina, în afara unei capitulări totale.
Declarația a fost făcută în contextul anunțului potrivit căruia MI6 urma să lanseze un portal pe dark web destinat contactării potențialilor spioni din Rusia și din alte țări rivale, transmite Kyiv Independent.
Serviciul britanic de informații a precizat că utilizează dark web-ul pentru prima dată, cu scopul de a reduce riscurile pentru spioni. MI6 a publicat, de asemenea, instrucțiuni de utilizare a platformei pe YouTube, în mai multe limbi, inclusiv în limba rusă.
Actualitate
Cea mai abruptă cale ferată din lume, care sfidează gravitația și oferă peisaje spectaculoase: „O călătorie înfricoșătoare, dar fantastică”
Cu o coborâre la un unghi de 52 de grade, Scenic Railway din Australia deține recordul pentru cea mai abruptă cale ferată pentru pasageri din lume. Situată în Munții Albaștri, această linie ferată unică atrage anual mii de turiști dornici de adrenalină și priveliști spectaculoase.
O călătorie cu trenul, care coboară la un unghi amețitor de 52 de grade, este considerată cea mai abruptă linie ferată pentru pasageri din lume. Este vorba despre Scenic Railway, situată în Munții Albaștri din Australia, o atracție care îmbină adrenalina pură cu peisaje naturale impresionante, scrie express.
Scenic Railway se află în complexul turistic Scenic World, la marginea Văii Jamison, și deține Recordul Guinness pentru cea mai abruptă cale ferată pentru pasageri. Trenul coboară cu o viteză de aproximativ patru metri pe secundă, la un unghi de 52 de grade, traversând tuneluri săpate în stâncă și zone de pădure tropicală.
Scenic Railway din Australia FOTO: captura instagram
Deși astăzi este una dintre cele mai populare atracții turistice din Australia, calea ferată nu a fost construită inițial pentru agrement. Linia a fost realizată în 1878, ca parte a tramvaiului minier din Katoomba, fiind folosită pentru transportul cărbunelui și al șistului din munți în vale.
În 1945, antreprenorul Harry Hammon a transformat traseul într-o atracție turistică. De atunci, Scenic Railway este deținută și operată de familia Hammon. Din 2013, vagoanele au fost modernizate și dotate cu acoperișuri din sticlă, pentru ca vizitatorii să poată admira peisajele într-o experiență panoramică.
De la deschidere, peste 25 de milioane de turiști au călătorit cu Scenic Railway. Trenul poate transporta 84 de pasageri simultan și pleacă la fiecare 10 minute.
Complexul Scenic World mai include un teleferic cu podea de sticlă, un skyway peste vale și trasee pietonale prin pădurea tropicală.
Cei mai mulți vizitatori susțin că experiența este una memorabilă.
Experiența a stârnit reacții puternice în rândul turiștilor.
„Scenic Railway oferă o călătorie palpitantă și puțin înfricoșătoare, dar merită. Este fantastic”, a scris un vizitator pe TripAdvisor.
„Coborârea pe cea mai abruptă cale ferată din lume, plimbarea prin pădure, totul a fost incredibil. Peisaje sălbatice, naturale. Merită fiecare dolar”, a spus un turist.
„O experiență fantastică. Peisajele sunt pur și simplu uluitoare. O modalitate excelentă de a vedea pădurea tropicală”, a adăugat un alt turist.
-
Actualitateacum o ziCe îi preocupă pe părinți când vine vorba despre învățarea englezei? Novakid răspunde curiozităților frecvente
-
Actualitateacum o ziCrimă incredibilă în Texas: o tânără de 23 de ani a fost împușcată de tatăl său după o ceartă legată de Donald Trump
-
Actualitateacum o ziCFD explicat simplu: cum funcționează, costuri și riscuri
-
Actualitateacum o zi„Remarcăm pentru a n-a oară impostura”. De ce refuză România să-și privatizeze marile companii de stat
-
Actualitateacum 3 zileUK: Școlile cer ajutor în „lupta solitară” împotriva țigărilor electronice
-
Actualitateacum 3 zileRacheta „Oreșnik” a lui Putin și tunurile lui Ivan cel Groaznic: cum folosește Moscova mitul armelor-minune
-
Actualitateacum o ziMituri despre „dinți ficși” și ce este posibil în realitate
-
Actualitateacum o ziStrategii prin care companiile își reduc costurile fără riscuri inutile




