Connect with us

Actualitate

18 mai: ziua în care a fost publicat la Londra romanul Dracula, al lui Bram Stoker. Personajul său, inspirat de Vlad Ţepeş, e cel mai cunoscut vampir din literatură

Publicat

pe

18 mai: ziua în care a fost publicat la Londra romanul Dracula, al lui Bram Stoker. Personajul său, inspirat de Vlad Ţepeş, e cel mai cunoscut vampir din literatură

La 18 mai 1897,
Bram Stoker publica la Londra romanul Dracula,
al cărui personaj principal, inspirat de domnitorul muntean Vlad Ţepeş, avea să
devină, peste ani, cel mai cunoscut vampir din literatură. Tot într-o zi de 18 mai senatul
l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței şi s-a născut ţarul
Nicolae al II-lea al Rusiei.

Romanul Dracula şi autorul său, Bram Stoker, foto arhivă

872: Ludovic al
II-lea al Italiei a fost încoronat pentru a doua oară

Ludovic al II-lea
al Italiei este încoronat pentru a doua oară ca Împărat la Roma, la vârsta de
47 de ani. Prima sa încoronare a fost cu 28 de ani mai devreme, în anul 844, în
timpul domniei tatălui său, Lothair I. După moartea acestuia, teritoriul a fost
divizat între cei trei fii, frații lui Ludovic, Lothar II și Carol de Provence,
primind Lotharingia și respectiv Provence. Ulterior, de la fratele său Lothar
al II-lea, Ludovic al II-lea a recuperat o serie de teritorii din Munții Jura,
iar la moartea lui Carol a recuperat Provence.

1388: a fost
sfințită Mănăstirea Cozia

Mănăstirea a fost
construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri ctitorite de Negru
Vodă. Biserica mare a mănăstirii, cu hramul „Sfânta Treime”, a fost ridicată
între anii 1387-1391, ctitor fiind voievodul Mircea cel Bătrân. A fost sfințită
la 18 mai 1388.

Mănăstirea Cozia, foto arhivă

1756: începe
Războiul de șapte ani, considerat de Churchill drept primul război mondial

După ce Marea Britanie
declară război Franței începe Războiul de șapte ani, numit şi Războiul
Pomeranian și Războiul francez și indian. Winston Churchill considera că, de
fapt, acesta ar putea fi socotit ca fiind primul război mondial, asta pentru că
a fost primul mare conflict din istorie în care luptele au avut loc simultan pe
tot mapamondul.

Luptele au pus faţă
în faţă, de o parte Prusia, Regatul Marii Britanii (inclusiv coloniile Coroanei
britanice din America de Nord, Compania Indiilor Orientale Britanice și Regatul
Irlandei), Hanovra și de cealaltă parte Austria, Regatul Francez (plus
Principatul Saxoniei, Noua Franță și Indiile Orientale Franceze), Imperiul Rus,
Suedia. Spania și Regatul Portugaliei au fost atrase în conflict mai târziu,
iar forțele olandeze neutre au fost atacate în India.

1804: senatul l-a
proclamat pe Napoleon I Bonaparte împărat al Franței

După ce în data de
18 mai Napoleon Bonaparte a fost proclamat împărat al Franței de către membrii
senatului, el a fost încoronat de către Papa Pius al VII-lea la data de 2
decembrie1804, în cadrul unei ceremonii fastuoase ce a avut loc la Catedrala
Notre Dame din Paris.

Napoleon I Bonaparte, foto arhivă

Napoleon Bonaparte
a murit pe 5 mai 1821, la vârsta de 51 de ani, departe de familia şi de ţara
lui, pe Insula Sfânta Elena, un mic teritoriu izolat din sudul Oceanului
Atlantic unde britanicii l-au trimis în exil după ultima sa înfrângere
militară, suferită la Waterloo, în iunie 1815.

1868: s-a născut ţarul
Nicolae al II-lea al Rusiei

Țarul Nicolae al
II-lea al Rusiei sau Nikolai Alexandrovici Romanov a fost ultimul împărat al
Rusiei. A fost asasinat împreună cu întreaga sa familie de către bolșevici la
ordinul lui Lenin.

