Pe data de 28
aprilie, renumita actriță spaniolă, Penelope Cruz, își
sărbătorește cea de-a 50-a aniversare. Este, de asemenea, ziua în
care s-a născut omul politic Pache-Protopopescu
și a fost înființată Societatea
Scriitorilor Români,
sub conducerea publicistului Cincinat Pavelescu.

Sărbătoare ortodoxă: Intrarea Domnului în Ierusalim (Floriile)

Ziua mondială a siguranţei şi sănătăţii la locul de muncă
(ONU)

1882: S-a născut Theodor Angheluţă, matematician

Theodor Angheluță s-a născut în satul Adam din județul Galați,
ca fiu al unui țăran. A urmat studiile secundare la Bârlad și
apoi, în perioada 1902-1905, a frecventat Facultatea de Științe a
Universității din București.

Pentru a-și continua formarea, s-a specializat la Sorbona în
perioada 1909-1914, avându-l ca profesor pe renumitul Émile Picard.
În 1923, și-a susținut teza de doctorat la București, intitulată
„O clasă generală de polinoame trigonometrice și aproximațiunea
cu care ele reprezintă o funcțiune continuă”.

Angheluță a fost numit profesor titular la cursul de algebră
superioară la Universitatea din Cluj în anul 1923, poziție pe care
a deținut-o până la pensionare. În 1948, a fost ales membru de
onoare al Academiei Române și a devenit membru titular al Academiei
de Științe din România începând cu data de 7 iunie 1943. În
1963, a primit titlul de „Om de știință emerit”.

Contribuțiile lui Angheluță în domeniul matematicii au fost
remarcabile, cu lucrări de pionierat în teoria funcțiilor,
ecuațiilor diferențiale și integrale, ecuațiilor funcționale și
algebrice. Un tip de ecuații funcționale îi poartă numele:
„Ecuații funcționale Angheluță”. De asemenea, a adus
contribuții semnificative în teoria seriilor trigonometrice.

Pe lângă activitatea sa academică, Angheluță a scris peste 90 de
lucrări originale, dintre care se remarcă: „Curs de algebră
superioară” (în două volume, 1940), „Curs de mecanică
rațională” (1926), „Aplicații de mecanică” (1927), „Curs
de teoria funcțiilor de o variabilă complexă” (1940) și
„Funcții analitice” (1945).

Lucrările sale au fost reunite sub titlul „Opera matematică” de
către profesorul Dumitru Ionescu și publicate în 1970 de Editura
Academiei Române. Angheluță a fost decorat cu Semnul Onorific
„Răsplata Muncii pentru 25 ani în Serviciul Statului”, la data
de 13 octombrie 1941.

1893: A murit Emmanuel Pache-Protopopescu, om politic

Emanoil Protopopescu-Pake, cunoscut sub numele de Pache Protopopescu,
s-a născut la data de 12 februarie 1845, în „Mahalaua Negustori”
din București, în Țara Românească, fiind fiul lui Iancu,
protopop și preot la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, denumire care a
dat și numele de familie „Protopopescu”.

Copilăria i-a fost marcată de porecla „Pake”, provenită de la
pronunția abrevierii Mano-lake, fiind un nume cu care era
familiarizat încă din copilărie.

Emanoil Protopopescu a urmat o educație riguroasă în domeniul
juridic, obținând titlul de doctor în drept la universitățile
din Paris, Bruxelles și Geneva. După absolvire, timp de nouă ani
(1879-1888), a fost profesor de drept la Școala Comercială din
București, instituție cunoscută astăzi sub numele de Școala
Superioară Comercială „N. Krețulescu”.

În paralel cu activitatea sa didactică, Protopopescu a ocupat
funcția de primar al Bucureștiului între anii 1888 și 1891. În
timpul mandatului său, a fost recunoscut ca unul dintre cei mai buni
primari ai orașului, datorită modernizării pe care a impus-o. A
deschis noi linii de tramvai, a reorganizat primăria și a impus
reguli stricte de construcție, contribuind astfel la „europenizarea”
orașului.

De asemenea, Protopopescu a acordat o atenție deosebită
învățământului, inaugurând 28 de școli în București,
inclusiv actualul Colegiu Național „Gheorghe Lazăr”. A lucrat
intens pentru extinderea rețelei de tramvai și pentru impunerea
unor reguli civilizate în transportul public.

