Actualitate
Rareş Bogdan, despre coaliţia PNL- PSD: O căsătorie de convenienţă. Nu vă gândiţi că suntem îndrăgostiţi
Prim-vicepreşedintele PNL, eurodeputatul Rareş Bogdan, a mulțumit, duminică, primarilor liberali din județul Brăilă că nu și-au schimbat partidul, comparând coaliţia PNL- PSD cu „o căsătorie de convenienţă”.
Rareş Bogdan a spus cu privire la coaliția PNL PSD că a fost făcută din cauza războiului Foto Arhivă
„Vreau să mulțumesc primarilor noștri liberali din Brăila, pentru că știu că aici sunteți pe front, stiu că să fii primar aici liberal este complet diferit și mult mai greu decât la Cluj, Bihor, Maramureș, Alba sau Arad. Și tocmai de asta meritați tot respectul nostru, tot ajutorul și mă bucur că nu v-ați lăsat seduși”, a declarat Rareș Bogdan, la evenimentul de lansare a candidatului PNL în comuna Ianca, județul Brăila.
Prim-vicepreşedintele PNL a afirmat cu privire la coaliția PNL – PSD, că este „o căsătorie de convenienţă”, făcută ca urmare războiului din Ucraina.
„Vă rog să mă înţelegeţi şi pe mine şi pe ceilalţi, uneori există căsătorii de convenienţă, nu spun de interes, în care îţi respecţi partenerul, că te-a pus mama cu tata să te însori, dar asta nu înseamnă că eşti şi îndrăgostit. Nu vă gândiţi cumva că suntem îndrăgostiţi cu cei care au condus judeţul acesta mult timp, nici într-un caz.
Dar, în acelaşi timp, ştiu ceva, că azi noapte Kievul a fost bombardat, că se pregăteşte cea mai mare ofensivă spre Nikolaiev şi Odesa. Mai ştiu că am văzut declaraţiile şi le văd, ale lui Medvedev şi Putin, legate de gurile Dunării şi Testamentul lui Petru cel Mare şi mai ştiu o chestiune, că dacă cade Nikolaiev şi Odesa şi dacă Rusia se apropie de Rieni, de Izmail şi atât de aproape de Brăila şi de Galaţi şi de Tulcea, România este într-un real pericol. Iar Moldova este sub un pericol total. Așa că dragii mei să gândim matur, să ne gândim ce putem face pentru țară, să ne gândim la viitor, iar dvs. să vă gândiți în primul rând la viitorul județul dumneavostră, a orașului dumneavostră și la viitorul copiilor dumneavostră, pentru că i-ați educat în spirit patriotic, cu credință și frică de Dumnezeu„, a completat Rareș Bogdan.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, sâmbătă, că știe că prim-vicepreşedintelui Rareş Bogdan nu i-a fost ușor să accepte coaliția cu PSD.
„Știu că nu îi este ușor dl. Rareș Bogdan să fie pe listă cu cei pe care i-a criticat în toată activitatea dumnealui ca jurnalist, dar știți cum este în viață, oamenii inteligenți și patrioți au acel minim de disponibilitate pentru un minim sacrificiu de orgoliu, pentru binele țării, nu pentru binele personal”, a spus Ciucă.
Nicolae Ciucă a afirmat că PNL a ales să meargă pe listă comună cu PSD la alegerile europarlamentare în contextul factorilor regionali și internaționali „care s-au complicat”.
Actualitate
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți pe corp: gadgetul care promite răcorire direct pe piele în zilele de caniculă
În fața valurilor de caniculă tot mai frecvente și a verilor care depășesc constant pragurile obișnuite de confort termic, producătorii de tehnologie mizează pe o soluție neobișnuită și tot mai populară: „aer condiționat” purtat la gât, un dispozitiv care promite răcorire directă pe corp.
Aparatul de aer condiționat pe care îl porți la gât foto: SONY
Printre cele mai cunoscute astfel de dispozitive se numără un model lansat recent de Sony pe piețele internaționale, prezentat ca un „aer condiționat personal” purtat sub haine. Spre deosebire de ventilatoarele de tip colier, aparatul nu produce flux de aer, ci folosește o placă metalică aflată în contact cu pielea, în zona cefei, pentru a induce o senzație rapidă de răcorire, potrivit Forbes.
„Pentru 2026, Sony a revizuit designul tip bandă de gât și a folosit algoritmi noi care ar putea obține o temperatură cu două grade mai mică decât predecesorul său”, susține publicația citată.
Tehnologia din spate este efectul Peltier, un principiu termoelectric utilizat de mult timp în industrie, care permite transferul de căldură fără compresor sau agenți frigorifici. Astfel, dispozitivul acționează local, asupra zonei de contact cu pielea, reducând senzația de disconfort termic în zona gâtului și a spatelui superior.