S-a crezut multă
vreme că trupurile lui Nicolae și ale familiei lui au fost aruncate într-un puț
de mină în locul numit Patru Frați. La început așa a fost. În dimineața
următoare, când zvonuri despre locul în care se aflau trupurile celor din
familia regală au început să se răspândească prin orașul Ecaterinburg, morții
au fost ridicați de bolșevicii conduși de Iurovski. Astfel, ei au luat
cadavrele și le-au aruncat într-o groapă comună săpată lângă un drum de căruțe
părăsit aflat lângă Șoseaua Kroptiaki la circa 19 km nord de Ekaterinburg. După
ce au aruncat cadavrele in groapă, au turnat peste ele acid sulfuric și au
mascat locul stivuind traverse de cale ferată deasupra.

În 1991, în
Ekaterinburg, Siberia, corpurile lor au fost exhumate. Testele ADN au confirmat
că ele sunt ale Romanovilor.

1872: s-a născut Bertrand
Russell, filosof englez, laureat al Premiului Nobel

Considerat a fi părintele
filosofiei analitice, Bertrand Arthur William Russell s-a născut în Țara
Galilor, unde a şi murit, la 97 de ani, după ce majoritatea vieţii şi-a
petrecut-o în Anglia.

A fost logician,
filosof, matematician, istoric, eseist și critic social, în plan ideatic fiind
succesor al lui Gottlob Frege și mentor pentru Ludwig Wittgenstein. Lucrările
lui au influenţat esenţial domenii precum logica, matematica, teoria
mulţimilor, lingvinstica şi în mod special epistemiologia şi metafizica.

A fost un important
militant anti-război: făcut campanie împotriva lui Adolf Hitler, a criticat
totalitarismul lui Stalin, a atacat Statele Unite ale Americii pentru
implicarea în războiul din Vietnam și a fost un susținător declarat al
dezarmării nucleare.

În anul 1950 i-a
fost acordat Premiul Nobel pentru Literatură ca o recunoaştere a valorii
scrierilor sale, în care promovează umanitarismul și libertatea de conștiință.

1897: Romanul „Dracula”,
al lui Bram Stoker, este publicat la Londra

Deşi la vremea
respectivă nu foarte mulţi au apreciat acest roman, de-a lungul timpului, personajul
principal, contele Dracula, a devenit emblematic în literatura de gen şi numele
său este asociat automat cu „vampir”.

Autorul şi-a
conturat personajul pornind de la domnitorul muntean Vlad Ţepeş. Bram Stoker nu
a călătorit niciodată în România, locul în care se naşte personajul care l-a
făcut celebru şi unde începe acțiunea romanului, însă timp de șapte ani s-a
dedicat unui studiu intens de cercetare a folclorului european și a poveștilor
mitologice cu vampiri. De asemenea, s-a întâlnit cu scriitorul maghiar Armin
Vambery, cel care i-a povestit despre poveștile misterioase ale Carpaților,
care au ajutat la crearea peisajului horror din roman.

La vremea apariţiei
sale, în anul 1897, romanul Dracula, deşi s-a bucurat de o primire bună din
partea mai multor critici, nu a fost nicicum un bestseller.

Potrivit
istoricilor literari Nina Auerbach și David Skal, romanul a fost mult mai
apreciat de cititorii moderni decât cei contemporani epocii victoriene, cei mai
mulți dintre ei citind-o ca pe o aventură. Totuși, unii victorieni l-au descris
ca fiind „senzația sezonului” și „cea mai înfiorătoare novelă a secolului
paralizat”.
O cronică din Daily Mail din data de 1 iunie 1897 a caracterizat
romanul ca fiind un clasic de groază şi l-a încadrat alături de Frankenstein.

„În căutarea unei
asemănări cu această poveste ciudată, de groază și puternică, mintea noastră se
întoarce către povești precum «The Mysteries of Udolpho»  (Misterele lui Udolpho), «Frankenstein», «The
Fall of the House of Usher» (Prăbușirea Casei Usher)…, dar Dracula este mai
sumbru decât oricare din acestea”
, menţiona cronica din 1897.

În anul 1922 a
apărut o primă ecranizare neautorizată a romanului, astfel că numele
personajelor au fost schimbate şi au fost omise sau adăugate alte detalii în poveste.
Este vorba despre filmul Nosferatu, pentru care soţia lui Bram Stoker i-a dat
în judecată pe producători şi a obţinut câştig de cauză.