Tragica sa moarte a avut loc la vârsta de doar 48 de ani, pe data de
28 aprilie 1893, la București, din cauza unei pietre la ficat care a
rupt vezica biliară. Emanoil Protopopescu-Pake a fost înmormântat
în Cimitirul Bellu.

În ciuda absenței unui monument fizic în prezent, memoria sa este
păstrată prin numirea unui bulevard din Sectorul 2 al capitalei și
prin Clubul de Dezbateri al Colegiului Național „Mihai Viteazul”
din București, care îi poartă numele.

1889: S-a născut Antonio de Oliveira Salazar, politician,
prim-ministru al Portugaliei

António de Oliveira Salazar s-a născut în Vimieiro, localitate
situată în Districtul Viseu, Portugalia. A fost un prominent om
politic portughez, cunoscut pentru rolul său în instaurarea și
conducerea regimului dictatorial de extremă dreaptă din Portugalia,
cunoscut sub numele de Estado Novo.

După absolvirea Facultății de Drept la Universitatea din Coimbra,
Salazar a urmat o carieră în domeniul academic, devenind profesor
universitar. Ulterior, și-a început ascensiunea în lumea politică,
fiind numit Ministru de Finanțe în 1928, de către premierul José
Vicente de Freitas.

În 1932, Salazar a fondat partidul corporatist Uniunea Națională,
devenind președinte și impunând un regim autoritar în Portugalia
sub numele de Estado Novo. Acest regim a fost caracterizat de
cenzură, represiune politică și economică, precum și de
promovarea unui naționalism conservator și autoritar.

Salazar a deținut funcția de prim-ministru al Portugaliei între
1932 și 1968, devenind una dintre cele mai longevive figuri politice
din istoria Portugaliei. A condus țara printr-o perioadă
tumultuoasă, inclusiv prin neutralitatea în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial și printr-o serie de reforme economice și
sociale.

Cu toate că a avut o popularitate considerabilă în anii de început
ai regimului său, pe măsură ce timpul a trecut, critica internă
și presiunea internațională împotriva regimului său au crescut.
Regimul lui Salazar a fost sfârșit de Revoluția lui Cravatelor
Roșii din 1974, care a dus la căderea dictaturii și la instaurarea
democrației în Portugalia.

António de Oliveira Salazar a murit la data de 27 iulie 1970, la
Lisabona, Portugalia, la vârsta de 81 de ani.

1908: A luat fiinţă Societatea Scriitorilor Români

Pe 28 aprilie 1908, la București, s-a întemeiat Societatea
Scriitorilor Români, avându-l ca prim președinte pe Cincinat
Pavelescu. Acesta a fost urmat în mai multe rânduri de către
Mihail Sadoveanu, care a condus societatea de trei ori în perioade
diferite.

De-a lungul anilor 1908-1947, Societatea Scriitorilor Români a avut
un total de doisprezece președinți, aleși în 36 de adunări
generale. Printre aceștia, Liviu Rebreanu a fost reales de șapte
ori, iar Corneliu Moldovanu de șase ori. Alți scriitori care au
ocupat funcția de președinte au fost N. I. Herescu, Mihail
Sadoveanu, Victor Eftimiu, N. M. Condiescu și Mihail Dragomirescu,
fiecare de câte trei ori.

După evenimentele de la 23 august 1944, în urma cărora
președintele N.I. Herescu a fugit în străinătate, a fost
convocată o nouă adunare generală a Societății la 24 septembrie
1944. În ianuarie 1948, scriitorii, înțelegând noile orientări
ale literaturii române, au hotărât constituirea Societății
Scriitorilor din România în locul Societății Scriitorilor Români.

Noua organizație și-a extins sfera de activitate, incluzând și
scriitori de alte naționalități care activau în România, precum
și membrii Societății Autorilor Dramatici, cu întregul lor
patrimoniu. Comitetul ales în 1948 a fost format din Zaharia Stancu,
președinte; Ion Călugăru, secretar general; Gala Galaction, N.D.
Cocea, Gaal Gabor și Al. Șahighian, vicepreședinți. Acest comitet
a funcționat până la 27 martie 1949, când s-a înființat Uniunea
Scriitorilor din Republica Populară Română.

1954: A murit Leon Jouhaux, politician francez, laureat al
Premiului Nobel pentru Pace în 1951

Léon
Jouhaux s-a născut pe 1 iulie 1879 în Paris, Franța, și a murit
la 28 aprilie 1954, tot în Paris. A fost un sindicalist francez cu
orientare libertariană, cunoscut pentru activismul său în mișcarea
sindicală și pentru lupta sa pentru drepturile muncitorilor.

