Connect with us

Actualitate

Dezastrul sanitar din nordul României. Patru comune fără medici de familie și alte zeci cu doctori în prag de pensionare

Publicat

pe

Dezastrul sanitar din nordul României. Patru comune fără medici de familie și alte zeci cu doctori în prag de pensionare

Mai multe comune din județul Botoșani sunt într-o criză fără precedent de medici de familie, din cauza reticenței doctorilor față de mediul rural. Astfel, comunități sătești întregi au rămas fără asistență medicală, iar sătenii fac zeci de kilometri pentru un simplu consult.

Multe sate din Botoșani sunt pline de bătrâni bolnavi FOTO Cosmin Zamfirache

Județul Botoșani se află literalmente la capătul României, fiind cea mai nordică regine a țării. Un teritoriu aproape în întregime rural, marginalizat și lăsat să lupte cu sărăcia, depopularea și lipsa perspectivelor.

Poate cea mai grea situație o reprezintă lipsa tot mai acută a serviciilor medicale în satele îndepărtate sau comunele mai izolate. Pentru a primi asistență medicală consistentă, mii de localnici sunt nevoiți să străbată zeci de kilometri. Unii, din cauza sărăciei și a bătrâneții, sunt condamnați să moară cu zile, fără analize, consultații și medicamente. Din cauza condițiilor de trai precare din aceste comunități, medicii nu se înghesuie să vină să ofere asistență medicală.

„Ne rugăm zilnic la Dumnezeu să vină un doctor, că ne dăm duhul”

Comuna Adășeni, situată la
aproximativ 60 de kilometri de municipiul Botoșani, într-un colț uitat de
câmpie, este una dintre comunitățile sărace, fără medic de familie. Comuna are
doar 1.200 de suflete, în două sate, majoritatea populației, aproximativ 70%
fiind formată din persoane trecute de 70 de ani, majoritatea cu boli cronice.
Medic de familie nu există în comună de mai bine de zece ani.

„A fost un doctor, a avut
casă aici. Nici nu mai știm când a fost asta, poate acum 10 ani sau mai bine. A
plecat. Nu știm de ce. Noi credem că din cauza sărăciei de aici, numai moșnegi.
De atunci nu a mai venit nimeni”
, spune un sătean.

Oamenii sunt disperați,
fiindcă pentru o rețetă trebuie să străbată zece kilometri până în comuna
vecină, iar pentru niște analize banale sau o simplă consultație de
specialitate, 60 de kilometri până la Botoșani.

„Nu avem mașini, suntem
amărâți. Cei mai mulți au pensie de 1.200 de lei, din aceea de CAP. Pleci de la
șase dimineața, cu autobuzul și stai toată ziua la Botoșani. Mori cu zile, că
nici bani de o plăcintă nu ai acolo la oraș”
, adaugă săteanul din Adășeni.

Tanti Aurica spune că sunt
oameni care se lasă păgubași.

„Eu cu soțul adunăm 2.200 de lei pensie. Numai
500 de lei sunt medicamentele, plus transportul. Omul meu este bolnav și nu pot
să-l duc cu autobuzul. Trebuie mașină. Costă 200 de lei, domnule!”
,
mărturisește femeia.

Singura speranță a
oamenilor este venirea unui medic de familie în comună. Mulți însă sunt
alungați de izolare și infrastructura precară, mai ales drumul care leagă
Adășeni de restul lumii, plin de gropi.

„Cine să vină aici? Sfarmă mașina pe
drum! Ne rugăm zilnic la Dumnezeu să vină un doctor, că ne dăm duhul aicea”
,
spune o altă săteancă.

Dispensar medical cu lacătul pe ușă de opt ani

Autoritățile locale
recunosc că au o problemă gravă privind asistența medicală
în comună.

„Merg la
Avrămeni, Mitoc, Săveni, Botoșani. Dar se descurcă greu din cauza pensiilor
mici. Trebuie să plătească mereu pe cineva să-i ducă, fiindcă transport la noi
nu este, în afară de un microbuz dimineața la 7 și unul seara la 6, la
întoarcere”,
spune Laurențiu Ciaicovschi, viceprimarul din Adășeni.