Bela Lugosi, în rolul Dracula, foto arhivă

În anul 1931 a
apărut prima adaptare cinematografică autorizată a lui Dracula, produsă de
Universal Studios, cu Bela Lugosi, un actor maghiar născut la Lugo, în rolul
principal. Tot în 1931, pe aceleiași platouri, a fost realizată variantă în
limba spaniolă a filmului. Apoi, în 1958 a apărut o nouă variantă, de această
dată cu Christopher Lee (ca prințul Dracula) și Peter Cushing (ca Van Helsing).

Acesta a fost doar
începutul, pentru că, ulterior, Dracula a fost ecranizat și adaptat muzical în
mai multe rânduri, dar cel mai mare succes la public l-a avut filmul regizat de
Francis Ford Coppola în 1992, care i-a avut în distribuție pe Gary Oldman,
Keanu Reeves, Winona Ryder și Anthony Hopkins.

1910: Terra trece
prin coada cometei Halley

Este cel mai
apropiat contact din istorie dintre Pământ și o cometă.

Cometa Halley este
cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la
fiecare 75–76 de ani. Ea a fost numită după astronomul englez Edmond Halley,
care aplicând teoria gravitațională a lui Newton și luând în calcul efectele
gravitaționale ale lui Jupiter și Saturn a reușit să stabilească data
aproximativă a următoarei reîntoarceri a cometei.

Cometa Halley apare pe cer o dată la 75-76 de ani, foto arhivă

1920: S-a născut Papa
Ioan Paul al II-lea 

Ioan Paul al
II-lea, născut Karol Józef Wojtyła, a fost al două sute șaizeci și patrulea
papă al Bisericii Catolice și episcop al Romei din 16 octombrie 1978 până la
moartea sa.

A fost primul papă
de altă origine decât cea italiană de la papa Adrian al VI-lea, adică din 1522.

Ioan Paul al II-lea, foto arhivă

Papa Ioan Paul al
II lea a decedat la 2 aprilie 2005. Cu puţină vreme înainte de a muri,
Suveranul Pontif i-a dictat secretarului său particular următoarele cuvinte: „Sunt fericit, fiţi şi voi la fel! Nu vreau
lacrimi! Să ne rugăm împreună cu satisfacţie. Fericit să mă încredinţez
Fecioarei!”.

1962: s-a născut
regina muzicii disco a anilor 80, Sandra Crețu

Sandra este o
cântăreață germană de muzică pop și eurodance. Înainte de a începe o carieră
solo sub numele de Sandra, până în 1984, a fost vocalista trupei Arabesque.

Sandra, foto arhivă

Sandra a participat
ca vocalistă și la proiectul muzical Enigma al fostului ei soț, Mihai Crețu, cunoscut
și ca Michael Cretu. Sandra a fost o „regină” a muzicii disco a anilor ’80.

1980: în masacrul
de la Gwangju au murit 207 oameni

Studenții din
Gwangju, Coreea de Sud, încep demonstrațiile, cerând reforme democratice;
demonstrația este violent reprimată de guvern. În acest incident, care este
acum numit masacrul de la Gwangju, potrivit cifrelor oficiale, 207 de persoane
au murit, iar aproximativ 1.000 au fost grav răniți.

2007: a murit
jurnalista Jeana Gheorghiu

Jeana Gheorghiu a
fost jurnalist, realizatoare de emisiuni de televiziune și radio, și director
al TVR2 între 2002 și 2004. A rămas celebră pentru reportajele sale despre
trenul morții de la Timișoara, din timpul Revoluției din decembrie 1989.

Jeana Gheorghiu, foto arhivă

Și-a început
activitatea la un ziar din Vrancea, a colaborat la Scânteia Tineretului, până
în 1972, când s-a angajat în Televiziunea Română. Ulterior, a fost transferată
la Radio, pentru ca după 1989 să revină în televiziunea publică.

A mai realizat
emisiunile pentru tineri „Salut, prieteni” si „Gaudeamus”, iar în primii ani de
după Revoluţie a realizat programul de divertisment de sâmbăta „Ora 25. Tranzit
TV”, unde a organizat şi primul mare concurs cu premii din istoria
televiziunii, cu maşini drept recompense pentru câştigători.