În
calitate de secretar general al CGT (Confederația Generală a
Muncitorilor) din 1909 până în 1947, Jouhaux a militat constant
pentru respectarea principiilor consacrate în Carta de la Amiens din
1906, care sublinia independența sindicală față de partidele
politice, stat și biserică. A fost un critic vocal al tentativelor
de control asupra sindicatelor de către diverse organizații,
inclusiv secțiunea franceză a Internaționalei Muncitorești și
bolșevicii.

În
1947, în contextul presiunilor exercitate de Partidul Comunist
Francez (PCF) asupra sindicatului, Jouhaux și colegii săi au
demisionat din conducerea confederației și au fondat CGT-FO,
continuând tradiția CGT, fidelă principiilor Cartei de la Amiens.

Jouhaux
a avut o contribuție semnificativă la reformele sociale din Franța,
inclusiv introducerea concediilor plătite, săptămâna de lucru de
40 de ore și naționalizarea unor sectoare economice. A fost pus sub
urmărire și arestat în timpul regimului de la Vichy și apoi de
către naziști în timpul ocupației franceze în timpul celui de-Al
Doilea Război Mondial. A fost deținut în lagărele de concentrare
Buchenwald și Itter, iar eliberarea sa a avut loc în mai 1945.

După
eliberarea Franței, Jouhaux și-a reluat activitatea sindicală,
devenind vicepreședinte al Confederației Internaționale a
Sindicatelor Libere și delegat la Organizația Națiunilor Unite
(ONU). A devenit președinte al Consiliului Economic și Social al
celei de-a Patra Republici Franceze în 1947 și a deținut această
funcție până la moartea sa în 1954.

Pentru
angajamentul său în promovarea păcii și drepturilor muncitorilor,
Léon Jouhaux a fost distins cu Premiul Nobel pentru Pace în 1951,
în timp ce era președinte al CGT-FO.

1969: Preşedintele Franţei, generalul Charles De Gaulle
(1959-1969), a demisionat

1969
a fost anul în care Charles de Gaulle și-a încheiat mandatul de
președinte al Franței, marcând sfârșitul unei ere politice
importante pentru istoria țării.

Succesul
său ca lider militar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
l-a consacrat ca un erou național și l-a propulsat în sfera
politică, devenind primul președinte al celei de-a V-a Republici
franceze, în 1959.

De
Gaulle a fost perceput ca un simbol al forței și al rezistenței
naționale, fiind considerat „omul providențial al Franței”, în
momentele critice ale secolului al XX-lea.

Cu
toate acestea, sfârșitul mandatului său a fost marcat de tulburări
sociale și politice, cu evenimente precum revoltele studențești
din mai 1968 și grevele generale care au urmat. Acestea au pus sub
semnul întrebării autoritatea sa și au afectat popularitatea
guvernului său.

Tensiunile
dintre de Gaulle și prim-ministrul său, Georges Pompidou, au
crescut în această perioadă, iar relația lor a devenit mai
tensionată odată cu declarațiile lui Pompidou privind succesiunea
prezidențială.

În
aprilie 1969, de Gaulle a organizat un referendum pentru a-și
legitima politica de reformă a statului și pentru a-și consolida
puterea. Cu toate acestea, francezii au votat împotriva propunerilor
sale, iar în urma acestui eșec, el a decis să-și prezinte
demisia.

Demisia
lui de Gaulle a marcat sfârșitul unei ere în politica franceză și
a deschis calea pentru o nouă conducere. Georges Pompidou, fostul
său prim-ministru, a fost ales ca succesor în urma alegerilor
prezidențiale din iunie 1969, marcând o tranziție pașnică și
constituțională de la o eră la alta.

De
Gaulle a murit la scurt timp după aceasta, în noiembrie 1970,
din cauza unui anevrism.

1974: S-a născut Penelope Cruz, prima actriţă din Spania
recompensată cu un Premiu Oscar

S-a născut la Alcobendas, un oraș din apropierea Madridului.
Penélope Cruz Sánchez este una dintre cele mai cunoscute și
apreciate actrițe spaniole din industria filmului internațional.

Cruz și-a început cariera artistică la vârsta de 15 ani, când a
fost remarcată de un agent al agenția de modele pentru care lucra,
iar apoi și-a făcut debutul în lumea filmului în 1989, într-un
film de lung metraj intitulat „El Laberinto Griego” (Labirintul
grecesc).

