Politica
Marius Nicolaescu, Vicepreşedinte CJ Argeş: Echipa PSD îşi dovedeşte eficienţa prin FAPTE nu prin vorbe!
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Marius Nicolaescu, a avut o replică tăioasă pentru Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, care a declarat că „la conducerea CJ Argeş este o echipă obosită.”
„Eficiența ECHIPEI PSD îmi dă încrederea de care am nevoie pentru a merge cu fruntea sus oriunde în județul Argeș. Județul Argeș se află pe primele locuri din țară din punct de vedere al proiectelor finanțate. Dezvoltarea și modernizarea localităților din județ reprezintă principalul obiectiv al PSD Argeș!
Am stat și am analizat articolul în care doamna ministru Alina Gorghiu, spune niște vorbe așa…. doar ca să se afle în treabă.
Alina Gorghiu a afirmat că ”la conducerea Consiliului Judeţean Argeş este o echipă obosită care nu îndrăzneşte să iasă printre oameni…”, vreau însă, să precizez că noi aducem bani în județul Argeș, în România, nu infractori. ECHIPA PSD, întotdeauna s-a aflat în mijlocul cetățenilor, fie că a fost vorba de sărbători religioase, inaugurări sau festivități ale comunelor și nu numai, am fost acolo, printre cetățeni!
În cazul în care aveți memoria scurtă sau poate suferiți de amnezie temporară, doar în perioada alegerilor, țin să vă amintesc că de fiecare dată când o comună, și nu numai, se confruntă cu o situație sau un eveniment de orice natură, noi am fost acolo să ajutăm, să sprijinim.
Echipa PSD, în frunte cu domnul Președinte, Ion Mînzînă, a fost acolo și va fi ori de câte ori este necesar și/sau nevoie. Am fost și suntem printre oameni, le ascultăm nevoile, supărările și chiar bucuriile și venim în întâmpinarea lor cu soluții viabile, nu cu vorbe. SUNTEM OAMENI și oricât de ”obosiți” spuneți că suntem, dovezile arată CLAR că suntem alături de comunitățile locale, indiferent de culoarea lor politică.
Aș avea o serie întrebări pentru dumneavoastră și pentru colegii dumneavoastră.
De câte ori ați fost pe teren să vedeți ce investiții se fac, sau s-au făcut la spitelele noastre din Argeș? Știți ce lucrări sunt acum în derulare? Ați discutat vreodată cu, conducerea spitalelor, personalul administrativ sau cu, cadrele medicale să vedeți cu ce se confruntă? Vă spun eu, NU! Că dacă mergeați să purtați discuții cu acești oameni, știați care sunt problemele REALE, repet nu doar în preajma alegerilor. Nu am primit NICIODATĂ, nici eu și nici colegii mei, un telefon, mail, etc…prin care să ne întrebați ceva legat de orice, de drumurile din județul Argeș, spre exemplu, că tot ați amintit de ele.
Știți cât volum de muncă se depune de la faza de idee a unei investiții până la finalizarea acesteia? Cât muncesc colegii noștri din cadrul Consiliului Județean Argeș pentru a duce la bun sfârșit un proiect, inclusiv pentru a identifica surse de finanțare, la care și dumneavoastră ne-ați putea susține, ca ministru al Guvernului României? Prin ceea ce ați afirmat, aduceți de fapt, o jignire aparatului de specialitate din cadrul Consiliului Județean Argeș, insinuând astfel, că la nivelul instituției, practic nimeni nu lucrează. Este frustrant pentru oamenii din cadrul CJ Argeș să citească astfel de articole, știind cât de mult are fiecare de lucru. Așa o fi în cadrul ministerului pe care îl conduceți! Însă, la noi, se muncește și nu puțin!
De ce nu-i întrebați pe colegii dumneavoastră de partid, consilieri județeni, de câte ori și-au dat votul ”pentru” demararea proiectelor de investiții în infrastructura județului Argeș (spitale, drumuri, școli, U.A.M.S.-uri, etc.)? În acest fel, POATE aflați și dvs. care este realitatea și nu mai faceți afirmații nefondate. Înseamnă că nu știți ce votează, în ședințele CJ Argeș, colegii dumneavoastră!
DEMAGOGIA PNL NU POATE DEZVOLTA JUDEȚUL ARGEȘ!!! Asta este O CERTITUDINE! Partidul Național Liberal nu știe decât să dărâme, nu să construiască! Poate că dumneavoastră, împreună cu, colegii de partid, ar trebui să mergeți mai des prin județul Argeș. Dacă tot vă dați apropiată de argeșeni, vă rog să nu aveți doar păreri și acelea greșite, ci să aveți și o prezență mai activă în acest județ minunat de la care doriți susținere.