Comentarii Facebook

Actualitate

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Publicat

pe

De

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere industriale și fabrici, până la centre logistice și săli de sport corporative, ordinea și modul de depozitare a echipamentelor influențează direct eficiența angajaților și atmosfera generală de lucru. În acest context, vestiarele metalice s-au impus ca o soluție practică și durabilă pentru gestionarea uniformelor, echipamentelor personale și uneltelor de lucru.

Vestiarele metalice nu doar că oferă spațiu de depozitare, dar contribuie la reducerea dezordinii, la creșterea productivității și la crearea unui mediu de lucru mai sigur și mai curat. Articolul de față analizează impactul lor asupra organizării muncii și modul în care acestea transformă spațiile profesionale.

Reducerea dezordinii și a distragerilor

Unul dintre cele mai evidente efecte ale vestiarelor metalice este capacitatea lor de a reduce dezordinea. În lipsa unui sistem de depozitare bine structurat, uniformele, echipamentele și obiectele personale ajung să fie lăsate pe scaune, bănci sau pe jos, creând un spațiu aglomerat și neplăcut vizual. Această dezordine nu doar că afectează aspectul general al încăperii, dar generează și distrageri care pot reduce concentrarea angajaților.

Vestiarele metalice permit fiecărui angajat să aibă propriul spațiu clar delimitat, în care își poate depozita hainele de lucru, încălțămintea sau accesoriile personale. Sertarele și rafturile integrate facilitează separarea obiectelor pe categorii, iar ușile închise împiedică răspândirea vizuală a echipamentelor. În practică, acest lucru reduce timpul petrecut în căutarea obiectelor și minimizează distragerile, permițând angajaților să se concentreze pe sarcinile esențiale.

De asemenea, ordinea vizuală creată de vestiarele metalice are un impact psihologic pozitiv. Spațiile bine organizate induc o senzație de control și profesionalism, ceea ce poate încuraja angajații să mențină disciplina și să adopte comportamente mai eficiente în desfășurarea activităților lor.

Creșterea productivității angajaților

Productivitatea angajaților este strâns legată de eficiența modului în care aceștia accesează și depozitează echipamentele necesare muncii lor. Fiecare minut pierdut în căutarea uniformei sau a uneltei potrivite reprezintă timp în care activitatea productivă este suspendată. Vestiarele metalice contribuie semnificativ la reducerea acestei pierderi de timp, oferind un sistem de organizare clar și rapid.

Sertarele etichetate și spațiile dedicate pentru fiecare tip de echipament permit angajaților să găsească totul imediat. Aceasta reduce frustrările și crește satisfacția profesională, iar studiile au demonstrat că un mediu de lucru organizat stimulează implicarea și eficiența personalului.

În plus, angajații sunt mai motivați să respecte procedurile de depozitare și igienă atunci când spațiul le oferă soluții practice. Vestiarele metalice facilitează acest comportament, contribuind la crearea unui flux de lucru coerent și la reducerea timpilor morți în activitățile zilnice.

Un spațiu de lucru mai curat și sigur

Siguranța și igiena sunt două componente fundamentale ale unui mediu profesional eficient. Dezordinea și echipamentele lăsate la întâmplare pot genera accidente, precum alunecări, împiedicări sau căderi de obiecte. Vestiarele metalice ajută la prevenirea acestor riscuri, deoarece permit depozitarea uniformelor, încălțămintei și echipamentului voluminos într-un mod ordonat și securizat.

Mai mult, metalul este un material ușor de curățat și rezistent la uzură. Suprafețele vestiarelor pot fi dezinfectate rapid, iar structura solidă previne deteriorările cauzate de utilizarea zilnică intensă. Prin urmare, un spațiu echipat cu vestiare metalice rămâne curat și igienic, reducând riscul contaminării sau al accidentelor de muncă.

Vestiarele metalice contribuie, de asemenea, la protecția obiectelor personale ale angajaților. Sistemele de încuietori robuste previn furtul sau accesul neautorizat, creând un mediu sigur în care personalul se poate concentra pe activitatea lor fără grija bunurilor personale.

Concluzie

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii este evident și multidimensional. Ele reduc dezordinea și distragerile, permit creșterea productivității prin acces rapid la echipamente și contribuie la menținerea unui spațiu de lucru curat și sigur. Prin combinarea durabilității, funcționalității și securității, aceste vestiare devin un element esențial al oricărui mediu profesional, fie el industrial, sportiv sau logistic.