Filmul spaniol „Jamón, Jamón”, din 1992, a fost cel care i-a
adus notorietatea, jucând alături de actorul Javier Bardem.

După această apariție, Cruz și-a continuat ascensiunea în lumea
filmului, jucând într-o serie de filme de succes, atât în Spania,
cât și în străinătate. Printre rolurile sale notabile se numără
apariția în „Belle Epoque” (1992), care a câștigat Premiul
Oscar pentru cel mai bun film străin, și „La Niña de tus ojos”
(The Girl of Your Dreams) (1998).

În anii 2000, Cruz a devenit tot mai prezentă în filmele de la
Hollywood, apărând în producții precum „Vanilla Sky” (2001),
regizat de Cameron Crowe, alături de Tom Cruise, și „Volver”
(2006), regizat de Pedro Almodóvar, pentru care a primit o
nominalizare la Premiile Oscar pentru cea mai bună actriță.

Filmul „Vicky Cristina Barcelona” (2008) regizat de Woody Allen,
i-a adus premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol
secundar, pentru interpretarea sa captivantă a personajului Maria
Elena.

De-a lungul carierei sale, Penelope Cruz a continuat să își
demonstreze versatilitatea și talentul într-o varietate de roluri,
trecând cu succes de la drame intense la comedii romantice. Ea a
lucrat cu regizori de renume precum Pedro Almodóvar, Ridley Scott,
Sergio Castellitto și Asghar Farhadi.

În afara carierei sale cinematografice, Cruz este, de asemenea,
cunoscută pentru implicarea sa în diverse cauze umanitare și
caritabile. Ea este ambasador pentru Organizația Națiunilor Unite
pentru Alimentație și Agricultură (FAO) și a fost implicată
activ în campanii pentru drepturile animalelor și protecția
mediului înconjurător.

Penélope Cruz este căsătorită cu actorul spaniol Javier Bardem,
cu care are doi copii.

1995: A murit Nicolae Dinică, actor

Nicolae
Dinică s-a născut pe 23 februarie 1940, în inima Bucureștiului,
fiind unul dintre cei mai apreciați actori români de film și
teatru. De mic, a fost fascinat de lumea artei și a teatrului.

După
absolvirea liceului, Nicolae Dinică a urmat drumul către Institutul
de Artă Teatrală și Cinematografie din București, unde și-a
dezvoltat abilitățile actoricești sub îndrumarea unor mari
profesori și regizori. Aici, și-a pus bazele carierei sale
impresionante în lumea teatrului și a cinematografiei românești.

Debutul
său în lumea filmului a avut loc în 1965, odată cu rolul din
filmul „Calea Victoriei sau cheia visurilor”. Cu o prestație
remarcabilă, Nicolae Dinică și-a câștigat rapid admirația
publicului și aprecierea criticilor.

De-a
lungul carierei sale, a interpretat o varietate de personaje
memorabile într-o serie de filme notabile, precum „Somnul insulei”
(1994) și „O lumină la etajul zece” (1984), demonstrându-și
versatilitatea și talentul actoricesc.

Cu
toate că a cunoscut succesul și recunoașterea în lumea filmului,
Nicolae Dinică și-a păstrat întotdeauna legătura strânsă cu
teatrul. A fost un actor dedicat și pasionat, contribuind la
numeroase producții teatrale de succes și impresionând publicul cu
prezența sa scenică și interpretările sale captivante.

Pe
6 martie 2014, lumea artistică românească a suferit o mare
pierdere odată cu trecerea sa în neființă, la București, la
vârsta de 74 de ani.

1996: A murit Alexandru Jebeleanu, poet

Alexandru Jebeleanu s-a născut pe 7 octombrie 1923 în localitatea
Șipet din județul Timiș și a avut o contribuție semnificativă
în literatura română ca poet.

După absolvirea
liceului industrial din Timișoara, a urmat un semestru de studii la
Facultatea de Agronomie din aceeași localitate.
Cu toate acestea, adevărata sa pasiune a fost
literatura, așa că s-a orientat spre Facultatea de Filologie a
Universității din Timișoara, pe care a absolvit-o în anul 1959.
Debutul său în lumea literară a avut loc în revista „Universul
literar” în anul 1941, iar primul său volum, „Oglinzi sonore”,
a fost publicat în 1945.