Un singur lucru ați spus corect, în tot ceea ce ați afirmat, ”O ECHIPĂ…”, așa este, într-adevăr suntem ”O ECHIPĂ”! Mă bucur că suntem de acord în această privință! Așadar, ECHIPA PSD, atunci când afirmă ceva, vine și cu dovezi/fapte, nu cu vorbe și nu doar în preajma alegerilor electorale. Dacă aţi fi urmărit pagina mea de Facebook, dar și pe cele ale colegilor mei, ați fi văzut că pe tot parcursul celor 4 ani, am promovat comunele, indiferent ce ”culoare” au ele, am promovat producătorii argeșeni, indiferent din ce comuna provin ei și câte și mai câte….
Vă invit pe această cale, să urmăriți pagina mea de Facebook și/sau pe cele ale colegilor mei, pentru a vedea că suntem mai activi decât MULȚI dintre colegii dumneavoastră de partid.
Fapte, doamna ministru Alina Gorghiu, fapte, nu vorbe!
Și așa cum am promis, voi continua să arăt argeșenilor aceste dovezi incontestabile, cu realizările ECHIPEI PSD, de-a lungul celor 4 ani. Echipa noastră a pus Argeșul pe harta progresului. Vom continua să construim, să creștem, pentru Argeș, pentru noi toți!
„Toți pentru unul, unul pentru toți” – spune un proverb care exprimă puterea unei echipe, în speță, echipa PSD. Punem ARGEȘUL PE PRIMUL LOC!” – se arată într-o postare pe pagina de Facebook a lui Marius Nicolaescu.
Politica
Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate
Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică – aduce în prim-plan mecanismele subtile din spatele echilibrului politic și financiar al țării. O analiză atentă a contextului arată că, dincolo de bilanțul dificil al executivului, factorul determinant pentru încrederea piețelor internaționale a fost garanția instituțională și credibilitatea personală oferite de la Palatul Cotroceni.
Un sprijin politic dus până în ultimul moment
Comportamentul public al președintelui Nicușor Dan după prezentarea evaluării Fitch ilustrează o strategie de protejare a stabilității naționale. Deși raportul agenției putea fi interpretat și speculat politic ca un eșec al executivului, președintele a ales o abordare temperată, evitând să adauge tensiune peste o situație deja fragilă.
Acest gest confirmă o realitate politică importantă: susținerea acordată Guvernului Bolojan și partidelor din coaliție a fost fermă și necondiționată până în ceasul al 13-lea, inclusiv după încheierea mandatului. Prin refuzul de a escalada verbal situația, președintele a oferit o dovadă clară de toleranță și sprijin față de stabilitatea guvernamentală, prioritizând interesul general în detrimentul reglărilor de conturi politice.
Miza din spatele cifrelor și dinamica negocierilor cu Fitch
Contextul financiar pe care s-a sprijinit decizia agenției este unul extrem de complex. Evaluarea inițială a experților Fitch arăta spre o retrogradare iminentă a ratingului suveran, decizie justificată de tabloul economic dificil: presiunile inflaționiste care au afectat puterea de cumpărare, deciziile de înghețare a salariilor și pensiilor și riscul persistent de a fi încadrați la categoria de risc major (junk).
În ciuda acestor vulnerabilități și a presiunii uriașe pe finanțele publice, autoritățile române au reușit să evite scenariul negativ. Întrebarea esențială este cum a fost posibil acest lucru, în condițiile în care datele economice brute erau deja cunoscute de piețe.
Răspunsul nu a stat în prezentarea unor indicatori noi, ci în garanțiile de conduită fiscală. În timp ce autoritatea altor actori politici s-a erodat considerabil pe parcursul mandatului, Nicușor Dan a rămas interlocutorul strategic în care partenerii externi au avut încredere totală.
Presedinția ca garant al disciplinei bugetare
Miezul deciziei agenției Fitch se regăsește în angajamentul ferm comunicat de președinte: indiferent de fluctuațiile politice, de negocierile dintre PSD, PNL și celelalte partide sau de componența viitorului guvern, linia de sobrietate bugetară va fi menținută sub stricta sa supraveghere.
Garanția oferită piețelor financiare s-a bazat pe câteva puncte cheie:
- Continuitatea reformelor: Asigurarea că disciplina fiscală nu va depinde de configurația politică de la Palatul Victoria.
- Rigurozitatea legii bugetului: Angajamentul că viitorul buget va fi construit pe baze solide și reale, eliminând riscul derapajelor financiare din anii precedenți.
- Autoritatea instituțională: Poziționarea președintelui ca ancoră de stabilitate capabilă să impună limite clare în gestionarea banului public.
Un răgaz crucial pentru economia națională
Obținerea acestei reevaluări oferă României o gură de aer absolut necesară pentru recalibrarea politicilor economice. În timp ce bilanțul guvernamental a lăsat în urmă vulnerabilități vizibile, intervenția și credibilitatea președintelui Nicușor Dan au fost elementele care au înclinat balanța, împiedicând retrogradarea financiară și menținând țara pe o trasă de stabilitate.