Producătorii susțin că noua generație vine cu îmbunătățiri importante, inclusiv o eficiență de răcire mai ridicată, o suprafață de contact extinsă și senzori care ajustează automat intensitatea în funcție de temperatură și umiditate. În plus, unele modele pot funcționa și ca sisteme de încălzire în sezonul rece.
Cu toate acestea, experții atrag atenția că astfel de dispozitive nu răcesc aerul din jur, ci doar corpul utilizatorului, fiind utile mai ales în deplasări, la birou sau în spații fără climatizare adecvată.
Actualitate
Danny Glover, starul din „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de Alzheimer: „Pot trăi cu asta”
Actorul american Danny Glover, cunoscut pentru rolul său din seria de filme „Arma mortală”, a dezvăluit că suferă de boala Alzheimer, o afecțiune neurodegenerativă incurabilă cu care se confruntă de mai mulți ani.
Danny Glover și Mel Gibson. FOTO: Getty Images
Într-un interviu acordat postului NBC, actorul în vârstă de 80 de ani a vorbit deschis despre diagnosticul său și despre modul în care boala îi afectează viața de zi cu zi.
„Pot trăi cu asta, într-o anumită măsură”, a spus Danny Glover. „Sunt sigur că, pe măsură ce va avansa, lucrurile vor fi diferite și se vor schimba.”
Actorul a explicat că boala i-a afectat vorbirea și i-a încetinit mișcările, însă a subliniat că beneficiază de sprijinul familiei sale.
„Ei sunt alături de mine”, a declarat acesta.
Danny Glover a devenit celebru la nivel mondial datorită rolului detectivului Roger Murtaugh din cele patru filme ale francizei „Arma mortală”, în care a jucat alături de Mel Gibson. De-a lungul carierei sale, a apărut și în producții apreciate precum „The Color Purple”, „Mandela”, „Witness” și „Familia Tenenbaum”.
Pe lângă activitatea din cinematografie, Glover a avut numeroase apariții și în televiziune, în seriale precum „Fallen Angels” și „Hearts and Minds”.
În 2022, actorul a fost recompensat cu un Oscar de onoare pentru întreaga sa carieră și pentru activitatea sa umanitară.
Boala Alzheimer este cea mai frecventă formă de demență și afectează progresiv memoria, gândirea și comportamentul. Afecțiunea apare, de regulă, la persoanele cu vârsta de peste 65 de ani și, în prezent, nu există un tratament care să o vindece. Potrivit specialiștilor, persoanele diagnosticate trăiesc, în medie, între patru și opt ani după stabilirea diagnosticului, deși există și cazuri în care supraviețuirea este semnificativ mai îndelungată.
Actualitate
2 iulie: Ziua în care a dispărut Amelia Earhart. Misterul care încă nu a fost rezolvat
Pe 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, domnitorul Moldovei. Tot într-o zi de 2 iulie, Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio, iar în 1937 Amelia Earhart și Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unui zbor istoric.
Amelia Earhart a dispărut în 1937 FOTO Arhivă
1504 – A murit Ștefan cel Mare
La 2 iulie 1504 a murit Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți conducători din istoria românilor. Domn al Moldovei timp de aproape 47 de ani, el a condus țara între 1457 și 1504, remarcându-se prin numeroase victorii militare împotriva Imperiului Otoman, Regatului Ungariei și Poloniei. S-a născut în jurul anului 1433 și este considerat simbol al rezistenței și independenței Moldovei medievale.
Ștefan cel Mare a murit la 2 iulie 1504 FOTO Arhivă
În timpul domniei sale, Ștefan cel Mare a consolidat statul moldovean, a întărit administrația și a susținut construirea a zeci de biserici și mănăstiri. Pentru rolul său în apărarea creștinătății, a fost numit de Papa Sixt al IV-lea „atlet al lui Hristos”. A fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în 1992.
1698 – A fost brevetat primul motor cu abur
La 2 iulie 1698, inginerul și inventatorul englez Thomas Savery a obținut brevetul pentru ceea ce este considerat primul motor cu abur utilizabil practic. Născut în jurul anului 1650, Savery a conceput o mașină destinată evacuării apei din mine, o problemă majoră pentru industria extractivă a vremii.
Invenția sa, cunoscută sub numele de „The Miner’s Friend”, a reprezentat un pas important către Revoluția Industrială. Deși avea limitări tehnice și nu era foarte eficientă, creația lui Savery a deschis drumul pentru dezvoltările ulterioare realizate de inventatori precum Thomas Newcomen și James Watt.