Odată cu înființarea Filialei Timișoara a Uniunii Scriitorilor
din România în 1949, Alexandru Jebeleanu a devenit una dintre
figurile de frunte ale acestei organizații, ocupând funcția de
Secretar (președinte) până în anul 1970. Între 1952 și 1972, a
fost redactor-șef al publicației „Scrisul bănățean”, care
ulterior și-a schimbat denumirea în „Orizont”.

În 1972, Jebeleanu s-a implicat în activitatea editorială,
devenind redactor și apoi director al Editurii Facla din Timișoara.
Contribuția sa la literatura română a fost recunoscută și în
domeniul muzical, fiind colaborator cu compozitorul Doru Popovici
pentru realizarea lucrării „Madrigale bănățene”.

Alexandru Jebeleanu a fost o figură importantă în dezvoltarea
literaturii române și a avut un impact semnificativ în promovarea
culturii și artei din regiunea Banatului. A încetat din viață la
28 aprilie 1996, la București.

1999: A murit Arthur Leonard Schawlow, fizician, laureat al
Premiului Nobel pentru Fizică în 1981

Biografie Schawlow s-a născut pe 5 mai 1921 în Mount Vernon, New
York. Mama sa, Helen (Mason), era din Canada, iar tatăl său, Arthur
Schawlow, era un imigrant evreu din Riga (pe atunci în Imperiul Rus,
acum în Letonia).

Schawlow a fost crescut în religia protestantă a mamei sale. La
vârsta de trei ani, Arthur și familia sa s-au mutat la Toronto,
Ontario, Canada. La vârsta de 16 ani, a absolvit liceul la Vaughan
Road Academy (apoi Vaughan Collegiate Institute) și a primit o bursă
în științe la Universitatea din Toronto (Colegiul Victoria).

După obținerea licenței, Schawlow a continuat studiile
universitare la Universitatea din Toronto, care au fost întrerupte
din cauza celui de-al Doilea Război Mondial. La sfârșitul
războiului, a început lucrul la doctoratul său la universitate sub
îndrumarea profesorului Malcolm Crawford.

Ulterior, a ocupat o poziție postdoctorală cu Charles H. Townes la
departamentul de fizică al Universității Columbia în toamna
anului 1949.

A acceptat o poziție la Bell Labs la sfârșitul anului 1951. A
părăsit Bell Labs în 1961 pentru a se alătura facultății
Universității Stanford ca profesor. A rămas la Stanford până
când s-a pensionat, în 1996.

Deși cercetarea lui s-a concentrat pe optică, în special pe lasere
și utilizarea lor în spectroscopie, a desfășurat și investigații
în domeniile superconductivității și rezonanței nucleare.
Schawlow a împărțit Premiul Nobel pentru Fizică în 1981 cu
Nicolaas Bloembergen și Kai Siegbahn pentru contribuțiile lor la
dezvoltarea spectroscopiei cu laser.

Schawlow a fost coautor al lucrării larg utilizate Spectroscopie cu
microunde (1955) împreună cu Charles Townes. Schawlow și Townes au
fost primii care au publicat teoria proiectării și funcționării
laserului în lucrarea lor semnificativă din 1958 despre măsuri
optice, deși Gordon Gould este adesea creditat cu „inventarea”
laserului, datorită lucrărilor sale nepublicate care au precedat pe
cele ale lui Schawlow și Townes cu câteva luni. Primul laser
funcțional a fost realizat în 1960 de Theodore Maiman.

În 1991, Corporația NEC și Societatea Americană de Fizică au
instituit un premiu: Premiul Arthur L. Schawlow în Știința
Laserului. Premiul este acordat anual „candidaților care au adus
contribuții remarcabile la cercetarea de bază folosind laserele.”

În 1951, s-a căsătorit cu Aurelia Townes, sora mai mică a
consilierului său postdoctoral, Charles Townes. Au avut trei copii:
Arthur Jr., Helen și Edith. Arthur Jr. este autistic, cu foarte
puține abilități de vorbire.

Schawlow și profesorul Robert Hofstadter de la Stanford, care și el
avea un copil autist, s-au aliat pentru a se ajuta reciproc să
găsească soluții pentru această condiție. Arthur Jr. a fost
plasat într-un centru special pentru persoanele autiste, iar mai
târziu, Schawlow a înființat o instituție pentru îngrijirea
persoanelor cu autism în Paradise, California. Aceasta a fost
numită, mai târziu, Centrul Arthur Schawlow, în 1999, puțin
înainte de moartea sa.

Schawlow a murit de leucemie în Palo Alto, California, la 28 aprilie
1999. Avea vârsta de 77 de ani.