Investiția într-un vestiar metalic nu este doar o alegere practică, ci și strategică. Ea sprijină disciplina organizațională, eficiența personalului și crearea unei atmosfere profesionale, contribuind semnificativ la succesul și siguranța activităților desfășurate.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

Publicat

pe

De

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice sau spații comerciale. Creșterea costurilor la energie, dorința de confort sporit și preocupările legate de eficiența energetică fac ca investițiile în termoizolație să fie mai importante ca oricând. Deși cei mai mulți asociază reabilitarea termică în primul rând cu polistirenul de pe fațadă, în realitate tâmplăria PVC joacă un rol central în performanța energetică a unei clădiri.

Ferestrele sunt punctele cele mai vulnerabile ale anvelopei: prin ele se pierd cantități mari de căldură, se creează punți termice, apare condensul, iar confortul interior se schimbă semnificativ în funcție de calitatea lor. Totodată, ferestrele sunt primele care intră în contact direct cu radiația solară, cu diferențele mari de temperatură și cu factorii de mediu, ceea ce le face esențiale în orice proiect de reabilitare.

Un proces de modernizare energetică eficient nu înseamnă doar izolarea pereților, ci îmbinarea corectă a tuturor elementelor – iar fereastra din PVC este una dintre primele decizii care trebuie luate.

Coordonarea montajului cu anveloparea clădirii (termosistemul)

Una dintre cele mai frecvente greșeli în proiectele de reabilitare este lipsa coordonării dintre echipa care montează ferestrele și echipa responsabilă de termosistemul clădirii. De multe ori, tâmplăria se schimbă înainte sau după anvelopare fără a se ține cont de poziția corectă în stratul termoizolant.

Ideal, fereastra trebuie inclusă în planul de izolare al pereților, nu lăsată „în spate” față de termosistem. Astfel se obține:

  • Reducerea pierderilor de căldură prin perimetru;
  • Eliminarea diferențelor de temperatură în jurul ferestrei;
  • Creșterea confortului interior;
  • Prevenirea condensului pe margini.

Pentru clădirile reabilitate corect, fereastra se montează în zona termoizolației, nu în zidul rece. Această poziționare poate necesita console speciale sau spumă cu dilatare controlată, dar rezultatul este una dintre cele mai eficiente măsuri de creștere a eficienței energetice.

Evitarea punților termice la îmbinarea cu zidul

O altă problemă des întâlnită în reabilitare o reprezintă punțile termice din jurul ferestrei. Acestea apar atunci când zona de contact între profilul PVC și zidărie nu este corect izolată sau este izolată doar cu spumă poliuretanică, fără etanșare suplimentară. Spuma este necesară, dar nu este suficientă pentru a asigura etanșare la aer și vapori.

Pentru o tâmplărie performantă, îmbinarea trebuie realizată cu:

  • Benzi de etanșare hidro și termoizolante (interior și exterior);
  • Spumă poliuretanică cu celulă închisă, adaptată pentru eficiență energetică;
  • Profile de colț și glafuri corect montate, care să evite pierderile locale de căldură.

Dacă acest detaliu este ignorat, pe lângă pierderile de energie, pot apărea probleme suplimentare: condens, mucegai, miros de umezeală sau deformarea finisajelor în jurul ferestrei. Investiția într-o fereastră performantă poate fi inutilă dacă montajul nu este tratat ca parte a termoizolației clădirii.

Măsurarea performanței înainte și după schimbare

O reabilitare corectă are la bază nu doar intuiție sau recomandări, ci date măsurabile. Tâmplăria PVC performantă nu ar trebui aleasă doar după preț, ci după specificații și rezultate testabile. Pentru clădirile mari sau pentru proiectele cu finanțare publică, măsurătorile sunt obligatorii, dar ele ar trebui utilizate și la nivel rezidențial.

Evaluarea performanței se poate face prin:

  • Termografie, care evidențiază pierderile de căldură înainte și după montaj;
  • Testul blower-door, care indică etanșeitatea clădirii;
  • Analiza coeficienților ferestrelor: Uf (profil), Ug (geam), Uw (fereastră completă).