1897 – Guglielmo Marconi a obținut brevetul pentru radio
La 2 iulie 1897, inventatorul anglo-italian Guglielmo Marconi a primit la Londra un brevet pentru sistemul său de telegrafie fără fir, considerat unul dintre momentele fondatoare ale radioului modern. Marconi se născuse la 25 aprilie 1874, în Italia, și încă din tinerețe a experimentat transmiterea semnalelor prin unde electromagnetice.
Realizarea sa a revoluționat comunicațiile la nivel mondial, permițând transmiterea mesajelor fără cabluri pe distanțe din ce în ce mai mari. În anii următori, tehnologia dezvoltată de Marconi a fost utilizată pe scară largă în navigație și telecomunicații, iar inventatorul a primit, în 1909, Premiul Nobel pentru Fizică 1909.
12 iunie: Ziua în care Nelson Mandela a fost condamnat pe viață
1914 – A murit scriitorul Emil Gârleanu
La 2 iulie 1914 a murit Emil Gârleanu, prozator, publicist și ofițer român cunoscut pentru operele sale dedicate naturii și lumii copilăriei. Născut la 5 ianuarie 1878, la Iași, Gârleanu a devenit una dintre figurile importante ale literaturii române de la începutul secolului al XX-lea.
Emil Girleanu FOTO Wikipedia
Cea mai cunoscută lucrare a sa este volumul „Din lumea celor care nu cuvântă”, o colecție de schițe și povestiri despre animale. De-a lungul carierei, a colaborat cu numeroase publicații și a contribuit la promovarea literaturii române, lăsând în urmă o operă apreciată și astăzi.
1934 – S-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi
La 2 iulie 1934 s-a încheiat Noaptea cuțitelor lungi, operațiunea de epurare ordonată de Adolf Hitler împotriva adversarilor și rivalilor săi politici. Printre victime s-a aflat și Ernst Röhm, născut la 28 noiembrie 1887, comandantul organizației paramilitare SA.
Desfășurată între 30 iunie și 2 iulie 1934, operațiunea a dus la uciderea a zeci de persoane, consolidând controlul lui Hitler asupra regimului nazist. Eliminarea lui Röhm și a altor lideri SA a întărit poziția armatei germane și a contribuit la transformarea dictaturii naziste într-un regim și mai autoritar.
18 iunie: Dincolo de „Formele fără fond”: peste un secol de la moartea lui Titu Maiorescu, fondatorul „Junimii”
1937 – Amelia Earhart și Fred Noonan au fost declarați dispăruți
La 2 iulie 1937, aviatoarea americană Amelia Earhart și navigatorul Fred Noonan au dispărut deasupra Oceanului Pacific în timpul unei tentative de a înconjura globul pe calea aerului. Earhart, născută la 24 iulie 1897, era deja celebră pentru că devenise prima femeie care a traversat singură Oceanul Atlantic cu avionul.
Dispariția aeronavei a declanșat una dintre cele mai ample operațiuni de căutare din perioada interbelică, fără niciun rezultat concludent. Misterul soartei celor doi a rămas nerezolvat până în prezent și a alimentat numeroase teorii, de la prăbușirea în ocean până la ipoteze privind o aterizare forțată pe insule izolate din Pacific.
-
Breakingacum 3 zileMiliardarul român care a acuzat-o pe Miss Europa că l-a otrăvit intră în război cu cazinourile. Îi bănuiește pe angajați că l-au intoxicat cu mercur, înainte de a pierde 4 milioane de euro
-
Breakingacum 3 zileVictor Ponta ironizează Consiliul Superior de Apărare a Țării la Marius Tucă Show: „Au convocat CSAT că o judecătoare de la CAB a interzis zborurile deasupra României”
-
Breakingacum 2 zileAngajații companiei care dezvoltă Grand Theft Auto VI vor să-și creeze sindicat după concedierile în masă de anul trecut
-
Actualitateacum 3 zile
Un tânăr încătușat a bătut doi polițiști care încercau să aplaneze un scandal. Un agent s-a ales cu un cap în gură
-
Breakingacum o ziAvertismentul dur al Iranului înaintea negocierilor cu SUA: „Prioritatea este dialogul, dar suntem pregătiți de război”
-
Breakingacum 16 oreCiprian Ciucu dă vina pe sistemul administrativ al Primăriei Capitalei, după furtuna care a măturat Bucureștiul: „Acest stat inert și incompetent”
-
Breakingacum 11 oreBacalaureat 2026. Elevii susțin astăzi proba la alegere a profilului
-
Actualitateacum 2 zile
„Nu vreau să ne jucăm de-a prim-ministrul”. Cum explică Nicușor Dan blocajul politic