Pentru a rezolva problema,
în urmă cu opt ani, autoritățile locale din Adășeni au investit, din bugetul
local, peste 1.5 milioane de lei pentru a construi de la zero un dispensar
medical, dotat cu tot ce trebuie. De atunci și până astăzi a rămas tot cu
lacătul pe ușă.

„Nu a venit niciun medic. Nu funcționează pentru că nu vin
medici”
, adaugă viceprimarul.

Singura mângâiere a
oamenilor din comună este un asistent medical comunitar care face tot ce poate
pentru a-i ajuta pe vârstnici.

„Este o criză de medici de familie”

Reprezentanții Casei
Județene de Asigurări de Sănătate Botoșani spun că este o adevărată criză de
medici de familie. Sunt multe comune ai căror medici de familie sunt în prag de
pensionare și nu vine nimeni să le ia locul.

„Este o criză a medicilor
de familie, și pe viitor criza se va adânci. Din cei 141 de medici aflați în
contract cu Casa de Asigurări de Sănătate mai multe de jumătate sunt trecuți de
60 de ani. Se pensionează. Sunt patru comune fără medic de familie. Tânăra
generație de medici nu-și dorește să profeseze în această specialitate,
medicina de familie”
, a precizat Alina Mustiață, director CAS Botoșani.

În plus, spitalele din
zonele rurale suferă cumplit la capitolul personal, cum este cazul spitalului
din Darabani, cel mai nordic oraș din România, unde anul trecut spitalul s-a
închis după ce medicul a plecat în concediu de odihnă.

Comentarii Facebook

Actualitate

Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro

Publicat

pe

Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro

Carrefour a anunțat joi, pe Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding pentru vânzarea tuturor activităților sale din România, tranzacția fiind evaluată la 823 milioane de euro.

FOTO Shutterstock

Potrivit comunicatului oficial, această decizie face parte din analiza strategică pe care Carrefour a demarat-o la începutul anului 2025.

„Această operaţiune face parte din analiza strategică iniţiată de Carrefour la începutul anului 2025. Paval Holding este vehiculul de investiţii al familiei Paval, antreprenori români de top şi proprietarii Dedeman, liderul naţional în domeniul bricolajului şi una dintre cele mai mari poveşti de succes antreprenorial din ţară”, se arată în comunicatul grupului francez, scrie Ziarul Financiar.

Carrefour operează în România o rețea de 478 de magazine, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine discount.

Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026.

În primele nouă luni ale anului 2025, Carrefour România a înregistrat vânzări de 2,29 miliarde de euro, în creștere cu 1,9% în termeni comparabili față de perioada similară din 2024.

Compania și-a menținut poziția solidă pe piață prin oferte și politici adaptate contextului economic și a continuat programul de reduceri pe termen lung, care include până la 2.000 de articole la preț redus, consolidându-și astfel poziția de partener de încredere pentru clienți.

Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, dețin afaceri în numeroase domenii, fiind acționari în peste 100 de firme. Averea lor era estimată la finalul anului trecut la peste 3,4 miliarde de dolari, conform ediției Forbes din SUA.

În 2024, afacerile lor au generat venituri totale de 20,04 miliarde de lei. Forbes a evaluat averea personală a lui Dragoș Pavăl la 2 miliarde de dolari, iar a lui Adrian Pavăl la 1,4 miliarde de dolari, totalizând 3,4 miliarde de dolari, ceea ce îi plasează înaintea lui Daniel Dineș, care are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.

image
image
image
image
image
image
image
image

 abonează-te la ZF e-paperCaută doar în titlu

image

Cele mai citite ştiri             ultimele 24 ore                         ultimele 7 zile                         ultimele 30 zile         