După montaj, aceste măsurători nu sunt doar confirmări tehnice, ci pot demonstra eficiența lucrărilor și pot oferi garanția unei investiții corecte. De exemplu, o fereastră PVC cu geam triplu poate reduce pierderile de energie chiar cu 40–60% în comparație cu tâmplăria veche din lemn sau aluminiu neizolat.

Concluzie

Reabilitarea termică a unei clădiri nu înseamnă doar lipirea unui strat de polistiren pe fațadă. Fereastra joacă un rol central în performanța energetică, confortul interior și durabilitatea lucrării. Tâmplăria PVC, datorită eficienței termoizolante, etanșeității crescute și raportului excelent calitate–cost, este una dintre cele mai inteligente investiții dintr-un astfel de proiect.

Totuși, performanța ei depinde în mod direct de modul în care este integrată în anvelopa clădirii. Montajul corect, eliminarea punților termice și verificarea rezultatelor prin măsurători sunt elemente care transformă o simplă lucrare într-o reabilitare energetică reală. În final, succesul proiectului nu stă doar în materiale, ci în modul în care acestea lucrează împreună, creând o clădire eficientă, confortabilă și pregătită pentru viitor.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Actualitate

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Publicat

pe

De

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei ferestre. Ele completează vizual tâmplăria, ascund marginile zidului și creează un spațiu util în apropierea geamului. Deși adesea lăsat la urmă în procesul de amenajare, glaful interior are un rol atât estetic, cât și funcțional, iar una dintre caracteristicile sale esențiale este adâncimea.

Adâncimea unui glaf nu se rezumă doar la cât „iese” în afara peretelui, ci influențează felul în care circulă aerul cald de la calorifer, modul în care lumina pătrunde în încăpere, dar și posibilitățile de decorare a ferestrei. Un glaf prea scurt poate arăta neproporționat, iar unul prea adânc poate crea probleme de circulație a aerului și poate favoriza apariția condensului pe geam. De aceea, este esențial ca alegerea adâncimii glafului să fie adaptată atât ferestrei, cât și spațiului în care este instalat.

Regula de bază – Cât ar trebui să iasă glaful în afara peretelui?

O regulă simplă, dar importantă, spune că glaful ar trebui să depășească peretele cu aproximativ 3–5 cm, în funcție de grosimea zidului și de designul interior. Această depășire permite o protecție eficientă a tencuielii și creează o linie vizuală armonioasă în jurul ferestrei. Totuși, există situații în care se optează pentru glafuri semnificativ mai adânci, fie din rațiuni estetice, fie pentru a obține un spațiu suplimentar utilizabil.

Un glaf prea scurt poate părea „tăiat”, lăsând impresia unei finisări incomplete, în timp ce unul exagerat de lung poate deveni incomod în utilizare sau poate obtura curgerea eficientă a aerului cald din calorifer spre fereastră. Așadar, adâncimea trebuie aleasă echilibrat și evaluată în raport cu amplasarea radiatorului, distanța față de geam și stilul camerei. Pentru ferestre montate pe pereți groși sau în clădiri cu un design mai masiv, glafurile mai adânci pot oferi un aspect elegant, cu linii puternice. În schimb, în spațiile moderne, minimaliste, se poate prefera un glaf mai discret, aproape la nivelul peretelui, pentru a păstra simplitatea vizuală.

Spațiul pentru decorațiuni, plante și obiecte utile

Unul dintre cele mai apreciate avantaje ale unui glaf adânc este posibilitatea de a-l folosi ca spațiu funcțional sau decorativ. Locul din dreptul ferestrei este ideal pentru plante, fiind zona cu cea mai multă lumină naturală. Pe lângă plante, glafurile pot găzdui obiecte decorative, lumânări, fotografii sau chiar elemente utile precum telecomenzi, difuzoare de aromă ori cărți.

Alegerea adâncimii influențează direct acest potențial. Un glaf îngust limitează posibilitățile, împingând proprietarul să renunțe la decorare, în timp ce unul suficient de adânc poate deveni un mic spațiu „activ”, integrat vieții zilnice. Totuși, utilizarea decorativă trebuie făcută responsabil. Un glaf excesiv încărcat poate bloca circulația aerului cald, favorizând răcirea geamului și apariția condensului în sezonul rece. Este important să fie păstrată o zonă liberă sau aerisită pentru ca aerul cald să urce corespunzător spre fereastră.