Politica
România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un scenariu care ar fi avut consecințe importante asupra costurilor de finanțare ale statului, încrederii investitorilor și economiei în ansamblu. Decizia vine însă într-un context extrem de dificil, iar raportul agenției arată că marja de siguranță a fost una redusă.
În spatele acestui rezultat s-a aflat un efort susținut al Ministerului Finanțelor, coordonat de ministrul Alexandru Nazare, împreună cu echipa instituției și în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. Până în ultimele momente înaintea evaluării, autoritățile au prezentat agenției de rating date economice actualizate și argumente tehnice privind evoluția finanțelor publice și măsurile adoptate pentru consolidarea fiscală.
Potrivit informațiilor prezentate, România a venit în fața Fitch cu o serie de indicatori care arată o îmbunătățire a situației bugetare. Deficitul cash s-a redus la 42 de miliarde de lei în primul semestru al anului, comparativ cu 70 de miliarde de lei în aceeași perioadă din 2025, iar agenția estimează pentru acest an un deficit de 5,9% din PIB, sub pragul de 6%.
Un alt element important în analiza Fitch îl reprezintă apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene, inclusiv cele din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). În acest context, adoptarea proiectelor legislative necesare pentru continuarea finanțărilor europene a transmis un semnal pozitiv către piețele internaționale.
Ministerul Finanțelor a avut un rol esențial în coordonarea dialogului tehnic cu agenția de rating și în prezentarea măsurilor prin care România urmărește reducerea deficitului și menținerea stabilității financiare. Activitatea instituției, condusă de Alexandru Nazare, a contribuit la consolidarea argumentelor economice care au stat la baza deciziei Fitch de a menține România în categoria recomandată investițiilor.
Cu toate acestea, raportul agenției transmite și un avertisment clar. Fitch arată că principalul risc pentru perioada următoare nu îl reprezintă lipsa argumentelor economice, ci posibilitatea apariției unor blocaje politice care ar întârzia reformele și implementarea angajamentelor asumate prin PNRR. Stabilitatea guvernamentală și continuitatea politicilor fiscal-bugetare rămân criterii esențiale în evaluarea credibilității României.
În perioada următoare, atenția se mută asupra evaluării realizate de Moody’s, care menține în prezent România la ultima treaptă recomandată investițiilor, cu perspectivă negativă. Și această agenție urmărește îndeaproape evoluția finanțelor publice, stabilitatea instituțională și capacitatea autorităților de a implementa reformele asumate.
Menținerea ratingului Fitch oferă României un răgaz important, însă nu elimină provocările următoarelor luni. Pentru păstrarea încrederii investitorilor și protejarea costurilor de finanțare, autoritățile vor trebui să demonstreze că procesul de consolidare fiscală continuă, iar reformele promise sunt puse în aplicare.
În acest context, rezultatul obținut reprezintă atât o confirmare a eforturilor tehnice depuse de Ministerul Finanțelor, sub coordonarea ministrului Alexandru Nazare, cât și un semnal că piețele internaționale așteaptă consecvență și stabilitate din partea României.
Politica
„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de acord, în comisiile parlamentare, pe mai multe proiecte legislative, introduse pe ordinea de zi în ultimul moment.
Parlamentarii au fost chemați la muncă din vacanță pentru a vota o serie de proiecte rămase restante din PNRR. Însă, pe lângă acestea, grupurile parlamentare au decis să discute și ințiativele privind prețul carburanților, TVA la locuințe și deblocarea angajărilor pe posturile vacante din sănătate.
Proiectele urmează să fie votate în plenurile celor două Camere.
Unanimitate pentru măsuri privind piața carburanților
O primă măsura în cazul căreia PSD și PNL au căzut de acord este referitoare la piața carburanților și, potrivit estimărilor, ar ține prețul standard al motorinei sub 10 lei.
Inițial, parlamentarii PSD au propus ca TVA-ul la carburanți să fie redus, la pachet cu reducerea accizei sau a cantității de bio-diesel din motorina finală. Măsurile ar fi urmat să fie aplicate pe o perioadă de 6 luni.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a transmis, în ședința comisiei de buget-finanțe de la Senat că propune să „nu intram pe zona de modificări pe TVA pentru că este contrar dreptului european, dar în schimb să venim cu un mecanism de acciză dinamică, între 5 și 25% care să se modifice în funcție de schimbările de pe piață”. Această propunere a fost aprobată de toți parlamentarii care fac parte din comisie, inclusiv de cei de la PSD și de la AUR.
Ministrul Finanțelor a propus, de asemenea, ca imediat după ce legea intră în vigoare să fie aplicată o reducere de 10% a accizei.