  • Sorin Pâslaru, ZF: PIB-ul României va trece în 2026 de o bornă istorică: 400 mld. euro. A fost nevoie de 12 ani să treacă de la 100 mld. euro la 200 mld. euro, de 5 ani să treacă de la 200 mld. euro la 300 mld. euro, iar de la 300 mld. euro la 400 mld. euro a trecut în doar 3 ani. În 5-7 ani vom depăşi Austria
  • Bursă. România, pe penultimul loc în Europa la activele nete pe cap de locuitor în fonduri de investiţii, cu 588 de euro, dar peste Bulgaria; marile economii ating valori de peste 30.000 de euro per capita. Piaţa locală a fondurilor de investiţii se află încă într-o fază timpurie de dezvoltare, cu active nete pe cap de locuitor mult sub cele din economiile europene mature
  • Cutremur la o multinaţională prezentă şi în România: Tocmai a anunţat că va da afară 6.000 de persoane
  • Bursă. Hidroelectrica, cea mai mare companie de stat din România, anunţă o scădere de 15% a producţiei nete de energie în 2025, în timp ce achiziţiile din piaţă au crescut cu 175%
  • ZF Index Imobiliar ianuarie 2026. Preţul mediu cerut pentru un apartament vechi cu trei camere din Bucureşti a continuat să urce în ianuarie 2026. Piaţa revânzărilor de locuinţe a debutat în forţă în 2026, pe fondul dobânzilor ipotecare în scădere şi al cererii redirecţionate de la proiectele noi
image

Linkuri utile

image

Business Magazin

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image

ZF Comunicate

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image

ZF 27 de aniPrincipalele valuteBNR – ieri, 13:37

image

EUR

image

USD

image
image

Cine este moştenitoarea uneia dintre cele mai mari afaceri de familie din România, un imperiu de sute de milioane de euro şi mii de angajaţi?

image

Caută:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.

ABONEAZĂ-TECU 87% DISCOUNT

Carrefour operează în România o rețea de 478 de magazine, incluzând 55 de hipermarketuri, 191 de supermarketuri, 202 magazine de proximitate și 30 de magazine discount.  Vânzarea Carrefour România ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului 2026.

În primele nouă luni ale anului 2025, Carrefour România a înregistrat vânzări de 2,29 miliarde de euro, în creștere cu 1,9% în termeni comparabili față de perioada similară din 2024.

Compania și-a menținut poziția solidă pe piață prin oferte și politici adaptate contextului economic și a continuat programul de reduceri pe termen lung, care include până la 2.000 de articole la preț redus, consolidându-și astfel poziția de partener de încredere pentru clienți.

Paval Holding este deținut de frații Pavăl, antreprenori români de top și proprietarii Dedeman, liderul național în bricolaj, recunoscuți drept una dintre cele mai mari povești de succes antreprenorial din România.  

Adrian Pavăl și Dragoș Pavăl, proprietarii Dedeman, dețin afaceri în numeroase domenii, fiind acționari în peste 100 de firme. Averea lor era estimată la finalul anului trecut la peste 3,4 miliarde de dolari, conform ediției Forbes din SUA.

În 2024, afacerile lor au generat venituri totale de 20,04 miliarde de lei. Forbes a evaluat averea personală a lui Dragoș Pavăl la 2 miliarde de dolari, iar a lui Adrian Pavăl la 1,4 miliarde de dolari, totalizând 3,4 miliarde de dolari, ceea ce îi plasează înaintea lui Daniel Dineș, care are o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China

Publicat

pe

Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China

Președintele rus Vladimir Putin a descris în repetate rânduri invazia pe scară largă a Ucrainei drept o luptă pentru „suveranitate”. Totuși, potrivit mai multor analiști, câștigurile teritoriale limitate obținute de Moscova din 2022 sunt umbrite de o consecință strategică majoră: dependența tot mai accentuată de China.

Președintele Chinei, Xi Jinping și omologul rus Vladimir Putin/FOTO:Getty Images

Deși Kremlinul promovase anterior o „orientare spre Est”, conflictul prelungit și sancțiunile occidentale au accelerat semnificativ apropierea de Beijing. Pe fondul restricțiilor economice impuse de Statele Unite și Uniunea Europeană, Rusia a fost nevoită să își redirecționeze comerțul și finanțarea externă.