Evitarea supraîncălzirii glafului de căldura de la calorifer

Un aspect mai puțin discutat, dar extrem de important, este interacțiunea dintre glaf și radiator. În majoritatea camerelor, caloriferul se află sub geam, iar aerul cald urcă în mod natural în sus. Dacă glafurile sunt prea adânci, ele pot acționa ca o barieră, împiedicând aerul să ajungă la sticla ferestrei. Rezultatul? Fereastra se răcește excesiv, ceea ce crește riscul de condens și chiar mucegai. Pe lângă această problemă, glafurile din PVC sunt sensibile la temperaturi extreme. Deși rezistente, ele pot suferi în timp dacă sunt supuse constant la supraîncălzire directă, mai ales dacă suprafața este acoperită cu vopsele, folii sau decoruri care absorb căldura.

Pentru a evita aceste inconveniențe, se recomandă:

  • Păstrarea unei grosimi echilibrate a glafului în funcție de puterea caloriferului;
  • Evitarea acoperirii complete cu obiecte care blochează aerul;
  • Montarea unor grile de ventilație în cazul glafurilor foarte late.

Aceste soluții simple permit radiatorului să funcționeze optim, menținând geamul cald, reducând riscul de condens și protejând în același timp materialul PVC.

Concluzie

Deși pare doar un element decorativ, adâncimea glafului PVC de interior are un impact real asupra confortului, esteticii și chiar eficienței energetice a locuinței. Alegerea unui glaf dimensionat corect contribuie la un aspect armonios al ferestrelor, oferă un spațiu util pentru decorațiuni sau plante și, foarte important, promovează circulația optimă a aerului cald.

În final, un glaf bine ales nu este doar frumos, ci funcțional. Iar în amenajarea locuinței, cele mai reușite rezultate apar atunci când estetica merge mână în mână cu utilitatea. Un detaliu aparent minor devine astfel un element care schimbă cu adevărat felul în care ne bucurăm de spațiul de lângă fereastră.

Comentarii Facebook
Citeste in continuare

Stiri calde

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii
Actualitateacum o zi

Impactul vestiarelor metalice asupra organizării muncii

Organizarea spațiului de lucru reprezintă unul dintre factorii determinanți ai productivității și siguranței în orice mediu profesional. De la ateliere...

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect
Actualitateacum o zi

Reabilitarea termică – Rolul central al tâmplăriei PVC în proiect

În ultimii ani, programele de reabilitare termică au devenit o prioritate atât pentru clădirile rezidențiale, cât și pentru instituții publice...

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea
Actualitateacum 2 zile

Adâncimea glafului PVC de interior – Cum afectează estetica și funcționalitatea

Glafurile interioare din PVC reprezintă unul dintre acele elemente aparent mărunte, dar extrem de importante pentru aspectul final al unei...

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin
Actualitateacum o săptămână

Igienă vs over-cleaning! Linia fină despre care specialiștii vorbesc prea puțin

Oamenii adoră senzația de păr curat și proaspăt imediat după spălare, însă uneori exagerează cu tratamentele din dorința de a-l...

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie” Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”
Actualitateacum o săptămână

Claudiu Târziu: „Românii nu trebuie să plătească factura jafului din pandemie”

Europarlamentarul Claudiu Târziu, președintele partidului conservator Acțiunea Conservatoare, a reacționat ferm la informațiile potrivit cărora compania Pfizer solicită României plata...

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri
Actualitateacum 2 săptămâni

Servicii de optimizare SEO în Timișoara, pe fondul extinderii comunicării digitale în mediul de afaceri

Timișoara se află între orașele cu activitate economică diversificată, în care companiile din producție, tehnologie și servicii utilizează tot mai...

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor
Actualitateacum 2 săptămâni

Importanța regulilor clare în gestionarea documentelor

Gestionarea documentelor într-o organizație nu reprezintă doar o obligație administrativă, ci și un element esențial pentru funcționarea eficientă și protecția...

Publicitate

Parteneri

Citește și:

Top Stiri Nationalul.ro

Copyright © 2025 - ZIARUL NATIONALUL Toate drepturile rezervate. Răspunderea juridică, civilă și penală, pentru conținutul materialelor publicate pe site-ul nationalul.ro este purtată exclusiv de către autorul acestora. CONTACT: contact@nationalul.ro