El a mai spus că în urma discuțiilor pe care le-a avut luni dimineața cu reprezentanții pieței de carburanți, a constatat că există risc de penurie.
În ședința comisiei, parlamentarii au aprobat în unanimitate amendamentele propuse de Ministerul Finanțelor, deci și înlocuirea reducerii TVA cu măsura accizei dinamice.
„Domnul ministru Nazare a avut un argument serios. A avut o propunere, am discutat-o în prealabil și am căzut de acord pe acest mecanism, de reducere dinamică a accizei”, a precizat Bogdan Ivan, fostul ministru al Energiei (PSD) la finalul ședinței.
„Reducerea dinamică a accizelor este o variată mult mai flexibilă care ne lasă să acționăm timp de trei luni. La fiecare 2 săptămâni Ministerul Finanțelor va evalua acciza. Reducerea TVA nu era compatibilă cu dreptul european. Așteptăm raportul agenției Fitch si Moody’s, această prevedere (n. red – reducerea TVA) nu ne-ar fi ajutat să menținem ratingul”, a explicat, la rândul său Nazare.
Proiectul trebuie să treacă de votul din plenul Senatului, apoi de Camera Deputaților.
Acord și pe prelungirea cotei de TVA de 9% pentru locuințe
PSD a depus un proiect prin care să prelungească termenul până la care pot fi cumpărate locuințe cu TVA 9%. După atacul cibernetic asupra Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), mai multe persoane care au semnat promisiuni de vânzare pentru locuințe au fost afectate – la momentul la care aceste persoane vor putea să semneze contractele de vânzare-cumpărare și să finalizeze achiziția, TVA-ul ar fi crescut la 21%.
Proiectul PSD prevedea inițial prorogarea termenului până la 1 octombrie, doar pentru persoanele care au o promisiune de vânzare semnată până la 31 iulie. Și AUR, și PNL depuseseră proiecte similare.
În comisiile de specialitate, toate partidele au fost de acord cu prelungirea acestui termen până la 30 septembrie, dar cu măsuri tranzitorii.
„Am creat un regim tranzitoriu până la 30 septembrie și posibilitatea ca toate personale care au promisiuni de cumpărare să își poată încheia contractele în siguranță fără să fie afectați de atacul de la ANCPI”, a spus Alexandru Nazare luni.
Daniel Zamfir, unul dintre inițiatorii legii, a spus că au existat mai multe amendamente „care stabilesc dispoziții tranzitorii, pentru că legea așa cum știți, pe parcursul legislativ, nu poate fi adoptată până la 1 august, care era data limită în încheierea contractelor. Vor mai fi câteva zile în funcție de când va promulga președintele legea. Am stabilit și niște dispoziții tranzitorii și pentru cei care eventual vor încheia actele notariale în perioada până la promulgare”.
Vot covârșitor pentru deblocarea angajărilor în sănătate
O altă modificare legislativa asupra care a trecut fără niciun vot împotrivă a fost cea referitoare la deblocarea angajărilor în sănătate.
PSD a introdus un amendament la legea reformei în sănătate, iar în ședința comisiei de sănătate de la Camera Deputaților, amendamentul a trecut cu o majoritate covârșitoare – 17 voturi pentru, zero voturi împotrivă. Totuși, în acest caz trei liberali s-au abținut.
Potrivit surselor HotNews, la Finanțe amendamentul nu e foarte bine privit. Surse din ministerul condus de liberalul Nazare spun că ar fi fost nevoie ca aceste angajări, în jur de 10 mii, să fie eșalonate, în funcție de spitalele unde situația este critică.
Rămâne ca amendamentul să fie validat și în plenurile Camerei Deputaților și Senatului.
-
Economieacum 2 zileCe platformă eCommerce aleg antreprenorii români în 2026 și de ce?
-
Uncategorizedacum o ziDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Actualitateacum o ziPot închiria o mașină în București și să călătoresc în alte județe?
-
Actualitateacum o ziAsigurare locuință online vs. polița PAD online: ce trebuie să știe proprietarii înainte să își protejeze casa
-
Sanatateacum 3 zileOsteoporoza și activitățile de zi cu zi: ce mișcări pot pune presiune pe coloană
-
acum 3 zileO nouă serie de cursuri pentru obținerea Diplomei FIATA în Expediții de Mărfuri începe pe 21 septembrie 2026
-
Anunturiacum 2 zileClinica Prevencia: Problemele de memorie, căderile și tratamentele multiple după 65 de ani nu trebuie privite separat
-
Comunicateacum 2 zileUniunea Societăților de Expediții din România solicită intervenția urgentă a autorităților române și europene pentru evitarea blocării frontierelor UE – Balcanii de Vest din 14 septembrie 2026