Dumitru Minzarari, lector în studii de securitate la Colegiul Baltic de Apărare din Estonia, a declarat pentru Kyiv Independent că Rusia riscă să intre într-un parteneriat asimetric cu China. „Rusia este atrasă într-o relație în care ar putea fi nevoită să facă concesii care îi afectează suveranitatea”, afirmă el, adăugând însă că, din perspectiva Kremlinului, riscurile imediate sunt considerate gestionabile.

China – principalul partener comercial

Din 2022, China a devenit principalul partener comercial al Rusiei. Potrivit datelor citate de Institutul vienez pentru Studii Economice Internaționale, aproximativ 30% din exporturile rusești și 35% din importuri sunt legate de China. Înainte de război, aceste procente erau considerabil mai mici.

În paralel, comerțul cu Europa s-a redus drastic, de la aproximativ jumătate din exporturile rusești la doar 8% la jumătatea anului 2025.

Moneda chineză, renminbi, a căpătat o pondere semnificativă în tranzacțiile externe ale Rusiei. Potrivit Centrului pentru Studii Estice (OSW) din Varșovia, în ianuarie 2024 aceasta reprezenta până la 40% din comerțul exterior al Rusiei, comparativ cu mai puțin de 2% înainte de invazie.

Energie și bunuri „cu dublă utilizare”

Majoritatea exporturilor rusești de hidrocarburi sunt direcționate în prezent către China, adesea la prețuri reduse. India a devenit, la rândul său, un cumpărător important, însă s-a dovedit vulnerabilă la presiuni externe, inclusiv din partea Statelor Unite.

În același timp, economia rusă, puternic dependentă de exportul de materii prime, are nevoie de importuri de bunuri cu valoare adăugată mai mare din China. Printre acestea se numără echipamente industriale și produse tehnologice, inclusiv componente cu „dublă utilizare” — adică bunuri care pot avea atât aplicații civile, cât și militare.

Deși Beijingul se declară neutru în conflict, livrările de componente pentru drone sau alte echipamente tehnologice sunt considerate esențiale pentru susținerea efortului militar rus.

Cu toate acestea, China nu poate substitui integral tehnologia occidentală. Lipsa echipamentelor industriale avansate și a tehnologiilor specializate pentru sectorul petrolier și gazier reprezintă o provocare pentru Moscova. În plus, investițiile directe chineze nu au compensat pierderea capitalului occidental.

Presiuni asupra economiei ruse

Costurile războiului sunt considerabile. Potrivit estimărilor, cheltuielile militare ale Rusiei au atins 13,5 trilioane de ruble în 2025 — echivalentul a peste 6% din PIB — față de aproximativ 3–3,6 trilioane de ruble anual înainte de război.

Inflația persistentă a determinat Banca Centrală a Rusiei să majoreze rata dobânzii până la un nivel record de 21% în 2024, ulterior redus la 16%. Ratele ridicate ale dobânzilor și accesul limitat la finanțare externă au crescut costurile serviciului datoriei publice.

În decembrie, Rusia a emis pentru prima dată obligațiuni denominate în renminbi, în valoare de 20 de miliarde de yuani, urmând să înlocuiască treptat datoria în dolari și euro cu instrumente financiare în moneda chineză.

Interese divergente

În ciuda relației apropiate dintre liderii Vladimir Putin și Xi Jinping, interesele celor două state nu coincid întotdeauna. China își consolidează influența în Asia Centrală — o regiune considerată tradițional parte a sferei de influență ruse.

De asemenea, proiecte energetice majore, precum gazoductul „Power of Siberia 2”, sunt încă în fază de negocieri, fără o confirmare publică definitivă din partea Beijingului.

În plus, sancțiunile occidentale suplimentare, inclusiv măsuri coordonate împotriva unor mari companii petroliere rusești, au afectat exporturile. Unele companii chineze au suspendat temporar achizițiile de petrol rusesc din cauza riscului de sancțiuni secundare.

O dependență în creștere

Deși Kremlinul nu dă semne că ar fi dispus să facă concesii majore în Ucraina, presiunile economice sunt tot mai vizibile. Pe măsură ce sancțiunile occidentale se intensifică, iar veniturile din exporturile energetice sunt supuse unor noi constrângeri, Rusia pare să aibă tot mai puține alternative în afara consolidării relației cu China.

Pentru Moscova, miza declarată este suveranitatea. Însă evoluțiile economice sugerează că prețul războiului ar putea fi o dependență strategică tot mai profundă față de Beijing.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot

Publicat

pe

Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot


Deja o mare victorie pentru Bad Unicorn, distribuitorii premiați: Monica Felea și Ștefan Bradea, care au avut și au curajul să aducă producții rare și de valoare.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro
Actualitateacum 3 ore

Gigantul Carrefour îşi vânde operaţiunile din România fraților Pavăl, proprietarii Dedeman. Tranzacție de 823 milioane de euro

Carrefour a anunțat joi, pe Bursa franceză Euronext, că a intrat în negocieri exclusive cu Paval Holding pentru vânzarea tuturor...

Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China
Actualitateacum 8 ore

Costul ascuns al războiului lui Putin: o Rusie tot mai dependentă de China

Președintele rus Vladimir Putin a descris în repetate rânduri invazia pe scară largă a Ucrainei drept o luptă pentru „suveranitate”....

Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot
Actualitateacum 13 ore

Prima zi la Berlin, minus 48 de ore până începe cu covor roșu cu tot

Deja o mare victorie pentru Bad Unicorn, distribuitorii premiați: Monica Felea și Ștefan Bradea, care au avut și au curajul...

Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună
Actualitateacum 18 ore

Fost șef MI6: Pierderile Rusiei în Ucraina sunt „uluitoare”, 30.000 de soldați uciși într-o lună

Rusia ar fi pierdut, doar în luna decembrie 2025, aproximativ de două ori mai mulți soldați decât a pierdut Uniunea...

Cea mai abruptă cale ferată din lume, care sfidează gravitația și oferă peisaje spectaculoase: „O călătorie înfricoșătoare, dar fantastică” Cea mai abruptă cale ferată din lume, care sfidează gravitația și oferă peisaje spectaculoase: „O călătorie înfricoșătoare, dar fantastică”
Actualitateacum 23 de ore

Cea mai abruptă cale ferată din lume, care sfidează gravitația și oferă peisaje spectaculoase: „O călătorie înfricoșătoare, dar fantastică”

Cu o coborâre la un unghi de 52 de grade, Scenic Railway din Australia deține recordul pentru cea mai abruptă...

Ucraina folosește deja lasere pentru a doborî drone. Sistemul poate fi transportat într-un vehicul și nu produce nici zgomot, nici fascicule vizibile Ucraina folosește deja lasere pentru a doborî drone. Sistemul poate fi transportat într-un vehicul și nu produce nici zgomot, nici fascicule vizibile
Actualitateacum o zi

Ucraina folosește deja lasere pentru a doborî drone. Sistemul poate fi transportat într-un vehicul și nu produce nici zgomot, nici fascicule vizibile

Ucraina a început să utilizeze un prototip de armă laser pentru a intercepta drone rusești, într-un efort de a răspunde...

Ghid pentru curieri: Cum și până când trebuie plătită „taxa Temu” de 25 lei și la cât se ridică amenzile Ghid pentru curieri: Cum și până când trebuie plătită „taxa Temu” de 25 lei și la cât se ridică amenzile
Actualitateacum o zi

Ghid pentru curieri: Cum și până când trebuie plătită „taxa Temu” de 25 lei și la cât se ridică amenzile

Companiile de curierat sunt obligate ca până la 25 februarie să declare la ANAF coletele extracomunitare livrate în luna ianuarie...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro